ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1834/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 3 martie 2005 pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, reclamantul D.V. a chemat în judecată pârâții Primăria Municipiului Pitești și C.N.A.D.N.R. , solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să anuleze Hotărârea nr. 19 din 21 decembrie 2004, emisă de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și să stabilească despăgubirea ce trebuie acordată la suma de 600.000.000 lei. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că ajutorul financiar acordat de expropriator este de 11 dolari S.U.A./ m.p., însă se constată că suma acordată este mult mai mică, de circa 6,9 dolari S.U.A./ m.p., iar suprafața expropriată este, potrivit documentației cadastrale, de 896,37 m.p.

și nu de 885 m.p., așa cum s-a menționat în hotărârea contestată. Prin sentința civilă nr. 152 din 26 octombrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1851/CV/2005 Tribunalul Argeș a anulat Hotărârea nr. 19/2004, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor ce se cuvin reclamantului, stabilind despăgubirea la 46.020 lei. Prin decizia civilă nr. 68/ A din 21 aprilie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 706/46/2006 Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de C.N.A.D.N.R. împotriva sentinței sus-menționate, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, reținându-se că au fost încălcate dispozițiile art. 23 din Legea nr. 33/1994, privind participarea obligatorie a procurorului.

Rejudecând cauza, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr. 237 din 2 noiembrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 5178/109/2006, a admis în parte contestația, a anulat Hotărârea nr. 19 din 21 noiembrie 2004 a C.N.A.D.N.R. S.A. București și a dispus acordarea despăgubirilor ce se cuvin contestatorului pentru imobilul expropriat în cuantum de 46.020 RON. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin Hotărârea nr. 19/2004 s-a dispus exproprierea suprafeței de 885 m.p. teren proprietatea reclamantului, pentru realizarea unui obiectiv de interes național „Varianta de ocolire a Municipiului Pitești” și s-au aprobat despăgubiri în raport de prevederile art. 6 din Legea nr. 198/2004 în cuantum de 186.931.033 lei.

Pentru a determina valoarea reală a terenului proprietatea reclamantului, tribunalul a încuviințat proba cu expertiză tehnică având ca obiectiv stabilirea contravalorii terenului ce a făcut obiectul Legii nr. 198/2004. Expertiza efectuată de expertul ing. C.P. și semnată de expertul consilier Anghel Octavian a arătat că la data efectuării raportului terenul din zonă se vindea cu 20 - 25 dolari S.U.A./ m.p., expertul efectuând calcule în raport de aceste două valori. Pârâta C.N.A.D.N.R. S.A. nu a înțeles să participe la efectuarea lucrării, expertul Iordache Ion lipsind ca urmare a faptului că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a onorariului stabilit. Prin urmare, în raport de probele dosarului și prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, precum și de art. 2 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a dispus acordarea despăgubirilor în cuantum de 46.020 RON.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâta și reclamantul. Prin apelul său, pârâta a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că acel cuantum al despăgubirilor stabilit doar de către expertul desemnat de instanță este mult prea mare față de valoarea reală a terenului și nu are în vedere reglementările legale în materie. S-a mai arătat că nu se putea anula Hotărârea nr. 19 din 21 decembrie 2004 în tot, ci doar în ceea ce privește despăgubirile acordate. Prin apelul său, reclamantul a criticat sentința ca nelegală și netemeinică, arătând că expertiza trebuia efectuată de o comisie formată din trei experți, astfel că în rejudecarea apelului trebuia să se dispună refacerea expertizei potrivit legii, ceea ce nu s-a întâmplat.

S-a arătat că, alături de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, s-au încălcat și dispozițiile art. 26 din aceeași lege, deoarece terenul expropriat a fost subevaluat, situație în care trebuie refăcută expertiza în apel. S-a criticat sentința și pentru neacordarea cheltuielilor de judecată solicitate. În apel, instanța a încuviințat proba cu o nouă expertiză solicitată de reclamant, dispunându-se ca o comisie de trei experți, constituită potrivit art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994, să răspundă la obiectivele stabilite de către instanță și să stabilească prețul de circulație al terenului la data efectuării acesteia. Prin decizia civilă nr. 20/ A din 6 februarie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 5178/109/2006, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul reclamantului D.V.

și a schimbat în parte sentința, în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor la suma de 191.680 RON, menținând celelalte dispoziții. Prin aceeași hotărâre s-a respins ca tardiv apelul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. S.A. Prin considerentele deciziei, instanța a reținut că apelul formulat de pârâtă a fost declarat tardiv, fiind depus la poștă la data de 28 decembrie 2006, deși sentința tribunalului i-a fost comunicată la 4 decembrie 2006, astfel că, potrivit art. 284 C. proc. civ., apelul putea fi formulat legal doar până la 20 decembrie 2006. Apelul declarat de reclamant a fost considerat ca întemeiat, pe de o parte, pentru că expertiza tehnică nu a fost efectuată de o comisie constituită din trei experți, potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, iar pe de altă parte, despăgubirile nu au fost calculate potrivit art. 26 din această lege.

În ceea ce privește comisia de experți, în apel aceasta a fost formată din expertul numit de instanță, cel desemnat de expropriator, respectiv pârâta, și cel desemnat de persoana supusă exproprierii, respectiv reclamantul. Potrivit raportului de expertiză, necontestat de părți, valoarea terenului de 885 m.p. este de 54.808 euro, respectiv 191.680 lei, la data efectuării lucrării, avându-se în vedere valoarea de 61,93 euro/m.p. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Primul motiv de recurs a vizat greșita soluționare a excepției tardivității apelului său, acesta fiind depus la poștă în ultima zi a termenului legal de 15 zile prevăzut de lege, iar nu după trecerea acestui termen.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs a criticat decizia instanței de apel în temeiul art. 304 pct. 7 și art. 304 1 C. proc. civ., susținând că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 sunt imperative, în ceea ce privește componența comisiei de experți nefiind admisibilă nici o derogare. Recurenta a învederat că încălcarea art. 25 din Legea nr. 33/1994 atrage nulitatea expertizei potrivit art. 105 C. proc. civ., întrucât cei trei experți trebuiau să întocmească un singur raport tehnic de evaluare, neputându-se considera că pârâta nu l-a contestat atâta timp cât nu i-a fost comunicat. S-a criticat decizia și pentru greșita obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și neaplicarea art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. Prin întâmpinarea formulată, reclamantul-intimat a solicitat respingerea recursului declarat de C.N.A.D.N.R. S.A. ca nefondat. Prin decizia nr. 8028 din 12 decembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul, a casat în parte decizia și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului declarat de reclamantul D.V. la aceeași instanță. A menținut dispoziția cu privire la respingerea ca tardiv formulat a apelului formulat de pârâtul Statul Român. În adoptarea acestei soluții, instanța de recurs a reținut că, în speță, nu sunt aplicabile prevederile art. 304 1 C. proc. civ., deoarece acest text de lege se referă la recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, ori, în situația de față hotărârea primei instanțe a fost supusă și căii de atac a apelului, decizia recurată fiind pronunțată de Curtea de Apel Pitești ca instanță de apel.

Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. au fost invocate formal, deoarece prin niciunul dintre motivele de recurs invocate nu se critică hotărârea pronunțată în apel pentru nemotivare sau pentru că ar cuprinde motive contradictorii. Ca atare, acest motiv de recurs nu a fost analizat întrucât niciuna dintre criticile invocate nu se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În ceea ce privește greșita respingere a apelului pârâtei ca tardiv formulat, instanța a reținut că nu este nefondată critica recurentei în acest sens, deoarece conform dovezii de comunicare de la fila 33 dosar fond, sentința tribunalului a fost comunicată pârâtei la 4 decembrie 2006, ultima zi de declarare a apelului fiind 20 decembrie 2006. În aceste condiții, apelul depus la 28 decembrie 2006, conform datei poștei de pe plicul cu care a fost trimisă cererea de apel (fila 39 dosar apel), a fost corect considerat ca tardiv formulat.

Cea de a doua critică formulată prin motivele de recurs, referitoare la încălcarea art. 25 din Legea nr. 33/1994 a fost privită ca întemeiată, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie compusă din trei experți, din care unul numit de completul de judecată și câte unul desemnat de expropriator și persoana supusă exproprierii. Această normă are caracter imperativ, astfel că nu se poate deroga de la lege în ceea ce privește componența comisiei de experți, care trebuie să întocmească un singur raport tehnic de expertiză, probă relevantă în materie de expropriere conform prevederilor Legii nr. 33/1994.

Deși prin încheierea din 21 martie 2007, instanța de apel a admis proba cu expertiză tehnică solicitată de apelantul - reclamant D.V., dispunând constituirea comisiei de experți conform art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994, a omologat raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat numai de expertul tehnic judiciar desemnat, M.L. A fost menținută dispoziția deciziei recurate cu privire la respingerea ca tardiv a apelului formulat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A. împotriva sentinței civile nr. 237 din 2 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Argeș. Prin decizia civilă nr. 56/ A din 29 aprilie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 430/46/2009, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul reclamantului D.V., a schimbat în parte sentința în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor la 60.000 RON și a obligat pârâtele C.N.A.D.N.R.

SA și Primăria municipiului Pitești la plata către reclamant a sumei de 1200 RON cheltuieli de judecată. Rejudecând cauza după casare, instanța de apel a dispus, potrivit îndrumărilor deciziei de casare, efectuarea unui nou raport de expertiză cu respectarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, raport care a stabilit valoarea terenului conform prețului actual de circulație la 133.038 lei (35 euro/m.p.) și o valoare rezultată prin metoda comparației prin bonitare la 235.400 lei (61,93 euro/ m.p.). Instanța de apel a reținut că în procesul de expropriere, legiuitorul a stabilit atât cadrul legal pentru desfășurarea procedurilor de expropriere și stabilire a despăgubirilor cât și apărarea dreptului de proprietate privată, cei implicați în acest proces putând conveni în condițiile art. 4 din Legea nr. 33/1994, atât asupra modalității de transfer a dreptului de proprietate cât și asupra cuantumului și naturii despăgubirii.

Astfel, primind rezultatul expertizei, instanța are obligația, potrivit dispozițiilor art. 27 din lege, de a compara valoarea propusă spre despăgubire cu oferta și cu pretențiile formulate de părți. Alin. 2 al aceluiași articol statuează că „despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană”. Textul citat are un caracter imperativ, instanța putând stabili cuantumul despăgubirilor numai între aceste limite, care în speța de față sunt, 186.931.033 lei vechi (18.693 RON) oferiți de expropriator și 600.000.000 lei vechi (60.000 RON) ceruți de expropriat, rolul expertizei fiind acela de a lămuri instanța cu privire la valoarea reală a terenului raportat la cererea și oferta din procesul de negociere, fără însă a trece peste voința părților.

Raportul de expertiză efectuat în cauză a stabilit valoarea terenului conform prețului actual de circulație la 133.038 lei (35 euro/m.p.) și o valoare rezultată prin metoda comparației prin bonitare la 235.400 lei (61,93 euro/m.p.), ambele valori depășind cu mult suma cerută de expropriat. Cum însă la prima instanță valoarea despăgubirilor a fost stabilită la 46.020 RON, iar din expertiza efectuată rezultă o valoare mai mare, în raport de dispozițiile art. 27 din lege, valoarea terenului va fi stabilită la suma cerută de expropriat, respectiv 60.000 RON. Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părțile. Recursul reclamantului a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și a vizat următoarele aspecte: I. Hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, ce prevăd, în alin. (1), că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, prin valoarea reală legiuitorul înțelegând valoarea rezultată din expertiza efectuată în cauză. De asemenea, hotărârea instanței de apel vine în contradicție și cu alin. (2) al aceluiași articol, care prevede că la calculul cuantumului despăgubirilor se va avea în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile din aceeași categorie la data întocmirii raportului de expertiză, precum și daunele aduse proprietarului, dispoziții din care rezultă că despăgubirea va fi egală cu valoarea actuală de circulație a imobilului expropriat.

Prevederile art. 27 alin. (2) din aceeași lege, care prevăd că despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat au fost interpretate greșit de instanță, în sensul că, în realitate, „suma solicitată” de reclamant reprezintă suma rezultată din administrarea probatoriilor, și anume, cea rezultată din raportul de expertiză efectuat în cauză, și nu cea din cererea introductivă de instanță; II. Hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., în sensul că instanța a obligat pârâtele la plata sumei de 1.200 lei cheltuieli de judecată fără a ține cont și de celelalte cheltuieli efectuate în toate fazele procesuale.

Recursul pârâtei C.N.A.D.N.R. SA, în reprezentarea Statului Român a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a vizat următoarele critici: I. Greșita stabilire, de către instanța de apel, a cuantumului despăgubirii acordate de instanță în urma exproprierii la suma de 60.000 RON, cuantum pe care îl consideră exagerat față de probatoriile administrate în cauză. În acest sens arată că la data exproprierii, respectiv, anul 2002, C.N.A.D.N.R. SA a efectuat un raport tehnic de evaluare ce nu a fost niciodată contestat și care se află la dosarul cauzei, raport din care rezultă valoarea reală a imobilului expropriat, respectiv, suma oferită cu titlu de despăgubire de către expropriator, în cuantum de 186.931.033 lei.

Mai arată că raportul de expertiză tehnică întocmit de comisia de experți constituită conform legii nu corespunde realității, neputând fi o probă relevantă și pertinentă, astfel cum impun exigențele Legii nr. 33/1994, iar față de dispozițiile art. 27 alin. (2) din lege care prevăd că despăgubirea nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator, dar nici mai mare decât cea solicitată de expropriat, reclamantului s-a acordat mai mult decât a cerut prin cererea introductivă de instanță; II. Greșita obligarea a acestei părți la plata cheltuielilor de judecată, raportat, pe de o parte, la împrejurarea că pârâta nu se află în culpă procesuală, iar pe de altă parte, că reclamantul nu a dovedit cu acte sumele solicitate.

Mai arată în acest sens că, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța are posibilitatea de a mări sau micșora onorariile avocaților în limitele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, atunci când se constată că acestea sunt prea mari față de valoarea pricinii ori de munca îndeplinită de avocat. Solicită luarea în considerare și a dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., conform cărora nu se poate crea o situație mai gravă în propria cale de atac, principiu susținut în speță atât de procuror, cât și de unul din judecători, ce a formulat în acest sens opinie separată. Recursul Primăriei municipiului Pitești, deși neîncadrat în drept, se circumscrie punctului 9 al art. 304 C. proc. civ.

și a vizat greșita obligare a acestei instituții la plata cheltuielilor de judecată. În acest sens, arată că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, primăria nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză și, pe cale de consecință, nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, reclamantul a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, anularea Hotărârii nr. 19 din 21 decembrie 2004 emisă de Ministerul Transporturilor - C.N.A.D.N.R., iar potrivit Legii nr. 198/2004, plata despăgubirilor se face de către expropriator, care este Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, dispoziții legale pe care instanța de apel nu le-a avut în vedere, deși în spețe similare s-au pronunțat decizii contrare sub acest aspect, pe care pârâta le-a atașat motivelor de recurs.

Analizând recursurile declarate din perspectiva aspectelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul D.V. și de către pârâta C.N.A.D.N.R. SA, în reprezentarea Statului Român, și va admite recursul pârâtei Primăria municipiului Pitești, pentru argumentele ce succed: Referitor la cuantumul despăgubirii, despre care recurentul-reclamant D.V. arată că este prea mic, iar recurenta-pârâtă C.N.A.D.N.R.

SA arată că este prea mare, potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 ce reglementează criteriile de stabilire a cuantumului despăgubiri în caz de expropriere „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Stabilirea valorii imobilului expropriat presupune administrarea, de către părțile litigante, a unor probatorii pertinente sub acest aspect și o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei, întrucât prin dispozițiile legale menționate nu se instituie obligativitatea reținerii de către instanță a valorii despăgubirii stabilită prin raportul tehnic de expertiză întocmit de expropriator la momentul exproprierii, astfel cum eronat dezvoltă recurenta-pârâtă C.N.A.D.N.R. SA, ci dimpotrivă, se autorizează instanța să constituie o comisie de experți care să calculeze despăgubirea, astfel încât critica de nelegalitate formulată de această pârâtă se dovedește a fi străină în raport de textul legii și, ca atare, nefondată.

De asemenea, instanța de judecată nu este obligată a reține nici valoarea rezultată din raportul de expertiză întocmit de comisia constituită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, de care se prevalează recurentul - reclamant D.V., întrucât potrivit art. 27 alin. (1) din același act normativ „primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî”, iar potrivit art. 27 alin. (2) „despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată”. În speță, cu prilejul rejudecării după casare, s-a întocmit un nou raport de expertiză în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, în urma căruia a rezultat valoarea terenului în discuție conform prețului actual de circulație la 133.038 lei și o valoare rezultată prin metoda comparației prin bonitare la 235.400 lei.

În aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994, prin raportare la oferta făcută de către expropriator(186.931.033 lei), la pretențiile formulate de reclamant(60.000 RON) prin cererea de chemare în judecată, la concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în rejudecare(prin care s-a stabilit o valoare de circulație de 133.038 lei și o valoare rezultată prin metoda comparației prin bonitare de 235.400 lei, ambele valori depășind cu mult suma cerută de expropriat), în mod corect instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma cerută de expropriat, și anume, 60.000 RON.

În acest sens, nu se pot reține afirmațiile recurentului-reclamant potrivit cărora suma solicitată de acesta reprezintă suma rezultată în urma administrării probatoriilor, respectiv, cea prevăzută de raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, întrucât dispozițiile art. 27 alin. (2) sunt imperative, clare și fără echivoc și stabilesc că despăgubirea acordată „nu va putea fi mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată”. Faptul că, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, după primirea raportului instanța va compara rezultatul expertizei cu pretențiile părților, conduce la concluzia că acestea erau deja formulate, astfel încât nu se poate susține că pretențiile respective se identifică sau sunt egale cu valorile rezultate din expertiză.

În sensul legii, prin „pretențiile formulate” se înțelege obiectul cererii de chemare în judecată, precizat de reclamant la suma de 60.000 de euro. Referitor la cheltuielile de judecată despre care recurentul-reclamant D.V. susține că nu i-au fost acordate în totalitate, iar recurenta - pârâtă C.N.A.D.N.R. SA arată că în mod greșit a fost obligată la plata acestora, ambele critici vor fi înlăturate ca nefondate. Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile în speță, partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Rezultă, astfel, o condiție expresă de obligarea a uneia dintre părțile litigante la plata cheltuielilor avansate de către cealaltă parte pe parcursul desfășurării procesului, anume ca aceasta să fi căzut în pretenții, adică să fi pierdut procesul.

Cu alte cuvinte, obligația de plată a cheltuielilor de judecată se fundamentează, în mod exclusiv, pe ideea de culpă procesuală, ce aparține acelei părți care a ocazionat, în mod nelegal, declanșarea unei proceduri judiciare, iar faptul pierderii procesului se dovedește cu însuși cuprinsul hotărârii judecătorești de finalizare a acestei proceduri. Or, în speță, recurenta-pârâtă C.N.A.D.N.R. SA a figurat în proces în calitate de pârâtă, acțiunea reclamantului de anulare a Hotărârii nr. 19 din 21 decembrie 2004, emisă de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a fost admisă în parte, anulată hotărârea contestată, și acordată despăgubirea aferentă exproprierii astfel cum a fost solicitată în cererea introductivă de instanță, astfel încât susținerile recurentei-pârâte potrivit cărora nu se află în culpă procesuală vor fi înlăturate ca nefondate.

În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată acordat de instanța de apel și contestat de recurentul-reclamant ca fiind insuficient față de cheltuielile ocazionate de derularea procedurii judiciare, se constată că, potrivit principiului conform căruia cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, acestea au fost acordate de către instanța de apel numai în măsura în care au fost precizate și dovedite, astfel încât această critică urmează a fi înlăturată, reclamantul nefăcând dovada unor cheltuieli de judecată suplimentare față de cele deja stabilite. Referitor la cheltuielile de judecată la care a fost obligată pârâta Primăria municipiului Pitești, recursul acesteia se constată a fi fondat.

Astfel, în speță, reclamantul a solicitat anularea hotărârii nr. 19 din 21 decembrie 2004, emisă de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și acordarea despăgubirii aferente exproprierii, în cuantum de 60.000 RON. Prin Hotărârea nr. 19/2004 emisă de C.N.A.D.N.R. SA s-a dispus exproprierea suprafeței de 885 mp teren proprietatea reclamantului pentru realizarea unui obiectiv de interes național. Cererile pentru stabilirea dreptului la despăgubiri în caz de expropriere se formulează în contradictoriu cu Statul Român sau cu unitățile administrativ teritoriale după caz, potrivit art. 10 din Legea nr. 198/2004. Cum exproprierea suprafeței de teren ce face obiectul cauzei s-a făcut pentru o lucrare de interes național, potrivit art. 2 din Legea nr. 198/2004 aplicabil în cauză, calitatea de expropriator aparține Statului Român, prin C.N.A.D.N.R.

SA de sub autoritatea Ministerului Transportului, Construcțiilor și Turismului. În atare situație, despăgubirea stabilită în urma exproprierii se datorează de către expropriator, plata acesteia făcându-se, așa cum prevăd dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia. Având în vedere dispozițiile legale sus-menționate, precum și obiectul cererii de chemare în judecată, rezultă că pârâta Primăria municipiului Pitești nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, întrucât nu reprezintă „partea căzută în pretenții” la care face trimitere art. 274 C. proc.

civ., aceasta fiind, în speță, C.N.A.D.N.R. SA. Împrejurarea că în cadrul primăriei funcționează comisiile de aplicare a Legii nr. 198/2004 nu atrage calitatea de expropriator a acestei instituții, calitate ce aparține C.N.A.D.N.R. SA, ca organ emitent al hotărârii a cărei anulare s-a dispus de către instanțele anterioare. Față de considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul - reclamant D.V. și recurenta-pârâtă C.N.A.D.N.R. SA, în reprezentarea Statului Român, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) din același cod, va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Primăria municipiului Pitești și va modifica în parte decizia recurată în sensul înlăturării obligației de plată a cheltuielilor de judecată față de această pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul D.V. și de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 56/ A din 29 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Admite recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Pitești împotriva aceleiași decizii. Modifică în parte decizia, în sensul că înlătură obligarea acestei pârâte de la plata cheltuielilor de judecată. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2011.