ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 497/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 497/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei penale

de față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 52/S din 22 aprilie 2010, pronunțată în dosarul penal nr. 817/1372/2009,

Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a hotărât, în baza art. 334 C. proc.

pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei săvârșită de inculpatul M.F.

prin rechizitoriu din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de

art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C.

pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., în infracțiunea de vătămare

corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele

C. pen.

În baza art. 11 pct. 2

lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a dispus

încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului M.F., zis „P.”, pentru

săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., ca urmare a împăcării

părților.

S-a constatat că

partea vătămată G.F. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 192 alin.

(1) pct. 2, lit. b) și alin. (4) C. proc. pen., au fost obligați la plata către

stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, inculpatul M.F. pentru suma de 1.400

lei și partea vătămată G.F., pentru suma de 20 lei; suma de 200 lei,

reprezentând onorariu avocat oficiu, s-a dispus a fi suportată din fondurile

Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această sentință, Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a reținut faptul

că, în seara zilei de 19 iulie 2008, în jurul orelor 22, partea vătămată G.F. însoțit

de către concubina sa, martora M.L., se deplasau pe strada Barajului din

municipiul Săcele, din direcția podului Gârcini, întorcându-se de la

sărbătoarea Târgului Feciorilor, cu intenția de a se deplasa la domiciliu. În

dreptul intersecției cu strada Amurgului, cei doi s-au întâlnit cu inculpatul M.F.,

zis „P.”, care era împreună cu vărul său minor, martorul M.M.. Pe fondul unor

dispute mai vechi și al relațiilor tensionate existente între cei doi, datorate

și faptului că partea vătămată la data de 14 noiembrie 2007 a sesizat Poliția municipiului Săcele cu privire la faptul că la data de 09 noiembrie 2007

autori necunoscuți, identificați ulterior în persoana inculpatului minor M.F.

și M.A., i-au pătruns în locuință fără drept și i-au sustras un sistem „home

cinema” marca AKAY, inculpatul minor s-a apropiat de partea vătămată și, fără

a-i spune ceva, a lovit-o cu pumnul în zona capului, adresându-i în același

timp cuvinte jignitoare. La întrebarea părții vătămate de ce a lovit-o,

inculpatul s-a îndepărtat circa 50 de metri și a revenit asupra lui cu o rangă,

pe care a ridicat-o, lovind cu aceasta de sus în jos înspre partea vătămată,

care însă, sesizând pericolul, a ridicat brațul stâng și astfel a reușit să

pareze lovitura de rangă. Urmare loviturii primite, partea vătămată a suferit o

fractură 1/3 distală cubitus stâng, imobilizată în aparat gipsat, fiindu-i

acordate 40-45 zile de îngrijiri medicale, apreciată ca leziune tipică de

autoapărare, conform concluziilor certificatului medico-legal nr. 2839/E din 05

august 2008 al Serviciului Județean de Medicină-legală Brașov și actului

adițional din 30 septembrie 2009 al aceluiași serviciu.

Prima instanță a

reținut că nu se poate stabili cu certitudine faptul că inculpatul M.F. a

acționat cu intenție directă sau indirectă de a omorî partea vătămată, deoarece

din modul de săvârșire al faptei, în raport de arma folosită, nu se poate

stabili că minorul a urmărit să producă moartea părții vătămate. Din

declarațiile martorilor audiați nu a rezultat faptul că lovitura inculpatului M.F.

a fost îndreptată direct înspre capul părții vătămate.

În aceste condiții,

instanța a schimbat încadrarea juridică în sensul celor anterior expuse.

Deoarece la termenul

de judecată din data de 07 aprilie 2010, în fața instanței, atât partea

vătămată G.F. cât și inculpatul M.F. au fost de acord să se împace în situația

în care se va schimba încadrarea juridică a faptei într-o infracțiune mai

ușoară, s-a dispus încetarea procesului penal.

Împotriva acestei

sentințe, Parchetul de pe lângă Tribunalul de Minori și Familie Brașov a

declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul schimbării

încadrării juridice, solicitând desființarea hotărârii și condamnarea

inculpatului pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută

de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.,

cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen.

În dezvoltarea

motivelor de apel, procurorul a arătat faptul că singurele persoane prezente la

locul și momentul săvârșirii infracțiunii în afara părților au fost M.L.,

concubina părții vătămate și M.M., rudă îndepărtată cu inculpatul. Ceea ce

rezultă cu certitudine din declarațiile acestora este faptul că părțile s-au

întâlnit întâmplător, că partea vătămată nu a avut inițiativa săvârșirii

vreunui atac împotriva minorului, fiind lovit prin surprindere de inculpat;

urmare acestei acțiuni, s-a dezechilibrat, i-a căzut pălăria, pe care a vrut să

o ridice, iar în ridicare a vrut să se apere de agresor, lovind cu sticla de bere

ce o avea în mănă, însă inculpatul, mai tânăr și mai agil, s-a repezit într-o

curte din apropiere, a luat un obiect contondent pe care l-a găsit cu care a

lovit partea vătămată, care abia se ridicase în poziția verticală și-și

continua drumul alături de concubina sa, astfel încât a fost surprins din spate

de inculpat; acțiunea inculpatului a vizat capul, aspect sesizat de partea

vătămată, care a ridicat brațul deasupra capului pentru a se proteja,

împrejurare în care lovitura este receptată de antebraț. Nu există nicio

îndoială că inculpatul a acționat cu intenție directă să lovească în cap, iar

dacă lovitura nu ar fi fost parată cu brațul putea duce la moartea victimei.

Apelantul a arătat că

în mod greșit prima instanță a reținut că martorii audiați nu au confirmat că

lovitura inițiată de inculpat era îndreptată înspre capul părții vătămate;

acest aspect nu doar că a fost confirmat în numeroasele declarații date de M.M.

și M.L., dar însuși actul medico-legal confirmă susținerea victimei, practica

judiciară fiind unitară în sensul că o asemenea faptă întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor.

Prin decizia penală

nr. 64/Ap din 22 septembrie 2010, Curtea de Apel Brașov a admis apelul formulat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul de Minori și Familie Brașov împotriva

sentinței penale nr. 52/S din 22 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul pentru

Minori și Familie Brașov în dosarul penal nr. 817/1372/2009, pe care a

desființat-o și, rejudecând cauza, în baza art. 20 raportat la art. 174 alin.

(1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C.

pen. și a art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a condamnat pe

inculpatul M.F., zis „P.”, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor calificat, parte vătămată G.F.

A interzis

inculpatului M.F. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul

de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și lit.

b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) pe

durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza

art. 110 raportat la art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a

executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului M.F. pe durata

termenului de încercare de 5 ani.

În baza art. 110

1

alin. (1) C. pen. raportat la art. 86

3

alin. (1) lit. a)-d), alin.

(3) lit. a) C. pen., pe durata termenului de încercare, a impus inculpatului M.F.

respectarea următoarelor măsuri de supraveghere și obligații:

- să se prezinte, la

datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov,

- să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea,

- să justifice și să comunice

schimbarea locului de muncă,

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență,

- să desfășoare o

activitate sau să urmeze un curs de învățământ ori de calificare.

A atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83, art. 84, art. 86

4

alin.

(2), art. 110

1

alin. (3) C. pen. referitoare la revocarea

suspendării condiționate.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii

se suspendă și executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 7 din

Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de

Date Genetice Judiciare, a dispus prelevarea probelor biologice de la

inculpatul M.F. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național

de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a condamnării.

A constatat că

persoana vătămată G.F. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Onorariile

avocaților din oficiu asigurați inculpatului în primă instanță și în apel, în

sumă totală de 400 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției, se

plătesc Baroului Brașov și se includ în cheltuielile judiciare avansate de

stat.

A fost obligat

inculpatul să plătească statului suma de 1.500 lei cheltuieli judiciare

avansate de acesta la judecarea cauzei în primă instanță.

Cheltuielile

judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de prim control judiciar a apreciat situația de fapt

corect reținută de instanța de fond, însă a apreciat că în raport de modul cum

s-au derulat faptele, de scopul urmărit de inculpați, instrumentul folosit

pentru atac, zona corporală vizată, intensitatea loviturii, fapta inculpatului

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20

raportat la art. 174 alin. (1), art. 175alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art.

99 și următoarele C. pen.

La individualizarea

pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., iar ca

modalitate de executare, în funcție și de concluziile referatului de evaluare

întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov, a suspendat

condiționat executarea pedepsei.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul, fără însă a-l motiva.

În susținerea orală a

recursului, apărătorul desemnat din oficiu a invocat cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., solicitând menținerea hotărârii

primei instanțe.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul inculpatului prin prisma motivului

invocat și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., îl

consideră nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de prim

control judiciar a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,

referitor la aprecierea probelor, stabilind că fapta inculpatului M.F., care pe

fondul unor dispute mai vechi și al relațiilor tensionate pe care le avea cu

partea vătămată, în seara zilei de 19 iulie 2008, în jurul orei 22, în loc public,

la intersecția străzilor Barajului cu Amurgului din municipiul Săcele, a

aplicat o lovitură cu o rangă în direcția capului părții vătămate, care însă a

reușit să evite lovirea în cap, ridicând brațul în apărare, suferind o fractură

1/3 distală cubitus stâng, apreciată ca leziune tipică de autoapărare,

reflectând intenția de a ucide, fapta inculpatului întrunind elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu

aplicarea art. 99 și următoarele C. pen.

Din mijloacele de

probă administrate (plângere parte vătămată G.F., rezoluție de începere a

urmăririi penale, proces-verbal de constatare a efectuării de acte

premergătoare, rezoluția de confirmare a începerii urmăririi penale,

certificatul medico-legal, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor)

au rezultat împrejurările în care victima a fost lovită de inculpat.

Pe parcursul

procesului penal, inculpatului i s-au respectat drepturile procesuale, a fost

citat în fața instanței de recurs, cu mandat de aducere, luând cunoștință de

proces atât el cât și părinții și obligându-se să se prezinte în fața

instanței, deși nu a făcut-o, fapt ce demonstrează că a încercat să se sustragă

cercetării judecătorești. Garanțiile cu privire la existența unui proces

echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern, cât și al

dispozițiilor art. 5 și art. 6 C.E.D.O., neputându-se reține vreo cauză de

nulitate absolută.

Cu privire la

solicitarea recurentului inculpat de a se menține soluția primei instanțe, în

sensul reținerii încadrării juridice dată faptei de vătămare corporală

prevăzută de art. 181 C. pen., Înalta Curte o apreciază nefondată.

Ceea ce diferențiază

infracțiunea de vătămare corporală de cea de tentativă de omor este intenția cu

care acționează făptuitorul. În cazul primei infracțiuni, acționează cu

intenția generală de vătămare, iar în cazul celei de a doua cu intenția de a

ucide.

În cazul infracțiunii

de omor (rămasă în forma tentativei) actele de punere în executare a omorului,

săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să

releve – prin natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite – că

infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a

vătăma.

Astfel, există

tentativă de omor și nu de vătămare corporală ori de câte ori infractorul

acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale

organismului victimei ori folosește instrumente și procedee specifice uciderii.

Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este

caracteristic infracțiunii de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul

interior al actului infracțional.

Anumite stări ale

infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea

actului nu au relevanță în sine, întrucât intenția de omor se deduce din modul

în care a acționat, iar nu din elemente exterioare.

Forma și modalitatea

intenției, element subiectiv al infracțiunii, rezultă din materialitatea

actului, din relațiile personale anterioare existente între inculpat și

victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor,

zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului, etc.

Modul de săvârșire a

faptei, precum și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită – astfel cum

au fost relevate de probele administrate – exclud apărarea inculpatului în

sensul că nu ar fi acționat cu intenția de omor, ci cu intenția generală de

vătămare.

Instanța de prim control

judiciar a stabilit în mod corect existența faptei și poziția subiectivă a

inculpatului în raport cu fapta comisă.

Astfel, în raport de

obiectul vulnerant folosit (o rangă), apt de a produce moartea, de zona vizată

(capul), de modalitatea de comitere (după aplicarea unor lovituri cu pumnul,

inculpatul a căutat un obiect cu care să lovească în continuare pe partea

vătămată și a găsit o rangă), intensitatea loviturii (i-au fost cauzate leziuni

ce au necesitat 40-45 zile îngrijiri medicale ca urmare a fracturii 1/3 distală

cubitus stâng) se dovedește că inculpatul și-a dat seama de rezultatul faptei

sale, care chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Ceea ce deosebește

infracțiunea de vătămare corporală de infracțiunea de omor este poziția

subiectivă a făptuitorului față de acțiunile care constituie latura obiectivă a

infracțiunii.

Or, din probele

dosarului rezultă că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide partea

vătămată, astfel încât nu există elemente care să ducă la concluzia că aceasta

ar corespunde unui alt model infracțional, toate elementele conducând spre

intenția inculpatului de a ucide victima, motiv pentru care recursul

inculpatului va fi respins conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul M.F. împotriva deciziei penale nr. 64/AP din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la

plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10

februarie 2011.