ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1834/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1834/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 3 martie 2005 pe rolul

Tribunalului Argeș, secția civilă, reclamantul D.V. a chemat în judecată pârâții

Primăria Municipiului Pitești și

C.N.A.D.N.R.

,

solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să anuleze Hotărârea nr. 19

din 21 decembrie 2004, emisă de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și să stabilească

despăgubirea ce trebuie acordată la suma de 600.000.000 lei.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că ajutorul financiar acordat de

expropriator este de 11 dolari S.U.A./ m.p., însă se constată că suma acordată

este mult mai mică, de circa 6,9 dolari S.U.A./ m.p., iar suprafața expropriată

este, potrivit documentației cadastrale, de 896,37 m.p. și nu de 885 m.p., așa cum s-a menționat în hotărârea contestată.

Prin

sentința civilă nr. 152 din 26 octombrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1851/CV/2005

Tribunalul Argeș a anulat Hotărârea nr. 19/2004, în ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor ce se cuvin reclamantului, stabilind despăgubirea la 46.020 lei.

Prin

decizia civilă nr. 68/ A din 21 aprilie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 706/46/2006

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale

și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de

C.N.A.D.N.R.

împotriva sentinței sus-menționate, pe care a desființat-o

și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, reținându-se că

au fost încălcate dispozițiile art. 23 din Legea nr. 33/1994, privind

participarea obligatorie a procurorului.

Rejudecând

cauza, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr. 237 din 2 noiembrie 2006

pronunțată în dosarul nr. 5178/109/2006, a admis în parte contestația, a anulat

Hotărârea nr. 19 din 21 noiembrie 2004 a C.N.A.D.N.R. S.A. București și a dispus acordarea despăgubirilor ce se cuvin contestatorului pentru imobilul

expropriat în cuantum de 46.020 RON.

Pentru a

pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin Hotărârea nr. 19/2004

s-a dispus exproprierea suprafeței de 885 m.p. teren proprietatea reclamantului, pentru realizarea unui obiectiv de interes național „Varianta de ocolire a

Municipiului Pitești” și s-au aprobat despăgubiri în raport de prevederile art.

6 din Legea nr. 198/2004 în cuantum de 186.931.033 lei.

Pentru a

determina valoarea reală a terenului proprietatea reclamantului, tribunalul a

încuviințat proba cu expertiză tehnică având ca obiectiv stabilirea

contravalorii terenului ce a făcut obiectul Legii nr. 198/2004. Expertiza

efectuată de expertul ing. C.P. și semnată de expertul consilier Anghel

Octavian a arătat că la data efectuării raportului terenul din zonă se vindea

cu 20 - 25 dolari S.U.A./ m.p., expertul efectuând calcule în raport de aceste

două valori.

Pârâta

C.N.A.D.N.R. S.A. nu a înțeles să participe la efectuarea lucrării, expertul

Iordache Ion lipsind ca urmare a faptului că pârâta nu și-a îndeplinit

obligația de plată a onorariului stabilit.

Prin

urmare, în raport de probele dosarului și prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004,

precum și de art. 2 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a dispus acordarea

despăgubirilor în cuantum de 46.020 RON.

Împotriva

acestei sentințe au formulat apel pârâta și reclamantul.

Prin

apelul său, pârâta a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie,

arătând că acel cuantum al despăgubirilor stabilit doar de către expertul

desemnat de instanță este mult prea mare față de valoarea reală a terenului și

nu are în vedere reglementările legale în materie. S-a mai arătat că nu se

putea anula Hotărârea nr. 19 din 21 decembrie 2004 în tot, ci doar în ceea ce

privește despăgubirile acordate.

Prin

apelul său, reclamantul a criticat sentința ca nelegală și netemeinică, arătând

că expertiza trebuia efectuată de o comisie formată din trei experți, astfel că

în rejudecarea apelului trebuia să se dispună refacerea expertizei potrivit

legii, ceea ce nu s-a întâmplat.

S-a

arătat că, alături de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, s-au încălcat

și dispozițiile art. 26 din aceeași lege, deoarece terenul expropriat a fost

subevaluat, situație în care trebuie refăcută expertiza în apel.

S-a

criticat sentința și pentru neacordarea cheltuielilor de judecată solicitate.

În apel,

instanța a încuviințat proba cu o nouă expertiză solicitată de reclamant,

dispunându-se ca o comisie de trei experți, constituită potrivit art. 25 și 26

din Legea nr. 33/1994, să răspundă la obiectivele stabilite de către instanță

și să stabilească prețul de circulație al terenului la data efectuării

acesteia.

Prin

decizia civilă nr. 20/ A din 6 februarie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 5178/109/2006,

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă

și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul

reclamantului D.V. și a schimbat în parte sentința, în sensul că a stabilit

valoarea despăgubirilor la suma de 191.680 RON, menținând celelalte dispoziții.

Prin

aceeași hotărâre s-a respins ca tardiv apelul declarat de pârâta

C.N.A.D.N.R.

S.A.

Prin

considerentele deciziei, instanța a reținut că apelul formulat de pârâtă a fost

declarat tardiv, fiind depus la poștă la data de 28 decembrie 2006, deși

sentința tribunalului i-a fost comunicată la 4 decembrie 2006, astfel că,

potrivit art. 284 C. proc. civ., apelul putea fi formulat legal doar până la 20

decembrie 2006.

Apelul

declarat de reclamant a fost considerat ca întemeiat, pe de o parte, pentru că

expertiza tehnică nu a fost efectuată de o comisie constituită din trei

experți, potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, iar pe de altă parte,

despăgubirile nu au fost calculate potrivit art. 26 din această lege.

În ceea

ce privește comisia de experți, în apel aceasta a fost formată din expertul

numit de instanță, cel desemnat de expropriator, respectiv pârâta, și cel

desemnat de persoana supusă exproprierii, respectiv reclamantul.

Potrivit

raportului de expertiză, necontestat de părți, valoarea terenului de 885 m.p. este de 54.808 euro, respectiv 191.680 lei, la data efectuării lucrării, avându-se în vedere

valoarea de 61,93 euro/m.p.

Împotriva

deciziei menționate a declarat recurs pârâtul Statul Român prin

C.N.A.D.N.R.

S.A., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Primul

motiv de recurs a vizat greșita soluționare a excepției tardivității apelului

său, acesta fiind depus la poștă în ultima zi a termenului legal de 15 zile

prevăzut de lege, iar nu după trecerea acestui termen.

Prin cel

de-al doilea motiv de recurs a criticat decizia instanței de apel în temeiul art.

304 pct. 7 și art. 304

1

C. proc. civ., susținând că dispozițiile art.

25 din Legea nr. 33/1994 sunt imperative, în ceea ce privește componența

comisiei de experți nefiind admisibilă nici o derogare.

Recurenta

a învederat că încălcarea art. 25 din Legea nr. 33/1994 atrage nulitatea

expertizei potrivit art. 105 C. proc. civ., întrucât cei trei experți trebuiau

să întocmească un singur raport tehnic de evaluare, neputându-se considera că

pârâta nu l-a contestat atâta timp cât nu i-a fost comunicat.

S-a

criticat decizia și pentru greșita obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată și neaplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Prin

întâmpinarea formulată, reclamantul-intimat a solicitat respingerea recursului

declarat de

C.N.A.D.N.R.

S.A. ca nefondat.

Prin

decizia nr. 8028 din 12 decembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul, a casat în parte

decizia și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului declarat de reclamantul D.V.

la aceeași instanță.

A

menținut dispoziția cu privire la respingerea ca tardiv formulat a apelului

formulat de pârâtul Statul Român.

În

adoptarea acestei soluții, instanța de recurs a reținut că, în speță, nu sunt

aplicabile prevederile art. 304

1

C. proc. civ., deoarece acest text

de lege se referă la recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit

legii, nu poate fi atacată cu apel, ori, în situația de față hotărârea primei

instanțe a fost supusă și căii de atac a apelului, decizia recurată fiind

pronunțată de Curtea de Apel Pitești ca instanță de apel.

Dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. au fost invocate formal, deoarece prin niciunul

dintre motivele de recurs invocate nu se critică hotărârea pronunțată în apel

pentru nemotivare sau pentru că ar cuprinde motive contradictorii.

Ca

atare, acest motiv de recurs nu a fost analizat întrucât

niciuna dintre criticile invocate nu se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct.

7 C. proc. civ.

În ceea

ce privește greșita respingere a apelului pârâtei ca tardiv formulat, instanța

a reținut că nu este nefondată critica recurentei în acest sens, deoarece

conform dovezii de comunicare de la fila 33 dosar fond, sentința tribunalului a

fost comunicată pârâtei la 4 decembrie 2006, ultima zi de declarare a apelului

fiind 20 decembrie 2006.

În aceste

condiții, apelul depus la 28 decembrie 2006, conform datei poștei de pe plicul

cu care a fost trimisă cererea de apel (fila 39 dosar apel), a fost corect

considerat ca tardiv formulat.

Cea de a

doua critică formulată prin motivele de recurs, referitoare la încălcarea art. 25

din Legea nr. 33/1994 a fost privită ca întemeiată, întrucât, potrivit

dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză

de utilitate publică, pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o

comisie compusă din trei experți, din care unul numit de completul de judecată

și câte unul desemnat de expropriator și persoana supusă exproprierii.

Această

normă are caracter imperativ, astfel că nu se poate deroga de la lege în ceea

ce privește componența comisiei de experți, care trebuie să întocmească un

singur raport tehnic de expertiză, probă relevantă în materie de expropriere

conform prevederilor Legii nr. 33/1994.

Deși prin

încheierea din 21 martie 2007, instanța de apel a admis proba cu expertiză

tehnică solicitată de apelantul - reclamant D.V., dispunând constituirea

comisiei de experți conform art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994, a omologat

raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat numai de expertul tehnic

judiciar desemnat, M.L.

A fost

menținută dispoziția deciziei recurate cu privire la respingerea ca tardiv a

apelului formulat de pârâtul Statul Român prin

C.N.A.D.N.R.

S.A. împotriva sentinței civile nr. 237 din 2 noiembrie 2006 pronunțată de

Tribunalul Argeș.

Prin

decizia civilă nr. 56/ A din 29 aprilie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 430/46/2009,

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă

și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul reclamantului

D.V., a schimbat în parte sentința în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor

la 60.000 RON și a obligat pârâtele C.N.A.D.N.R. SA și Primăria municipiului

Pitești la plata către reclamant a sumei de 1200 RON cheltuieli de judecată.

Rejudecând cauza după

casare, instanța de apel a dispus, potrivit îndrumărilor deciziei de casare, efectuarea

unui nou raport de expertiză cu respectarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr.

33/1994, raport care a stabilit valoarea terenului conform prețului actual de

circulație la 133.038 lei (35 euro/m.p.) și o valoare rezultată prin metoda comparației

prin bonitare la 235.400 lei (61,93 euro/ m.p.).

Instanța de apel a reținut

că în procesul de expropriere, legiuitorul a stabilit atât cadrul legal pentru

desfășurarea procedurilor de expropriere și stabilire a despăgubirilor cât și

apărarea dreptului de proprietate privată, cei implicați în acest proces putând

conveni în condițiile art. 4 din Legea nr. 33/1994, atât asupra modalității de

transfer a dreptului de proprietate cât și asupra cuantumului și naturii

despăgubirii.

Astfel, primind rezultatul

expertizei, instanța are obligația, potrivit dispozițiilor art. 27 din lege, de

a compara valoarea propusă spre despăgubire cu oferta și cu pretențiile

formulate de părți. Alin. 2 al aceluiași articol statuează că „despăgubirea

acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de

expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă

persoană”.

Textul citat are un

caracter imperativ, instanța putând stabili cuantumul despăgubirilor numai

între aceste limite, care în speța de față sunt, 186.931.033 lei vechi (18.693

RON) oferiți de expropriator și 600.000.000 lei vechi (60.000 RON) ceruți de

expropriat, rolul expertizei fiind acela de a lămuri instanța cu privire la

valoarea reală a terenului raportat la cererea și oferta din procesul de

negociere, fără însă a trece peste voința părților.

Raportul de expertiză

efectuat în cauză a stabilit valoarea terenului conform prețului actual de

circulație la 133.038 lei (35 euro/m.p.) și o valoare rezultată prin metoda

comparației prin bonitare la 235.400 lei (61,93 euro/m.p.), ambele valori

depășind cu mult suma cerută de expropriat.

Cum însă la prima

instanță valoarea despăgubirilor a fost stabilită la

46.020

RON, iar din expertiza efectuată rezultă o valoare mai mare, în raport de

dispozițiile art. 27 din lege, valoarea terenului va fi stabilită la suma

cerută de expropriat, respectiv 60.000 RON.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs toate părțile.

Recursul

reclamantului a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

a vizat următoarele aspecte:

I. Hotărârea

a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, ce

prevăd, în alin. (1), că despăgubirea se compune din valoarea reală a

imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite, prin valoarea reală legiuitorul înțelegând valoarea rezultată din

expertiza efectuată în cauză.

De

asemenea, hotărârea instanței de apel vine în contradicție și cu alin. (2) al

aceluiași articol, care prevede că la calculul cuantumului despăgubirilor se va

avea în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile din aceeași

categorie la data întocmirii raportului de expertiză, precum și daunele aduse

proprietarului, dispoziții din care rezultă că despăgubirea va fi egală cu

valoarea actuală de circulație a imobilului expropriat.

Prevederile

art. 27 alin. (2) din aceeași lege, care prevăd că despăgubirea acordată de

către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și

nici mai mare decât cea solicitată de expropriat au fost interpretate greșit de

instanță, în sensul că, în realitate, „suma solicitată” de reclamant reprezintă

suma rezultată din administrarea probatoriilor, și anume, cea rezultată din raportul

de expertiză efectuat în cauză, și nu cea din cererea introductivă de instanță;

II. Hotărârea

a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., în sensul că

instanța a obligat pârâtele la plata sumei de 1.200 lei cheltuieli de judecată

fără a ține cont și de celelalte cheltuieli efectuate în toate fazele

procesuale.

Recursul

pârâtei C.N.A.D.N.R. SA, în reprezentarea Statului Român a fost întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a vizat următoarele critici:

I. Greșita

stabilire, de către instanța de apel, a cuantumului despăgubirii acordate de

instanță în urma exproprierii la suma de 60.000 RON, cuantum pe care îl

consideră exagerat față de probatoriile administrate în cauză.

În acest

sens arată că la data exproprierii, respectiv, anul 2002, C.N.A.D.N.R. SA a

efectuat un raport tehnic de evaluare ce nu a fost niciodată contestat și care

se află la dosarul cauzei, raport din care rezultă valoarea reală a imobilului

expropriat, respectiv, suma oferită cu titlu de despăgubire de către

expropriator, în cuantum de 186.931.033 lei.

Mai arată

că raportul de expertiză tehnică întocmit de comisia de experți constituită

conform legii nu corespunde realității, neputând fi o probă relevantă și

pertinentă, astfel cum impun exigențele Legii nr. 33/1994, iar față de

dispozițiile art. 27 alin. (2) din lege care prevăd că despăgubirea nu poate fi

mai mică decât cea oferită de expropriator, dar nici mai mare decât cea

solicitată de expropriat, reclamantului s-a acordat mai mult decât a cerut prin

cererea introductivă de instanță;

II. Greșita

obligarea a acestei părți la plata cheltuielilor de judecată, raportat, pe de o

parte, la împrejurarea că pârâta nu se află în culpă procesuală, iar pe de altă

parte, că reclamantul nu a dovedit cu acte sumele solicitate.

Mai arată

în acest sens că, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța are

posibilitatea de a mări sau micșora onorariile avocaților în limitele prevăzute

în tabloul onorariilor minimale, atunci când se constată că acestea sunt prea

mari față de valoarea pricinii ori de munca îndeplinită de avocat.

Solicită

luarea în considerare și a dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., conform cărora

nu se poate crea o situație mai gravă în propria cale de atac, principiu

susținut în speță atât de procuror, cât și de unul din judecători, ce a

formulat în acest sens opinie separată.

Recursul

Primăriei municipiului Pitești, deși neîncadrat în drept, se circumscrie

punctului 9 al art. 304 C. proc. civ. și a vizat greșita obligare a acestei

instituții la plata cheltuielilor de judecată.

În acest

sens, arată că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, primăria

nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză și, pe cale de

consecință, nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel,

reclamantul a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, anularea Hotărârii

nr. 19 din 21 decembrie 2004 emisă de Ministerul Transporturilor - C.N.A.D.N.R.,

iar potrivit Legii nr. 198/2004, plata despăgubirilor se face de către expropriator,

care este Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, sub autoritatea Ministerului

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, dispoziții legale pe care

instanța de apel nu le-a avut în vedere, deși în spețe similare s-au pronunțat

decizii contrare sub acest aspect, pe care pârâta le-a atașat motivelor de

recurs.

Analizând

recursurile declarate din perspectiva aspectelor de nelegalitate invocate,

Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul D.V.

și de către pârâta C.N.A.D.N.R. SA, în reprezentarea Statului Român, și va

admite recursul pârâtei Primăria municipiului Pitești, pentru argumentele ce

succed:

Referitor

la cuantumul despăgubirii, despre care recurentul-reclamant D.V. arată că este

prea mic, iar recurenta-pârâtă C.N.A.D.N.R. SA arată că este prea mare, potrivit

art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 ce reglementează criteriile de

stabilire a cuantumului despăgubiri în caz de expropriere „despăgubirea se

compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite iar la calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare

și dovezile prezentate de aceștia”.

Stabilirea

valorii imobilului expropriat presupune administrarea, de către părțile

litigante, a unor probatorii pertinente sub acest aspect și o apreciere a

acestora de către judecătorul cauzei, întrucât prin dispozițiile legale

menționate nu se instituie obligativitatea reținerii de către instanță a

valorii despăgubirii stabilită prin raportul tehnic de expertiză întocmit de

expropriator la momentul exproprierii, astfel cum eronat dezvoltă

recurenta-pârâtă C.N.A.D.N.R. SA, ci dimpotrivă, se autorizează instanța să

constituie o comisie de experți care să calculeze despăgubirea, astfel încât

critica de nelegalitate formulată de această pârâtă se dovedește a fi străină

în raport de textul legii și, ca atare, nefondată.

De

asemenea, instanța de judecată nu este obligată a reține nici valoarea

rezultată din raportul de expertiză întocmit de comisia constituită conform art.

25 din Legea nr. 33/1994, de care se prevalează recurentul - reclamant D.V.,

întrucât potrivit art. 27 alin. (1) din același act normativ „primind

rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile

formulate de părți și va hotărî”, iar potrivit art. 27 alin. (2) „despăgubirea

acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și

nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană

interesată”.

În speță,

cu prilejul rejudecării după casare, s-a întocmit un nou raport de expertiză în

condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, în urma căruia a rezultat valoarea

terenului în discuție conform prețului actual de circulație la 133.038 lei și o

valoare rezultată prin metoda comparației prin bonitare la 235.400 lei.

În

aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994,

prin raportare la oferta făcută de către expropriator(186.931.033 lei), la

pretențiile formulate de reclamant(60.000 RON) prin cererea de chemare în

judecată, la concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în

rejudecare(prin care s-a stabilit o valoare de circulație de 133.038 lei și o

valoare rezultată prin metoda comparației prin bonitare de 235.400 lei, ambele

valori depășind cu mult suma cerută de expropriat), în mod corect instanța de

apel a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma cerută de expropriat, și

anume, 60.000 RON.

În acest

sens, nu se pot reține afirmațiile recurentului-reclamant potrivit cărora suma

solicitată de acesta reprezintă suma rezultată în urma administrării

probatoriilor, respectiv, cea prevăzută de raportul de expertiză tehnică

efectuat în cauză, întrucât dispozițiile art. 27 alin. (2) sunt imperative,

clare și fără echivoc și stabilesc că despăgubirea acordată „nu va putea fi mai

mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată”.

Faptul

că, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, după primirea raportului

instanța va compara rezultatul expertizei cu pretențiile părților, conduce la

concluzia că acestea erau deja formulate, astfel încât nu se poate susține că

pretențiile respective se identifică sau sunt egale cu valorile rezultate din

expertiză.

În sensul

legii, prin „pretențiile formulate” se înțelege obiectul cererii de chemare în

judecată, precizat de reclamant la suma de 60.000 de euro.

Referitor

la cheltuielile de judecată despre care recurentul-reclamant D.V. susține că nu

i-au fost acordate în totalitate, iar recurenta - pârâtă C.N.A.D.N.R. SA arată

că în mod greșit a fost obligată la plata acestora, ambele critici vor fi

înlăturate ca nefondate.

Potrivit art.

274 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile în speță, partea care cade în

pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Rezultă,

astfel, o condiție expresă de obligarea a uneia dintre părțile litigante la

plata cheltuielilor avansate de către cealaltă parte pe parcursul desfășurării

procesului, anume ca aceasta să fi căzut în pretenții, adică să fi pierdut

procesul.

Cu alte

cuvinte, obligația de plată a cheltuielilor de judecată se fundamentează, în

mod exclusiv, pe ideea de culpă procesuală, ce aparține acelei părți care a

ocazionat, în mod nelegal, declanșarea unei proceduri judiciare, iar faptul

pierderii procesului se dovedește cu însuși cuprinsul hotărârii judecătorești

de finalizare a acestei proceduri.

Or, în

speță, recurenta-pârâtă C.N.A.D.N.R. SA a figurat în proces în calitate de

pârâtă, acțiunea reclamantului de anulare a Hotărârii nr. 19 din 21 decembrie

2004, emisă de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului -

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a fost admisă în parte, anulată

hotărârea contestată, și acordată despăgubirea aferentă exproprierii astfel cum

a fost solicitată în cererea introductivă de instanță, astfel încât susținerile

recurentei-pârâte potrivit cărora nu se află în culpă procesuală vor fi

înlăturate ca nefondate.

În ceea

ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată acordat de instanța de apel și

contestat de recurentul-reclamant ca fiind insuficient față de cheltuielile

ocazionate de derularea procedurii judiciare, se constată că, potrivit

principiului conform căruia cel care face o propunere înaintea judecății

trebuie să o dovedească, acestea au fost acordate de către instanța de apel

numai în măsura în care au fost precizate și dovedite, astfel încât această critică

urmează a fi înlăturată, reclamantul nefăcând dovada unor cheltuieli de

judecată suplimentare față de cele deja stabilite.

Referitor

la cheltuielile de judecată la care a fost obligată pârâta Primăria

municipiului Pitești, recursul acesteia se constată a fi fondat.

Astfel,

în speță, reclamantul a solicitat anularea hotărârii nr. 19 din 21 decembrie

2004, emisă de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului -

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și acordarea despăgubirii aferente

exproprierii, în cuantum de 60.000 RON.

Prin

Hotărârea nr. 19/2004 emisă de C.N.A.D.N.R. SA s-a dispus exproprierea

suprafeței de 885 mp teren proprietatea reclamantului pentru realizarea unui

obiectiv de interes național.

Cererile

pentru stabilirea dreptului la despăgubiri în caz de expropriere se formulează

în contradictoriu cu Statul Român sau cu unitățile administrativ teritoriale

după caz, potrivit art. 10 din Legea nr. 198/2004.

Cum

exproprierea suprafeței de teren ce face obiectul cauzei s-a făcut pentru o

lucrare de interes național, potrivit art. 2 din Legea nr. 198/2004 aplicabil

în cauză, calitatea de expropriator aparține Statului Român, prin C.N.A.D.N.R.

SA de sub autoritatea Ministerului Transportului, Construcțiilor și Turismului.

În atare

situație, despăgubirea stabilită în urma exproprierii se datorează de către

expropriator, plata acesteia făcându-se, așa cum prevăd dispozițiile art. 9 din

Legea nr. 198/2004, în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza

hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a cuantumului

acesteia.

Având în

vedere dispozițiile legale sus-menționate, precum și obiectul cererii de

chemare în judecată, rezultă că pârâta Primăria municipiului Pitești nu poate

fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, întrucât nu

reprezintă „partea căzută în pretenții” la care face trimitere art. 274 C.

proc. civ., aceasta fiind, în speță, C.N.A.D.N.R. SA.

Împrejurarea

că în cadrul primăriei funcționează comisiile de aplicare a Legii nr. 198/2004

nu atrage calitatea de expropriator a acestei instituții, calitate ce aparține

C.N.A.D.N.R. SA, ca organ emitent al hotărârii a cărei anulare s-a dispus de

către instanțele anterioare.

Față de

considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul -

reclamant D.V. și recurenta-pârâtă C.N.A.D.N.R. SA, în reprezentarea Statului

Român, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) din același cod,

va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Primăria municipiului Pitești

și va modifica în parte decizia recurată în sensul înlăturării obligației de plată

a cheltuielilor de judecată față de această pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamantul D.V. și de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.

SA împotriva deciziei nr. 56/ A din 29 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Admite recursul

declarat de pârâta Primăria Municipiului Pitești împotriva aceleiași decizii.

Modifică în parte

decizia, în sensul că înlătură obligarea acestei pârâte de la plata

cheltuielilor de judecată.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 2 martie 2011.