ÎCCJ, Decizia nr. 377/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele;

Reclamanții C.S. și C.L.L., C.M., C.L., C.F.,

C.S.J., C.L.J. și C.L.M., reprezentați de către tatăl lor, C.S., au chemat în

judecată Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală

Reglementări Juridice și Contencios, precum și Consiliul Local al Municipiului

Craiova, Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanei, pentru ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, să li se comunice dacă, în urma hotărârilor

judecătorești pronunțate, li s-au acordat protecție socială sau protecție

internațională, documente de identitate românești, buletine sau pașapoarte

românești.

În motivarea cererii,

au arătat că, în urma acțiunilor promovate în anul 2005 împotriva celor două

pârâte, pentru a fi obligate la emiterea actelor de identitate, au fost

pronunțate mai multe hotărâri judecătorești, respectiv Sentința civilă nr. 15

din 19 ianuarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr.

1415/A/2005, Decizia nr. 2519 din 29 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, pronunțată în dosarul nr. 3713/1/2006, precum și sentințe date în

soluționarea unor cereri având ca obiect contestație în anulare sau revizuire.

De asemenea, Înalta

Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători a pronunțat Decizia nr.

95 din 23 februarie 2009, în dosarul nr. 6119/1/2008, împotriva rezoluției din

7 august 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală și criminalistică, dispusă în dosarul nr. 911/P/2007.

Reclamanții au arătat

că cererile lor au ca temei prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul

acces la informațiile de interes public.

Prin Sentința civilă

nr. 198 din 26 mai 2009, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Dolj, în temeiul art. 158 alin. (3) C. proc. civ.

Dosarul a fost

înregistrat astfel pe rolul Tribunalului Dolj, secția de contencios

administrativ și fiscal sub nr. 9701/63/2009, iar la termenul fixat la data de

21 septembrie 2009, reclamanții au depus completare la acțiune.

Pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția

necompetenței generale a instanțelor judecătorești, în raport cu dispozițiile

art. 159 pct. (1) C. proc. civ., excepția lipsei calității procesuale pasive a

Ministerului Administrației și Internelor, în raport cu dispozițiile art. 2

lit. b) din Legea nr. 544/2001 și excepția inadmisibilității acțiunii, în

raport cu dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, în sensul că

petenții nu au făcut dovada solicitării informațiilor de interes public către

instituțiile competente.

Tribunalul Dolj, prin

Sentința civilă nr. 1463 din 20 octombrie 2009, a respins acțiunea astfel cum a

fost completată de reclamanți, reținând că, prin decizia Curții de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul

nr. 1374/54/2009, s-a dispus declinarea cauzei în favoarea acestuia, în raport

cu dispozițiile Legii nr. 544/2001.

Tribunalul a

constatat că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, nu

privea categoria de informații publice descrise de art. 5 din Legea nr.

544/2001 și nu se încadra în dispozițiile art. 22 din același act normativ,

privind obiectul acțiunii.

Nemulțumiți de

această soluție, reclamanții au formulat recurs, care a fost respins de către

Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 629 din 11 martie 2010, ca tardiv

declarat, reținându-se că, față de comunicarea hotărârii atacate, la data de 25

noiembrie 2009, declararea recursului la data de 4 ianuarie 2010 este peste

termenul de 15 zile, prevăzut de lege.

Împotriva deciziei,

au declarat recurs recurenții-reclamanți C.S., C.L.L., C.M., C.L., C.F.,

C.S.J., C.L.J. și C.L.M., considerând-o netemeinică și nelegală.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia

nr. 5057 din 17 noiembrie 2010, a respins recursul, ca inadmisibil.

Instanța a reținut că

soluția se impune, întrucât hotărârea atacată nu se încadrează în categoria

hotărârilor care pot fi supuse reformării pe calea recursului, conform art. 299

alin. (1) C. proc. civ., fiind irevocabilă.

La data de 19

noiembrie 2010, împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat din nou recurs

reclamanții C.S., C.L.L., C.M., C.L., C.F., C.S.J., C.L.J. și C.L.M., susținând

că își mențin și reiterează aceleași motive din recursul precedent.

Având în vedere

dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de

soluționare a excepțiilor, instanța va cerceta cu prioritate admisibilitatea

căii de atac cu care este învestită, soluționarea acestei chestiuni făcând de

prisos analizarea altor cereri sau susțineri.

Recursul este

inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 129 din

Constituția României, a fost statuat principiul, potrivit căruia, părțile

interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate,

oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului

procesului civil.

În raport cu

principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și,

pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate,

este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Mai mult, potrivit

dispozițiilor cuprinse în art. 129 alin. 1 C. proc. civ., legiuitorul a impus

în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în

condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine

persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în

condițiile legii procesual civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în

situații identice.

Totodată, aceleași

exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de

atac, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea

procesuală.

În cauză, completul

de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei decizii prin

care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal s-a pronunțat asupra unui recurs, declarat de aceiași recurenți, C.S., C.L.L.,

C.M., C.L., C.F., C.S.J., C.L.J. și C.L.M., împotriva unei hotărâri

irevocabile.

Din dispozițiile C.

proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ

pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri,

determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe

această cale.

Hotărârea atacată de

către recurenți a dobândit caracter irevocabil, odată cu soluționarea

recursului, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. și, prin urmare, nu

mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare.

Se constată, așadar,

că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a

neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la

existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.

Recunoașterea unor

căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală,

constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a

principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și,

din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte,

soluționarea prezentului recurs excede competenței atribuite completului de 9

judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004 republicată, coroborat cu art.

725 alin. (2) C. proc. civ. și art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,

potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția

României.

Drept urmare,

neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, recursul nu este

admisibil nici potrivit legii speciale.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurenții

reclamanți C.S., C.L.L., C.M., C.L., C.F., C.S.J., C.L.J. și C.L.M., ca

inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamanții C.S., C.L.L., C.M., C.L., C.F.,

C.S.J., C.L.J. și C.L.M. împotriva Deciziei nr. 5057 din 17 noiembrie 2010,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal în dosarul nr. 9701/63/2009.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.