ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8619/2006

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Contestatorii O.M., O.L., O.S., O.C., O.M., D.C., O.T. și S.S. au solicitat Tribunalului Argeș, pe rolul căruia contestația a fost înregistrată sub nr. 2410/Civ/2005, în contradictoriu cu intimații Municipiul Pitești și Primăria Municipiului, modificarea dispoziției nr. 1109 din 9 martie 2005 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, în sensul ca măsurile reparatorii prin echivalent acordate pentru imobilul situat în Pitești, (teren în suprafață de 653 mp și construcții, în prezent demolate), expropriat prin Decretul nr. 72/1986, care a aparținut în cotă de ½ autorului O.A., să se stabilească „la valoarea reală a acestora”.

În motivarea cererii contestatorii au arătat că prin dispoziția atacată a fost respinsă cererea de acordare a despăgubirilor pentru construcțiile demolate, deși conform titlului de proprietate, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1554/1975, autorul lor a dobândit în indiviziune cu soții T. o cotă de ½ din imobil, iar despăgubirile plătite acestuia cu ocazia exproprierii au fost doar de 7196 lei, sumă inferioară contravalorii cotei lui de drept și că despăgubirile acordate pentru teren, de 424.973.784 lei, nu corespund valorii reale de piață a acestuia. Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1401 din 4 octombrie 2005 a admis contestația și a dispus modificarea dispoziției nr. 1109/2005, în sensul acordării către reclamanți de despăgubiri în echivalent în sumă de 41.846.233 lei pentru construcție și de 73.190 EURO (sau echivalentul în lei la data efectuării plății) pentru teren.

Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit conform expertizelor tehnice efectuate în cauză, în specialitățile topografie construcții, instanța având în vedere prevederile art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001. Sentința a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de intimați potrivit deciziei civile nr. 57/A din 6 aprilie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. 465/CIV/2006.

Motivul de apel care viza împrejurarea că urmare a modificării Legii nr. 10/2001prin Legea nr. 247/2005 apelanții nu mai au calitatea de a emite dispoziții de acordare a despăgubirilor, această atribuție revenind Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor a fost înlăturat de instanța de apel cu motivarea că dispoziția contestată a fost emisă înainte de modificarea Legii nr. 10/2001, iar potrivit principului tempus regit actum , legalitatea acestei dispoziții se analizează în funcție de dispozițiile legale în vigoare la data emiterii sale.

Susținerea apelanților potrivit căreia, din valoarea totală a despăgubirilor pentru teren nu s-a scăzut suma de 1.469,35 lei plătită autorului contestatorilor, a fost respinsă ca nefondată, instanța de apel apreciind că apelanții nu au formulat la instanța de fond obiecțiuni la raportul de expertiză în termenul prevăzut de lege, că obiecțiunile la raportul de expertiză nu se pot formula pentru prima dată în apel, contrar dispozițiilor art. 108 pct. 3 C. proc. civ. și că nu s-au făcut nici un fel de dovezi că suma a fost plătită autorului intimaților reclamanți. Împotriva deciziei au declarat recurs apelanții Municipiul Pitești și Primarul municipiului Pitești, criticând-o ca fiind nelegală pentru aceleași motive invocate și în apel pe care le-au reprodus în cuprinsul cererii de recurs.

Prima critică, ce vizează faptul că, după modificarea Legii nr. 10/2001, unitatea investită cu soluționarea notificării nu poate face decât propunerea privind acordarea de despăgubiri, nemaiavând calitatea de a emite dispoziție de acordare a despăgubirilor este neîntemeiată, Curtea însușindu-și considerentele în raport cu care a fost înlăturată de instanța anterioară în etapa procesuală a apelului. Suplimentar, se constată că această critică este și lipsită de interes. Admițând contestația formulată de reclamanți, prima instanță doar a modificat dispoziția nr. 1109 din 9 martie 2005, pronunțându-se în limitele în care a fost investită, prin stabilirea dreptului la măsuri reparatorii în echivalent și pentru construcțiile demolate și reevaluarea (conform raportului de expertiză) a cuantumului despăgubirilor pentru teren.

Contrar afirmației recurentei, instanța nu a dispus obligarea pârâților la emiterea unei noi dispoziții prin care să „acorde” reclamanților despăgubirile în echivalent și nu a nesocotit competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite titlurile de proprietate în procedura reglementă prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Conform art. 16 alin. (1) din Titlul VII, Legea nr. 247/2005; „Deciziile/dispozițiile emise de unitățile investite cu soluționarea notificărilor (…) în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire (…) se predau pe baza de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale (…)”.

Nici anterior modificării Legii nr. 10/2001, despăgubirile acordate în condițiile prevăzute de art. 24 alin. (1) prin deciziei/dispoziție motivată nu erau achitate de unitatea emitentă, investită cu soluționarea notificării, ci erau înaintate prefecturii, în cadrul procedurii reglementată de art. 36-40 din actul normativ.

După modificare art. 24 din Legea nr. 10/2001, abrogarea art. 36-40 din lege și intrarea în vigoare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, atât deciziile/dispozițiile emise anterior (prin care s-au făcut oferte de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, modificate sau nu prin hotărâri judecătorești în urma contestațiilor formulate de persoanele îndreptățite), cât și deciziile/dispozițiile emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 (prin care se propune acordarea de despăgubiri) sunt supuse, de drept, aceleași proceduri (art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005) urmând a fi înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Recursul este fondat pentru cel de-al doilea motiv de recurs invocat, în limitele căruia în cauză este incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Prin acest motiv de recurs s-a susținut că instanțele anterioare nu au avut în vedere procesul-verbal de evaluare nr. 23111 din 27 mai 2004, potrivit căruia pentru teren s-a achitat la data preluării de către stat suma de 1469,25 lei, sumă care nu a fost dedusă din suma totală calculată. Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazul în care restituirea în natură a imobilelor expropriate nu este posibilă, „valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabilește prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcții, din valoarea corespunzătoare a părții din imobilul expropriat, teren și construcții, care nu se poate restitui în natură (…)”.

Investită fiind cu soluționarea contestației, instanța avea obligația să aplice textul de lege și să deducă din valoarea actuală a imobilului sumele primite de proprietari, cu titlul de despăgubiri, cu ocazia exproprierii.

În cuprinsul cererii introductive, reclamanții au recunoscut că pentru construcțiile demolate au fost calculate și plătite coproprietarilor despăgubiri de 51.967 lei, deși valoarea reală era mai mare, iar autorul lor, O.A., a primit numai suma de 7.196 lei, deși avea o cotă de ½ din imobilul cumpărat în anul 1957, în indiviziune cu soții T. Reclamanții nu au contestat în primă instanță nici faptul că s-au plătit despăgubiri în cuantum de 1469 lei și pentru terenul expropriat, coproprietatea indiviză a autorului lor și a soților T.; dimpotrivă, reclamanții sunt cei care, în cadrul probei cu înscrisuri, au depus la termenul din 24 mai 2005, două fise de evaluare ale imobilului (filele 25 și 26 dosar tribunal) din care rezultă că, la data exproprierii, valoarea totală a despăgubirilor calculate și plătite de către stat coproprietarilor T.A., T.M.

și O.A. a fost de 54.463 lei (44.771 lei pentru construcții și 1469 lei pentru teren).

Contrar acestor înscrisuri, recunoașterii făcută de reclamanți prin contestație și dispozițiilor imperative ale art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, la un termen ulterior depunerii înscrisurilor, tribunalul a admis proba cu expertiza tehnică topografică și în specialitatea construcții, fără să stabilească drept obiectiv și deducerea valorii actualizate a despăgubirilor primite la data exproprierii și, în final, fără a cenzura conținutul rapoartelor de expertiză a stabilit dreptul reclamanților la măsuri reparatorii în echivalent la valoarea calculată cu privire la întregul imobil, deși cota indiviză de drept deținută de autorul acestora anterior preluării a fost de ½. Menținând soluția adoptată în primă instanță, instanța de apel a apreciat ca neîntemeiată critica referitoare la faptul că din valoarea totală ce reprezintă despăgubiri pentru teren nu s-a scăzut suma de 1.469,25 lei, cu motivarea că la instanța de fond apelanții nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză și nu s-au făcut dovezi că suma a fost plătită autorului intimaților -reclamanți.

Decizia este nelegală. Pe de o parte, deducerea sumelor (actualizate) plătite de stat, se impune a fi făcută de instanță în interpretarea și aplicarea legii, independent de faptul că s-au formulat sau nu obiecțiuni la raportul de expertiză. Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. , judecătorii pot dispune administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. Prima instanță, admițând cererea de probatorii, avea obligația să stabilească, din oficiu, pentru corecta aplicare a legii speciale de reparație, drept obiectiv al lucrărilor de specialitate, deducerea sumelor încasate la expropriere, independent de atitudinea procesuală a pârâților, iar instanța de apel trebuia să verifice, în limitele cererii de apel, atât stabilitatea situației de fapt cât și modul în care prima instanță a aplicat legea, dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. fiind aplicabile și în această fază procesuală, conform art. 298 C. proc. civ. Or, în condițiile în care, după cum am mai arătat, reclamanților li s-a recunoscut în primă instanță dreptul la măsuri reparatorii pentru întregul imobil, deși autorul lor deținea doar cota indiviză de 1/2 , cu încălcarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, (dispoziție care însă nu mai poate fi cenzurată de instanța de control judiciar, în măsura în care nu a făcut obiectul criticii în motivele de apel și de recurs), în limita motivului de apel invocat, instanța de apel trebuia să deducă suma de 1.469,25 lei plătită de stat în anul 1986, independent de faptul că această sumă a fost încasată de autorul reclamanților sau de coproprietarii T.A.

și T.M., sumă ce urma să fie actualizată prin completarea raportului de expertiză întocmit în primă instanță. Pentru considerentele prezentate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 314 C. proc. civ. , Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să admită recursul, să caseze decizia recurată și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea completării raportului de expertiză de evaluare a terenului, în sensul deducerii din valoarea de piață a terenului expropriat a sumei de 1.469,25 lei, actualizată, plătită de stat cu ocazia exproprierii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâții Municipiul Pitești și Primarul municipiului Pitești împotriva deciziei nr. 57/A din 6 aprilie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care o casează și trimite cauza pentru rejudecarea apelului declarat de pârâți la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2006.