ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 497/2011

Asupra cauzei penale de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 52/S din 22 aprilie 2010, pronunțată în dosarul penal nr. 817/1372/2009, Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a hotărât, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei săvârșită de inculpatul M.F. prin rechizitoriu din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului M.F., zis „P.”, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., ca urmare a împăcării părților. S-a constatat că partea vătămată G.F. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 192 alin. (1) pct. 2, lit. b) și alin. (4) C. proc. pen., au fost obligați la plata către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, inculpatul M.F. pentru suma de 1.400 lei și partea vătămată G.F., pentru suma de 20 lei; suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, s-a dispus a fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a reținut faptul că, în seara zilei de 19 iulie 2008, în jurul orelor 22, partea vătămată G.F. însoțit de către concubina sa, martora M.L., se deplasau pe strada Barajului din municipiul Săcele, din direcția podului Gârcini, întorcându-se de la sărbătoarea Târgului Feciorilor, cu intenția de a se deplasa la domiciliu. În dreptul intersecției cu strada Amurgului, cei doi s-au întâlnit cu inculpatul M.F., zis „P.”, care era împreună cu vărul său minor, martorul M.M.. Pe fondul unor dispute mai vechi și al relațiilor tensionate existente între cei doi, datorate și faptului că partea vătămată la data de 14 noiembrie 2007 a sesizat Poliția municipiului Săcele cu privire la faptul că la data de 09 noiembrie 2007 autori necunoscuți, identificați ulterior în persoana inculpatului minor M.F.

și M.A., i-au pătruns în locuință fără drept și i-au sustras un sistem „home cinema” marca AKAY, inculpatul minor s-a apropiat de partea vătămată și, fără a-i spune ceva, a lovit-o cu pumnul în zona capului, adresându-i în același timp cuvinte jignitoare. La întrebarea părții vătămate de ce a lovit-o, inculpatul s-a îndepărtat circa 50 de metri și a revenit asupra lui cu o rangă, pe care a ridicat-o, lovind cu aceasta de sus în jos înspre partea vătămată, care însă, sesizând pericolul, a ridicat brațul stâng și astfel a reușit să pareze lovitura de rangă. Urmare loviturii primite, partea vătămată a suferit o fractură 1/3 distală cubitus stâng, imobilizată în aparat gipsat, fiindu-i acordate 40-45 zile de îngrijiri medicale, apreciată ca leziune tipică de autoapărare, conform concluziilor certificatului medico-legal nr. 2839/E din 05 august 2008 al Serviciului Județean de Medicină-legală Brașov și actului adițional din 30 septembrie 2009 al aceluiași serviciu.

Prima instanță a reținut că nu se poate stabili cu certitudine faptul că inculpatul M.F. a acționat cu intenție directă sau indirectă de a omorî partea vătămată, deoarece din modul de săvârșire al faptei, în raport de arma folosită, nu se poate stabili că minorul a urmărit să producă moartea părții vătămate. Din declarațiile martorilor audiați nu a rezultat faptul că lovitura inculpatului M.F. a fost îndreptată direct înspre capul părții vătămate. În aceste condiții, instanța a schimbat încadrarea juridică în sensul celor anterior expuse. Deoarece la termenul de judecată din data de 07 aprilie 2010, în fața instanței, atât partea vătămată G.F. cât și inculpatul M.F. au fost de acord să se împace în situația în care se va schimba încadrarea juridică a faptei într-o infracțiune mai ușoară, s-a dispus încetarea procesului penal.

Împotriva acestei sentințe, Parchetul de pe lângă Tribunalul de Minori și Familie Brașov a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul schimbării încadrării juridice, solicitând desființarea hotărârii și condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen. În dezvoltarea motivelor de apel, procurorul a arătat faptul că singurele persoane prezente la locul și momentul săvârșirii infracțiunii în afara părților au fost M.L., concubina părții vătămate și M.M., rudă îndepărtată cu inculpatul.

Ceea ce rezultă cu certitudine din declarațiile acestora este faptul că părțile s-au întâlnit întâmplător, că partea vătămată nu a avut inițiativa săvârșirii vreunui atac împotriva minorului, fiind lovit prin surprindere de inculpat; urmare acestei acțiuni, s-a dezechilibrat, i-a căzut pălăria, pe care a vrut să o ridice, iar în ridicare a vrut să se apere de agresor, lovind cu sticla de bere ce o avea în mănă, însă inculpatul, mai tânăr și mai agil, s-a repezit într-o curte din apropiere, a luat un obiect contondent pe care l-a găsit cu care a lovit partea vătămată, care abia se ridicase în poziția verticală și-și continua drumul alături de concubina sa, astfel încât a fost surprins din spate de inculpat; acțiunea inculpatului a vizat capul, aspect sesizat de partea vătămată, care a ridicat brațul deasupra capului pentru a se proteja, împrejurare în care lovitura este receptată de antebraț.

Nu există nicio îndoială că inculpatul a acționat cu intenție directă să lovească în cap, iar dacă lovitura nu ar fi fost parată cu brațul putea duce la moartea victimei. Apelantul a arătat că în mod greșit prima instanță a reținut că martorii audiați nu au confirmat că lovitura inițiată de inculpat era îndreptată înspre capul părții vătămate; acest aspect nu doar că a fost confirmat în numeroasele declarații date de M.M. și M.L., dar însuși actul medico-legal confirmă susținerea victimei, practica judiciară fiind unitară în sensul că o asemenea faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor.

Prin decizia penală nr. 64/Ap din 22 septembrie 2010, Curtea de Apel Brașov a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul de Minori și Familie Brașov împotriva sentinței penale nr. 52/S din 22 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul penal nr. 817/1372/2009, pe care a desființat-o și, rejudecând cauza, în baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen. și a art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.F., zis „P.”, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, parte vătămată G.F.

A interzis inculpatului M.F. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 110 raportat la art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului M.F. pe durata termenului de încercare de 5 ani. În baza art. 110 1 alin. (1) C. pen. raportat la art. 86 3 alin. (1) lit. a)-d), alin. (3) lit. a) C. pen., pe durata termenului de încercare, a impus inculpatului M.F.

respectarea următoarelor măsuri de supraveghere și obligații: - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov, - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, - să justifice și să comunice schimbarea locului de muncă, - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență, - să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de învățământ ori de calificare. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83, art. 84, art. 86 4 alin. (2), art. 110 1 alin. (3) C. pen. referitoare la revocarea suspendării condiționate. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul M.F. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a condamnării. A constatat că persoana vătămată G.F. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. Onorariile avocaților din oficiu asigurați inculpatului în primă instanță și în apel, în sumă totală de 400 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției, se plătesc Baroului Brașov și se includ în cheltuielile judiciare avansate de stat. A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.500 lei cheltuieli judiciare avansate de acesta la judecarea cauzei în primă instanță.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia. Pentru a pronunța această soluție, instanța de prim control judiciar a apreciat situația de fapt corect reținută de instanța de fond, însă a apreciat că în raport de modul cum s-au derulat faptele, de scopul urmărit de inculpați, instrumentul folosit pentru atac, zona corporală vizată, intensitatea loviturii, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen. La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., iar ca modalitate de executare, în funcție și de concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov, a suspendat condiționat executarea pedepsei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul, fără însă a-l motiva. În susținerea orală a recursului, apărătorul desemnat din oficiu a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., solicitând menținerea hotărârii primei instanțe. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul inculpatului prin prisma motivului invocat și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., îl consideră nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de prim control judiciar a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., referitor la aprecierea probelor, stabilind că fapta inculpatului M.F., care pe fondul unor dispute mai vechi și al relațiilor tensionate pe care le avea cu partea vătămată, în seara zilei de 19 iulie 2008, în jurul orei 22, în loc public, la intersecția străzilor Barajului cu Amurgului din municipiul Săcele, a aplicat o lovitură cu o rangă în direcția capului părții vătămate, care însă a reușit să evite lovirea în cap, ridicând brațul în apărare, suferind o fractură 1/3 distală cubitus stâng, apreciată ca leziune tipică de autoapărare, reflectând intenția de a ucide, fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen.

Din mijloacele de probă administrate (plângere parte vătămată G.F., rezoluție de începere a urmăririi penale, proces-verbal de constatare a efectuării de acte premergătoare, rezoluția de confirmare a începerii urmăririi penale, certificatul medico-legal, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor) au rezultat împrejurările în care victima a fost lovită de inculpat. Pe parcursul procesului penal, inculpatului i s-au respectat drepturile procesuale, a fost citat în fața instanței de recurs, cu mandat de aducere, luând cunoștință de proces atât el cât și părinții și obligându-se să se prezinte în fața instanței, deși nu a făcut-o, fapt ce demonstrează că a încercat să se sustragă cercetării judecătorești.

Garanțiile cu privire la existența unui proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern, cât și al dispozițiilor art. 5 și art. 6 C.E.D.O., neputându-se reține vreo cauză de nulitate absolută. Cu privire la solicitarea recurentului inculpat de a se menține soluția primei instanțe, în sensul reținerii încadrării juridice dată faptei de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., Înalta Curte o apreciază nefondată. Ceea ce diferențiază infracțiunea de vătămare corporală de cea de tentativă de omor este intenția cu care acționează făptuitorul. În cazul primei infracțiuni, acționează cu intenția generală de vătămare, iar în cazul celei de a doua cu intenția de a ucide.

În cazul infracțiunii de omor (rămasă în forma tentativei) actele de punere în executare a omorului, săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să releve – prin natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite – că infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a vătăma. Astfel, există tentativă de omor și nu de vătămare corporală ori de câte ori infractorul acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente și procedee specifice uciderii. Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunii de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional.

Anumite stări ale infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului nu au relevanță în sine, întrucât intenția de omor se deduce din modul în care a acționat, iar nu din elemente exterioare. Forma și modalitatea intenției, element subiectiv al infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, din relațiile personale anterioare existente între inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului, etc. Modul de săvârșire a faptei, precum și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită – astfel cum au fost relevate de probele administrate – exclud apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi acționat cu intenția de omor, ci cu intenția generală de vătămare.

Instanța de prim control judiciar a stabilit în mod corect existența faptei și poziția subiectivă a inculpatului în raport cu fapta comisă. Astfel, în raport de obiectul vulnerant folosit (o rangă), apt de a produce moartea, de zona vizată (capul), de modalitatea de comitere (după aplicarea unor lovituri cu pumnul, inculpatul a căutat un obiect cu care să lovească în continuare pe partea vătămată și a găsit o rangă), intensitatea loviturii (i-au fost cauzate leziuni ce au necesitat 40-45 zile îngrijiri medicale ca urmare a fracturii 1/3 distală cubitus stâng) se dovedește că inculpatul și-a dat seama de rezultatul faptei sale, care chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Ceea ce deosebește infracțiunea de vătămare corporală de infracțiunea de omor este poziția subiectivă a făptuitorului față de acțiunile care constituie latura obiectivă a infracțiunii. Or, din probele dosarului rezultă că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide partea vătămată, astfel încât nu există elemente care să ducă la concluzia că aceasta ar corespunde unui alt model infracțional, toate elementele conducând spre intenția inculpatului de a ucide victima, motiv pentru care recursul inculpatului va fi respins conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva deciziei penale nr. 64/AP din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2011.