ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1204/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1204/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Bihor – Oradea, reclamanții SC M.I. SRL și K.A. în contradictoriu cu pârâtul V.A.L.B.,

au solicitat instanței excluderea pârâtului din societatea comercială.

În justificarea demersului lor

judiciar reclamanții arată că pârâtul are calitatea de asociat și a avut și

calitatea de administrator în cadrul societății comerciale reclamante, iar în

anul 2007 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1288 din 29

august 2007 societatea a vândut SC H.D. SRL din Brașov mai multe terenuri, care

trebuiau achitate până la data de 30 august 2007, obligație nerealizată. De

asemenea se mai învederează faptul că a fost necesară introducerea unei acțiuni

în rezilierea contractului de vânzare-cumpărare și că pârâtul ar fi depus la

dosar o cerere de renunțare la judecată în numele societății comerciale, deși

acesta nu mai avea calitatea de administrator.

Față de aceste considerente,

reclamanții apreciază că pârâtul a acționat în mod incompatibil în calitatea de

asociat, prejudiciind societatea, fapte care se încadrează în prevederile

dispozițiile art. 222 lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990.

În drept sunt invocate dispozițiile

art. 115-118 C. proc. civ., art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990 și art. 1144

C. civ.

Prin cererea reconvențională, pârâtul

reclamant reconvențional solicită excluderea asociatului reclamant-pârât

reconvențional în temeiul art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990 dat fiind

faptul că acesta a fraudat interesele societății folosindu-se de semnătura

socială prin transferarea din contul societății în propriul cont bancar a sumei

de 205.000 lei conform contractului nr. 1 din 25 ianuarie 2007.

Prin precizarea de acțiune

reclamantul K.A. solicită excluderea pârâtului din societate și revocarea

acestuia din calitatea de administrator și respingerea cererii reconvenționale

ca netemeinică și nelegală, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de

judecată.

Prin sentința nr. 512 din 22 aprilie

2009, Tribunalul Bihor a admis acțiunea principală precizată formulată de

reclamanții SC M.I. SRL și K.A. în contradictoriu cu pârâtul V.A.L.B. și pe

cale de consecință a dispus excluderea pârâtului din cadrul SC M.I. SRL și

revocarea pârâtului din calitatea de administrator în cadrul SC M.I. SRL.

A respins cererea reconvențională

formulată de reclamantul reconvențional V.A.L.B. și a obligat pârâtul să

plătească reclamantului K.A. suma de 2732 lei cheltuieli de judecată.

În fundamentarea acestei sentințe

instanța de fond a reținut că, pârâtul are calitatea de asociat unic și de

administrator în cadrul societății reclamante, prin urmare, vânzarea de către

reclamantă a imobilelor – terenuri în favoarea cumpărătoarei SC H.D. SRL s-a

efectuat în frauda societății reclamantă SC M.I. SRL și în folosul pârâtului,

deoarece deține calitatea de asociat unic și de administrator, astfel că,

fapta, întrunește elementele materiale ale sancțiunii prevăzute de art. 222

lit. d) din Legea nr. 31/1990, considerente față de care, în baza art. 223 din Legea

nr. 31/1990 republicată, instanța a admis acțiunea principală astfel cum a fost

formulată, în sensul că a dispus excluderea pârâtului din societatea

reclamantă.

În ceea ce privește revocarea din

calitatea de administrator al societății s-a reținut că întrucât pârâtul are

calitatea de administrator atât în cadrul SC H.D. SRL cât și în cadrul

societății SC M.I. SRL, obiectul de activitate al celor două societăți

comerciale fiind similar, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 197 alin.

(2) din Legea nr. 31/1990 conform cărora, administratorii nu pot primi, fără

autorizarea Adunării Asociaților mandatul de administrator în alte societăți

concurente sau având același obiect de activitate, sub sancțiunea revocării și

răspunderii pentru daune, considerente față de care raportat la starea de fapt

astfel cum a fost reținută, instanța a dispus revocarea pârâtului din calitatea

de administrator al societății reclamante.

În ceea ce privește acțiunea

reconvențională, instanța a reținut că însușirea sumei de 205.000 lei de către

reclamant, din contul societății are la bază o operațiune comercială de

creditare a societății de către reclamant, faptă care nu se circumscrie în

dispozițiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 modificată, în sensul că

prin operațiunea de creditare și restituire a creditului s-ar fi produs o daună

societății sau că suma de bani a fost însușită în folosul reclamantului.

În baza art. 274 C. proc. civ.,

fiind în culpă procesuală, instanța a obligat pe pârât să plătească

reclamantului K.A. suma de 2732 lei reprezentând taxă de timbru și onorar

avocat, justificate cu actele de la dosar.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel pârâtul V.A.L.B., solicitând admiterea acestei căi de atac,

casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea apelului se arată că

prima instanță a încălcat dreptul de apărare al apelantului deoarece nu a dat

posibilitatea acestuia de a răspunde la interogatoriul formulat de către

intimat, încălcându-se disp. art. 223 C. proc. civ. iar referitor la soluția de

excludere a apelantului din cadrul societății reclamante, instanța a încălcat

dispozițiile imperative ale art. 224 din Legea nr. 31/1990 întrucât nu a dispus

cu privire la dreptul oricăruia dintre asociații care ar fi fost exclus, cu

privire la suma de bani proporțională din patrimoniul societății, potrivit

cotei de participare la capitalul social și care se cuvine de drept acestuia.

Se mai invocă faptul că prima

instanță a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile art. 222 lit. d)

din Legea nr. 31/1990 deoarece apelantul nu a urmărit fraudarea intereselor

intimatei.

Prin precizarea motivelor de apel,

apelantul – pârât arată că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece

prima instanță a judecat cauza fără ca mandatarul apelantului să fi fost citat

în mod legal, încălcându-se disp. art. 87 pct. 8 alin. (3) și art. 297 alin. (1)

C. proc. civ.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 27/C din 11

martie 2010 a respins, ca nefondat, apelul pârâtului.

În pronunțarea acestei decizii

instanța de control judiciar a avut în vedere următoarea argumentație.

Referitor la motivul invocat de

apelant privind necitarea mandatarului desemnat de către acesta și

necomunicarea interogatoriului mandatarul său, instanța de apel a constatat că

acest motiv este neîntemeiat, întrucât prin notele de ședință la care s-a

anexat procura judiciară, depuse la prima instanță la data de 15 aprilie 2009

apelantul nu a arătat în mod expres faptul că solicită să fie citat și la

adresa mandatarului, conform dispozițiilor art. 93 C. proc. civ. și nici nu a

solicitat amânarea cauzei, mandatarul desemnat de către apelant având posibilitatea

legală să se prezinte la termenul de judecată din data de 15 aprilie 2009 și

să-l reprezinte pe pârât, cu atât mai mult cu cât apelantul cunoștea termenul

de judecată fără să mai fie necesară amânarea cauzei, fapt ce ar fi dus la

tergiversarea în mod nejustificat a cauzei.

Referitor la încălcarea dreptului la

apărare al apelantului, întrucât nu i s-a dat posibilitatea de a răspunde la

interogatoriul formulat, instanța a constatat faptul că din cuprinsul hotărârii

atacate nu rezultă faptul că prima instanța a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 225 C. proc. civ., situație în care nu s-a produs nici o vătămare a

dreptului la apărare al apelantului prin faptul că acesta nu a răspuns la

interogatoriu.

În ceea ce privește încălcarea de

către primă instanța a dispozițiilor art. 224 din Legea nr. 31/1990, instanța

de control judiciar a apreciat că în mod corect nu s-a făcut aplicarea acestor

prevederi legale, instanța nefiind sesizată cu un capăt de cerere în acest

sens, prin cererea reconvențională formulată de către apelant solicitându-se

doar excluderea asociatului K.A. din societatea SC M.I. SRL.

În condițiile în care instanța nu a

fost investită cu un capăt de cerere întemeiat pe disp. art. 224 din Legea nr. 31/1990,

prima instanță nu putea nici măcar în virtutea rolului activ al acesteia să

dispună efectuarea unei expertize contabile în vederea evaluării patrimoniului

societății și nici să stabilească care este contravaloarea părților sociale ale

asociatului exclus și care i se cuvine acestuia.

În ceea ce privește aplicarea de

către instanța a dispozițiilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, instanța

de apel a constatat că în mod corect a fost reținută comiterea de către apelant

a unei fraude în dauna societății reclamante prin aceea că apelantul nu a

vândut imobilele prevăzute expres în hotărârea AGA din data de 18 iunie 2007,

în condițiile cele mai avantajoase pentru societatea reclamantă, așa cum se

prevedea expres în această hotărâre, situație în care prima instanță în mod

corect a apreciat faptul că asociatul administrator V.L.A.B. a comis fraudă în

dauna societății reclamante și a dispus excluderea acestuia din societate.

Referitor la respingerea cererii

reconvenționale formulată de pârât, instanța de apel a constatat că în mod

legal s-a apreciat de prima instanță faptul că, prin transferarea de către

reclamantul pârât reconvențional din contul societății reclamante în contul său

bancar a sumei de 205.000 lei, nu constituie o fraudă în dauna societății în

accepțiunea art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul V.A.L.B. solicitând, în principal casarea deciziei nr. 27/C/2010-R

pronunțată la 11 martie 2010 de Curtea de Apel Oradea și a sentinței nr. 512/COM/2009

pronunțată de Tribunalul Bihor în data de 22 aprilie 2009, cu trimiterea cauzei

spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar modificarea celor două

hotărâri în sensul respingerii cererii formulate și precizate de K.A. atât

personal cât și în reprezentarea SC M.I. SRL pentru excluderea reclamantului

din această societate și pentru revocarea pârâtului din funcția de

administrator, admiterea cererii reconvenționale formulate pentru excluderea

d-lui K.A. din societate pentru fraude în dauna societății, cu cheltuieli de

judecată.

Recurentul-pârât își subsumează

criticile motivelor de recurs reglementate de art. 304 pct. 3, 4, 5, 7 și 9 C.

proc. civ. și vizează următoarele aspecte:

Instanța de apel în mod greșit a

apreciat asupra faptului că mandatarul desemnat nu se impunea a fi citat, cu

încălcarea art. 93 C. proc. civ., nesocotind astfel dreptul la apărare al

recurentului și principiul contradictorialității.

În cadrul aceleiași critici

recurentul-pârât invocă și faptul că față de încălcarea evidentă de către

instanța de fond a prevederilor exprese ale art. 93 C. proc. civ., în mod

greșit instanța de apel a reținut faptul că dispozițiile art. 87 pct. 8 alin. (3)

C. proc. civ. nu sunt aplicabile în prezenta cauză.

În continuarea criticilor recurentul-pârât

face aprecieri cu privire la probele existente la dosar și la cele care s-ar fi

impus a fi administrate ca probe noi în apel (interogatoriul intimatului-reclamant,

expertiza, proba cu martori).

În subsidiarul celor susținute mai

sus recurentul-pârât critică decizia atacată și sub aspectul aplicării și

interpretării dispozițiilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 raportat la

situația de fapt reținută de instanță, precizând în esență că nu există și nu

este dovedit nici un prejudiciu creat SC M.I. SRL, în realitate prețul fiind

achitat și datoria în final stinsă prin compensare nu exista și nu este

dovedită nici intenția recurentului de a prejudicia SC M.I. SRL.

Sub aspectul revocării sale din

funcția de administrator, recurenta-pârâtă precizează, în principal, că față de

prevederile art. 77 art. 90 și art. 192 alin. (3) din Legea nr. 31/1990,

instanța de judecată nu era și nu este competentă să dispună revocarea din

funcția de administrator al recurentului, aceasta putând fi dispusă exclusiv

doar printr-o hotărâre a adunării generale.

În subsidiar, în măsura în care nu

este reținut primul punct principal cu caracter de excepție cu privire la

măsura revocării din funcția de administrator recurentul solicită modificarea

deciziei nr. 27/C/2010- R pronunțată de Curtea de Apel Oradea și a sentinței

nr. 512/COM/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor cu privire la măsura revocării

recurentului din funcția de administrator al SC M.I. SRL, motivat de faptul că

instanța de apel nu s-a pronunțat în nici un fel cu privire la acest capăt de

cerere.

În privința respingerii cererii

reconvenționale recurentul-pârât formulează critici cu privire la faptul că nu

s-a făcut dovada că respectivul contract de vânzare-cumpărare a fost încheiat

în dauna SC M.I. SRL, acest contract fiind lipsit de cauză și deci de

finalitate.

Înalta Curte, examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat,

pentru motivele ce se vor arăta.

În ceea ce privește prima critică

este reținut că procedura de citare cu pârâtul în fața instanței de fond a fost

legal îndeplinită față de faptul că prin întâmpinare pârâtul își indică sediul

procedural ales, respectiv Brașov, județul Brașov. Același sediu este indicat

de pârât și în notele scrise depuse la 19 ianuarie 2009 la dosarul instanței de

fond și în alte cereri emise de aceeași parte, recurentul- pârât fiind citat la

sediul procesual astfel ales în condițiile art. 114 alin. (1) teza finală C.

proc. civ.

Împrejurarea că pârâtul atașează

notelor scrise depuse la instanța de fond și procura judiciară, fără

solicitarea de a fi citat la adresa mandatarului nu se poate converti într-un

viciu de procedură, reproșabil instanței întrucât aceasta nu a fost sesizată cu

o atare cerere.

Nici cea de a doua critică nu poate

fi primită întrucât raportat la situația de fapt stabilită de instanțe în

raport de probatoriul administrat și care nu poate forma obiectul examenului de

legalitate în recurs în raport de motivele expres și limitativ reglementate de

art. 304 C. proc. civ., instanța de control judiciar a statuat în sensul

îndeplinirii condițiile fraudei administratorului, actele de vânzare

îndeplinite de acesta și redate în cadrul acțiunii neputând fi consecința neglijenței

sau inabilității administratorului, ele înscriindu-se în categoria faptelor

delictuale cu caracter intențional săvârșite în dauna societății, în

considerarea calității de administrator și a încrederii ce i-a fost conferită

prin această desemnare, încredere de care a abuzat.

Așa fiind, dispozițiile art. 222

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 R își găsesc pe deplin aplicabilitatea

în speță, decizia recurată nefiind susceptibilă de a fi cenzurată din

perspectiva acestei critici.

Decizia atacată este legală și din

perspectiva aplicării și interpretării concordante a art. 197 alin. (2) din

Legea nr. 31/1990 revocarea pârâtului din calitatea de administrator fiind

sancțiunea proprie pentru situația de fapt reținută de instanțe.

În ceea ce privește cea de-a patra

critică, cu referire la soluționarea cererii reconvenționale aceasta nu poate

fi analizată

omisso medio

ea nefăcând obiectul examenului de legalitate

și temeinicie în apel, fiind astfel invocată pentru prima dată în recurs.

Așa fiind, în considerarea celor ce

preced Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât V.A.L.B.

prin mandatar C.C. împotriva deciziei nr. 27/C din 11 martie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 martie 2011.