ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2432/2010

Asupra recursului de față :

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele :

Prin

acțiunea înregistrată la 20 decembrie 2006 reclamanta A.V.A.S. București,

succesoare legală a APAPS, cheamă în judecată pe pârâtele SC C.F. SRL Bistrița

Bârgăului și SC F.I. SRL Prundu Bârgăului, solicitând instanței să dispună

rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 31 martie 2000 și

să oblige pârâtele în solidar la plata daunelor interese în cuantum de

279.033,87 dolari SUA și 830.234 RON, cuantum estimativ ce urmează a fi

determinat prin raportul de expertiză conform art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002,

reprezentând: a) suma de 1.083,87 dolari SUA penalități calculate pentru

nerealizarea investițiilor de mediu asumate prin clauza 8.10 din contract

;

b) 69.500,00 RON fonduri de

restructurare acordate în baza Legii nr. 58/1991 SC H. SA; c) 26.574,53 RON

dividende pentru anul 1996, respectiv daune moratorii calculate pentru

neachitarea la termen a acestora; d) suma de 277.950 dolari SUA valoarea

investițiilor nerealizate; e) suma de 734.160 RON contravaloarea acțiunilor ce

au format obiectul contractului de vânzare cumpărare de acțiuni; f) dividende

încasate de cumpărător în perioada derulării contractului de vânzare-cumpărare

de acțiuni, precum și obligarea pârâtelor la plata în continuare a daunelor

interese până la data pronunțării hotărârii de rezoluțiune.

Prin sentința comercială nr. 14000 din

17 decembrie 2008 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, admite în

parte acțiunea reclamantei, dispune rezoluțiunea contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni din litigiu și respinge restul pretențiilor ca

neîntemeiate, reținând, în acest sens, că, în condițiile în care reclamanta nu

a formulat opoziție împotriva divizării SC C.F. SRL conf. art. 243 din Legea nr.

31/1990, operațiunea de divizare și-a produs efectele și persoana obligată în

contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni a devenit pârâta SC F.I. SRL, care a

preluat o dată cu o parte din patrimoniul societății divizate și acțiunile

deținute de aceasta la SC H. SA, că față de stabilirea prin sentința nr. 932/C/2

din 12 mai 2004 a Judecătoriei Bistrița și prin sentința civilă nr. 367 din 25

noiembrie 2005 a Tribunalului Bistrița Năsăud a culpei cumpărătorului

acțiunilor în neîndeplinirea obligației de efectuare a investiției în valoare

de 21.739 dolari SUA până la 31 martie 2004, respectiv de 178.571 dolari SUA

până la 31 martie 2005, pârâta fiind obligată la plata penalităților în cuantum

de 484,47 dolari SUA, sunt incidente dispozițiile art. 1020 – art.1021 C. civ.

Mai reține instanța că față de sentințele judecătorești menționate, reclamanta

nu poate obține o a doua plată pentru neîndeplinirea acelorași obligații

investiționale de către cumpărător, respectiv a sumelor de 1.083,87 dolari SUA,

484,47 dolari SUA și 555,9 dolari SUA cu titlu de penalități, precum și că la

data de 19 octombrie 2004 societatea privatizată a intrat în procedura

falimentului prevăzută de Legea nr. 64/1995, atunci în vigoare, cumpărătorul

aflându-se în imposibilitate obiectivă de a-și mai îndeplini obligațiile

asumate prin contract, scadente ulterior datei menționate, orice activități noi

economice, ulterioare intrării în faza de lichidare, fiind interzise, precum și

că procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 evocată s-a deschis la scurt timp

de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din litigiu,

astfel că obligația de a face a cumpărătorului, vizând determinarea AGA a

societății privatizate să ramburseze sumele acordate de reclamantă cu titlu de

sprijin financiar pentru restructurare prin convențiile din 6 martie 1995 si 9

ianuarie 1995, cu penalități de 0,3% pentru fiecare zi de întârziere în sarcina

respectivei societăți privatizate, nu este însoțită și de o sancțiune pentru

neexecutare pentru a îndreptăți reclamanta să pretindă sumele în cauză de la

pârâtă, cu atât mai mult cu cât nu aceasta este vinovată de producerea

falimentului SC H. SA, pârâta neputând fi obligată nici la plata dividendelor

aferente anului 1996, cu penalități de întârziere corespunzătoare, datorate

reclamantei de către aceeași societate intrată în faliment, societate care nici

nu a distribuit dividende după încheierea contractului din litigiu și până la

deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995.

Prin decizia comercială nr. 318 din 6

iulie 2009 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, admite cererea

de suspendare formulată de intimata pârâtă SC F.I. SRL prin administrator

judiciar și constată suspendat de drept apelul apelantei reclamante în

conformitate cu art. 36 din Legea nr. 85/2006 față de această pârâtă și

respinge ca nefondat apelul reclamantei împotriva sentinței primei instanțe cu

privire la pârâta SC C.F. SRL.

Reține instanța de apel, pentru a

decide astfel, pe de o parte, privitor la cererea îndreptată împotriva pârâtei

SC F.I. SRL, față de care s-a declanșat procedura insolvenței prin sentința

comercială nr. 63 din 6 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița

Năsăud, că sunt incidente dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, iar pe de

altă parte, cu privire la intimata SC C.F. SRL, că, deși prin art. 7.2.1 din

contractul în litigiu reclamanta vânzătoare garantase că societatea ce se

privatiza nu este în stare de faliment, la data încheierii contractului de

privatizare pe rolul instanțelor existau două cereri prin care se solicitase

declanșarea procedurii insolvenței, formulate de către creditoarea SC E. SA și

B.R.D. Sucursala Năsăud, procedura insolvenței SC H. SA fiind deschisă la 23

august 2000, iar procedura falimentului la 19 octombrie 2004. Reține, de

asemenea, instanța de control judiciar, modificând argumentarea primei

instanțe, că, față de constatările sentinței nr. 367/2005 a Tribunalului

Bistrița Năsăud referitoare la imposibilitatea realizării obligației

investiționale, desființarea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nu

s-a datorat culpei cumpărătorului ci insolvenței societății supuse

privatizării, imposibilitatea realizării obligației investiționale fiind

determinată de cauze obiective, ce nu pot fi imputate cumpărătorului, precum și

că, în considerarea prevederilor art. 9, pct. 3 din O.G. nr. 25/2002,

cumpărătoarea a comunicat A.P.A.P.S., cu adresa din 14 februarie 2003,

divizarea societății, înaintând actele ce au stat la baza acestei divizări,

solicitând incheierea actului adițional, inițiativa si totodată culpa în

neîndeplinirea acestei obligații legale revenind vânzătoarei. Mai reține

instanța de apel că nu se poate constata nici culpa cumpărătoarei în

neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 8.8 alin. (1) lit. c) si d) din

contractul din litigiu, întrucât, la data la care societatea în cauză ar fi

trebuit să se privatizeze anul 2001, împotriva sa se declanșase deja procedura

insolvenței, activitatea comercială limitându-se conform legii la acte privind

lichidarea, nicidecum privind privatizarea acesteia astfel că, ulterior, și

devalorizarea acțiunilor emise este independentă de contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni și de culpa acționarului, fiind determinată tocmai

de insolvența societății menționate.

Împotriva deciziei de mai sus

reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea

deciziei recurate, admiterea apelului său și, pe cale de consecință, schimbarea

hotărârii de fond în privința capetelor de cerere referitoare la obligarea în

solidar a pârâtelor la plata daunelor interese în cuantum de 279.033,87 dolari

SUA și 830.234 RON, așa cum au fost defalcate în cererea introductivă, precum

și la plata în continuare a daunelor interese până la data pronunțării

definitive a hotărârii de rezolutiune.

În fundamentarea recursului său

recurenta critică instanța de apel pentru greșita aplicare a legii, respectiv a

dispozițiilor art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002, ale art. 67 și art. 101

din Legea nr. 31/1990, dar și a prevederilor contractului de vânzare-cumpărare

de acțiuni încheiat între părți, instanța dispunând rezoluțiunea acestui

contract din culpa exclusivă a intimatei cumpărătoare, dar neobligând-o la plata

daunelor interese aferente și ignorând că pârâta intimată, ca acționar

majoritar al societății privatizate, dispunea de puterea de decizie necesară

îndeplinirii obligației de a determina AGA din societatea menționată să

restituie reclamantei recurente sumele acordate cu titlu de fonduri de

restructurare și dividende datorate acesteia, falimentul societății fiind

ulterior datei semnării contractului din litigiu și neexonerând pe cumpărător

de plata daunelor interese, câtă vreme aceasta nu constituie, potrivit

contractului, o cauză de forță majoră, iar interzicerea unor noi și ulterioare

activități comerciale, după intrarea în lichidare, neavând legătură în opinia

recurentei cu executarea obligațiilor contractuale asumate.

Examinând recursul recurentei în

lumina actelor și lucrărilor dosarului se constată că, deși reclamanta

recurentă, în mod constant, atât prin cererea introductivă de instanță, cât și

prin apelul declarat împotriva sentinței primei instanțe, a solicitat obligarea

pârâtelor în solidar la plata daunelor interese pretinse ca urmare a dispunerii

rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, instanța de apel

reținând, ca și instanța fondului, că obligată în contractul menționat este

pârâta SC F.I. SRL, care a intrat în procedura insolvenței prevăzută de Legea nr.

85/2006, face față de aceasta aplicarea dispozițiilor art. 36 din legea

arătată, dar continuă să examineze apelul reclamantei în contradictoriu cu

cealaltă pârâtă SC C.F. SRL, ignorând analiza pricinii din perspectiva

solicitării reclamantei de antrenare a răspunderii solidare a pârâtelor.

Astfel fiind, pentru a se asigura o

judecată unitară, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ.,

recursul declarat de reclamantă împotriva instanței de apel urmează a fi admis,

decizia recurată urmează a fi casată și cauza urmează a fi trimisă spre

rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 318 din 6 iulie 2009

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI a comercială, casează

decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

24 iunie 2010.