ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 889/2012

Asupra recursului de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 2239 din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul N.A. împotriva deciziei penale nr. 764/ R din 04 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. S-au reținut, în esență, următoarele: Din perspectiva normelor de procedură penală, orice nelămurire referitoare la executarea unei hotărâri penale poate fi examinată în procedura contestației la executare, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 460 și urm. C. proc. pen. Analiza coroborată a acestor prevederi legale relevă însă faptul că admisibilitatea contestației este condiționată, pe de o parte, de preexistenta unei hotărâri susceptibile de a fi puse în executare în vreuna dintre formele reglementate de art. 420-446 C. proc.

pen. Pe de altă parte, admisibilitatea contestației implică existența unuia dintre cele patru cazuri limitativ prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., de natură a o împiedica sau a afecta legalitatea executării hotărârii penale. În speță, niciuna dintre cele două condiții nu este îndeplinită, deoarece hotărârea instanței de recurs contestate de către petentul N.A. nu este susceptibilă de a fi pusă în executare în modalitatea reținută, iar pretinsa nelămurire invocată nu se subsumează situațiilor prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Astfel, ceea ce petentul contestă este hotărârea instanței de recurs de a respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, ca urmare a constatării neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din aceeași lege.

Limitându-se însă la examinarea formală a unor condiții de admisibilitate, hotărârea instanței de recurs tranșează exclusiv problema conformității excepției de neconstituționalitate cu exigențele legale ce disciplinează invocarea ei, o atare dispoziție nefiind susceptibilă de a fi pusă în executare în sensul dispozițiilor art. 420 și urm. C. proc. pen. Pe de altă parte, „posibilitatea atacării cu recurs" a hotărârii instanței de recurs nu constituie nici măcar formal un aspect de legalitate a punerii în executare a unei hotărâri, ci reprezintă în mod esențial o chestiune de interpretare a normelor legale aplicabile în materia căilor de atac. Or, posibilitatea petentului de a recura o anumită hotărâre judecătorească decurge exclusiv din legea relevantă incidență în materie, nefiind o chestiune a cărei lămurire să rămână la latitudinea instanței care a pronunțat hotărârea atacabilă.

De altfel, în dispozitivul deciziei nr. 764/ R din 04 aprilie 2011, s-a menționat în mod expres atât dreptul petentului de a recura soluția de respingere a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional, cât și termenul în care poate exercita această cale de atac. Contestatorul N.A. însuși a exercitat calea de atac a recursului, apreciat admisibil, însă nefondat, și respins ca atare prin decizia din data de 28 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din perspectiva acestor considerente, s-a apreciat că prezenta cerere tinde doar formal la „lămurirea" hotărârii instanței de recurs, ignorându-se în mod vădit împrejurările obiective ale cauzei, care a parcurs deja două grade de jurisdicție, și invocându-se dispozițiile art. 461 C. proc.

pen. într-un scop contrar finalității lor legale. Împotriva deciziei sus-menționate, contestatorul a declarat recurs. Recursul declarat de contestator împotriva sentinței este inadmisibil, pentru următoarele considerente : Potrivit art. 385 1 pct. 1 lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs, printre altele, deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de curți de apel și Curtea Militară de Apel. Din economia textului de lege sus-menționat, rezultă că pot fi supuse recursului deciziile pronunțate de curțile de apel, cu ocazia soluționării căii de atac a apelului. Or, în cauză, decizia recurată de petiționar nu a fost pronunțată de Curtea de Apel București, în faza procesuală a apelului, ci cu ocazia soluționării contestației la executare formulate de acesta împotriva unei hotărâri definitive pronunțate în cauza care a avut ca obiect cererea petentului de sesizare a instanței de contencios constituțional.

Drept urmare, recursul este inadmisibil, întrucât hotărârea atacată este definitivă, nefiind susceptibilă de a mai fi supusă unei căi ordinare de atac. În raport de considerentele expuse, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul contestator N.A. împotriva deciziei penale nr. 2239 din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul contestator N.A. împotriva deciziei penale nr. 2239 din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2012.