ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 882/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Instanța de fond

Prin cererea înregistrată și precizată

inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamanții N.N., S.M. în

contradictoriu cu pârâții Universitatea Politehnică București, Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului au solicitat anularea parțială

a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. 4262 din 14 august

2002 eliberat primei pârâte, în sensul radierii din acest act a suprafeței de

teren de 550 mp situat în București, S., nr. 290, sector 6 și anularea

documentației cadastrale întocmite de pârâtă pentru imobilul identificat cu

numărul cadastral 5690 din Cartea Funciară nr. 44063, precum și radierea

notării suprapunerii operate în Cartea Funciară a primului imobil, peste

imobilul proprietatea reclamanților, număr cadastral 83117, din Cartea Funciară

nr. 9052 a localității București. Ulterior, prin precizarea acțiunii,

reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a actului juridic

încheiat.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că există două titluri de proprietate în acest

moment, al lor, ca moștenitori îndreptățiți în temeiul Legii nr. 10/2001 și al

pârâtei, reprezentat de un act administrativ emis de o instituție centrală, în

baza evidențelor contabile ale acesteia.

Judecătoria

Sectorului 1 București, prin Sentința civilă nr. 16227 pronunțată în data de 12

august 2010, a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâta

Universitatea Politehnică București și, în consecință, a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal.

Soluția instanței de

fond după declinare

Învestită cu

soluționarea cauzei, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2103 pronunțată în data de 18 martie

2011, a respins excepția lipsei procedurii prealabile ca nefondată și în

consecință, a respins cererea formulată de reclamanții N.N., S.M., în

contradictoriu cu pârâții Universitatea Politehnică București și Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ca nefondată.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a constat următoarele:

În ceea ce privește

excepția lipsei procedurii prealabile și excepția tardivității acțiunii în

anulare, excepții invocate de pârâta Universitatea Politehnică București,

instanța a constat că nu sunt întemeiate, față de dispozițiile art. 11 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ținând

cont și de corespondența purtată de către părți.

Pe fondul cauzei,

instanța a constat că este necesară o acțiune în revendicare pentru

clarificarea proprietarului care are întâietate și preferință legală.

A mai reținut

instanța că din punctul de vedere al controlului de legalitate solicitat de

reclamanți, nu rezultă indicii sau probe că pârâta Universitatea Politehnică

București ar fi avut cunoștință de existența unei proceduri judiciare sau

administrative în sensul art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, la data

eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Pe de altă

parte, instanța a reținut că textul menționat anterior prevede că nerespectarea

termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea

dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin

echivalent.

S-a concluzionat că

actul atacat s-a emis conform art. 166 alin. (9) din Legea nr. 84/1995,

nefăcându-se dovada că la data emiterii sale s-ar fi încălcat dispozițiile

legale imperative care ar putea atrage nulitatea acestuia.

Criticile reclamanților

Reclamanții N.N. și

S.M. au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că prima

instanță a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura

și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, motiv de casare

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

S-a învederat că în

mod eronat instanța de fond a reținut că Universitatea Politehnică București

este titulara unui drept de proprietate, întrucât ordinul atacat stipulează că

s-a emis cu privire la intabularea dreptului de proprietate asupra

construcțiilor și terenurilor aferente, care fac parte din baza materială a

Universității, fără a conferi acesteia un drept de proprietate.

Recurenții au

susținut că din Adresa nr. 34404 din 19 iulie 2004 a Universității Politehnice

rezultă că aceasta nu dispunea la vremea respectivă de formulare speciale

pentru eliberarea certificatelor de proprietate, lipsa formularelor echivalând

cu lipsa titlului.

Prin cealaltă critică

formulată recurenții au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

sensul că hotărârea este lipsită de temei legal ori s-a dat cu aplicarea

greșită a legii.

S-a susținut de către

recurenți că sunt titularii unui drept de proprietate dobândit în baza

Dispoziției 11164 din 4 februarie 2009 a Primarului Municipiului București și a

Deciziei civile nr. 793 din 29 noiembrie 2007, împosedați de executorul

judecătoresc la 24 martie 2009, dreptul lor de proprietate fiind intabulat în

urma întocmirii unei documentații cadastrale, cu respectarea dispozițiilor

legale, la data de 19 mai 2009.

S-a menționat că

ulterior acestei intabulări, la data de 3 septembrie 2009, prin Încheierea nr.

315810 registratorul de carte funciară a constatat suprapunerea în baza de date

a imobilului prevăzut în TP aparținând recurenților, cu imobilul intimatei,

pentru care s-a dispus intabularea în baza Ordinului nr. 4262/2002, prin

Încheierea nr. 9686/28 iulie 2004.

Recurenții apreciază

că Ordinul nr. 4262/2002 este nelegal emis deoarece a dispus direct

intabularea, fără existența unui titlu de proprietate, făcând trimitere la

dispozițiile art. 166 din Legea nr. 84/1995, care privea imobilele ce făceau

parte din baza materială a unor instituții de învățământ, însă în cauza ce a

format obiectul dosarului 31431/3/2005 s-au făcut verificări de fapt din care a

rezultat că suprafața de teren în litigiu a fost proprietatea autorilor

recurenților, fără să se fi probat că aceasta ar fi aparținut bazei materiale a

Universității București.

Au concluzionat

recurenții că prin emiterea acestui act administrativ de către autoritatea

publică s-a încălcat interesul lor legitim, dar și dispozițiile art. 49 alin.

(1) din Legea nr. 47/1996, soluția primei instanțe fiind greșită, așa încât s-a

solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii

acțiunii.

Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința

criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările

dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea și

temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:

Critica formulată de

recurenți, întemeiată pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este nefondată, deoarece

prima instanță nu a schimbat natura și înțelesul actului juridic dedus

judecății, așa cum greșit susțin recurenții, ci s-a pronunțat asupra cererii cu

care a fost învestită prin acțiunea introductivă, de anulare a Ordinului nr.

4262/2002 emis de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului.

Împrejurarea că

recurenții-reclamanți nu sunt de acord cu soluția pronunțată de instanța de

fond, pe baza analizei probelor administrate în cauză nu înseamnă că instanța

nu a interpretat corect actul juridic dedus judecății, ori a schimbat natura

sau înțelesul acestuia, în sensul invocat de recurenți, care nu au adus niciun

argument pertinent pentru a face dovada incidenței motivului de casare prevăzut

de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Nu se poate susține

că nici hotărârea s-a dat cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, deoarece

din materialul probator administrat nu au rezultat motive de nelegalitate a

Ordinului nr. 4262/2002 emis de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului.

De altfel, în

domeniul contenciosului subiectiv nici nu s-ar putea stabili cum un act

administrativ individual emis cu respectarea cerințelor legale să poată deveni

ulterior nelegal, ca urmare a recunoașterii dreptului de proprietate al

recurenților-reclamanți, printr-o dispoziție a Primarului municipiului

București și ulterior printr-o hotărâre judecătorească.

În speță atât

recurenții-reclamanți, cât și intimata Universitatea Politehnică București

dispun de către un titlu de proprietate intabulat, suprafețele de teren

intabulate suprapunându-se parțial.

Disputa între părți

cu privire la corectitudinea titlurilor de proprietate și a intabulării nu

poate fi tranșantă decât în instanța civilă, printr-o acțiune prin care să se

poată compara titlurile de proprietate și pe cale de consecință, să se verifice

și intabularea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de reclamanții N.N. și S.M. împotriva Sentinței nr. 2103 din 18

martie  2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2012.