ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 581/2011

Asupra

recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Brașov, prin

sentința penală nr. 68F din 2 august 2010, în temeiul disp. art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de

petenta C.I.R. împotriva rezoluției din 15 aprilie 2010 emisă în dosarul penal

nr. 70/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, rezoluție pe

care a menținut-o.

În baza dispozițiilor

art. 193 C. proc. pen., s-a respins cererea formulată de intimata P.M.C.,

privind obligarea petentei la plata onorariului avocatului ales.

După pronunțarea

sentinței, instanța prin încheierea din camera de consiliu din 12 august 2010,

în baza disp. art. 196 C. proc. pen. a admis cererea de înlăturare a omisiunii

vădite strecurată în minuta sentinței, cerere formulată de intimata P.M.C. și a

dispus următoarele: În baza art. 193 C. proc. pen., respinge cererea formulată

de numita P.M.C. privind obligarea petentei C.I.R., la plata onorariului

avocatului ales.

Pentru a pronunța sentința și

implicit încheierea menționată instanța a reținut următoarele:

La 28 iunie 2010, petenta C.I.R. s-a

plâns că procurorul care a dispus rezoluția din 15 aprilie 2010 în dosarul nr. 70/P/2010

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, s-a folosit de probe

administrate într-o altă cauză, de către o altă unitate de parchet, astfel

încălcând principii ce guvernează desfășurarea procesului penal (administrarea

nemijlocită a probatorului, legalității în aflarea adevărului, rol activ, drept

de apărare), era imperios necesar să se asculte martori, să se efectueze o

expertiză judiciară, să se administreze înscrisuri care ar fi demonstrat că

făptuitoarea P.M.C. se face vinovată de comiterea infracțiunilor de fals

intelectual, uz de fals, complicitate la înșelăciune, toate acestea pentru a se

constata că semnătura de pe testamentul autentificat privindu-l pe defunctul ei

soț, C.A., nu a fost realizată de el.

Actele premergătoare

efectuate au reținut că în cauză sunt incidente disp. art. 228 alin. (4)

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și, ca atare, prin rezoluția din 15

aprilie 2010 procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul

public P.M.C., sub aspectul infracțiunilor prevăzută de art. 289 și art. 246 C.

pen., faptele neexistând.

În fapt, petenta

sesizase faptul că semnătura testatorului C.A., decedat la 28 aprilie 2008, de

pe testamentul autentificat sub nr. 354 din 20 martie 2007 de către notarul

public P.M.C., ar fi contrafăcută, ea cerând tragerea la răspundere penală a

persoanelor responsabile și anularea (desființarea) înscrisului în temeiul

dispozițiilor art. 348 C. proc. pen.

La 29 martie 2010,

petenta a cerut cercetarea penală a notarului public care a autentificat

testamentul în lipsa testatorului, sub aspectul comiterii infracțiunilor de

fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. și de abuz în serviciu în contra

intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen.

La aceeași dată

petenta a arătat că s-a adresat cu o plângere la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Făgăraș, plângere ce a vizat plăsmuirea semnăturii soțului ei,

cauza s-a soluționat prin neînceperea urmăririi penale, în acel dosar

efectuându-se o expertiză de către IGPR și, din această cauză, a cerut să se

realizeze o altă expertiză de către specialiști din cadrul Ministerului

Justiției, precum și să fie audiați fiica sa, T.C.A., soțul acesteia, T.M., A.A.E.,

fostul șofer al defunctului, în ideea relației deosebite ce a existat între

defunct și cele două fiice.

Expertiza depusă la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraș a fost realizată pe baza unei

fotocopii a testamentului, aspect relevat chiar de către petentă.

Inițial, petenta

indicase ca făptuitor al plastografierii semnăturii, pe B.M.M., sora

defunctului său soț, beneficiară, în parte, a dispozițiilor testamentului.

Până la soluționarea

plângerii vizând-o pe aceasta, în cauză se depuseseră două expertize

criminalistice extrajudiciare (experți S.G. și M.G.), între concluziile

acestora existând contradicții evidente, motiv pentru care procurorul de la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraș a dispus realizarea unei expertize

grafice de către organul de cercetare al poliției judiciare, respectiv experți

criminaliști din Ministerul Administrației și Internelor.

Expertiza realizată

de aceștia a concluzionat că semnătura de la rubrica „testator” aplicată pe

testamentul în discuție, a fost executată de C.A., de această dată experții

având testamentul original, procura și copia cărții de identitate a

defunctului.

În ce o privește pe P.M.C.,

actele premergătoare au reținut că la 20 martie 2007, C.A., însoțit de sora sa,

s-au prezentat la biroul notarial pentru redactarea și autentificarea unui

testament, cu acea ocazie ei discutând telefonic și cu avocatul H.A., angajat

de testator.

În ce privește

motivațiile întocmirii și semnării testamentului, defunctul a dorit să asigure

părinților, surorii lui și fiului acesteia, un trai decent după decesul lui,

având în vedere relațiile încordate existente între familia sa și cei

menționați, dorința de a nu lăsa societatea deținută unor persoane străine,

socrul fiicei lui, precum și apropierea ce se realizase între el și Mănăstirea

Făget Boholt, soției lui rămânându-i parte din societate.

În sprijinul

motivațiilor expuse, s-a mai reținut că după semnarea testamentului, C.A. a

cerut notarului ca exemplarul cuvenit lui să fie păstrat în arhivă pentru a nu

identificat de soția și fiicele lui, după deces, actul fiindu-i predat

petentei.

Rezoluțiile

Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș și hotărârile pronunțate în

plângerile și recursul petentei, au fost menținute și la controlul judecătoresc

s-a constatat că semnătura aplicată pe testamentul autentificat sub nr. 354 din

20 martie 2007 nu este una contrafăcută.

Totodată, s-a mai

reținut că testamentul a vizat doar părțile sociale pe care soțul petentei le

deținea la SC R.P. SRL Boholt, precum și la instituirea unor rente viagere de

2000 euro/lunar în favoarea surorii lui, a părinților C.V. și A.C., precum și a

nepotului B.M. Deși defunctul instituise și o sultă de 2000 Euro/lunar în

favoarea Mănăstirii Făget Boholț, reprezentanta acesteia, B.C.M., ulterior

datei menționate, a renunțat.

Verificând rezoluția

procurorului, instanța a constatat că în cauză expertiza amintită a

concluzionat că semnătura de pe testament a fost executată de testatorul C.A.,

acesta a fost prezent personal la notarul public la 20 martie 2007, chiar

petenta atestând acest fapt, nu există niciun indiciu că notarul public ar fi

semnat, iar în soluționarea plângerii actele premergătoare sunt legale,

obiectul cauzei reprezentându-l examinarea îndeplinirii de către notar, a

atribuțiilor specifice profesiei sale legat de redactarea și autentificarea

testamentului și neregăsindu-se a fi fals înscrisul, nu există infracțiunea de

uz de fals și nici complicitate la infracțiunea de înșelăciune.

Împotriva sentinței,

în termenul legal, au declarat recursuri intimata notar public, calea sa de

atac îndreptându-se și împotriva încheierii din 12 august 2010, precum și

petenta.

Recursurile nu sunt

fondate pentru considerentele ce se vor dezvolta.

Cu referire la recursul

intimatei motivat pe considerentul că în mod nelegal instanța nu a obligat-o pe

petentă la plata sumei de 2500 lei onorariu avocat ales, este de reținut că

instanța, în mod legal, a constatat că actul depus ca dovadă a plății, nu

îndeplinește condițiile de formă întrucât chitanța nu poartă serie, număr,

acestea fiind obligatorii pentru înregistrarea în evidențele cabinetului de

avocatură.

De asemenea,

respectivul act nu era datat pentru a se verifica momentul întocmirii și cauza

în care era exercitată apărarea (fila 34 dosar curte de apel).

Totodată, acel act

trebuia însoțit de un contract de asistență juridică și de o factură fiscală,

dispozițiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de

avocat consacrând principiul obligativității respectării contractului de

asistență judiciară cu observarea însă a formalității actului care,

într-adevăr, să dovedească realitatea plății opozabil părții care are culpă

procesuală.

Petenta, în motivarea

recursului, atât prin memoriul depus în dosar, cât și în concluziile scrise

predate instanței de recurs fără ca avocatul ales să le expună oral, întrucât a

părăsit sala de ședință înainte ca obiectul cauzei să fie dezbătut, a reiterat

relațiile speciale, în opinia sa, avute cu soțul său încă din perioada când

ambii erau liceeni și până în momentul decesului, „surprinderea” sa că acesta a

făcut un testament neglijând relațiile de familie, că în testament nu sunt

amintite fiicele lui, ci sora, părinții, nepotul, călugărița, expertizele

„spun” că soțul ei nu era de față la conceperea și semnarea testamentului,

astfel „crede că are dreptate în ceea ce pretinde” (filele 63-65 dosar Î.C.C.J.

–S.p.).

În concluzii,

apărătorul petentei a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței,

trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale pentru că a

probat falsul, expertizele criminalistice dovedesc că semnătura este efectuată

prin imitație, martorul A.E. a declarat că imitația a fost făcută de sora

defunctului, boala în urma căreia soțul petentei a murit, nu i-a afectat

psihicul, astfel că era imposibil să nu lase nimic celor apropiați și iubiți,

probatoriul creează dubiu dacă testamentul a fost semnat sau nu, astfel că se

impune efectuarea unui raport de contestare de analiză grafoscopică, audierea martorilor,

cei din cauză nedepunând jurământ și nefiind prezent apărătorul (fila 70 dosar

ICCJ).

Recursul nu este

fondat.

Este de amintit că în

conformitate cu disp. art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., soluționând

plângerea, se verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei și oricăror înscrisuri noi prezentate.

Ca atare, sentința

recurată, precum și actele premergătoare efectuate de procuror, se referă, în

exclusivitate, la plângerea petentei în ce o privește, pe notarul public P.M.C.,

în sarcina acesteia neexistând vreo faptă dintre cele sesizate.

Pentru că nu s-a

dispus începerea urmăririi penale, cererea petentei, de refacere a acesteia, nu

are suport în legea de procedură penală, art. 332 C. proc. pen. comportând

asupra unor situații strict și imperativ prevăzute.

În ce privește fondul

cauzei, actele premergătoare, efectuându-se conform art. 224 C. proc. pen., ele

sunt limitate la îndeplinirea scopului, de a completa informațiile organului de

urmărire penală pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine

începerea urmăririi penale, de a verifica informațiile deținute, confirmând sau

infirmând concordanța acestora cu realitățile faptice ale cauzei și, după caz,

de a fundamenta convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluția

de neurmărire penală, potrivit art. 228 C. proc. pen.

Pentru a se începe

urmărirea penală într-o cauză, este necesar să se constate existența acelui

minim de date ce ar permite să se considere că s-a săvârșit o infracțiune,

acestea fie din sesizare, fie din acte premergătoare desfășurate ulterior

sesizării și conform art. 228 C. proc. pen. să nu existe o cauză de împiedicare

a punerii în mișcare a urmăririi penale dintre cele prev. de art. 10 același

cod.

În cauză actele

premergătoare au constatat existența cazului de împiedicare prev. de art. 10 lit.

a) C. proc. pen.

Împrejurarea că

petenta dorește o altă expertiză, audieri de martori, nu constituie încălcarea,

de către procuror, a vreunui text de lege, aceeași soluție impunându-se și în

ce privește susținerea că în fundamentarea rezoluției a fost analizată

expertiza din cauza Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraș, cauza privind

același testament autentificat de notarul public fiind supusă analizei organului

judiciar și controlului instanțelor competente (d. 663/P/2009 al Parchetului de

pe lângă Judecătoria Făgăraș), acestea stabilind că semnătura depusă pe

testamentul autentificat de către notarul public nu este una contrafăcută.

Pentru considerentele

expuse, recursurile declarate de intimată și de către petentă nefiind fondate,

sentința și încheierea recurate fiind legale și temeinice, în conformitate cu

disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.

Potrivit art. 192, cu

referire la art. 189 alin. (1) din același cod, recurentele vor fi obligate la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de intimata P.M.C. și de petenta C.I.R. împotriva sentinței penale nr. 68/F din

02 august 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurentele la plata sumei de câte 300

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 15

februarie 2011.