ÎCCJ, Decizia nr. 181/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 181/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1024 din 5 iulie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a respins,

ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată

de inculpatul D.L.A.și a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut că la data de 1 iulie 2011 inculpatul

a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar.

Prima instanță a

reținut că inculpatul D.L.A. este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în

faptul că a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat.

1) În perioada anului

2010 – începutul anului 2011, în calitatea deținută, de șef al B.V.C.S.A. a

aderat și sprijinit grupul infracțional organizat.

2) În acest context,

împreună cu inculpatul B.E., începând cu data de 27 octombrie 2010, a ordonat

blocarea completă a intrării în țară a mărfurilor de tip textile și

încălțăminte, iar apoi, peste câteva zile, a tuturor mărfurilor importate prin B.V.C.S.A.,

ca măsură de retorsiune pentru neplata de către unii intermediari vamali,

printre care, în special inculpatul D.M. și inculpatul A.N.A.R.B.M., a taxelor

cuvenite grupului infracțional organizat din care făcea parte, inclusiv a

sumelor datorate cu titlu de mită către lucrătorii vamali. Această acțiune era

menită a-i determina pe intermediarii vamali menționați să achite aceste sume

de bani.

3) Inculpatul D.L.A.

a fost permanent informat de membrii grupului infracțional organizat despre

acțiunile infracționale desfășurate în B.V.C.S.A., solicitându-i-se acordul cu

privire la acestea.

Astfel, cu ocazia

unor operațiuni de tranzit vamal efectuate de intermediarul A.N.A.R.B.M. la

data de 24 august 2010, în privința unor mărfuri introduse în țară prin B.V.C.S.A.,

cu destinația vamală Slobozia, pentru care s-a plătit mită lucrătorilor vamali

prin intermediul inculpatului T.D.I., acesta l-a informat de cele întâmplate pe

inculpatul D.L.A.

4) La data de 25

septembrie 2010 (ora 16:08:08), într-o discuție dintre inculpatul T.D.I. și

inculpatul O.C.C., adjunctul inculpatului D.L.A., s-a menționat de către O.C.C.

că s-a luat legătura și cu D.L.A., care a fost de părere că „ne facem, de

căcat” pentru că toate operațiunile au fost deja închise și totul „e în regulă,

fără probleme”.

5) În legătură cu

întârzierile la plata datoriilor către comisionarii vamali, incluzând și sumele

date ca mită lucrătorilor vamali, la data de 12 octombrie 2010, inculpatul T.D.I.

i-a cerut inculpatului D.L.A. să facă presiuni asupra inculpatului D.M. pentru

a-și plăti datoriile.

6) La 24 octombrie 2010,

orele 13:24:06, într-o discuție purtată între inculpatul T.D.I. și inculpatul Ț.V.,

referitoare la introducerea în țară a unor containere cu mărfuri prin firme

fantomă, s-a afirmat că despre aceste operațiuni a fost informat și D.L.A.

7) La data de 26

octombrie 2010 orele 10:09:08, inculpatul T.D.I. i-a cerut sfatul inculpatului D.L.A.

cum să procedeze în cazul unui client al SC C.C.S, G. BV, care realizează o

operațiune de tranzit vamal către B.V.T.E. București, ocazie cu care inculpatul

D.L.A. a promis să îl ajute, precizând că mita ce trebuie oferită la biroul

vamal de destinație este de 500 euro („o palmă europeană”).

8) La data de 27

octombrie 2010, inculpatul D.L.A. a direcționat un client, prin intermediul

inculpatului P.L. către inculpatul T.D.I. pentru rezolvarea unor operațiuni de

tranzit vamal, prin darea de mită lucrătorilor vamali implicați.

9) La data de 3

noiembrie 2010, ora 08:29:18, inculpatul D.L.A. i-a cerut inculpatului T.D.I.

să-i facă legătura unui prieten al său cu „Antena” (inculpatul M.R.), pentru

realizarea unor operațiuni de import prin intermediul acestuia, iar la data de 3

noiembrie 2010 ora 09:15:11, inculpatul T.D.I. a luat legătura cu inculpatul M.R.

în sensul cerut de inculpatul D.L.A.

10) La data de 13

noiembrie 2010 orele 15:12:33, inculpatul T.D.I. i-a recomandat inculpatului C.M.

să ia legătura cu inculpatul D.L.A., pentru că așa i-a indicat acesta din urmă

pentru rezolvarea unor probleme în legătură cu operațiunile vamale ale acestuia

(a se vedea și 13 noiembrie 2010 orele 15:54:28), ce presupuneau introducerea

în țară de mărfuri contrafăcute, purtând însemnele mărcii C.K. În final,

problema s-a rezolvat prin plata unei mite în valoare de 3.000 dolari S.U.A.,

prin intermediul inculpatului T.D.I. (13 noiembrie 2010 ora 20:50:31).

11) La data de 15

noiembrie 2010 orele 10:19:21, inculpatul D.L.A. a intervenit pe lângă

inculpații Ț.V. și T.D.I. pentru rezolvarea de către aceștia a unei operațiuni

vamale a unui prieten al său, vizând introducerea în țară, în condiții ilegale,

a 4 containere cu mărfuri.

12) La data de 13

ianuarie 2011, orele 09:50:06, inculpatul T.D.I. i-a cerut numitului O.M.,

angajat al SC C.C.S., să îl întrebe și pe inculpatul D.L.A. dacă este de acord

cu o operațiune vamală în care este implicată o persoană neagreată de acesta.

13) La data de 22

septembrie 2010, orele 11:50:34, inculpatul D.L.A. i-a dat consultații de

specialitate vamală numitului „TOLI” despre modul cum ar trebui să procedeze

pentru introducerea în țară a unor mărfuri importate din China, cu mențiunea

„porțelan” în actele de proveniență, pentru a o putea declara la vamă ca

„ceramică”, încadrare tarifară ce presupunea taxe mai mici (orele 12:58:45).

14) La data de 3

octombrie 2010, orele 10:01:44, inculpatul D.L.A. a fost avertizat de un

lucrător de poliție că „toată treaba e nasoală”, „pentru că nu au rezolvat ăia

chestiunea”, acesta precizând că va vorbi pentru a afla ce s-a întâmplat.

Lucrătorul de poliție a mai precizat „te rog mult de tot, pentru că e mare

criză și e dificil (…)”.

La aceeași dată,

orele 11

:

18:18, inculpatul i-a

comunicat lucrătorului de poliție, într-un limbaj codat că persoana „a avut

presiunea mai mică la o roată, altfel decât presiunea recomandată de

producător”.

15) La data de 22

noiembrie 2010, orele 12:37:11, inculpatul D.L.A. s-a implicat în rezolvarea

unei probleme legată de activitatea vamală a inculpatului M.R., arătându-i

inculpatului B.E. că „nu am putut să vorbesc decât la telefon și n-am putut

să-i spun nume, cu astea, concret”.

Organele de urmărire

penală l-au situat pe inculpatul D.L.A., iar în cursul actualei faze a

procesului penal instanța nu are competența a cenzura prezentarea grupului infracțional

organizat, la palierul numărul 3 „palierul de comandă și coordonare la nivelul

sistemului vamal”.

Prima instanță a

apreciat că în această cauză, în raport cu modul de organizare/ierarhizare al

presupusului grup infracțional, situarea inculpatului D.L.A.la unul din

palierele superioare ale acestuia, având în vedere probele și indiciile

temeinice existente până în prezent, este de natură a justifica concluzia

privind „necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească

alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului

prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea

mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul.

Amplele concluzii ale

apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului, precum și

ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a

prezentei hotărâri.

Analizând cauza prin

prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins,

pentru considerentele ce urmează:

Liberarea provizorie,

deși nu este o măsură preventivă, poate fi considerată ca fiind o modalitate de

individualizare a măsurii arestării preventive, o instituție destinată să concilieze

libertatea individuală (prin evitarea detenției) și protecția socială (impunând

un control asupra persoanei liberate, prin instituirea de obligații sau de

restricții ale libertății), scopul urmărit prin ambele măsuri – chiar dacă sunt

de natură diferită – fiind același și anume, buna desfășurare a procesului

penal în ansamblul său.

Individualizarea

măsurii preventive este lăsată, întotdeauna, la latitudinea judecătorului,

respectiv, a instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar

este suficient sau se impune luarea, respectiv, menținerea, față de inculpat, a

măsurii arestării preventive.

Din analiza

prevederilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, „scopul

măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control

judiciar sau pe cauțiune” corelate cu cele ale art. 160

2

C. proc.

pen., rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie trebuie

îndeplinite trei condiții, două pozitive și una negativă.

Prima condiție

pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie (indiferent de modalitate)

este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă

în lipsa unei stări de arest efectiv.

A doua condiție

pozitivă, vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite.

Sub acest aspect,

potrivit dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., „liberarea

provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor

săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care

lege prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani”.

Condiția negativă

vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după

liberarea provizorie.

Astfel, potrivit art.

160

2

alin. (2) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control

judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea

de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau

că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte”.

Îndeplinirea

condițiilor sus-menționate nu conferă celui arestat un drept la liberarea

provizorie, ci numai o vocație – concluzie ce se desprinde din art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. - care prevede „liberarea provizorie sub control

judiciar se poate acorda (...)”, instanța de judecată având facultatea și nu

obligația de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă

apreciază că detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului

penal, astfel cum este definit în art. 136 C. proc. pen. nu poate fi asigurat

decât prin menținerea măsurii arestării preventive.

Din perspectiva

Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5

3

se arată că

orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit.

c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil

sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată

unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Pentru a înțelege

sensul dispozițiilor legale sus-menționate, în jurisprudența sa, instanța

europeană a stabilit cu exactitate domeniul lor de aplicare. Astfel, s-a

apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei

împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze

dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment

dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele

cauzei, putea fi impus, în mod rezonabil, unei persoane prezumată nevinovată.

Cu valoare de

principiu, instanța europeană a decis că termenul final al detenției provizorii

la care se referă art. 5

3

din Convenție este ziua când hotărârea de

condamnare a devenit definitivă sau aceea în care s-a stabilit asupra fondului

cauzei, fie chiar numai în primă instanță. A mai stabilit Curtea că, gravitatea

unei fapte poate justifica menținerea stării de arest, în condițiile în care

durata acesteia nu a depășit o limită rezonabilă.

Raportând

dispozițiile cuprinse în legea națională (art. 160

2

și urm. C. proc.

pen.) corelate cu prevederile art. 5

3

din Convenție, la speța dedusă

judecății, Înalta Curte constată că în acest moment, un control judiciar

instituit în sarcina inculpatului D.L.A. ar fi insuficient pentru realizarea

scopului procesului penal, astfel cum este definit de art. 136 alin. (1) C.

proc. pen. și că, se impune menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat

în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și

gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că, prin încheierea din Camera de consiliu nr. 759

din 24/25 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 4374/1/2011, (definitivă prin încheierea nr. 143 din 31

mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5

judecători, în dosarul nr. 4454/1/2011, prin respingerea, ca nefondat a

recursului formulat de inculpat), Înalta Curte de Casație și Justiție, a dispus

în baza art. 149

1

raportat la art. 143, art. 148 alin. (1) lit. f)

și art. 151 C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului D.L.A. pe o

durată de 29 de zile, de la data încarcerării.

Temeiurile de drept

ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului le-au

constituit dispozițiile art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.,

judecătorul fondului reținând că există probe și indicii temeinice care duc la

presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care s-a

cerut arestarea preventivă și că lăsarea lui în liberate prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică [condiții prevăzute în art. 148 lit. f) C. proc. pen.].

Înalta Curte

apreciază că, nu numai la luarea unei măsuri preventive, ci și la aprecierea

temeiniciei oricărei cereri care vizează punerea în libertate, trebuie

analizată, chiar și în cazul în care textul prevăzut pentru o anumită

instituție nu menționează expres, condiția referitoare la pericolul pentru ordinea

publică pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate - condiție

cerută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - și care a constituit temei

legal ce a stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului.

La analizarea cererii

de liberare provizorie sub control judiciar trebuie avute în vedere natura

și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat

și împrejurarea că lăsarea sa în libertate ar reprezenta un pericol

concret pentru ordinea publică, iar nu numai datele ce caracterizează favorabil

persoana inculpatului și care ar justifica admiterea cererii.

Astfel, natura

infracțiunii presupus a fi săvârșită, gradul de pericol social concret al

faptei, modalitățile și împrejurările comiterii (inculpatul, în calitate de șef

al B.V.C.S.A. a aderat și sprijinit grupul infracțional organizat, a ordonat

împreună cu inculpatul B.E. blocarea completă a intrării în țară a unor mărfuri

iar apoi a tuturor mărfurilor importate, ca măsură de retorsiune pentru neplata

de către unii intermediari vamali a taxelor cuvenite grupului infracțional

organizat, inclusiv a sumelor datorate cu titlu de mită către lucrătorii

vamali), urmările negative pe care le produce contribuind la amplificarea

fenomenului de criminalitate transfrontalieră și implicit la diminuarea

credibilității instituțiilor statului, sunt argumente pentru care Înalta Curte

apreciază că nu se impune lăsarea în libertate a inculpatului D.L.A.

A analiza

instituția liberării provizorii sub control judiciar numai prin raportare

la condițiile limitativ prevăzute în art. 160

2

C. proc. pen.

și la datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului, ar însemna

ignorarea dispozițiilor referitoare la scopul măsurilor preventive, între

care și acela de a se asigura buna desfășurare a procesului penal.

Totodată, analizând

numai condițiile menționate de art. 160

2

C. proc. pen. se

poate ajunge la punerea în libertate a unei persoane care, în raport cu

infracțiunile grave pentru care este cercetată, cu modalitatea concretă în

care s-a reținut că au fost comise și de urmările produse, prezintă

un pericol concret pentru ordinea publică, cel puțin la acest moment

procesual.

Referitor la critica

privind lipsa probelor care să ducă la concluzia comiterii de către inculpat a

faptelor care îi sunt imputate, Înalta Curte o apreciază ca nefondată, având în

vedere stadiul procesual în care se află cauza, dar și jurisprudența

C.E.D.O., potrivit căreia, pentru justificarea arestării nu se poate pretinde a

se dovedi și stabili realitatea și natura infracțiunilor pretins

comise, acesta fiind scopul urmăririi penale, detenția permițând desfășurarea

normală a acesteia (cauza C. vs T.).

Așa fiind, se

constată că încheierea atacată este legală, temeinică și riguros motivată,

motivele de recurs invocate fiind nefondate.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. raportat la art. 160

9

C. proc. pen., recursul declarat de

inculpat va fi respins, ca nefondat.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul D.L.A. împotriva încheierii nr. 1024

din 6 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 5594/1/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 iulie 2011.