ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6917/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6917/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța reclamanții A.S. și A.A. au

formulat contestație împotriva Deciziei nr. 898/30 ianuarie 2009 emisă de

Primarul Municipiului Constanța.

Prin Sentința civilă nr. 891/11 mai 2010,

pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a respins ca nefondată contestația

reclamanților A.S. și A.A.

Pentru a pronunța

această sentință prima instanță a reținut, în esență, că imobilul notificat de

reclamanți, compus din construcție și teren în suprafață de 330 m.p. situat în

Constanța, str. I.C., nr. 79 a fost expropriat în baza Decretului nr. 130/1975,

reclamanții fiind despăgubiți la momentul exproprierii exclusiv pentru

construcție. După expropriere, construcția a fost demolată, iar terenul a fost

ocupat integral de obiectivele ce au determinat măsura exproprierii.

Conform Planului

Cadastral al Municipiului Constanța întocmit în anul 1995, terenul se regăsește

în careul 112A și este afectat de construcția blocului de locuințe L25, parcare

și spațiu verde aferent blocului de locuințe L23.

În condițiile în care

restituirea în natură a acestui teren nu mai este posibilă și având în vedere

principiul prevalenței reparării în natură a prejudiciului, principiu ce

guvernează procedura Legii nr. 10/2001, a apreciat prima instanță că atribuirea

în compensare a suprafeței de teren de 236 m.p. situată în zona Palazu Mare,

lot. 15, careu II, cu o valoare de circulație de 51.100 euro pentru suprafața

de teren de 96,02 m.p. ce nu mai poate fi restituită în natură, corespunde

imperativelor legii sociale și este în interesul reclamanților.

Pentru diferența de

teren de 233,98 m.p. imposibil de restituit în natură și pentru construcția

demolată s-a apreciat că unitatea notificată în mod legal a dispus acordarea de

măsuri reparatorii conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Referitor la

suprafața construită de 9,30 m.p. cu destinația de beci, care nu este

menționată în dispoziția nr. 898/2009 emisă de Primarul Municipiului Constanța,

prima instanță a reținut că reclamanții nu sunt îndreptățiți la măsuri

reparatorii și pentru aceasta, întrucât din actul de vânzare-cumpărare nr. 37/8

ianuarie 1972 nu rezultă că locuința cumpărată de reclamanți de la V.I.,

includea și o încăpere cu destinația de beci.

Împotriva acestei

sentințe, au declarat apel reclamanții A.S. și A.A..

Prin Decizia civilă

nr. 258C/20 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, s-a admis

apelul declarat de reclamanți, s-a schimbat în tot sentința apelată, în sensul

că s-a admis contestația; s-a anulat în parte Dispoziția nr. 898/30 ianuarie

2009 emisă de Primarul Municipiului Constanța (art. 2, 3, 4 și art. 5) și a

fost obligat pârâtul să emită o dispoziție cu propunere de despăgubire, conform

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul în suprafață de 330 m.p. și

construcția în suprafață de 149,39 m.p., demolată, și să o înainteze Comisiei

Centrale.

Au fost obligați

intimații pârâți la 500 RON cheltuieli de judecată către apelanții reclamanți.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001 privind situația juridică a unor imobile

preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exprimată în

caracterul profund reparatoriu, este de precizat că prin acest act normativ

legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de foștii proprietari

prin abuzurile săvârșite de stat.

Conform dispozițiilor

art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 "În cazul în care lucrările pentru

care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren aferent, măsurile

reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil".

În speță, prima

instanță a reținut în mod judicios că imobilul expropriat în baza Decretului

nr. 130/1975 de la reclamanți nu mai poate fi restituit în natură, construcția

fiind demolată, iar terenul afectat integral de construcția blocurilor de

locuințe, a spațiilor verzi și de alei de acces, care au justificat măsura

exproprierii.

Conform dispozițiilor

art. 11 coroborat cu art. 10 și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

republicată, în ipoteza în care restituirea în natură a imobilelor nu mai este

posibilă, entitatea învestită cu soluționarea notificării este obligată să

acorde persoanei îndreptățite în compensare, alte bunuri sau servicii, ori să

propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul

de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta

nu este acceptată de persoana îndreptățită.

Prin urmare, în cazul

compensării cu alte bunuri sau servicii, entitatea învestită cu soluționarea

notificării are plenitudine de competență în stabilirea măsurilor reparatorii,

în timp ce în privința despăgubirilor formulează numai o propunere de acordare

a acestora. Chiar dacă din cuprinsul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

rezultă că, în cazul imposibilității restituirii în natură, regula este

acordarea măsurilor compensatorii și numai în subsidiar, dacă această măsură nu

este posibilă, ori nu este acceptată de cel îndreptățit, se vor face propuneri

de acordare de despăgubiri, instanța reține că aceste dispoziții trebuie

coroborate cu prevederile art. 1 alin. (5) din lege, în forma modificată prin

O.U.G. nr. 209/2005.

Acordarea în

compensare de alte bunuri este o obligație a unității deținătoare, însă o

astfel de reparație nu depinde numai de voința unității notificate și a

notificatorului, ci și de existența în patrimoniul unității notificate a unor

bunuri care să poată fi acordate în compensare și care să fie acceptate de

persoana îndreptățită.

Includerea unor

bunuri în categoria celor disponibile este o atribuție care revine Consiliului

Local al Municipiului Constanța, conform art. 36 alin. (2) lit. a) din Legea

nr. 215/2003, singura autoritate care este îndrituită să analizeze dacă un bun

proprietate a unității administrativ-teritoriale trebuie să fie menținut sau în

proprietatea sa, fiind sau nu necesar satisfacerii intereselor unității

administrativ-teritoriale. În aceste condiții, instanța de judecată nu poate

dispune de un alt bun decât cel înscris în lista bunurilor disponibile, peste

voința titularului dreptului, cu excepția cazului în care reclamantul dovedește

că refuzul unității administrativ-teritoriale de a include un astfel de bun în

lista bunurilor disponibile este abuzivă sau ilegală.

În cauză se reține că

unitatea administrativ-teritorială, cu respectarea principiului prevalenței

reparării în natură a prejudiciului cauzat foștilor proprietari, a atribuit

reclamanților în compensare pentru o suprafață de teren de 96,02 m.p. imposibil

de restituit în natură, o suprafață de teren 236 m.p. situată în zona Palazu

Mare, lot 15, careu II, ofertă pe care însă reclamanții nu au înțeles să o

accepte.

În situația în care

persoana îndreptățită refuză să primească terenul oferit în compensare, și cum

nu s-a făcut dovada că unitatea administrativ-teritorială dispune de alte

terenuri, care să corespundă pretențiilor reclamanților, cu privire la

amplasamentul în zona centrală a municipiului Constanța, Curtea a constatat că

reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent, conform

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru întregul imobil - teren în suprafață

de 330 m.p. și construcție - ce a făcut obiectul exproprierii în baza

Decretului nr. 130/1975.

Conform dispozițiilor

art. 1.7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin

H.G. nr. 250/2005 "măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte

bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3)

din lege, permite entității obligate la restituire să ofere persoanei

îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii

disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de persoana

îndreptățită".

În lipsa unei oferte

din partea persoanei notificate, în sensul acordării reclamanților de terenuri

în compensare, având aceleași caracteristici tehnico-edilitare cu terenul

expropriat, cât și în condițiile în care reclamanții nu și-au exprimat acordul

să primească terenul atribuit în compensare prin dispoziția contestată, Curtea

a reținut că hotărârea primei instanțe este nelegală, criticile reclamanților

cu privire la nelegalitatea art. 2 din Dispoziția nr. 898/ 30 ianuarie 2009

fiind întemeiate.

construcția ce a făcut obiectul exproprierii, din probatoriul administrat în

cauză - procesul-verbal de expropriere nr. 15/10 iulie 1975 al C.P.J. - comisia

de evaluări, schița anexă a imobilului expropriat, tabelul cuprinzând

proprietarii ale căror imobile situate în județul Constanța se expropriază și

se trec în proprietatea statului - rezultă că imobilul construcție expropriat

de la reclamanții A.A. și A.S. cuprindea o suprafață construită de 149,39 m.p.,

beciul în suprafață de 9,30 fiind inventariat cu ocazia exproprierii și evaluat

la valoarea de 684 RON.

Conform dispozițiilor

art. 11 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care construcțiile

expropriate au fost demolate total, persoana îndreptățită va beneficia de

măsuri reparatorii în echivalent. Valoarea construcției demolate urmează a se

stabili potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării,

stabilită potrivit standardelor de evaluare în funcție de volumul de informații

puse la dispoziția evaluatorului.

În raport de

dispozițiile legale mai sus invocate și de întregul probatoriu administrat în

cauză, Curtea constată întemeiată și critica reclamanților ce vizează suprafața

construită a imobilului demolat, unitatea administrativ-teritorială urmând să

facă propunere de despăgubire a reclamanților pentru o construcție în suprafață

totală de 149,39 m.p., suprafață ce include beciul de 9,30 m.p. omis din

dispoziția nr. 898/30 ianuarie 2009 emisă de Primarul Municipiului Constanța.

Împotriva acestei

decizii au formulat cerere de recurs reclamanții A.S. și A.A.

Criticile formulate

prin motivele de recurs sunt următoarele:

În hotărârea

pronunțată de Curtea de Apel Constanța nu s-a precizat că Primăria Municipiului

Constanța trebuie să plătească reclamanților contravaloarea a 330 m.p. teren -

în sumă de 309.870 euro și a casei de 149.62 m.p. - cu valoarea de 141.391

euro/m.p., în total 451.261 euro, conform raportului de expertiză tehnico-judiciară

întocmit de Tribunalul Constanța și a trimis dosarul la primărie, iar Primăria

să facă o nouă evaluare a terenului și a casei.

Se arată că raportul

de expertiză inițial, cât și obiecțiunile la raportul de expertiză au fost

întocmite de SC C.C. SRL, firmă particulară proprietatea primarului R.M., iar

reclamanții nu înțeleg cum poate această firmă să fie corectă.

Recursul s-a făcut în

termenul legal de 15 zile și se solicită obligarea Primăriei și a Consiliului

Municipiului Constanța la plata sumei de 451.261 euro și la plata cheltuielilor

de judecată.

În recurs, la data de

02 mai 2011 s-a depus la dosar un al doilea set de motive de recurs, cu privire

la care, la termenul de judecată din 22 septembrie 2011, Înalta Curte a

apreciat că se impune a se clarifica în ce măsură au fost formulate în termenul

legal, prevăzut de dispozițiile art. 301 C. proc. civ.

În acest sens, având

în vedere că hotărârea recurată a fost comunicată apelanților reclamanți la

data de 5 noiembrie 2011 și, respectiv, la 6 noiembrie 2011, Înalta Curte, din

oficiu, a invocat excepția nulității celui de-al doilea set de motive de

recurs, având în vedere că acestea nu a fost formulate în termenul legal, în

raport de dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

Asupra acestei

chestiuni, instanța supremă a reținut nulitatea motivelor recurs, apreciind că

recurenții reclamanți erau ținuți să motiveze recursul înăuntrul termenului

legal de recurs, adică în 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, termen

prevăzut de dispozițiile art. 301 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor

art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de

recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit art. 303 alin. (2) C.

proc. civ., termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea

hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

În speță, deși

hotărârea instanței de apel a fost comunicată apelanților reclamanți la data de

5 noiembrie 2011 și, respectiv, la 6 noiembrie 2011, astfel cum s-a arătat în

precedent, aceștia au înțeles să depună un al doilea set de motive de recurs cu

mult peste termenul legal, de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pe de altă parte,

Înalta Curte a constatat că prin motivele depuse peste termen, nu au fost

invocate motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate și din oficiu de

instanța de recurs, motive care să afecteze hotărârea pronunțată de curtea de

apel, în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

Față de aceste

considerente, având în vedere că al doilea set de motive de recurs, depus la

dosar la data de 02 mai 2011, nu a fost depus în termenul legal, Înalta Curte

îl constată nul, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și art. 306 alin. (1)

C. proc. civ.

Cu privire la

recursul depus în termenul legal, la data de 19 noiembrie 2010, Înalta Curte a

pus în dezbatere nulitatea recursului, față de dispozițiile art. 306 alin. (3)

C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Examinând recursul în

limitele investirii, Înalta Curte constată că aspectele deduse judecății pe

calea recursului, care s-au constituit în critici ale deciziei atacate, privesc

în esență următoarele:

- faptul că nu s-a

precizat în hotărârea atacată, că Primăria Municipiului Constanța trebuie să

plătească reclamanților contravaloarea imobilului în litigiu conform raportului

de expertiză tehnico-judiciară, ci a trimis dosarul la primărie să facă o nouă

evaluare a terenului și a casei;

- faptul că raportul

de expertiză inițial, cât și obiecțiunile la raportul de expertiză au fost

întocmite de SC C.C. SRL, firmă particulară proprietatea primarului R.M., iar

reclamanții nu înțeleg cum poate această firmă să fie corectă.

Față de conținutul

criticilor pe care recurenții reclamanți au înțeles să le formuleze și față de

caracterul extraordinar al căii de atac exercitate, care presupune invocarea

unor cazuri limitative prevăzute de lege, pentru a face posibil controlul de

legalitate, Înalta Curte urmează să constate că în cauză operează sancțiunea

nulității recursului.

Astfel, potrivit art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde,

sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază

recursul și dezvoltarea lor.

În ce privește

motivele de nelegalitate care pot fi invocate pe calea recursului, acestea sunt

limitativ reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

În speță, recurenții

nu au invocat niciunul dintre cazurile de modificare ori casare prevăzute de

textul menționat anterior și nici dezvoltarea criticilor acestora nu face

posibilă încadrarea, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în vreunul

din motivele de recurs.

Așa-zisele aspecte de

nelegalitate invocate de reclamanți au constat în nemulțumirea acestora cu

privire la faptul că primăria nu a fost obligată să le plătească contravaloarea

imobilului în litigiu conform raportului de expertiză tehnico-judiciară

efectuat la tribunal, sau că raportul de expertiză inițial, cât și obiecțiunile

la raportul de expertiză au fost întocmite de SC C.C. SRL, firmă particulară

proprietatea primarului R.M., iar reclamanții nu înțeleg cum poate această

firmă să fie corectă.

Nu se poate reține că

asemenea critici sunt încadrabile în vreunul din motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 Cod proc. civilă, astfel încât, nu permit instanței de

recurs o cenzurare a deciziei curții de apel.

În consecință,

potrivit considerentelor arătate, constatându-se că nu au fost formulate

critici de nelegalitate în condițiile prevăzute de art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., cu referire la art. 304 C. proc. civ., că nici

motive de ordine publică nu pot fi reținute, conform art. 306 alin. (2) C.

proc. civ., Înalta Curte urmează ca în conformitate cu art. 306 alin. (3) C.

proc. civ., să constate nulitatea căii de atac exercitate în condiții

neprocedurale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Constată nul recursul

declarat de reclamanții A.S. și A.A. împotriva Deciziei nr. 258 C din 20

octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 06 octombrie 2011.