ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5227/2009

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 25

martie

2009,

reclamantul M.V.-M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Dâmbovita, să se dispună anularea hotărârii nr. 648 din 20

februarie

2009

prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar

al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare.

Motivându-și

cererea, reclamantul a arătat, în esență, că se consideră îndreptățit să

beneficieze de drepturile acordate potrivit Legii nr. 189/2000, întrucât s-a

născut la 25

martie

1942

în comuna C., jude

țul

Ilfov pe

timpul refugiului părinților săi, din Oradea pe teritoriul rămas sub

administrația statului român după Dictatul de la Viena.

Prin

sentința civilă nr. 65 din 13 aprilie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea

reclamantului M.V.-M., a anulat Hotărârea nr. 648 din 20

februarie

2009

emisă de Casa Județeană de Pensii Dâmbovița pe care a obligat-o să stabilească

reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare și să emită o nouă hotărâre în acest sens, cu acordarea

drepturilor corespunzătoare.

Pentru a

pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că din materialul

probator administrat în cauză rezultă că reclamantul a făcut dovada că s-a

născut pe timpul refugiului părinților săi ca urmare a persecuțiilor de natură

etnică exercitate după cedarea Nordului Transilvaniei prin Dictatul de la

Viena. Instanța fondului a apreciat că și copiii născuți în aceste condiții

trebuie să se bucure de drepturile acordate, potrivit Legii nr. 189/2000,

persoanelor refugiate.

Împotriva

sentinței pronunțate de Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs pârâta Casa

Județeană de Pensii Dâmbovița.

Recurenta

critică sentința pronunțată de instanța de fond, considerând că reclamantul nu

poate beneficia de drepturile acordate potrivit Legii nr. 189/2000, întrucât nu

a făcut obiectul strămutării, expulzării, refugiului sau schimbului de

populație, la data refugiului părinților nefiind nici născut și nici măcar

conceput.

Sunt

invocate punctele de vedere exprimate de Ministerul Justiției și de Casa Națională

de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Examinându-se

sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în

cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este

nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform

art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român,

care în perioada regimurilor instaurate în România, între 6 septembrie 1940 și

6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre

situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate

decât cea de domiciliu (art. 1, lit. c).

Prin

Normele de aplicare a ordonanței menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/2002,

persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost

asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul

unui schimb de populație, ca urmare unui tratat bilateral.

Având în

vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se

bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele

persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie

înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât

și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin

consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta

este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat

ori au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au

suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această

situație.

În

cauză,

făcându-se dovada că reclamantul s-a născut la data de 25

martie

1942 în

comuna C, județul Ilfov, după refugierea părinților săi din Oradea, rezultă că

instanța de fond a făcut o justă aplicare a dispozițiilor legale menționate,

stabilind reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, în

raport cu dispozițiile art. 1 lit. c) din acest act normativ.

Nu există

nici o justificare pentru ca reclamantului să i se refuze acordarea drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Rezultă că

soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, urmând a se

respinge recursul declarat, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dâmbovița împotriva sentinței

civile nr. 65 din 13 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2009.