ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1968/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 2460 din 10 martie 2011 a admis excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești și a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta SC A.S. SRL București în contradictoriu cu pârâta SC F.V. SRL București. De asemenea a fost obligată reclamanta la plata sumei de 7.835,62 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.

În fundamentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că între părți a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 19/2006, modificat prin acordul părților prin actele adiționale nr. 1/2006, 2/2006, 1A/2007 și nr. 3/2007, având ca obiect implementarea unui sistem SAP E.R.P.B.P., instruire și suport pentru personalul beneficiarului, predarea către beneficiar a documentelor și a manualelor de utilizare, cesionarea drepturilor patrimoniale asupra programelor informatice și mentenanță. Reclamanta a solicitat rezilierea contractului nr. 19 din 11 octombrie 2006 pentru neexecutarea la timp și în parte a acestuia de către pârâtă, cu plata unor daune interese în valoare de 40.000 Euro. Clauza de la art. 14.5 din contractul părților stipulează că „orice dispută care ar putea apărea din derularea prezentului contract sau în legătură cu acesta, pe care părțile nu o pot rezolva în mod amiabil, vor fi rezolvate în mod decisiv pe calea arbitrajului”.

Această clauză este formulată în conformitate cu dispozițiile art. 343, art. 343 1 și art. 343 2 C. proc. civ., constatându-se că prin încheierea convenției arbitrale, respectiv a clauzei compromisorii, este exclusă competența instanțelor judecătorești, devenind astfel admisibilă excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 344 din 29 septembrie 2011 a admis apelul reclamantei SC A.S. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 2460 din 10 martie 2011 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Instanța de apel a stabilit că modalitatea de invocare a excepției privind necompetența generală a instanțelor judecătorești este corectă, însă nu și soluția de respingere a cererii ca inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 158 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă, ori dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent, iar dacă se declară competentă, va trece la judecarea pricinii. În conformitate cu dispozițiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., dacă instanța se declară necompetentă, dosarul este trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competentă. Respingerea cererii ca inadmisibilă operează doar dacă aceasta ar fi de competența unui organ al statului fără activitate jurisdicțională, nefiind însă cazul în speță.

Având în vedere că dispozițiile art. 297 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 297 alin. (2) C. proc. civ. reglementează posibilitatea ca instanța de apel să trimită direct cauza altui organ cu activitate jurisdicțională competent, doar atunci când instanța de fond s-a declarat competentă, în speță rejudecarea cauzei va viza doar soluția de declinare către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. Împotriva deciziei comerciale nr. 344 din 29 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC F.V. COM SRL care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. modificarea în tot a deciziei atacate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței comerciale nr. 2640 din 10 martie 2011 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că atunci când competența generală nu aparține instanțelor de judecată ci unui organ jurisdicțional, excepția de necompetență este dirimantă, căci ceea ce se urmărește prin invocarea excepției este chiar respingerea cererii. Instanța de apel nu a avut în vedere integral nici cererile reclamantei apelante, nici pe cele ale pârâtei intimate, mărginindu-se să facă o simplă referire că s-a depus o întâmpinare, fără însă a preciza în mod argumentat, sistematic care sunt raționamentele pentru care s-au înlăturat apărările părților.

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurenta-reclamantă constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente. Din verificarea documentației existente la dosarul cauzei, rezultă că pârâta SC F.V. COM SRL a invocat prin întâmpinarea depusă în faza procesuală a fondului, pe cale de excepție atât netimbrarea cererii de chemare în judecată cât și necompetența generală a instanțelor de judecată. Este de necontestat că jurisprudența și doctrina, au evidențiat că potrivit art. 158 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., atunci când în fața instanței se ridică problema competenței, aceasta nu respinge acțiunea, ci este obligată să stabilească instanța competentă, ori dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent și să trimită cauza instanței competente sau după caz, organului cu activitate jurisdicțională competent, de îndată ce hotărârea a devenit irevocabilă. Prin libera manifestare de voință, părțile au inserat în contractul de prestări servicii nr. 19 din 11 octombrie 2006, la art. 14.5 clauza potrivit căreia orice dispută va fi soluționată numai pe calea arbitrajului, autoritatea pentru arbitraj fiind Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Din această perspectivă, corect a apreciat instanța de apel că în speță, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României face parte din categoria altor organe cu activitate jurisdicțională, astfel că în cazul admiterii excepției de necompetență a instanțelor judecătorești, se impunea declinarea competenței în favoarea soluționării litigiului pe calea arbitrajului. Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantei SC F.V. COM SRL împotriva deciziei nr. 344 din 29 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. În baza art. 274 C. proc. civ. urmează a obliga recurenta să plătească intimatei reclamante SC A.S. SRL suma de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta SC F.V.C. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 344 de la 29 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Obligă recurenta să plătească intimatei-reclamante SC A.S. SRL București suma de 1200 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 5 aprilie 2012.