ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6917/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța reclamanții A.S. și A.A. au formulat contestație împotriva Deciziei nr. 898/30 ianuarie 2009 emisă de Primarul Municipiului Constanța. Prin Sentința civilă nr. 891/11 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a respins ca nefondată contestația reclamanților A.S. și A.A. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut, în esență, că imobilul notificat de reclamanți, compus din construcție și teren în suprafață de 330 m.p. situat în Constanța, str. I.C., nr. 79 a fost expropriat în baza Decretului nr. 130/1975, reclamanții fiind despăgubiți la momentul exproprierii exclusiv pentru construcție.

După expropriere, construcția a fost demolată, iar terenul a fost ocupat integral de obiectivele ce au determinat măsura exproprierii. Conform Planului Cadastral al Municipiului Constanța întocmit în anul 1995, terenul se regăsește în careul 112A și este afectat de construcția blocului de locuințe L25, parcare și spațiu verde aferent blocului de locuințe L23. În condițiile în care restituirea în natură a acestui teren nu mai este posibilă și având în vedere principiul prevalenței reparării în natură a prejudiciului, principiu ce guvernează procedura Legii nr. 10/2001, a apreciat prima instanță că atribuirea în compensare a suprafeței de teren de 236 m.p. situată în zona Palazu Mare, lot. 15, careu II, cu o valoare de circulație de 51.100 euro pentru suprafața de teren de 96,02 m.p.

ce nu mai poate fi restituită în natură, corespunde imperativelor legii sociale și este în interesul reclamanților. Pentru diferența de teren de 233,98 m.p. imposibil de restituit în natură și pentru construcția demolată s-a apreciat că unitatea notificată în mod legal a dispus acordarea de măsuri reparatorii conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Referitor la suprafața construită de 9,30 m.p. cu destinația de beci, care nu este menționată în dispoziția nr. 898/2009 emisă de Primarul Municipiului Constanța, prima instanță a reținut că reclamanții nu sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii și pentru aceasta, întrucât din actul de vânzare-cumpărare nr. 37/8 ianuarie 1972 nu rezultă că locuința cumpărată de reclamanți de la V.I., includea și o încăpere cu destinația de beci.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanții A.S. și A.A.. Prin Decizia civilă nr. 258C/20 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, s-a admis apelul declarat de reclamanți, s-a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că s-a admis contestația; s-a anulat în parte Dispoziția nr. 898/30 ianuarie 2009 emisă de Primarul Municipiului Constanța (art. 2, 3, 4 și art. 5) și a fost obligat pârâtul să emită o dispoziție cu propunere de despăgubire, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul în suprafață de 330 m.p. și construcția în suprafață de 149,39 m.p., demolată, și să o înainteze Comisiei Centrale.

Au fost obligați intimații pârâți la 500 RON cheltuieli de judecată către apelanții reclamanți. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: 1. Pornind de la rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001 privind situația juridică a unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exprimată în caracterul profund reparatoriu, este de precizat că prin acest act normativ legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de foștii proprietari prin abuzurile săvârșite de stat.

Conform dispozițiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 "În cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren aferent, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil". În speță, prima instanță a reținut în mod judicios că imobilul expropriat în baza Decretului nr. 130/1975 de la reclamanți nu mai poate fi restituit în natură, construcția fiind demolată, iar terenul afectat integral de construcția blocurilor de locuințe, a spațiilor verzi și de alei de acces, care au justificat măsura exproprierii.

Conform dispozițiilor art. 11 coroborat cu art. 10 și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, în ipoteza în care restituirea în natură a imobilelor nu mai este posibilă, entitatea învestită cu soluționarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptățite în compensare, alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită. Prin urmare, în cazul compensării cu alte bunuri sau servicii, entitatea învestită cu soluționarea notificării are plenitudine de competență în stabilirea măsurilor reparatorii, în timp ce în privința despăgubirilor formulează numai o propunere de acordare a acestora.

Chiar dacă din cuprinsul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 rezultă că, în cazul imposibilității restituirii în natură, regula este acordarea măsurilor compensatorii și numai în subsidiar, dacă această măsură nu este posibilă, ori nu este acceptată de cel îndreptățit, se vor face propuneri de acordare de despăgubiri, instanța reține că aceste dispoziții trebuie coroborate cu prevederile art. 1 alin. (5) din lege, în forma modificată prin O.U.G. nr. 209/2005. Acordarea în compensare de alte bunuri este o obligație a unității deținătoare, însă o astfel de reparație nu depinde numai de voința unității notificate și a notificatorului, ci și de existența în patrimoniul unității notificate a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare și care să fie acceptate de persoana îndreptățită.

Includerea unor bunuri în categoria celor disponibile este o atribuție care revine Consiliului Local al Municipiului Constanța, conform art. 36 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 215/2003, singura autoritate care este îndrituită să analizeze dacă un bun proprietate a unității administrativ-teritoriale trebuie să fie menținut sau în proprietatea sa, fiind sau nu necesar satisfacerii intereselor unității administrativ-teritoriale. În aceste condiții, instanța de judecată nu poate dispune de un alt bun decât cel înscris în lista bunurilor disponibile, peste voința titularului dreptului, cu excepția cazului în care reclamantul dovedește că refuzul unității administrativ-teritoriale de a include un astfel de bun în lista bunurilor disponibile este abuzivă sau ilegală.

În cauză se reține că unitatea administrativ-teritorială, cu respectarea principiului prevalenței reparării în natură a prejudiciului cauzat foștilor proprietari, a atribuit reclamanților în compensare pentru o suprafață de teren de 96,02 m.p. imposibil de restituit în natură, o suprafață de teren 236 m.p. situată în zona Palazu Mare, lot 15, careu II, ofertă pe care însă reclamanții nu au înțeles să o accepte. În situația în care persoana îndreptățită refuză să primească terenul oferit în compensare, și cum nu s-a făcut dovada că unitatea administrativ-teritorială dispune de alte terenuri, care să corespundă pretențiilor reclamanților, cu privire la amplasamentul în zona centrală a municipiului Constanța, Curtea a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru întregul imobil - teren în suprafață de 330 m.p.

și construcție - ce a făcut obiectul exproprierii în baza Decretului nr. 130/1975. Conform dispozițiilor art. 1.7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G.

nr. 250/2005 "măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) din lege, permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită". În lipsa unei oferte din partea persoanei notificate, în sensul acordării reclamanților de terenuri în compensare, având aceleași caracteristici tehnico-edilitare cu terenul expropriat, cât și în condițiile în care reclamanții nu și-au exprimat acordul să primească terenul atribuit în compensare prin dispoziția contestată, Curtea a reținut că hotărârea primei instanțe este nelegală, criticile reclamanților cu privire la nelegalitatea art. 2 din Dispoziția nr. 898/ 30 ianuarie 2009 fiind întemeiate.

2. În referire la construcția ce a făcut obiectul exproprierii, din probatoriul administrat în cauză - procesul-verbal de expropriere nr. 15/10 iulie 1975 al C.P.J. - comisia de evaluări, schița anexă a imobilului expropriat, tabelul cuprinzând proprietarii ale căror imobile situate în județul Constanța se expropriază și se trec în proprietatea statului - rezultă că imobilul construcție expropriat de la reclamanții A.A. și A.S. cuprindea o suprafață construită de 149,39 m.p., beciul în suprafață de 9,30 fiind inventariat cu ocazia exproprierii și evaluat la valoarea de 684 RON. Conform dispozițiilor art. 11 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care construcțiile expropriate au fost demolate total, persoana îndreptățită va beneficia de măsuri reparatorii în echivalent.

Valoarea construcției demolate urmează a se stabili potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor de evaluare în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului. În raport de dispozițiile legale mai sus invocate și de întregul probatoriu administrat în cauză, Curtea constată întemeiată și critica reclamanților ce vizează suprafața construită a imobilului demolat, unitatea administrativ-teritorială urmând să facă propunere de despăgubire a reclamanților pentru o construcție în suprafață totală de 149,39 m.p., suprafață ce include beciul de 9,30 m.p. omis din dispoziția nr. 898/30 ianuarie 2009 emisă de Primarul Municipiului Constanța.

Împotriva acestei decizii au formulat cerere de recurs reclamanții A.S. și A.A. Criticile formulate prin motivele de recurs sunt următoarele: În hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Constanța nu s-a precizat că Primăria Municipiului Constanța trebuie să plătească reclamanților contravaloarea a 330 m.p. teren - în sumă de 309.870 euro și a casei de 149.62 m.p. - cu valoarea de 141.391 euro/m.p., în total 451.261 euro, conform raportului de expertiză tehnico-judiciară întocmit de Tribunalul Constanța și a trimis dosarul la primărie, iar Primăria să facă o nouă evaluare a terenului și a casei. Se arată că raportul de expertiză inițial, cât și obiecțiunile la raportul de expertiză au fost întocmite de SC C.C.

SRL, firmă particulară proprietatea primarului R.M., iar reclamanții nu înțeleg cum poate această firmă să fie corectă. Recursul s-a făcut în termenul legal de 15 zile și se solicită obligarea Primăriei și a Consiliului Municipiului Constanța la plata sumei de 451.261 euro și la plata cheltuielilor de judecată. În recurs, la data de 02 mai 2011 s-a depus la dosar un al doilea set de motive de recurs, cu privire la care, la termenul de judecată din 22 septembrie 2011, Înalta Curte a apreciat că se impune a se clarifica în ce măsură au fost formulate în termenul legal, prevăzut de dispozițiile art. 301 C. proc. civ.

În acest sens, având în vedere că hotărârea recurată a fost comunicată apelanților reclamanți la data de 5 noiembrie 2011 și, respectiv, la 6 noiembrie 2011, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția nulității celui de-al doilea set de motive de recurs, având în vedere că acestea nu a fost formulate în termenul legal, în raport de dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Asupra acestei chestiuni, instanța supremă a reținut nulitatea motivelor recurs, apreciind că recurenții reclamanți erau ținuți să motiveze recursul înăuntrul termenului legal de recurs, adică în 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, termen prevăzut de dispozițiile art. 301 C. proc. civ. Conform dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc.

civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit art. 303 alin. (2) C. proc. civ., termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte. În speță, deși hotărârea instanței de apel a fost comunicată apelanților reclamanți la data de 5 noiembrie 2011 și, respectiv, la 6 noiembrie 2011, astfel cum s-a arătat în precedent, aceștia au înțeles să depună un al doilea set de motive de recurs cu mult peste termenul legal, de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Pe de altă parte, Înalta Curte a constatat că prin motivele depuse peste termen, nu au fost invocate motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, motive care să afecteze hotărârea pronunțată de curtea de apel, în sensul art. 306 alin. (2) C. proc.

civ. Față de aceste considerente, având în vedere că al doilea set de motive de recurs, depus la dosar la data de 02 mai 2011, nu a fost depus în termenul legal, Înalta Curte îl constată nul, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Cu privire la recursul depus în termenul legal, la data de 19 noiembrie 2010, Înalta Curte a pus în dezbatere nulitatea recursului, față de dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Examinând recursul în limitele investirii, Înalta Curte constată că aspectele deduse judecății pe calea recursului, care s-au constituit în critici ale deciziei atacate, privesc în esență următoarele: - faptul că nu s-a precizat în hotărârea atacată, că Primăria Municipiului Constanța trebuie să plătească reclamanților contravaloarea imobilului în litigiu conform raportului de expertiză tehnico-judiciară, ci a trimis dosarul la primărie să facă o nouă evaluare a terenului și a casei; - faptul că raportul de expertiză inițial, cât și obiecțiunile la raportul de expertiză au fost întocmite de SC C.C. SRL, firmă particulară proprietatea primarului R.M., iar reclamanții nu înțeleg cum poate această firmă să fie corectă.

Față de conținutul criticilor pe care recurenții reclamanți au înțeles să le formuleze și față de caracterul extraordinar al căii de atac exercitate, care presupune invocarea unor cazuri limitative prevăzute de lege, pentru a face posibil controlul de legalitate, Înalta Curte urmează să constate că în cauză operează sancțiunea nulității recursului. Astfel, potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. În ce privește motivele de nelegalitate care pot fi invocate pe calea recursului, acestea sunt limitativ reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. În speță, recurenții nu au invocat niciunul dintre cazurile de modificare ori casare prevăzute de textul menționat anterior și nici dezvoltarea criticilor acestora nu face posibilă încadrarea, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în vreunul din motivele de recurs. Așa-zisele aspecte de nelegalitate invocate de reclamanți au constat în nemulțumirea acestora cu privire la faptul că primăria nu a fost obligată să le plătească contravaloarea imobilului în litigiu conform raportului de expertiză tehnico-judiciară efectuat la tribunal, sau că raportul de expertiză inițial, cât și obiecțiunile la raportul de expertiză au fost întocmite de SC C.C. SRL, firmă particulară proprietatea primarului R.M., iar reclamanții nu înțeleg cum poate această firmă să fie corectă.

Nu se poate reține că asemenea critici sunt încadrabile în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod proc. civilă, astfel încât, nu permit instanței de recurs o cenzurare a deciziei curții de apel. În consecință, potrivit considerentelor arătate, constatându-se că nu au fost formulate critici de nelegalitate în condițiile prevăzute de art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cu referire la art. 304 C. proc. civ., că nici motive de ordine publică nu pot fi reținute, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., să constate nulitatea căii de atac exercitate în condiții neprocedurale. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Constată nul recursul declarat de reclamanții A.S.

și A.A. împotriva Deciziei nr. 258 C din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 06 octombrie 2011.