ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1121/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

Prin decizia nr. 296/

A din 21 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă a admis apelul

declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P. – D.G.F.P. Caraș-Severin

împotriva sentinței civile nr. 738/PI/2010 pronunțată de Tribunalul

Caraș-Severin. A schimbat sentința și a respins ca nefondată acțiunea formulată

de reclamanta C.M.

Pentru a decide

astfel, instanța a reținut că după ce Curtea Constituțională a pronunțat

decizia nr. 1358 nu mai există temeiul juridic prevăzut de legea specială în

baza căruia s-a formulat și admis acțiunea.

Fiind declarat

neconstituțional tocmai izvorul legal al pretinsului drept de proprietate și în

lipsa unei manifestări de voință în sensul recunoașterii acestui bun de către

legiuitorul intern, acțiunea reclamantei cât și soluția judiciară întemeiată pe

acest text de lege se plasează în afara ordinii constituționale și juridice.

Împotriva aceste

hotărâri a declarat recurs reclamanta prin care a formulat următoarele critici:

Hotărârea instanței

de apel este nelegală întrucât acțiunea reclamantei a fost introdusă înainte de

judecarea excepției de neconstituționalitate a art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009.

Prin soluția dată,

instanța de apel a încălcat principiul neretroactivității legii, precum

jurisprudența C.E.D.O. privitor la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

S-a încălcat, de

asemenea, dreptul la un proces echitabil pentru că prin forma inițială a art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 a fost creată speranța dobândirii unui

bun.

Analizând recursul,

în limitele criticilor formulate, Înalta Curte a apreciat că nu este întemeiat

pentru următoarele considerente:

Problema de drept

care se pune în speță nu este cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea

daunelor morale în condițiile art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci

aceea dacă acest text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în

condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a

posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358

din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie

2010.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la

art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de

drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată

de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a

stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte

juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în

M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu

mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune,

deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele

textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii

judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale

cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă,

care să fi confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul, criticile formulate neîntrunind cerințele

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta C.M. împotriva deciziei nr. 296/ A din 21

februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2012.