ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 889/2012

Asupra

recursului de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 2239 din

7 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost

respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul

N.A. împotriva deciziei penale nr. 764/ R din 04 aprilie 2011 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală.

S-au reținut,

în esență, următoarele:

Din perspectiva

normelor de procedură penală, orice nelămurire referitoare la executarea unei

hotărâri penale poate fi examinată în procedura contestației la executare,

astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 460 și urm. C. proc. pen.

Analiza coroborată a acestor prevederi legale relevă însă faptul că

admisibilitatea contestației este condiționată, pe de o parte, de preexistenta unei

hotărâri susceptibile de a fi puse în executare în vreuna dintre formele

reglementate de art. 420-446 C. proc. pen.

Pe de altă

parte, admisibilitatea contestației implică existența unuia dintre cele patru

cazuri limitativ prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., de

natură a o împiedica sau a afecta legalitatea executării hotărârii penale.

În speță,

niciuna dintre cele două condiții nu este îndeplinită, deoarece hotărârea

instanței de recurs contestate de către petentul N.A. nu este susceptibilă de a

fi pusă în executare în modalitatea reținută, iar pretinsa nelămurire invocată

nu se subsumează situațiilor prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen.

Astfel, ceea ce

petentul contestă este hotărârea instanței de recurs de a respinge cererea de

sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992,

ca urmare a constatării neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1)

din aceeași lege. Limitându-se însă la examinarea formală a unor condiții de admisibilitate,

hotărârea instanței de recurs tranșează exclusiv problema conformității

excepției de neconstituționalitate cu exigențele legale ce disciplinează

invocarea ei, o atare dispoziție nefiind susceptibilă de a fi pusă în executare

în sensul dispozițiilor art. 420 și urm. C. proc. pen.

Pe de altă

parte, „posibilitatea atacării cu recurs" a hotărârii instanței de recurs

nu constituie nici măcar formal un aspect de legalitate a punerii în executare

a unei hotărâri, ci reprezintă în mod esențial o chestiune de interpretare a

normelor legale aplicabile în materia căilor de atac. Or, posibilitatea

petentului de a recura o anumită hotărâre judecătorească decurge exclusiv din

legea relevantă incidență în materie, nefiind o chestiune a cărei lămurire să

rămână la latitudinea instanței care a pronunțat hotărârea atacabilă.

De altfel, în

dispozitivul deciziei nr. 764/ R din 04 aprilie 2011, s-a menționat în mod

expres atât dreptul petentului de a recura soluția de respingere a cererii de

sesizare a instanței de contencios constituțional, cât și termenul în care

poate exercita această cale de atac.

Contestatorul N.A.

însuși a exercitat calea de atac a recursului, apreciat admisibil, însă

nefondat, și respins ca atare prin decizia din data de 28 aprilie 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Din perspectiva

acestor considerente, s-a apreciat că prezenta cerere tinde doar formal la

„lămurirea" hotărârii instanței de recurs, ignorându-se în mod vădit

împrejurările obiective ale cauzei, care a parcurs deja două grade de

jurisdicție, și invocându-se dispozițiile art. 461 C. proc. pen. într-un scop

contrar finalității lor legale.

Împotriva deciziei

sus-menționate, contestatorul a declarat recurs.

Recursul

declarat de contestator împotriva sentinței este inadmisibil, pentru

următoarele considerente :

Potrivit art. 385

1

pct. 1 lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs, printre altele,

deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de curți de apel și Curtea Militară

de Apel.

Din economia

textului de lege sus-menționat, rezultă că pot fi supuse recursului deciziile

pronunțate de curțile de apel, cu ocazia soluționării căii de atac a apelului.

Or, în cauză,

decizia recurată de petiționar nu a fost pronunțată de Curtea de Apel

București, în faza procesuală a apelului, ci cu ocazia soluționării

contestației la executare formulate de acesta împotriva unei hotărâri

definitive pronunțate în cauza care a avut ca obiect cererea petentului de

sesizare a instanței de contencios constituțional.

Drept urmare,

recursul este inadmisibil, întrucât hotărârea atacată este definitivă, nefiind

susceptibilă de a mai fi supusă unei căi ordinare de atac.

În raport de

considerentele expuse, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat

de recurentul contestator N.A. împotriva deciziei penale nr. 2239 din 7

noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, cu obligarea

acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de recurentul contestator N.A. împotriva

deciziei penale nr. 2239 din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală.

Obligă

recurentul contestator la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 22 martie 2012.