ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2049/2011

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 79 din 29 iunie 2010a Tribunalului Olt s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului M.G. din infracțiunea prev. de art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 183 C. pen.

În baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.G. la 8 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a menținut măsura arestării preventive și s-a dedus din pedeapsă prevenția de la 14 octombrie 2009 la zi.

A fost admisă acțiunea civilă promovată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgentă Craiova și în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 7559,06 lei reactualizată la data plătii efective, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

Au fost admise acțiunile civile promovate de părțile civile M.I. și M.L. și în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998-999 C. civ. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 30.000 lei daune morale către partea civilă M.I., 50.000 lei daune morale către partea civilă M.L., din care 20.000 lei suma pretinsă cu același titlu, în numele și pentru minora M.M.A.  și 40.000 lei daune materiale către partea civilă M.L.

A reținut că în ziua de 10 octombrie 2009 inculpatul M.G. a plecat din municipiul Pitești cu autoturismul proprietatea sa, condus de numitul B.G.A., însoțiți fiind și de martorul C.F., spre comuna Topana, jud. Olt.

La cererea inculpatului, s-au deplasat însă, pe raza localității Sîmburești la un bar - deoarece încă nu se deschisese discoteca din localitate - locație în care martorul S.I., patronul discotecii Eden, cunoscând comportamentul recalcitrant al acestuia, i-a atras atenția asupra comportamentul său, viitor din acea seară, în discotecă. În jurul orelor 22,00 inculpatul însoțit de cei doi a mers în incinta discotecii, acolo unde s-au întâlnit și cu martorul P.S.I., cei patru așezându-se la o masă, unde au consumat băuturi alcoolice, mai puțin conducătorul autoturismului.

În jurul orelor 2,00 inculpatul M.G. și persoanele care îl însoțeau s-au hotărât să plece , moment în care, la ieșirea din discotecă, inculpatul a intrat în conflict cu numiții C.I.A. și R.A., pe acesta din urmă lovindu-l cu palma, după care, s-a îndreptat spre victima M.I.S. - care însoțit fiind de prietenul său C.M.I., se deplasa pe marginea drumului spre casă – pe care a lovit-o cu pumnul o singură dată, în zona maxilarului, victima căzând la pământ și rămânând în stare de inconștiență, pe asfalt, în timp ce inculpatul a alergat spre autoturismul cu care venise, aflat în imediata apropiere - în care se găseau celelalte trei persoane - a pătruns în interiorul acestuia și i-a solicitat șoferului B.G.A. să plece în grabă.

Victima M.I.Ș. a fost ridicat de pe asfalt de prietenii săi, martorii C.M.I., și L.Ș. și a fost condusă inițial în camera agentului de pază, martorul B.I.F., unde și-a revenit, după aproximativ 15 minute, plecând la domiciliul său, însoțită de martorul L.Ș., cu care a discutat pe drum și căruia i-a comunicat că nu își explică motivul pentru care a fost lovită în acea seară, „cu pumnul sau cu altceva, ce o fi avut” întrucât nu a deranjat pe nimeni în discotecă.

Datorită leziunilor grave suferite la nivelul capului, victima M.I.Ș. a intrat în stare de comă, în dimineața zilei de 11 octombrie 2009, fiind găsită în camera sa, în această stare ,de tatăl său, partea civilă M.I. – cu care locuia – astfel că a fost transportată la Spitalul Clinic nr. 1 Craiova pentru acordarea îngrijirilor medicale, unde în pofida tratamentului medical aplicat, a decedat în ziua de 17 octombrie 2009.

Raportul de constatare medico legală a autopsiei victimei M.I.Ș., nr. 3689 din 14 octombrie 2009 întocmit de I.M.L. Craiova, a concluzionat că moartea acesteia a fost violentă, s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, consecința unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă și bază de craniu, complicat în evoluție, cu bronhopneumonie, leziunile de violență putându-se produce prin lovire cu și de corpuri dure, între leziunile de violență și deces existând legătură de cauzalitate directă, necondiționată.

Instanța a reținut așadar, că în seara zilei de 10 octombrie 2009, inculpatul M.G., pe fondul consumului de alcool și al unor incidente cu persoane din grupul numiților R.A. și C.I.A., după ce a părăsit discoteca și se îndrepta spre autoturismul cu care venise, fără motiv a lovit victima M.I.Ș. cu pumnul o singură dată în zona feței, lovitura aplicată – extrem de puternică - determinând dezechilibrul acesteia și căderea la pământ precum și lovirea cu capul de covorul asfaltic al șoselei, în urma căreia a suferit un traumatism carnio-cerebral cu fractură de boltă și bază de craniu, care s-a complicat pe fondul unei bronhopneumonii, determinând astfel decesul victimei.

Această situație de fapt a rezultat din declarațiile martorilor oculari C.M.I., L.Ș., C.N., C.G.A., care constant au relatat instanței că în seara de 10 octombrie 2009 inculpatul a lovit victima o singură dată cu pumnul în zona feței, lovitura aplicată determinând căderea la pământ a acesteia, ce se coroborează în parte cu declarația inculpatului care recunoaște că în seara respectivă a fost prezent la discoteca din localitatea Sîmburești, precum și cu declarațiile celorlalți martori audiați în cauză care, deși nu au observat în mod nemijlocit agresiunea exercitată de inculpat asupra victimei, au declarat în sensul confirmării acesteia, aceste aspecte fiind cunoscute din relatările celor care au perceput și observat în mod direct această agresiune.

Instanța a apreciat că, în raport cu ansamblul probator administrat în cauză, printre care și raportul de constatare medico legală a autopsiei nr. 3689 din 14 decembrie 2009 al IML Craiova, nu a putut fi reținută în totalitate situația de fapt expusă în actul de trimitere în judecată cu privire la împrejurarea potrivit căreia în seara de 10 octombrie 2009 inculpatul ar fi lovit victima în mod repetat în zona capului și a feței , cu un levier, pe care l-ar fi luat din autoturismul său.

Nici unul din martorii oculari nu au relatat instanței o astfel de împrejurare, numiții C.M.I., L.Ș., C.N. și C.G.A., declarând că inculpatul a lovit victima o singură dată cu pumnul în față.

Martorul C.M.I. a avansat ideea potrivit căreia pe mâneca hainei inculpatului ar fi observat un levier ca un fier striat, însă chiar și în aceste condiții - astfel cum declară același martor - inculpatul a lovit victima o singură dată, pe de o parte, iar pe de altă parte susținerea acestuia nu a fost confirmată, în mod cert, de nici un alt martor audiat în cauză.

De altfel, chiar și declarația martorului C.M.I., cu privire la modalitatea în care în concret inculpatul a lovit victima „cu acel fier striat” este extrem de confuză, susținând că „inculpatul a realizat o mișcare cu mâna încercând să lovească victima practic cu cotul dar pentru că nu a reușit întrucât victima s-a ferit, făcând un pas înapoi, inculpatul a lovit o singură dată cu pumnul în zona maxilarului însă având în vedere cum era poziționat levierul, am văzut când practic a agresta victima în același timp și cu levierul”.

Cu privire la acest aspect martorul ocular C.N. a relatat că nu a putut vedea dacă inculpatul a avut ceva în mână, atunci când a lovit victima o singură dată cu pumnul în zona bărbiei (fila 117 dosar) în timp ce martorul direct C.G.A. nu a făcut referire la existența vreunui obiect contondent avut de inculpat, fiind sigur sub aspectul modului în care acesta a agresat victima, în sensul că a lovit-o „cu pumnul în zona feței o singură dată” ( fila 118).

In aceste condiții, sub aspectul situației de fapt, instanța a reținut ceea ce este dovedit cu certitudine - neavând caracterul unei probabilități-respectiv împrejurarea că, în ziua de 10 octombrie 2009 inculpatul a aplicat victimei o singură dată cu pumnul în zona feței, ce a determinat căderea acesteia și lovirea cu capul de asfaltul șoselei. De altfel, chiar și raportul de constatare medico legală a autopsiei a relevat împrejurarea că, examenul de craniu efectuat victimei, în Spitalul Slatina a evidențiat un hematom extradural voluminos parietal dreapta, fără a se observa alte leziuni osoase traumatice ale cutiei craniene; pe de altă parte – potrivit aceluiași act medico-legal - traumatismul cranio-cerebral suferit de victimă a avut ca și consecință o fractură de boltă și baza de craniu, leziuni de violență care s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure, așadar nu numai ca urmare a unei lovituri active ci și prin lovire de corpuri dure , urmare a dezechilibrării victimei și a proiectării sale pe covorul asfaltic, așa cum de altfel au declarat în mod constant martorii audiați în cauză, cu excepția celor ascultați la cererea inculpatului, în apărarea acestuia, care au confirmat în totalitate apărarea sa.

În ceea ce privește susținerea inculpatului, potrivit căreia nu ar fi exercitat nici o agresiune asupra victimei, această apărare s-a constatat nesinceră, fiind infirmată de întregul material probator administrat în cauză în condițiile în care instanța reține existența unor contradicții – asupra unor aspecte esențiale ale cauzei – chiar între declarația inculpatului și ale martorilor audiați în apărarea sa.

Relevantă din această perspectivă a fost susținerea martorului P.S.I., potrivit căreia în seara respectivă, din momentul în care a ajuns la mașina inculpatului „nici o persoană nu a lovit această mașină”, în timp ce inculpatul, a încercat să acrediteze ideea potrivit căreia, el a fost cel agresat în seara respectivă „de un grup de 3-4 persoane, care încercau să deschidă ușile autoturismului cu intenția de a-i scoate din interior pe cei trei prieteni ai săi care reușiseră să urce în mașină”.

În considerarea acestei situații de fapt, instanța a apreciat că încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpat prin actul de sesizare a instanței, nu corespunde acesteia ,câtă vreme din împrejurările concrete în care a fost exercitată agresiunea asupra victimei nu se poate conchide , în mod indubitabil și dincolo de orice îndoială, cu privire la existența intenției de suprimare a vieții victimei, ci numai cu privire la intenția de a vătăma integritatea corporală a acesteia.

În acest sens și pentru argumentarea situației de fapt expuse în paragrafele anterioare, instanța a reținut că elementul subiectiv necesar pentru existența infracțiunii de omor – intenția, în ambele sale modalități (directă și indirectă)- se deduce în general din datele externe ale faptei comise, mijloacele de execuție, regiunea vizată și intensitatea loviturilor cât și din mobilul care a determinat pe făptuitori să acționeze precum și din scopul pe care și l-a propus să-l atingă.

Atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară s-a arătat că poziția psihică a făptuitorului trebuie stabilită în fiecare caz, în raport cu împrejurările concrete și, îndeosebi, în raport cu instrumentul folosit de făptuitor – instrument apt sau nu de a produce moartea – regiunea corpului lovită – o zonă vitală sau nu, numărul și intensitatea loviturilor – o singură lovitură și mai multe, aplicate cu mare intensitate – raporturile dintre infractori și victimă anterioare săvârșirii faptei – raporturi de dușmănie sau de prietenie – atitudinea infractorului după săvârșirea faptei.

S-a subliniat că este necesară luarea în considerare a tuturor acestor împrejurări și nu numai a unora, deoarece chiar dacă unele împrejurări par concludente, privite în mod izolat, pot duce totuși la o încadrare juridică greșită a faptei. În caz de îndoială, în ceea ce privește intenția făptuitorului, adică atunci când nu se poate stabili cu precizie dacă acesta a acționat cu intenția de a ucide sau de a produce numai o vătămare corporală, fapta se încadrează în dispozițiile art. 183 C. pen., deoarece îndoiala profită făptuitorului.

În același sens, s-a stabilit în practica judiciară că îmbrâncirea cu putere a victimei și lovirea acesteia ca urmare a îmbrâncirii, cu capul de un plan dur, constituie infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, dacă autorul trebuia și putea să prevadă rezultatul acțiunii sale).

Așadar, caracteristic, din punct de vedere subiectiv, infracțiunii de „loviri cauzatoare de moarte” este faptul că lovirea este comisă cu intenție, iar rezultatul mai grav – moartea victimei se produce din culpa autorului, care nu l-a prevăzut deși trebuia și putea să-l prevadă.

Coroborând toate datele cauzei cu împrejurările în care a fost comisă fapta și ținând seama de toate împrejurările concrete, în raport cu care se stabilește poziția psihică a făptuitorului față de rezultatul produs, în sensul că inculpatul a aplicat victimei o singură lovitură cu pumnul în zona feței, lipsa unor incidente anterioare și deci a unor eventuale raporturi de dușmănie, între aceștia, atitudinea inculpatului după lovirea victimei în sensul îndepărtării sale, în fugă de la locul faptei, rezultatul letal al loviturii survenind la data de 17 octombrie 2009 pe fondul unei complicații în evoluție cu bronhopneumonie, s-a apreciat că inculpatul a săvârșit cu intenție fapta de lovire dar nu a prevăzut, din culpă, rezultatul survenit, acționând cu intenție depășită, element subiectiv specific infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Instanța a reținut că fapta inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, determinat de modul în care s-a realizat în concret acțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii” de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte” , de împrejurările care o particularizează, de caracterul și importanța obiectului material lezat sau pus în pericol, constând în corpul persoanei agresate dar și de gravitatea urmărilor, constând în decesul victimei.

Prin decizia penală nr. 39 din 22 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondate apelurile declarate de procuror și de inculpat și a luat act de retragerea apelului declarat de partea civilă M.L.

Instanța de prim control judiciar a reținut că s-a făcut o corectă încadrare juridică a faptei inculpatului în disp. art. 183 C. pen., constând în aceea că în seara zilei de 10 octombrie 2009 a lovit victima o singură dată cu pumnul în zona feței, iar victima s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de pavajul de asfalt al străzii.

În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, s-a constatat că părinții victimei M.I. și M.L. au înțeles să se constituie părți civile în cauză conform declarațiilor existente la dosar, solicitând obligarea inculpatului, la plata unor sume de bani cu titlul de daune morale și materiale.

În plus, partea civilă M.L. a înțeles să solicite suma de 20.000 lei cu titlul de daune morale în numele și pentru minora M.A.M., sora inculpatului.

În conformitate cu dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ., instanța a reținut că „ orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, așa încât acțiunile civile promovate de părțile civile s-au reținut întemeiate, cuantumul daunelor materiale solicitate de partea civilă M.L. fiind în măsură a asigura o reparare integrală a prejudiciului patrimonial provocat acesteia, determinat de cheltuielile de spitalizare și de înmormântare ale victimei, așa încât având în vedere și manifestarea de voință a inculpatului de a le achita în totalitate „în situația în care va fi găsit vinovat de instanța de judecată”, va angaja răspunderea civilă a acestuia pentru plata sumelor solicitate.

În ceea ce privește daunele morale solicitate, instanța dând eficiență principiului disponibilității, ce guvernează latura civilă a procesului penal, a obligat inculpatul la plata integrală a acestora, inclusiv a sumei de 20.000 lei daune morale solicitate de partea civilă M.L. pentru minora M.A.M., sora inculpatului, fiind evident că și aceasta a suferit, fiindu-i lezate sentimentele de afecțiune – între cei doi frați existând o legătură apropiată, în virtutea raportului de rudenie dintre aceștia - precum și în considerarea dispozițiilor art. 17 C. proc. pen., text de lege potrivit căruia „acțiunea civilă se pornește și se exercită din oficiu când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu”.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, inculpatul M.G. și partea civilă M.L.

În apelul formulat de Parchet s-a arătat că schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte nu a are în vedere toate probele administrate.

În privința individualizării judiciare a pedepsei s-a arătat că inculpatul este recidivist, fiind condamnat anterior pentru infracțiunea de vătămare corporală, iar condițiile concrete în care a fost săvârșită fapta îi conferă un grad ridicat de pericol social astfel că se impune aplicarea unei pedepse orientate spre maximul prevăzut de art. 183 C. pen.

În motivele de apel formulate de inculpat s-a arătat că pedeapsa aplicată inculpatului nu a fost individualizată în mod just, solicitându-se reținerea în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., și reducerea pedepsei sub limita minimă prevăzută, având în vedere starea de fapt, precum și împrejurarea că a recunoscut și regretat fapta, nu are antecedente penale, iar vârsta inculpatului poate fi apreciată ca o circumstanță atenuantă.

Deși în rechizitoriu s-a reținut că între inculpat și victimă a avut loc un conflict ce l-a determinat pe inculpat să lovească victima, probele administrate în cauză nu conduc la stabilirea acestei împrejurări preexistente faptei.

De asemenea, probele administrate în cauză nu conduc nici la reținerea unei situații de fapt în sensul aplicării mai multor lovituri de către inculpat, victimei, cu un fier striat – levier, așa cum s-a reținut în rechizitoriu și s-a susținut și în motivele de apel formulate de parchet.

De altfel, nici raportul de constatare medico-legală privind autopsia efectuată, nu relevă alte leziuni ale cutiei craniene care să confirme aplicarea mai multor lovituri de către inculpat.

În concluziile raportului de constatare medico-legală, se arată că examenul craniului a evidențiat un hematom extradural voluminos parietal dreapta iar leziunile constatate au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri dure ca urmare a loviturii aplicate de inculpat și căderii victimei, pe spate, pe asfalt.

În privința apărărilor formulate de inculpat, instanța a constatat că acestea sunt nefondate.

Deși inițial inculpatul a declarat că nu a lovit victima, în declarația dată în faza de apel, acesta a arătat că ar fi împins victima. Probele administrate în cauză dovedesc însă că inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., lovind victima cu pumnul și determinând căderea acesteia, cu capul, pe pavajul de asfalt al străzii.

Nu sunt întemeiate nici criticile formulate de inculpat și Parchet în privința individualizării judiciare a pedepsei.

Instanța de fond a avut în vedere atât limitele de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei cât și modul în care s-a săvârșit infracțiunea, precum și incidența dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., în raport cu pedeapsa de 2 ani executată de inculpat anterior săvârșirii faptei, aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

Latura civilă a fost soluționată în mod corect, instanța de fond obligând inculpatul la plata despăgubirilor civile părțile civile într-un cuantum de natură să contribuie la repararea prejudiciului creat acestora, având în vedere și principiul disponibilității în sensul că, inculpatul a arătat că este de acord să plătească daunele solicitate de părțile civile.

Împotriva deciziei penale nr. 39 din 22 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.G., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei.

În motivarea recursului său, inculpatul arată că a fost provocat de către victimă, care a avut inițiativa conflictului, aspect față de care solicită reținerea de circumstanțe atenuante și coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă.

În drept, și-a întemeiat recursul pe disp. art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de inculpat prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Probele administrate au dovedit fără dubiu că în seara zilei de 10 octombrie 2009, inculpatul a lovit victima M.S.I. în vârstă de 18 ani, o singură dată cu pumnul în zona feței, fapt ce a determinat căderea acesteia și lovirea cu capul de asfalt, rămânând în stare de inconștiență, după care inculpatul a plecat cu autoturismul său ce se afla staționat în apropierea locului faptei.

Inculpatul a susținut că a fost provocat de victimă, care a avut inițiativa conflictului, or această susținere este infirmată de declarațiile martorilor C.M.I., B.I.F., L.Ș., S.I., C.N., C.G.A., R.A., C.I.A., P.S.I. și P.M.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere toate criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei comise, modalitatea de săvârșire - pe timp de noapte, într-un loc public, asupra unei persoane în vârstă de 18 ani, datele care circumstanțiază persoana inculpatului.

Astfel, acesta a comis prezenta infracțiune în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.3 7 lit. b) C. pen., anterior fiind condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 182 C. pen., fiind cunoscut ca o persoană violentă, a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, inițial negând lovirea victimei, pentru ca ulterior să afirme că a împins-o cu palma în zona feței, în contextul în care a fost provocat de aceasta.

De asemenea, nu trebuie omisă nici atitudinea inculpatului după comiterea faptei, inculpatul plecând rapid cu autoturismul său, în timp ce victima a rămas în stare de inconștiență.

Față de aspectele arătate, în favoarea inculpatului nu pot fi reținute circumstanțe atenuante, pedeapsa de 8 ani închisoare, fiind în măsură să corespundă cerințelor art. 52 C. pen.

În consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul, iar conform art. 385

165

rap. la art. 381 C. proc. pen., va deduce din pedeapsă perioada executată, începând cu 14 octombrie 2009, la zi.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva deciziei penale nr. 39 din 22 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 14 octombrie 2009, la 18 mai 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 mai 2011.