ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1968/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 2460 din 10 martie 2011 a admis excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești și a respins ca inadmisibilă

cererea formulată de reclamanta SC A.S. SRL București în contradictoriu cu

pârâta SC F.V. SRL București.

De asemenea a fost

obligată reclamanta la plata sumei de 7.835,62 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată către pârâtă.

În fundamentarea

acestei soluții, instanța de fond a reținut că între părți a fost încheiat contractul

de prestări servicii nr. 19/2006, modificat prin acordul părților prin actele

adiționale nr. 1/2006, 2/2006, 1A/2007 și nr. 3/2007, având ca obiect

implementarea unui sistem SAP E.R.P.B.P., instruire și suport pentru personalul

beneficiarului, predarea către beneficiar a documentelor și a manualelor de

utilizare, cesionarea drepturilor patrimoniale asupra programelor informatice

și mentenanță.

Reclamanta a

solicitat rezilierea contractului nr. 19 din 11 octombrie 2006 pentru

neexecutarea la timp și în parte a acestuia de către pârâtă, cu plata unor

daune interese în valoare de 40.000 Euro.

Clauza de la art. 14.5

din contractul părților stipulează că „orice dispută care ar putea apărea din

derularea prezentului contract sau în legătură cu acesta, pe care părțile nu o

pot rezolva în mod amiabil, vor fi rezolvate în mod decisiv pe calea

arbitrajului”.

Această clauză este

formulată în conformitate cu dispozițiile art. 343, art. 343

1

și

art. 343

2

C. proc. civ., constatându-se că prin încheierea convenției

arbitrale, respectiv a clauzei compromisorii, este exclusă competența instanțelor

judecătorești, devenind astfel admisibilă excepția necompetenței generale a

instanțelor judecătorești.

Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 344 din 29

septembrie 2011 a admis apelul reclamantei SC A.S. SRL împotriva sentinței

comerciale nr. 2460 din 10 martie 2011 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Instanța de apel a

stabilit că modalitatea de invocare a excepției privind necompetența generală a

instanțelor judecătorești este corectă, însă nu și soluția de respingere a

cererii ca inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor

art. 158 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., când în fața instanței de

judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să

stabilească instanța competentă, ori dacă este cazul, un alt organ cu

activitate jurisdicțională competent, iar dacă se declară competentă, va trece

la judecarea pricinii.

În conformitate cu

dispozițiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., dacă instanța se declară

necompetentă, dosarul este trimis de îndată instanței competente sau, după caz,

altui organ cu activitate jurisdicțională competentă.

Respingerea cererii

ca inadmisibilă operează doar dacă aceasta ar fi de competența unui organ al

statului fără activitate jurisdicțională, nefiind însă cazul în speță.

Având în vedere că

dispozițiile art. 297 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 297 alin. (2) C.

proc. civ. reglementează posibilitatea ca instanța de apel să trimită direct

cauza altui organ cu activitate jurisdicțională competent, doar atunci când

instanța de fond s-a declarat competentă, în speță rejudecarea cauzei va viza

doar soluția de declinare către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de

pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Împotriva deciziei

comerciale nr. 344 din 29 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC F.V. COM

SRL care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în temeiul

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. modificarea în tot a deciziei atacate și menținerea

ca legală și temeinică a sentinței comerciale nr. 2640 din 10 martie 2011 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că atunci când competența generală

nu aparține instanțelor de judecată ci unui organ jurisdicțional, excepția de

necompetență este dirimantă, căci ceea ce se urmărește prin invocarea excepției

este chiar respingerea cererii.

Instanța de apel nu a

avut în vedere integral nici cererile reclamantei apelante, nici pe cele ale

pârâtei intimate, mărginindu-se să facă o simplă referire că s-a depus o

întâmpinare, fără însă a preciza în mod argumentat, sistematic care sunt raționamentele

pentru care s-au înlăturat apărările părților.

Înalta Curte,

analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile

aduse de recurenta-reclamantă constată că acestea sunt nejustificate, urmând a

respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente.

Din verificarea

documentației existente la dosarul cauzei, rezultă că pârâta SC F.V. COM SRL a

invocat prin întâmpinarea depusă în faza procesuală a fondului, pe cale de

excepție atât netimbrarea cererii de chemare în judecată cât și necompetența

generală a instanțelor de judecată.

Este de necontestat

că jurisprudența și doctrina, au evidențiat că potrivit art. 158 alin. (1) și (3)

C. proc. civ., atunci când în fața instanței se ridică problema competenței,

aceasta nu respinge acțiunea, ci este obligată să stabilească instanța

competentă, ori dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională

competent și să trimită cauza instanței competente sau după caz, organului cu

activitate jurisdicțională competent, de îndată ce hotărârea a devenit

irevocabilă.

Prin libera

manifestare de voință, părțile au inserat în contractul de prestări servicii

nr. 19 din 11 octombrie 2006, la art. 14.5 clauza potrivit căreia orice dispută

va fi soluționată numai pe calea arbitrajului, autoritatea pentru arbitraj

fiind Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Din această

perspectivă, corect a apreciat instanța de apel că în speță, Curtea de Arbitraj

Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României

face parte din categoria altor organe cu activitate jurisdicțională, astfel că

în cazul admiterii excepției de necompetență a instanțelor judecătorești, se

impunea declinarea competenței în favoarea soluționării litigiului pe calea

arbitrajului.

Pentru aceste rațiuni,

urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantei SC F.V. COM SRL împotriva

deciziei nr. 344 din 29 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute

de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

În baza art. 274 C.

proc. civ. urmează a obliga recurenta să plătească intimatei reclamante SC A.S.

SRL suma de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC F.V.C. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 344

de la 29 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Obligă recurenta să

plătească intimatei-reclamante SC A.S. SRL București suma de 1200 lei

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 5 aprilie 2012.