ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2432/2010

Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată la 20 decembrie 2006 reclamanta A.V.A.S. București, succesoare legală a APAPS, cheamă în judecată pe pârâtele SC C.F. SRL Bistrița Bârgăului și SC F.I. SRL Prundu Bârgăului, solicitând instanței să dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 31 martie 2000 și să oblige pârâtele în solidar la plata daunelor interese în cuantum de 279.033,87 dolari SUA și 830.234 RON, cuantum estimativ ce urmează a fi determinat prin raportul de expertiză conform art. 21 alin. (3) din O.G.

nr. 25/2002, reprezentând: a) suma de 1.083,87 dolari SUA penalități calculate pentru nerealizarea investițiilor de mediu asumate prin clauza 8.10 din contract ; b) 69.500,00 RON fonduri de restructurare acordate în baza Legii nr. 58/1991 SC H. SA; c) 26.574,53 RON dividende pentru anul 1996, respectiv daune moratorii calculate pentru neachitarea la termen a acestora; d) suma de 277.950 dolari SUA valoarea investițiilor nerealizate; e) suma de 734.160 RON contravaloarea acțiunilor ce au format obiectul contractului de vânzare cumpărare de acțiuni; f) dividende încasate de cumpărător în perioada derulării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, precum și obligarea pârâtelor la plata în continuare a daunelor interese până la data pronunțării hotărârii de rezoluțiune.

Prin sentința comercială nr. 14000 din 17 decembrie 2008 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, admite în parte acțiunea reclamantei, dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din litigiu și respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate, reținând, în acest sens, că, în condițiile în care reclamanta nu a formulat opoziție împotriva divizării SC C.F. SRL conf. art. 243 din Legea nr. 31/1990, operațiunea de divizare și-a produs efectele și persoana obligată în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni a devenit pârâta SC F.I.

SRL, care a preluat o dată cu o parte din patrimoniul societății divizate și acțiunile deținute de aceasta la SC H. SA, că față de stabilirea prin sentința nr. 932/C/2 din 12 mai 2004 a Judecătoriei Bistrița și prin sentința civilă nr. 367 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Bistrița Năsăud a culpei cumpărătorului acțiunilor în neîndeplinirea obligației de efectuare a investiției în valoare de 21.739 dolari SUA până la 31 martie 2004, respectiv de 178.571 dolari SUA până la 31 martie 2005, pârâta fiind obligată la plata penalităților în cuantum de 484,47 dolari SUA, sunt incidente dispozițiile art. 1020 – art.1021 C. civ.

Mai reține instanța că față de sentințele judecătorești menționate, reclamanta nu poate obține o a doua plată pentru neîndeplinirea acelorași obligații investiționale de către cumpărător, respectiv a sumelor de 1.083,87 dolari SUA, 484,47 dolari SUA și 555,9 dolari SUA cu titlu de penalități, precum și că la data de 19 octombrie 2004 societatea privatizată a intrat în procedura falimentului prevăzută de Legea nr. 64/1995, atunci în vigoare, cumpărătorul aflându-se în imposibilitate obiectivă de a-și mai îndeplini obligațiile asumate prin contract, scadente ulterior datei menționate, orice activități noi economice, ulterioare intrării în faza de lichidare, fiind interzise, precum și că procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 evocată s-a deschis la scurt timp de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din litigiu, astfel că obligația de a face a cumpărătorului, vizând determinarea AGA a societății privatizate să ramburseze sumele acordate de reclamantă cu titlu de sprijin financiar pentru restructurare prin convențiile din 6 martie 1995 si 9 ianuarie 1995, cu penalități de 0,3% pentru fiecare zi de întârziere în sarcina respectivei societăți privatizate, nu este însoțită și de o sancțiune pentru neexecutare pentru a îndreptăți reclamanta să pretindă sumele în cauză de la pârâtă,

cu atât mai mult cu cât nu aceasta este vinovată de producerea falimentului SC H. SA, pârâta neputând fi obligată nici la plata dividendelor aferente anului 1996, cu penalități de întârziere corespunzătoare, datorate reclamantei de către aceeași societate intrată în faliment, societate care nici nu a distribuit dividende după încheierea contractului din litigiu și până la deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995. Prin decizia comercială nr. 318 din 6 iulie 2009 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, admite cererea de suspendare formulată de intimata pârâtă SC F.I. SRL prin administrator judiciar și constată suspendat de drept apelul apelantei reclamante în conformitate cu art. 36 din Legea nr. 85/2006 față de această pârâtă și respinge ca nefondat apelul reclamantei împotriva sentinței primei instanțe cu privire la pârâta SC C.F.

SRL. Reține instanța de apel, pentru a decide astfel, pe de o parte, privitor la cererea îndreptată împotriva pârâtei SC F.I. SRL, față de care s-a declanșat procedura insolvenței prin sentința comercială nr. 63 din 6 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, că sunt incidente dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, iar pe de altă parte, cu privire la intimata SC C.F. SRL, că, deși prin art. 7.2.1 din contractul în litigiu reclamanta vânzătoare garantase că societatea ce se privatiza nu este în stare de faliment, la data încheierii contractului de privatizare pe rolul instanțelor existau două cereri prin care se solicitase declanșarea procedurii insolvenței, formulate de către creditoarea SC E. SA și B.R.D.

Sucursala Năsăud, procedura insolvenței SC H. SA fiind deschisă la 23 august 2000, iar procedura falimentului la 19 octombrie 2004. Reține, de asemenea, instanța de control judiciar, modificând argumentarea primei instanțe, că, față de constatările sentinței nr. 367/2005 a Tribunalului Bistrița Năsăud referitoare la imposibilitatea realizării obligației investiționale, desființarea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nu s-a datorat culpei cumpărătorului ci insolvenței societății supuse privatizării, imposibilitatea realizării obligației investiționale fiind determinată de cauze obiective, ce nu pot fi imputate cumpărătorului, precum și că, în considerarea prevederilor art. 9, pct. 3 din O.G.

nr. 25/2002, cumpărătoarea a comunicat A.P.A.P.S., cu adresa din 14 februarie 2003, divizarea societății, înaintând actele ce au stat la baza acestei divizări, solicitând incheierea actului adițional, inițiativa si totodată culpa în neîndeplinirea acestei obligații legale revenind vânzătoarei. Mai reține instanța de apel că nu se poate constata nici culpa cumpărătoarei în neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 8.8 alin. (1) lit. c) si d) din contractul din litigiu, întrucât, la data la care societatea în cauză ar fi trebuit să se privatizeze anul 2001, împotriva sa se declanșase deja procedura insolvenței, activitatea comercială limitându-se conform legii la acte privind lichidarea, nicidecum privind privatizarea acesteia astfel că, ulterior, și devalorizarea acțiunilor emise este independentă de contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni și de culpa acționarului, fiind determinată tocmai de insolvența societății menționate.

Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului său și, pe cale de consecință, schimbarea hotărârii de fond în privința capetelor de cerere referitoare la obligarea în solidar a pârâtelor la plata daunelor interese în cuantum de 279.033,87 dolari SUA și 830.234 RON, așa cum au fost defalcate în cererea introductivă, precum și la plata în continuare a daunelor interese până la data pronunțării definitive a hotărârii de rezolutiune. În fundamentarea recursului său recurenta critică instanța de apel pentru greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 21 alin. (1) din O.G.

nr. 25/2002, ale art. 67 și art. 101 din Legea nr. 31/1990, dar și a prevederilor contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat între părți, instanța dispunând rezoluțiunea acestui contract din culpa exclusivă a intimatei cumpărătoare, dar neobligând-o la plata daunelor interese aferente și ignorând că pârâta intimată, ca acționar majoritar al societății privatizate, dispunea de puterea de decizie necesară îndeplinirii obligației de a determina AGA din societatea menționată să restituie reclamantei recurente sumele acordate cu titlu de fonduri de restructurare și dividende datorate acesteia, falimentul societății fiind ulterior datei semnării contractului din litigiu și neexonerând pe cumpărător de plata daunelor interese, câtă vreme aceasta nu constituie, potrivit contractului, o cauză de forță majoră, iar interzicerea unor noi și ulterioare activități comerciale, după intrarea în lichidare, neavând legătură în opinia recurentei cu executarea obligațiilor contractuale asumate.

Examinând recursul recurentei în lumina actelor și lucrărilor dosarului se constată că, deși reclamanta recurentă, în mod constant, atât prin cererea introductivă de instanță, cât și prin apelul declarat împotriva sentinței primei instanțe, a solicitat obligarea pârâtelor în solidar la plata daunelor interese pretinse ca urmare a dispunerii rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, instanța de apel reținând, ca și instanța fondului, că obligată în contractul menționat este pârâta SC F.I. SRL, care a intrat în procedura insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006, face față de aceasta aplicarea dispozițiilor art. 36 din legea arătată, dar continuă să examineze apelul reclamantei în contradictoriu cu cealaltă pârâtă SC C.F.

SRL, ignorând analiza pricinii din perspectiva solicitării reclamantei de antrenare a răspunderii solidare a pârâtelor. Astfel fiind, pentru a se asigura o judecată unitară, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă împotriva instanței de apel urmează a fi admis, decizia recurată urmează a fi casată și cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 318 din 6 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI a comercială, casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.