ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8619/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8619/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Contestatorii O.M., O.L., O.S.,

O.C., O.M., D.C., O.T. și S.S. au solicitat Tribunalului Argeș, pe

rolul căruia contestația a fost înregistrată sub nr.

2410/Civ/2005, în contradictoriu cu intimații Municipiul Pitești și

Primăria Municipiului, modificarea dispoziției nr. 1109 din 9 martie

2005 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, în sensul ca măsurile

reparatorii prin echivalent acordate pentru imobilul situat în Pitești,

(teren în suprafață de 653 mp și construcții, în prezent

demolate), expropriat prin Decretul nr. 72/1986, care a aparținut în

cotă de ½ autorului O.A., să se stabilească „la valoarea

reală a acestora”.

În motivarea cererii contestatorii

au arătat că prin dispoziția atacată a fost respinsă

cererea de acordare a despăgubirilor pentru construcțiile demolate,

deși conform titlului de proprietate, contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1554/1975, autorul lor a dobândit în indiviziune cu

soții T. o cotă de ½ din imobil, iar despăgubirile plătite

acestuia cu ocazia exproprierii au fost doar de 7196 lei, sumă

inferioară contravalorii cotei lui de drept și că

despăgubirile acordate pentru teren, de 424.973.784 lei, nu corespund

valorii reale de piață a acestuia.

Tribunalul Argeș, secția

civilă, prin sentința civilă nr. 1401 din 4 octombrie 2005 a

admis contestația și a dispus modificarea dispoziției nr.

1109/2005, în sensul acordării către reclamanți de

despăgubiri în echivalent în sumă de 41.846.233 lei pentru

construcție și de 73.190 EURO (sau echivalentul în lei la data

efectuării plății) pentru teren.

Cuantumul despăgubirilor a fost

stabilit conform expertizelor tehnice efectuate în cauză, în

specialitățile topografie construcții, instanța având în

vedere prevederile art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001.

Sentința a rămas definitivă

prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de intimați potrivit

deciziei civile nr. 57/A din 6 aprilie 2006, pronunțată de Curtea de

Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și

asigurări sociale în dosarul nr. 465/CIV/2006.

Motivul de apel care viza

împrejurarea că urmare a modificării Legii nr. 10/2001prin Legea nr.

247/2005 apelanții nu mai au calitatea de a emite dispoziții de

acordare a despăgubirilor, această atribuție revenind Comisiei

Centrale pentru stabilirea despăgubirilor a fost înlăturat de

instanța de apel cu motivarea că dispoziția contestată a

fost emisă înainte de modificarea Legii nr. 10/2001, iar potrivit

principului

tempus regit actum

, legalitatea acestei dispoziții se

analizează în funcție de dispozițiile legale în vigoare la data

emiterii sale.

Susținerea apelanților

potrivit căreia, din valoarea totală a despăgubirilor pentru

teren nu s-a scăzut suma de 1.469,35 lei plătită autorului

contestatorilor, a fost respinsă ca nefondată, instanța de apel

apreciind că apelanții nu au formulat la instanța de fond

obiecțiuni la raportul de expertiză în termenul prevăzut de

lege, că obiecțiunile la raportul de expertiză nu se pot formula

pentru prima dată în apel, contrar dispozițiilor art. 108 pct. 3 C.

proc. civ. și că nu s-au făcut nici un fel de dovezi că

suma a fost plătită autorului intimaților reclamanți.

Împotriva deciziei au declarat

recurs apelanții Municipiul Pitești și Primarul municipiului

Pitești, criticând-o ca fiind nelegală pentru aceleași motive

invocate și în apel pe care le-au reprodus în cuprinsul cererii de recurs.

Prima critică, ce vizează

faptul că, după modificarea Legii nr. 10/2001, unitatea

investită cu soluționarea notificării nu poate face decât

propunerea privind acordarea de despăgubiri, nemaiavând calitatea de a

emite dispoziție de acordare a despăgubirilor este neîntemeiată,

Curtea însușindu-și considerentele în raport cu care a fost

înlăturată de instanța anterioară în etapa procesuală

a apelului.

Suplimentar, se constată

că această critică este și lipsită de interes.

Admițând contestația

formulată de reclamanți, prima instanță doar a modificat

dispoziția nr. 1109 din 9 martie 2005, pronunțându-se în limitele în

care a fost investită, prin stabilirea dreptului la măsuri

reparatorii în echivalent și pentru construcțiile demolate și

reevaluarea (conform raportului de expertiză) a cuantumului

despăgubirilor pentru teren.

Contrar afirmației recurentei,

instanța nu a dispus obligarea pârâților la emiterea unei noi

dispoziții prin care să „acorde” reclamanților despăgubirile

în echivalent și nu a nesocotit competența exclusivă a Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite titlurile de

proprietate în procedura reglementă prin Titlul VII din Legea nr.

247/2005.

Conform art. 16 alin. (1) din Titlul

VII, Legea nr. 247/2005; „Deciziile/dispozițiile emise de

unitățile investite cu soluționarea notificărilor (…) în

care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire (…)

se predau pe baza de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei

Centrale (…)”.

Nici anterior modificării Legii

nr. 10/2001, despăgubirile acordate în condițiile prevăzute de

art. 24 alin. (1) prin deciziei/dispoziție motivată nu erau achitate

de unitatea emitentă, investită cu soluționarea

notificării, ci erau înaintate prefecturii, în cadrul procedurii

reglementată de art. 36-40 din actul normativ.

După modificare art. 24 din

Legea nr. 10/2001, abrogarea art. 36-40 din lege și intrarea în vigoare a

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, atât deciziile/dispozițiile emise

anterior (prin care s-au făcut oferte de acordare de măsuri

reparatorii în echivalent, modificate sau nu prin hotărâri

judecătorești în urma contestațiilor formulate de persoanele

îndreptățite), cât și deciziile/dispozițiile emise

după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 (prin care se propune

acordarea de despăgubiri) sunt supuse, de drept, aceleași proceduri

(art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005) urmând a fi înaintate Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recursul este fondat pentru cel

de-al doilea motiv de recurs invocat, în limitele căruia în cauză

este incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Prin acest motiv de recurs s-a

susținut că instanțele anterioare nu au avut în vedere

procesul-verbal de evaluare nr. 23111 din 27 mai 2004, potrivit căruia

pentru teren s-a achitat la data preluării de către stat suma de

1469,25 lei, sumă care nu a fost dedusă din suma totală

calculată.

Potrivit dispozițiilor art. 11

alin. (7) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazul în care restituirea

în natură a imobilelor expropriate nu este posibilă, „valoarea

măsurilor reparatorii în echivalent se stabilește prin scăderea

valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv

pentru construcții, din valoarea corespunzătoare a părții

din imobilul expropriat, teren și construcții, care nu se poate

restitui în natură (…)”.

Investită fiind cu

soluționarea contestației, instanța avea obligația să

aplice textul de lege și să deducă din valoarea actuală a

imobilului sumele primite de proprietari, cu titlul de despăgubiri, cu

ocazia exproprierii.

În cuprinsul cererii introductive,

reclamanții au recunoscut că pentru construcțiile demolate au

fost calculate și plătite coproprietarilor despăgubiri de 51.967

lei, deși valoarea reală era mai mare, iar autorul lor, O.A., a

primit numai suma de 7.196 lei, deși avea o cotă de ½ din imobilul

cumpărat în anul 1957, în indiviziune cu soții T.

Reclamanții nu au contestat în

primă instanță nici faptul că s-au plătit

despăgubiri în cuantum de 1469 lei și pentru terenul expropriat,

coproprietatea indiviză a autorului lor și a soților T.;

dimpotrivă, reclamanții sunt cei care, în cadrul probei cu

înscrisuri, au depus la termenul din 24 mai 2005, două fise de evaluare ale

imobilului (filele 25 și 26 dosar tribunal) din care rezultă că,

la data exproprierii, valoarea totală a despăgubirilor calculate

și plătite de către stat coproprietarilor T.A., T.M. și

O.A. a fost de 54.463 lei (44.771 lei pentru construcții și 1469 lei

pentru teren).

Contrar acestor înscrisuri,

recunoașterii făcută de reclamanți prin contestație

și dispozițiilor imperative ale art. 11 alin. (7) din Legea nr.

10/2001, la un termen ulterior depunerii înscrisurilor, tribunalul a admis proba

cu expertiza tehnică topografică și în specialitatea

construcții, fără să stabilească drept obiectiv

și deducerea valorii actualizate a despăgubirilor primite la data

exproprierii și, în final, fără a cenzura conținutul

rapoartelor de expertiză a stabilit dreptul reclamanților la

măsuri reparatorii în echivalent la valoarea calculată cu privire la

întregul imobil, deși cota indiviză de drept deținută de

autorul acestora anterior preluării a fost de ½.

Menținând soluția

adoptată în primă instanță, instanța de apel a apreciat

ca neîntemeiată critica referitoare la faptul că din valoarea

totală ce reprezintă despăgubiri pentru teren nu s-a scăzut

suma de 1.469,25 lei, cu motivarea că la instanța de fond

apelanții nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză

și nu s-au făcut dovezi că suma a fost plătită

autorului intimaților -reclamanți.

Decizia este nelegală.

Pe de o parte, deducerea sumelor

(actualizate) plătite de stat, se impune a fi făcută de

instanță în interpretarea și aplicarea legii, independent de

faptul că s-au formulat sau nu obiecțiuni la raportul de

expertiză.

Potrivit dispozițiilor art. 129

alin. (5) C. proc. civ. , judecătorii pot dispune administrarea probelor

pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se

împotrivesc.

Prima instanță,

admițând cererea de probatorii, avea obligația să

stabilească, din oficiu, pentru corecta aplicare a legii speciale de

reparație, drept obiectiv al lucrărilor de specialitate, deducerea

sumelor încasate la expropriere, independent de atitudinea procesuală a

pârâților, iar instanța de apel trebuia să verifice, în limitele

cererii de apel, atât stabilitatea situației de fapt cât și modul în

care prima instanță a aplicat legea, dispozițiile art. 129 alin.

(5) C. proc. civ. fiind aplicabile și în această fază

procesuală, conform art. 298 C. proc. civ.

Or, în condițiile în care,

după cum am mai arătat, reclamanților li s-a recunoscut în

primă instanță dreptul la măsuri reparatorii pentru

întregul imobil, deși autorul lor deținea doar cota indiviză de

1/2 , cu încălcarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

(dispoziție care însă nu mai poate fi cenzurată de instanța

de control judiciar, în măsura în care nu a făcut obiectul criticii

în motivele de apel și de recurs), în limita motivului de apel invocat,

instanța de apel trebuia să deducă suma de 1.469,25 lei

plătită de stat în anul 1986, independent de faptul că

această sumă a fost încasată de autorul reclamanților sau

de coproprietarii T.A. și T.M., sumă ce urma să fie

actualizată prin completarea raportului de expertiză întocmit în

primă instanță.

Pentru considerentele prezentate, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și a

dispozițiilor art. 314 C. proc. civ. , Înalta Curte de Casație

și Justiție urmează să admită recursul, să caseze

decizia recurată și să trimită cauza spre rejudecare la

aceeași instanță, în vederea completării raportului de

expertiză de evaluare a terenului, în sensul deducerii din valoarea de

piață a terenului expropriat a sumei de 1.469,25 lei,

actualizată, plătită de stat cu ocazia exproprierii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

pârâții Municipiul Pitești și Primarul municipiului Pitești

împotriva deciziei nr. 57/A din 6 aprilie 2006 a Curții de Apel

Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și

asigurări sociale, pe care o casează și trimite cauza pentru

rejudecarea apelului declarat de pârâți la aceeași

instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 26 octombrie 2006.