ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1204/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor – Oradea, reclamanții SC M.I. SRL și K.A. în contradictoriu cu pârâtul V.A.L.B., au solicitat instanței excluderea pârâtului din societatea comercială. În justificarea demersului lor judiciar reclamanții arată că pârâtul are calitatea de asociat și a avut și calitatea de administrator în cadrul societății comerciale reclamante, iar în anul 2007 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1288 din 29 august 2007 societatea a vândut SC H.D. SRL din Brașov mai multe terenuri, care trebuiau achitate până la data de 30 august 2007, obligație nerealizată.

De asemenea se mai învederează faptul că a fost necesară introducerea unei acțiuni în rezilierea contractului de vânzare-cumpărare și că pârâtul ar fi depus la dosar o cerere de renunțare la judecată în numele societății comerciale, deși acesta nu mai avea calitatea de administrator. Față de aceste considerente, reclamanții apreciază că pârâtul a acționat în mod incompatibil în calitatea de asociat, prejudiciind societatea, fapte care se încadrează în prevederile dispozițiile art. 222 lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990. În drept sunt invocate dispozițiile art. 115-118 C. proc. civ., art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990 și art. 1144 C. civ.

Prin cererea reconvențională, pârâtul reclamant reconvențional solicită excluderea asociatului reclamant-pârât reconvențional în temeiul art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990 dat fiind faptul că acesta a fraudat interesele societății folosindu-se de semnătura socială prin transferarea din contul societății în propriul cont bancar a sumei de 205.000 lei conform contractului nr. 1 din 25 ianuarie 2007. Prin precizarea de acțiune reclamantul K.A. solicită excluderea pârâtului din societate și revocarea acestuia din calitatea de administrator și respingerea cererii reconvenționale ca netemeinică și nelegală, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința nr. 512 din 22 aprilie 2009, Tribunalul Bihor a admis acțiunea principală precizată formulată de reclamanții SC M.I.

SRL și K.A. în contradictoriu cu pârâtul V.A.L.B. și pe cale de consecință a dispus excluderea pârâtului din cadrul SC M.I. SRL și revocarea pârâtului din calitatea de administrator în cadrul SC M.I. SRL. A respins cererea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional V.A.L.B. și a obligat pârâtul să plătească reclamantului K.A. suma de 2732 lei cheltuieli de judecată. În fundamentarea acestei sentințe instanța de fond a reținut că, pârâtul are calitatea de asociat unic și de administrator în cadrul societății reclamante, prin urmare, vânzarea de către reclamantă a imobilelor – terenuri în favoarea cumpărătoarei SC H.D. SRL s-a efectuat în frauda societății reclamantă SC M.I.

SRL și în folosul pârâtului, deoarece deține calitatea de asociat unic și de administrator, astfel că, fapta, întrunește elementele materiale ale sancțiunii prevăzute de art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, considerente față de care, în baza art. 223 din Legea nr. 31/1990 republicată, instanța a admis acțiunea principală astfel cum a fost formulată, în sensul că a dispus excluderea pârâtului din societatea reclamantă. În ceea ce privește revocarea din calitatea de administrator al societății s-a reținut că întrucât pârâtul are calitatea de administrator atât în cadrul SC H.D. SRL cât și în cadrul societății SC M.I.

SRL, obiectul de activitate al celor două societăți comerciale fiind similar, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 197 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 conform cărora, administratorii nu pot primi, fără autorizarea Adunării Asociaților mandatul de administrator în alte societăți concurente sau având același obiect de activitate, sub sancțiunea revocării și răspunderii pentru daune, considerente față de care raportat la starea de fapt astfel cum a fost reținută, instanța a dispus revocarea pârâtului din calitatea de administrator al societății reclamante.

În ceea ce privește acțiunea reconvențională, instanța a reținut că însușirea sumei de 205.000 lei de către reclamant, din contul societății are la bază o operațiune comercială de creditare a societății de către reclamant, faptă care nu se circumscrie în dispozițiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 modificată, în sensul că prin operațiunea de creditare și restituire a creditului s-ar fi produs o daună societății sau că suma de bani a fost însușită în folosul reclamantului. În baza art. 274 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, instanța a obligat pe pârât să plătească reclamantului K.A. suma de 2732 lei reprezentând taxă de timbru și onorar avocat, justificate cu actele de la dosar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul V.A.L.B., solicitând admiterea acestei căi de atac, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea apelului se arată că prima instanță a încălcat dreptul de apărare al apelantului deoarece nu a dat posibilitatea acestuia de a răspunde la interogatoriul formulat de către intimat, încălcându-se disp. art. 223 C. proc. civ. iar referitor la soluția de excludere a apelantului din cadrul societății reclamante, instanța a încălcat dispozițiile imperative ale art. 224 din Legea nr. 31/1990 întrucât nu a dispus cu privire la dreptul oricăruia dintre asociații care ar fi fost exclus, cu privire la suma de bani proporțională din patrimoniul societății, potrivit cotei de participare la capitalul social și care se cuvine de drept acestuia.

Se mai invocă faptul că prima instanță a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 deoarece apelantul nu a urmărit fraudarea intereselor intimatei. Prin precizarea motivelor de apel, apelantul – pârât arată că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece prima instanță a judecat cauza fără ca mandatarul apelantului să fi fost citat în mod legal, încălcându-se disp. art. 87 pct. 8 alin. (3) și art. 297 alin. (1) C. proc. civ. Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 27/C din 11 martie 2010 a respins, ca nefondat, apelul pârâtului. În pronunțarea acestei decizii instanța de control judiciar a avut în vedere următoarea argumentație.

Referitor la motivul invocat de apelant privind necitarea mandatarului desemnat de către acesta și necomunicarea interogatoriului mandatarul său, instanța de apel a constatat că acest motiv este neîntemeiat, întrucât prin notele de ședință la care s-a anexat procura judiciară, depuse la prima instanță la data de 15 aprilie 2009 apelantul nu a arătat în mod expres faptul că solicită să fie citat și la adresa mandatarului, conform dispozițiilor art. 93 C. proc. civ. și nici nu a solicitat amânarea cauzei, mandatarul desemnat de către apelant având posibilitatea legală să se prezinte la termenul de judecată din data de 15 aprilie 2009 și să-l reprezinte pe pârât, cu atât mai mult cu cât apelantul cunoștea termenul de judecată fără să mai fie necesară amânarea cauzei, fapt ce ar fi dus la tergiversarea în mod nejustificat a cauzei.

Referitor la încălcarea dreptului la apărare al apelantului, întrucât nu i s-a dat posibilitatea de a răspunde la interogatoriul formulat, instanța a constatat faptul că din cuprinsul hotărârii atacate nu rezultă faptul că prima instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 225 C. proc. civ., situație în care nu s-a produs nici o vătămare a dreptului la apărare al apelantului prin faptul că acesta nu a răspuns la interogatoriu. În ceea ce privește încălcarea de către primă instanța a dispozițiilor art. 224 din Legea nr. 31/1990, instanța de control judiciar a apreciat că în mod corect nu s-a făcut aplicarea acestor prevederi legale, instanța nefiind sesizată cu un capăt de cerere în acest sens, prin cererea reconvențională formulată de către apelant solicitându-se doar excluderea asociatului K.A.

din societatea SC M.I. SRL. În condițiile în care instanța nu a fost investită cu un capăt de cerere întemeiat pe disp. art. 224 din Legea nr. 31/1990, prima instanță nu putea nici măcar în virtutea rolului activ al acesteia să dispună efectuarea unei expertize contabile în vederea evaluării patrimoniului societății și nici să stabilească care este contravaloarea părților sociale ale asociatului exclus și care i se cuvine acestuia.

În ceea ce privește aplicarea de către instanța a dispozițiilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, instanța de apel a constatat că în mod corect a fost reținută comiterea de către apelant a unei fraude în dauna societății reclamante prin aceea că apelantul nu a vândut imobilele prevăzute expres în hotărârea AGA din data de 18 iunie 2007, în condițiile cele mai avantajoase pentru societatea reclamantă, așa cum se prevedea expres în această hotărâre, situație în care prima instanță în mod corect a apreciat faptul că asociatul administrator V.L.A.B. a comis fraudă în dauna societății reclamante și a dispus excluderea acestuia din societate.

Referitor la respingerea cererii reconvenționale formulată de pârât, instanța de apel a constatat că în mod legal s-a apreciat de prima instanță faptul că, prin transferarea de către reclamantul pârât reconvențional din contul societății reclamante în contul său bancar a sumei de 205.000 lei, nu constituie o fraudă în dauna societății în accepțiunea art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul V.A.L.B. solicitând, în principal casarea deciziei nr. 27/C/2010-R pronunțată la 11 martie 2010 de Curtea de Apel Oradea și a sentinței nr. 512/COM/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în data de 22 aprilie 2009, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar modificarea celor două hotărâri în sensul respingerii cererii formulate și precizate de K.A.

atât personal cât și în reprezentarea SC M.I. SRL pentru excluderea reclamantului din această societate și pentru revocarea pârâtului din funcția de administrator, admiterea cererii reconvenționale formulate pentru excluderea d-lui K.A. din societate pentru fraude în dauna societății, cu cheltuieli de judecată. Recurentul-pârât își subsumează criticile motivelor de recurs reglementate de art. 304 pct. 3, 4, 5, 7 și 9 C. proc. civ. și vizează următoarele aspecte: Instanța de apel în mod greșit a apreciat asupra faptului că mandatarul desemnat nu se impunea a fi citat, cu încălcarea art. 93 C. proc. civ., nesocotind astfel dreptul la apărare al recurentului și principiul contradictorialității.

În cadrul aceleiași critici recurentul-pârât invocă și faptul că față de încălcarea evidentă de către instanța de fond a prevederilor exprese ale art. 93 C. proc. civ., în mod greșit instanța de apel a reținut faptul că dispozițiile art. 87 pct. 8 alin. (3) C. proc. civ. nu sunt aplicabile în prezenta cauză. În continuarea criticilor recurentul-pârât face aprecieri cu privire la probele existente la dosar și la cele care s-ar fi impus a fi administrate ca probe noi în apel (interogatoriul intimatului-reclamant, expertiza, proba cu martori). În subsidiarul celor susținute mai sus recurentul-pârât critică decizia atacată și sub aspectul aplicării și interpretării dispozițiilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 raportat la situația de fapt reținută de instanță, precizând în esență că nu există și nu este dovedit nici un prejudiciu creat SC M.I.

SRL, în realitate prețul fiind achitat și datoria în final stinsă prin compensare nu exista și nu este dovedită nici intenția recurentului de a prejudicia SC M.I. SRL. Sub aspectul revocării sale din funcția de administrator, recurenta-pârâtă precizează, în principal, că față de prevederile art. 77 art. 90 și art. 192 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, instanța de judecată nu era și nu este competentă să dispună revocarea din funcția de administrator al recurentului, aceasta putând fi dispusă exclusiv doar printr-o hotărâre a adunării generale. În subsidiar, în măsura în care nu este reținut primul punct principal cu caracter de excepție cu privire la măsura revocării din funcția de administrator recurentul solicită modificarea deciziei nr. 27/C/2010- R pronunțată de Curtea de Apel Oradea și a sentinței nr. 512/COM/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor cu privire la măsura revocării recurentului din funcția de administrator al SC M.I.

SRL, motivat de faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat în nici un fel cu privire la acest capăt de cerere. În privința respingerii cererii reconvenționale recurentul-pârât formulează critici cu privire la faptul că nu s-a făcut dovada că respectivul contract de vânzare-cumpărare a fost încheiat în dauna SC M.I. SRL, acest contract fiind lipsit de cauză și deci de finalitate. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta. În ceea ce privește prima critică este reținut că procedura de citare cu pârâtul în fața instanței de fond a fost legal îndeplinită față de faptul că prin întâmpinare pârâtul își indică sediul procedural ales, respectiv Brașov, județul Brașov.

Același sediu este indicat de pârât și în notele scrise depuse la 19 ianuarie 2009 la dosarul instanței de fond și în alte cereri emise de aceeași parte, recurentul- pârât fiind citat la sediul procesual astfel ales în condițiile art. 114 alin. (1) teza finală C. proc. civ. Împrejurarea că pârâtul atașează notelor scrise depuse la instanța de fond și procura judiciară, fără solicitarea de a fi citat la adresa mandatarului nu se poate converti într-un viciu de procedură, reproșabil instanței întrucât aceasta nu a fost sesizată cu o atare cerere. Nici cea de a doua critică nu poate fi primită întrucât raportat la situația de fapt stabilită de instanțe în raport de probatoriul administrat și care nu poate forma obiectul examenului de legalitate în recurs în raport de motivele expres și limitativ reglementate de art. 304 C. proc.

civ., instanța de control judiciar a statuat în sensul îndeplinirii condițiile fraudei administratorului, actele de vânzare îndeplinite de acesta și redate în cadrul acțiunii neputând fi consecința neglijenței sau inabilității administratorului, ele înscriindu-se în categoria faptelor delictuale cu caracter intențional săvârșite în dauna societății, în considerarea calității de administrator și a încrederii ce i-a fost conferită prin această desemnare, încredere de care a abuzat. Așa fiind, dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 R își găsesc pe deplin aplicabilitatea în speță, decizia recurată nefiind susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva acestei critici. Decizia atacată este legală și din perspectiva aplicării și interpretării concordante a art. 197 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 revocarea pârâtului din calitatea de administrator fiind sancțiunea proprie pentru situația de fapt reținută de instanțe.

În ceea ce privește cea de-a patra critică, cu referire la soluționarea cererii reconvenționale aceasta nu poate fi analizată omisso medio ea nefăcând obiectul examenului de legalitate și temeinicie în apel, fiind astfel invocată pentru prima dată în recurs. Așa fiind, în considerarea celor ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul-pârât V.A.L.B. prin mandatar C.C. împotriva deciziei nr. 27/C din 11 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2011.