Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.02.2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 557/2012

HOTĂRÂRE
08.02.2012
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 557/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 16 martie 2011 sub nr. de dosar 3904/306/2011, petenta SC T.W.

SRL în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor - Oradea, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului - verbal de contravenție seria BH nr. 0009862 din 21 februarie 2011. Prin procesul - verbal de contravenție seria BH nr. 0009862 din 21 februarie 2011 (filele 7 - 8) petenta a fost sancționată contravențional cu avertisment în temeiul art. 276 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 53/2003 pe motiv că nu a acordat salariaților sporul prevăzut la salariu pentru munca prestată de aceștia în zilele de repaus săptămânal și cu amendă în cuantum de 2.000 lei în baza art. 276 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 53/2003 pentru neacordarea către salariați a sporului prevăzut pentru munca prestată în timpul nopții în luna ianuarie 2011. Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile O.G.

nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, modificată. Prin sentința civilă nr. 2744 din 7 aprilie 2011, Judecătoria Sibiu a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea. În motivare, instanța a reținut că fapta pentru care a fost sancționată petenta s-a săvârșit la punctul de lucru din Oradea, iar raportat la acest loc al săvârșirii faptei, Judecătoria Oradea este competentă teritorial să soluționeze cauza. Judecătoria Oradea prin sentința nr. 10976 din 25 octombrie 2011 a admis excepția de necompetență teritorială invocată de petentă și a declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale formulate de petenta SC T.W.

SRL Sibiu în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor – Oradea în favoarea Judecătoriei Sibiu. În motivarea sentinței, instanța a reținut că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 32 din O.G. nr. 2/2001, competența de soluționare a plângerii aparține judecătoriei în a cărei rază teritorială se află sediul petentei, respectiv în Sibiu, deoarece în acest loc petenta trebuia să iasă din pasivitate și să acorde sporurile pentru munca prestată în timpul nopții și în timpul zilelor de sâmbătă și duminică. Constatând ivit conflictul negativ de competență, în baza art. 20 alin. (2) și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Oradea a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre soluționare.

Înalta Curte, în urma examinării actelor și lucrărilor dosarului, în conformitate cu dispozițiile art. 20 și următoarele C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, pentru următoarele considerente de fapt și de drept: Prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției seria BH nr. 0009862 din 21 februarie 2011 încheiat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor-Oradea, s-a constatat săvârșirea de către petentă a contravenției la punctul de lucru din Oradea. Prin cererea cu care a învestit instanțele în prezentul litigiu, petenta SC T.W. SRL Sibiu a solicitat, în temeiul O.G. nr. 2/2001, anularea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției.

Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, modificată, plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimite de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Prin urmare, stabilirea instanței competente teritorial în soluționarea unui litigiu având ca obiect anularea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției, se face în funcție de locul săvârșirii contravenției. Or, prin coroborarea probelor administrate în cauză, s-a stabilit că pretinsa contravenție a fost săvârșită la punctul de lucru al petentei din Oradea, astfel încât, în temeiul art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, competența de soluționare a cererii prin care se solicită anularea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției, revine Judecătoriei Oradea.

În opinia Înaltei Curți, este irelevant faptul că în Oradea funcționează numai un punct de lucru al contestatoarei SC T.W. SRL Sibiu, fapta fiind săvârșită în această localitate și nu la sediul angajatorului. În consecință, în temeiul art. 22 C. proc. civ. raportat la art. 159 pct. 3 C. proc. civ. și la art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6093/2012
Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 12844 din 10 noiembrie 2010, Dosar nr. 15214/197/2010, Judecătoria Brașov a declinat competența de soluționare a plângerii formulată de SC H. SRL în contr
ÎCCJ 2012-09-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5351/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, petenta SC G.I.L. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor, anularea Procesului-verbal de
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81764)
, și, în consecință, contravenția se săvârșește, ca loc, acolo unde au fost identificate persoanele prestând o astfel de muncă. În consecință, competența teritorială de soluționare a plângerii contravenționale împotriva procesului-verbal de
ÎCCJ 2012-06-01
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4036/2012
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată sub nr. 8739/280/2011, pe rolul Judecătoriei Pitești, la data de 5 mai 2011, petenta SC C.R.G. SRL, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teri
ÎCCJ 2014-12-09
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4718/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Huedin, petenta F.I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă