ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2089/2011

Asupra cererii de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul secției

de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

în temeiul art. 18 alin. (2) din Anexa VI la Legea nr. 330/2009 privind

salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, P.I. a solicitat

revocarea Hotărârii nr. 23 din 25 noiembrie 2010 a Colegiului de conducere al

Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care i s-a respins contestația

împotriva Ordinului nr. 68 din 13 martie 2009 emis de Președintele Înaltei Curți

de Casație și Justiție și recalcularea îndemnizației brute lunare cuvenite, cu

luarea în calcul a vechimii în magistratură de 9 ani și 3 luni și plata

drepturilor salariale viitoare având în vedere indemnizația recalculată.

A solicitat totodată

și plata diferenței dintre indemnizația brută lunară acordată și indemnizația

brută recalculată, de la momentul încadrării în funcția de magistrat-asistent,

respectiv 1 aprilie 2010 și până la data efectivă a plății.

În motivarea cererii

sale, P.I. a arătat că a fost numită în funcția de magistrat-asistent la secția

comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a promovării

concursului din data de 7 februarie 2010, prin Hotărârea nr. 289 din 17 martie,

și că la data numirii în funcție avea o vechime în profesia de avocat de 9 ani

și 3 luni, așa cum rezultă din adeverința nr. X, emisă de Baroul București, la

data de 6 aprilie 2010.

Potrivit

Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea

posturilor vacante de magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție

aprobat prin Hotărârea nr. 293 din 19 aprilie 2007 a Consiliului Superior al

Magistraturii, „pot fi numiți în funcția de magistrat-asistent avocații (...)

cu o vechime de cel puțin 5 ani” (art. 2 din Regulament).

De asemenea, în

conformitate cu prevederile art. 6 din secțiunea a 2-a privind salarizarea

judecătorilor, a procurorilor, a personalului de specialitate juridică asimilat

acestora, precum și a magistraților-asistenți din Legea-cadru privind salarizarea

unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, Judecătorii

(...) și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o

indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul

instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură

prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și

completările ulterioare.

A susținut

petiționara că din coroborarea acestor dispoziții cu prevederile art. 86 din

Legea nr. 303/2004, potrivit cărora: „constituie vechime în magistratură

perioada în care (...) magistratul-asistent (...) a fost avocat", rezultă

că, de fapt, are o vechime în magistratură de 9 (nouă) ani și 3 (trei) luni și

că în mod greșit i s-a stabilit indemnizația de încadrare prin Ordinul

Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 68 din 13 martie 2009,

fără a i se lua în calcul, ca vechime în magistratură perioada cât a funcționat

ca avocat.

În fine s-a arătat că

succesiunea articolelor din Titlul III din Legea nr. 303/2004, contrazice

susținerea serviciului financiar contabil și a biroului de resurse umane

potrivit căreia vechimea în magistratură stabilită de art. 86 din actul

normativ anterior menționat, se ia în calcul numai la plata pensiei și motivarea

hotărârii Colegiului de Conducere privind imposibilitatea acordării sporului de

stabilitate, art. 73 - 93 din lege stabilind drepturile și îndatoririle

judecătorilor și procurorilor, printre acestea numărându-se și recunoașterea

vechimii în magistratură proporțional cu perioada în care s-au exercitat și

alte profesii ce necesitau pregătire juridică; o interpretare contrară ar

contraveni și Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului

pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent la Înalta Curte de

Casație și Justiție aprobat prin Hotărârea nr. 293 din 19 aprilie 2007 a

Consiliului Superior al Magistraturii, care permite avocaților cu o vechime de

5 ani să susțină concursul, dar după promovarea acestuia, vechimea nu se mai ia

în calcul.

Prin întâmpinare,

pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea plângerii

formulate în baza Legii nr. 330/2009, modificată, apreciind că promovarea

acțiunii în justiție este consecința unei confuzii între două noțiuni evident

distincte, respectiv între vechimea în magistratură și vechimea efectivă în

magistratură, distincție asupra căreia s-a pronunțat în mod constant și

instanța supremă în jurisprudența sa. În susținerea tezei împărtășite de pârâtă

s-a făcut trimitere și la Adresa nr. X/2005 a Consiliului Superior al

Magistraturii (Direcția legislație, documentare și contencios) în care se arată

că „majorarea indemnizației la încadrare brută lunară, în raport cu vechimea

efectivă în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal

asimilat judecătorilor și procurorilor, nu se acordă și pentru perioada în care

aceștia au îndeplinit oricare dintre funcțiile menționate în art. 86 din Legea

nr. 303/2004, republicată, cu excepțiile de mai sus”.

A mai arătat Înalta

Curte de Casație și Justiție că dispozițiile art. 86 din Legea nr. 303/2004 iau

în considerare pentru calculul vechimii în magistratură și vechimea în alte

profesii juridice însă numai în vederea stabilirii drepturilor la pensie, că

având în vedere și art. 6 din Secțiunea a II-a a Anexei VI raportat la pct. 19

al Anexei VI/1 al Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit

din fonduri publice nr. 330/2009 și faptul că anterior datei de 1 aprilie 2010

reclamanta nu a ocupat niciuna din funcțiile juridice care să justifice

acordarea sporului de stabilitate, aceasta nu se poate prevala de acest drept.

Examinând cauza din

perspectiva tuturor circumstanțelor de fapt și a celor de drept incidente,

Înalta Curte reține că este neîntemeiată plângerea formulată de

magistratul-asistent P.I. împotriva Hotărârii nr. 23 din 25 noiembrie 2010 a

Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care i

s-a respins contestația împotriva Ordinului de încadrare în funcția de

magistrat-asistent gradul III la secția comercială nr. 68 din 13 martie 2009 al

Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Învestită fiind în

temeiul art. 18(2) din Anexa VI „Reglementări specifice în domeniul justiției”

Secțiunea a 2-a „Salarizarea judecătorilor, a procurorilor, a personalului de

specialitate juridică asimilat acestora, precum și a magistraților-asistenți”

din Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile

publice nr. 330/2009, Înalta Curte împărtășește abordarea Colegiului de

Conducere care a stabilit că Ordinul nr. 68 din 13 martie 2009 a fost emis în

conformitate cu legile în vigoare, sporul de stabilitate în magistratură

acordându-se numai pentru vechimea efectivă în funcția de magistrat, iar nu

pentru alte profesii juridice.

Sunt pertinente

apărările Înaltei Curți în calitatea sa de pârât în cadrul litigiului de față,

observându-se în mod corect și legal că reclamanta/petiționara nu a ocupat până

la data de 1 aprilie 2010 niciuna din funcțiile juridice care să o îndreptățească

la acordarea sporului de stabilitate.

În toate actele

normative care s-au succedat în materia salarizării acestei categorii

profesionale din domeniul justiției legiuitorul a avut în vedere înțelesul

strict al sintagmei vechime efectivă în funcția de magistrat și personal

asimilat magistraților, atunci când a prevăzut sporul de stabilitate în

magistratură, deci fără a integra și vechimea în alte profesii juridice.

În acest sens sunt:

dispozițiile art. 5 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi

ale personalului din organele autorității judecătorești, art. 4 din O.U.G. nr.

177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților și art. 4 din

O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor,

procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.

În acest context

apare ca total nerelevant înscrisul (adeverință) eliberat de Baroul București

din care rezultă că în perioada 1 ianuarie 2001 - 6 aprilie 2010 reclamanta a

profesat avocatura.

Sensul dispozițiilor

art. 86 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor,

invocate în susținerea cererii sale de către reclamantă, este acela că vechimea

în alte profesii juridice se ia în considerare pentru calculul vechimii în magistratură

numai în vederea stabilirii drepturilor la pensia de serviciu, această

interpretare desprinzându-se în mod evident din ansamblul reglementării

cuprinse în actul normativ menționat.

Nu în ultimul rând,

trebuie remarcat că distincția între noțiunea de vechime în magistratură și

noțiunea de vechime efectivă în magistratură a fost făcută în mod constant în

jurisprudența instanței supreme și este susținută și de interpretarea cu

același sens dată de Consiliul Superior al Magistraturii, după cum s-a arătat

și în întâmpinarea depusă în cauză.

A primi punctul de

vedere al reclamantei ar însemna practic a se adăuga la lege, lucru ce nu poate

fi permis, având în vedere cele deja expuse dar și prevederile cuprinse în

anexa VI și ale art. 3 din Cap. IV privind modul de stabilire a salariilor în

primul an de aplicare a legii, Partea a III-a din Legea nr. 330/2009.

Văzând și

dispozițiile art. 18(2) din Anexa VI Secțiunea a 2-a din Legea-cadru privind

salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu

rectificarea publicată în M. Of. nr. 268/26.04.2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea

formulată de P.I. împotriva Hotărârii nr. 23 din 25 noiembrie 2010 a Colegiului

de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 7 aprilie 2011.