ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5227/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 25 martie 2009, reclamantul M.V.-M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovita, să se dispună anularea hotărârii nr. 648 din 20 februarie 2009 prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Motivându-și cererea, reclamantul a arătat, în esență, că se consideră îndreptățit să beneficieze de drepturile acordate potrivit Legii nr. 189/2000, întrucât s-a născut la 25 martie 1942 în comuna C., jude țul Ilfov pe timpul refugiului părinților săi, din Oradea pe teritoriul rămas sub administrația statului român după Dictatul de la Viena.

Prin sentința civilă nr. 65 din 13 aprilie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantului M.V.-M., a anulat Hotărârea nr. 648 din 20 februarie 2009 emisă de Casa Județeană de Pensii Dâmbovița pe care a obligat-o să stabilească reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare și să emită o nouă hotărâre în acest sens, cu acordarea drepturilor corespunzătoare. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că din materialul probator administrat în cauză rezultă că reclamantul a făcut dovada că s-a născut pe timpul refugiului părinților săi ca urmare a persecuțiilor de natură etnică exercitate după cedarea Nordului Transilvaniei prin Dictatul de la Viena.

Instanța fondului a apreciat că și copiii născuți în aceste condiții trebuie să se bucure de drepturile acordate, potrivit Legii nr. 189/2000, persoanelor refugiate. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița. Recurenta critică sentința pronunțată de instanța de fond, considerând că reclamantul nu poate beneficia de drepturile acordate potrivit Legii nr. 189/2000, întrucât nu a făcut obiectul strămutării, expulzării, refugiului sau schimbului de populație, la data refugiului părinților nefiind nici născut și nici măcar conceput. Sunt invocate punctele de vedere exprimate de Ministerul Justiției și de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în România, între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu (art. 1, lit. c). Prin Normele de aplicare a ordonanței menționate, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare unui tratat bilateral. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat ori au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

În cauză, făcându-se dovada că reclamantul s-a născut la data de 25 martie 1942 în comuna C, județul Ilfov, după refugierea părinților săi din Oradea, rezultă că instanța de fond a făcut o justă aplicare a dispozițiilor legale menționate, stabilind reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, în raport cu dispozițiile art. 1 lit. c) din acest act normativ. Nu există nici o justificare pentru ca reclamantului să i se refuze acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Rezultă că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, urmând a se respinge recursul declarat, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 65 din 13 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2009.