ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1250/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1250/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursurilor de față:
Din
examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC
P.E. SA a chemat în judecată pe pârâtele SC A.F. SA și SC M.S. SRL, întrucât au
fost încheiat pentru fraudarea intereselor sale de creditare a primei pârâte.
Cererea fost completată cu instituirea sechestrului judiciar asupra imobilului
pârâtelor și anularea hotărârilor AGA.
Prin cererea
de intervenție în interes propriu, SC G.T. SRL a solicitat instanței revocarea
statutului și contractului de societate ale SC M.S. SRL ca fiind încheiate în
fraudarea intereselor sale de creditare a reclamantei.
Tribunalul
Comercial Cluj, prin sentința comercială 1627/C din 30 iunie 2008, a respins
excepțiile de reprezentant al semnatarului cererii introductive, a lipsei de
interes a acțiunii și cererii de intervenție și a inadmisibilității acestora, a
admis în parte acțiunea și cererea de intervenție de interes propriu, a anulat
hotărârile AGEA nr. 1 din 15 februarie 2007 și 2 din 16 mai 2007 precum și
hotărârea AGA nr. 1 din 25 mai 2007 și a anulat actele modificatoare actelor
constitutive ale pârâtei SC M.S. SRL, obligând pe pârâte la 1375 lei cheltuieli
de judecată.
Instanța de
fond a reținut în esență, că acțiunea introductivă a fost semnată chiar de administratorul
societății comerciale reclamante; interesul cererilor rezidă din calitatea de
creditori ai reclamantei și intervenientei, care în raport de dispozițiile art.
974-975 C. civ. are dreptul să atace actele încheiate în frauda lor.
Pe fondul
litigiului, instanța a considerat și actele încheiate de pârâta SCA.F. SA prin
care a încercat să-și micșoreze patrimoniul pentru a nu putea fi urmărită,
urmează a fi anulată, întrucât debitoarea prin hotărârea AGEA nr. 1/2007 a
stabilit asocierea cu pârâta SC M.S. SRL aducând ca aport, imobilele înscrise
în C.F. nr. 2535 și 2537 Bontida, iar prin hotărârea AGEA nr.2/2007 a SC M.S.
s-a hotărât modificarea actelor constitutive ale societății și cesiunea
părților sociale ale pârâtei SC A.F. SA către asociații F.L. și F.F.D. - fiii
acționarului și administratorului debitoarei.
Curtea de
Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 234 din 9 decembrie 2008, a admis apelurile
pârâtelor, a admis cererea de intervenție în interesul pârâtelor formulată de
intervenienții F.L. și F.F.D., a respins ca inadmisibil apelul intervenienților
accesorii, a schimbat hotărârea atacată în sensul că a admis în parte acțiunea
principală, și cererea de intervenție în interes propriu, a constatat
inopozabilitatea hotărârii AGA din 19 aprilie 2007 a pârâtei SC A.F. SA, a
hotărârii AGA din 18 aprilie 2007 a pârâtei SC M.S. SRL precum și a hotărârilor
AGA din 25 mai 2007 ale Societăților pârâte prin care s-a stabilit cesionarea
părților sociale deținute de SC A.F. SA către intervenienții F.L. și F.F.D., a
respins celelalte capete de cerere și a obligat pe intimata la 32,15 lei
cheltuieli de judecată.
Instanța de
apel a reținut, în esență, că acțiunea pauliană are natura unei constatări a
responsabilității actului încheiat în frauda creditorilor, iar pârâta SC A.F. SA
este debitoarea reclamantei care a acționat în calitate de comisionar în
contractul încheiat de pârâtă cu P.X.G.M.B.H.
Curtea de
apel a considerat că datoria nu este prescrisă întrucât au intervenit cauze de
întrerupere a cursului acesteia prin acte de executare, iar inexistența stării
de inadmisibilitate evocată este contrazisă de procesul verbal al executorului
judecătoresc din 11 iunie 2008, creditorii fiind singurii îndreptățiți să
stabilească bunurile asupra cărora se îndreaptă cu executare.
In privința
cererii de intervenție în interesul pârâtelor, instanța de apel a considerat
prioritară admisibilitatea acesteia chiar dacă s-a depus o cerere de renunțare
la aceasta.
Prin decizia
nr. 2762 din 5 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
comercială, a admis recursurile declarate de reclamantă și pârâte și a casat
decizia curții de apel trimițând cauza spre rejudecare.
Instanța
supremă a considerat că în apel au fost încălcate prevederile art. 129 alin.
(6) C. proc. civ. prin aceea că, instanța nu a respectat cadrul procesual
stabilit de reclamantă, apreciind că art. 974-975 C. civ. conduce la
inopozabilitatea actelor încheiate fraudulos, deși s-a solicitat anularea lor.
În
rejudecare, Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă 87 din 16 iunie 2010, a
respins excepția inadmisibilității cererilor de aderare la apel, a admis
cererea de aderare la apel a reclamantei și intervenientei în interes propriu,
a respins apelul declarat de pârâte și cererea de intervenție accesorie a
intervenienților F.L. și F.F.D., a respins ca inadmisibil apelul acestor
intervenienți, a admis în parte acțiunea și cererea de intervenție în interes
propriu, a constatat inopozabilitatea față de reclamantă și intervenientă a
hotărârii AGA a SC A.F. SA din 19 aprilie 2007, a hotărârii AGA a SC M.S. SRL
privind asocierea cu pârâta SC A.F. SA și a actului adițional la actele
constitutive ale societății precum și a hotărârii AGA a SC A.F. SA din 25 mai
2007, de cesionare a părților sociale intervenienților F. A menținut celelalte
dispoziții ale instanței de fond.
Curtea de
apel a considerat că acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 975 C. civ. nu
este exclusă creditorilor, care au posibilitatea acțiunii împotriva actelor
frauduloase încheiate de debitori, pe calea dreptului comun sau aceea a
prevederilor speciale ale art. 61 din Legea 31/1990.
In privința
anulării actului constitutiv al pârâtei SC M.S. SRL instanța a reținut că lipsa
citării celor 2 asociați persoane fizice nu atrage nulitatea hotărârii
judecătorești ci inopozabilitatea acesteia.
Instanța de
apel a mai reținut că prin înstrăinarea unei părți din patrimoniu, pârâta SC
A.G.F.S. SA și-a micșorat patrimoniul în frauda creditorilor, actele de
executare
silită
dovedind crearea
stării de insolvență.
Împotriva
deciziei astfel pronunțate, pârâtele au declarat recurs întemeiat pe
dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.
Recurentele
susțin că instanța de apel nesocotind dispozițiile date prin decizia de casare,
în al doilea ciclu procesual a admis cererile de aderare la apel ale
reclamantei și intervenientei, încălcând prevederile art. 293 alin. (1) C.
proc. civ. în sensul că termenul până la care se poate adera la apel este prima
zi de înfățișare, fără ca părțile să o poată face în al doilea ciclu procesual.
Susțin
recurentele că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (6) C.
proc. civ., judecătorii hotărând asupra ceea ce nu s-a cerut, obiectul cererii
neputând fi schimbat în calea de atac.
Critica pe
fond a deciziei curții de apel are în vedere, în concepția recurenților,
inexistența unei creanțe certe lichide și exigibile a reclamantei care avea
calitatea de comisionar. Susțin recurentele că odată cu vânzarea la licitație a
Fermei Gherla, la 22 decembrie 2004, creanța reclamantei s-a stins așa încât la
data introducerii acțiunii, nu mai exista nicio datorie neachitată. Cu toate
acestea instanța de apel în mod greșit a considerat că au fost emise patru file
CEC în favoarea reclamantei care avea dreptul să le urmărească, deși termenul
de prescripție este împlinit.
Pe situația
de fapt, recurentele susțin că în mod greșit instanța de apel a considerat
existența unei creanțe de 1.073.347,28 lei, rezultă dintr-o somație emisă de
executorul judecătoresc (supus urmării penale), deși ultimul dosar de executare
a fost finalizat în ianuarie 2010.
In privința
prescripției dreptului de a cere executarea silită, recursurile susțin că în
dosarul execuțional 155/2004 există o hotărâre irevocabilă prin care s-a
constat încetată plata prin executare. Pe de altă parte termenul de prescripție
al acțiunii în regres reglementată de Legea 59/1934 este de 6 Iun de la
prezentarea CEC ului la plată, iar instanța de apel a înțeles să aplice
termenul general de prescripție. Mai mult instanța de apel a considerat că
executarea nu este prescrisă, tară a avea în vedere dispozițiile art. 30 din
Legea CEC-ului care prevede pierderea dreptului la acțiune în regres dacă
CEC-ul nu a fost prezentat la plată în termen de 15 zile de la data emiterii.
Insă fila de CEC a fost emisă la 31 mai 2004 iar executarea a început prin
somație din 1 iulie 2007. Pentru executarea silită în dosarul de executare
52/2006 situația a fost irevocabil soluționată prin hotărâri judecătorești
irevocabile (sentința 650/2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca și decizia 5/R/2010 a
Tribunalului Comercial Cluj) așa încât chiar dacă introducerea unei cereri de
chemare în judecată întrerupe cursul prescripției, dacă cererea de executare a
fost respinsă, anulată sau s-a perimat, nu este întreruptă prescripția.
Critica
deciziei instanței de apel se referă și la intervenienta SC G.T. SRL ce are
calitate de girant în raport cu reclamanta și a cărui acțiune în regres se
prescrie în termen de 1 an de la data scadenței. In anul 2006 intervenienta a
formulat o cerere de executare începută în 17 mai 2007, iar prin procesul
verbal din 23 iunie 2008 executorul judecătoresc îi comunică starea de
insolvabilitate a debitoarei, iar reluarea executării printr-o nouă cerere
depusă la 19 noiembrie 2008 era prescrisă în raport de dispozițiile art. 371
3
C. proc. civ.
Recursurile
sunt nefondate și vor fi respinse pentru considerentele ce se vor expune:
Prevederile
art. 293 C. proc. civ. statuează asupra dreptului intimatului de a adera la
apelul formulat de partea potrivnică printr-o cerere proprie, chiar după
împlinirea termenului de apel, până la prima zi de înfățișare.
In această
măsură legea nu distinge asupra admisibilității cererii de aderare la apel, în
contextul în care instanța de recurs criticând decizia instanței de apel,
interpretează natura juridică a cererii de chemare în judecată și pune în
discuție aspecte noi privind petitul acțiunii necriticate de părți. Astfel,
prin cererea de aderare la apel, reclamanta aduce în discuție efectul devolutiv
al apelului în condițiile în care nu era interesată în exercitarea căii de
atac, întrucât pretențiile sale au fost satisfăcute.
De altfel,
prin cererea de aderare la apel, reclamanta evocă instanței același temei de
drept, cu precizarea poziției sale față de caracterizarea naturii juridice a
acțiunii pauliene stabilită în doctrina modernă și îmbrățișată de judecata
apelului. în acest sens reclamanta menționează că solicită constatarea
inopozabilității actelor încheiate de debitor în frauda intereselor sale în
acord cu caracterizarea dată de instanță acțiunii pauliene. Iar din această
perspectivă nu se poate aprecia modificarea obiectului cererii, cu atât mai
mult cu cât instanțele nu sunt ținute de caracterizarea pe care părțile o dau
cererilor, în raport de dispozițiile procesuale.
Critica
relativă la inexistența creanței lichide și exigibile, este la rândul ei
nefondată.
Acțiunea
pauliană dă dreptul creditorilor să atace actele frauduloase încheiate de
debitor prin care aceștia își creează sau își măresc starea de insolvabilitate
prin înstrăinarea bunurilor care constituie gajul general al creditorilor
chirografi.
Într-adevăr,
pentru a promova o asemenea acțiune, creditorul trebuie să aibă o creanță certă
lichidă și exigibilă. Dar în situația de fată validitatea creanței a fost
stabilită de Judecătoria Gherla prin învestirea cu formulă executorie a
CEC-urilor, dar și prin soluționarea irevocabilă a opozițiilor la executare.
A repune în
discuție valabilitatea creanței stabilită prin hotărâri judecătorești,
reprezintă înlăturarea efectului pozitiv al acestora, cu consecințe asupra
stabilității ordinii sociale, fiind interzis a se readuce în fața instanțelor,
chestiuni litigioase rezolvate deja într-un proces anterior.
In aceeași
măsură critica asupra greșitei rezolvări a prescripției extinctive este
neîntemeiată fiind stabilită cu autoritate de lucru judecat încuviințarea
executării silite. De altfel, actele executorului judecătoresc relevă
multiplele demersuri judiciare ale reclamantei creditoare în satisfacerea
drepturilor ei care exclude starea de pasivitate a acesteia, imputabilă în
cazul prescripției dreptului la acțiune.
Toate
elementele de fapt enunțate de recurente nu conduc la concluzia inexistenței
creanței, instanța de apel considerând, justificat de întregul material
probator, că parțial creanța a fost stinsă iar înstrăinarea imobilului
debitoarei este un act de natură a prejudicia dreptul creditorilor chirografi,
ce trebuie sancționat în raport de dispozițiile art. 975 C. proc. civ.
Critica
soluției instanței de apel relativă la admiterea cererii de intervenție este în
egală măsură nefondată, calitatea de girant al biletelor la ordin conferind
creditorului dreptul de urmărire. Pe de altă parte intervenientul s-a alăturat
acțiunii principale în vederea recuperării creanțelor sale de la reclamantă așa
încât chestiunea prescripției interesează raporturile cu debitorul său în
condițiile existenței unui titlu executoriu și a procedurilor de executare
silită
de drept comun.
Așa fiind în temeiul dispozițiilor art. 312 C.
proc. civ.
Înalta Curte de
Casație și Justiție va respinge ca nefondate recursurile împotriva deciziei 87
din 16 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D
E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele SC A.F. SA
Bonțida și SC M.S. SRL Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 87 din 16 iunie
2010
pronunțată de Curtea de Apel Cluj,
secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 23 martie 2011.