ÎCCJ, Decizia nr. 180/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 180/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 985 din 5 iulie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a respins,

ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată

de inculpatul M.A. și a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut că la data de 30 iunie 2011

inculpatul a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar.

Prima instanță a

reținut că inculpatul M.A. este cercetat sub aspectul săvârșirii următoarelor

infracțiuni:

I. Infracțiunea

prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în

faptul că a inițiat și constituit un grup infracțional organizat.

II. Infracțiunea de

luare de mită prevăzută și pedepsită de art. 254 pct. 1 și 2 C. pen. raportat

la art. 6 și art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

În calitate de

lucrător vamal în cadrul V.C.S.A., șef control fizic containere în cadrul B.V.C.S.A.,

a săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași

rezoluții infracționale, mai multe acte materiale specifice infracțiunii de

luare de mită.

În concret,

inculpatul M.A., atât singur, cât și împreună cu alți lucrători vamali din

cadrul B.V.C.S.A., a cerut diverse sume de bani de la mai mulți intermediari

vamali și importatori, printre care A.E.H., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., C.L. și

alții, prin intermediul comisionarului T.D.I., reprezentant al SC C.C.S. SRL

Constanța, în scopul de a-și încălca atribuțiile de serviciu și a permite

intrarea în țară a unor containere importate, ce conțineau, după caz: mărfuri

contrafăcute, alte mărfuri decât cele înscrise în declarația vamală de import

sau mărfuri în alte cantități ori cu o altă valoare decât cele declarate sau în

scopul de a-și îndeplini îndatoririle de serviciu, prin procesarea

respectivelor containere, permițând accesul lor în țară, în loc să fie blocate

în vamă fără vreun temei legal plauzibil.

Astfel:

1) La data de 2

septembrie 2010, orele 17

:

22:23, inculpatul M.A. i-a solicitat inculpatului

T.D.I., reprezentant al comisionarului vamal SC C.C.S. SRL, ca unul din

importatori sau intermediari vamali, neidentificat, descris codat sub denumirea

de „inginerul chelios”, să plătească cu titlu de mită suma de 3.000 dolari S.U.A.,

pentru a se permite intrarea în țară a unei cantități de 30 baxuri cu pixuri (2

septembrie 2010, orele 17

:

22:23).

2) La data de 30

septembrie 2010, orele 13

:

01:23, inculpatul M.A. l-a informat pe

inculpatul T.D.I. că suma ce trebuia oferită ca mită pentru a se permite

intrarea în țară a unui container conținând ață de cusut este de 5.500 dolari S.U.A.

(30 septembrie 2010, orele 13:01:23).

3) La data de 8

octombrie 2010, orele 14:21:27, inculpatul M.A. a consimțit să își încalce

atribuțiile de serviciu, permițând intrarea în țară a două containere,

aparținând societății G., la cererea inculpatului T.D.I., în condițiile în care

primul container conținea o proporție de 25% mărfuri ilicite, iar cel de-al

doilea container conținea 98% mărfuri ilicite, bazându-se pe plata unei sume de

bani nedeterminate, cu titlu de mită, percepută de inculpatul T.D.I. de la

importatori sau intermediari vamali (8 octombrie 2010, orele 14:21:27; 15:11:36).

4) În cursul serii de

15 noiembrie 2010, inculpatul M.A. i-a dat detalii inculpatului T.D.I. cu

privire la cantitățile de mărfuri contrafăcute (respectiv jucării) existente

într-un container ce urma să fie introdus în țară prin încălcarea îndatoririlor

de serviciu de către inculpatul M.A.; în baza informațiilor furnizate de M.A.,

inculpatul T.D.I. i-a pretins inculpatului M.R. suma de 1.500 dolari S.U.A., cu

titlu de mită pentru lucrătorii vamali, în scopul ca aceștia să-și încalce

atribuțiile de serviciu și să permită intrarea în țară a mărfurilor

contrafăcute (15 noiembrie 2010, orele 18:45:02 – în corespondență cu T.D.I.).

5) La data de 17

noiembrie 2010, inculpatul M.A. i-a cerut inculpatului T.D.I. plata unei sume

de bani neprecizate, cu titlu de mită, în scopul de  a-și încălca atribuțiile

de serviciu și a permite intrarea în țară a unor mărfuri aparținând firmei D.,

în condițiile în care facturile aferente importului erau necorespunzătoare,

prezentate doar în copie și, în absența originalului (17 noiembrie 2010, orele

09:02:35 și 09:03:55).

6) La data de 17

noiembrie 2010, inculpatul M.A. i-a cerut inculpatului. T.D.I. plata sumei de

1.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită, bani pe care, la rândul său, să îi

perceapă de la reprezentanții firmei D.G., în scopul de a permite intrarea în

țară a 10 baxuri cu ochelari de vedere (17 noiembrie 2010, orele 17:11:18; 17:35:39;

17:38:40).

7) La data de 19

noiembrie 2010, inculpatul M.A. i-a cerut inculpatului T.D.I. plata sumei de

4.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită, pentru a permite intrarea în țară a 78

și, respectiv, 25 baxuri cu mărfuri ilicite (19 noiembrie 2010, orele 14:30:57).

8) La data de 28

decembrie 2010, inculpatul M.A. a permis intrarea în țară a unui transport de

ciuperci provenind din Republica Populară Chineză, pentru care nu exista

certificat de captură, încălcându-și astfel atribuțiile de serviciu, cerându-i

inculpatului T.D.I. o sumă de bani neprecizată, cu titlu de mită, sumă pe care

acesta urma să o ceară intermediarului vamal A.E.H. (28 decembrie 2010, orele

15:12:45; 17:34:03).

9) La data de 06

ianuarie 2011, inculpatul M.A. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că inculpatul

C.M. introduce în țară un container, din care jumătate reprezintă mărfuri

nedeclarate, iar 20 de colete reprezintă mărfuri contrafăcute, sugerându-i să

contacteze importatorul pentru a plăti o sumă de bani cu titlu de mită, în

scopul încălcării îndatoririlor de serviciu și a permiterii intrării în țară a

respectivelor mărfuri (6 ianuarie 2011, orele 12:45:45).

Organele de urmărire

penală l-au situat pe inculpatul M.A., iar în cursul actualei faze a procesului

penal instanța nu are competența a cenzura prezentarea grupului infracțional

organizat, la palierul numărul 4 „palierul de execuție la nivelul sistemului

vamal”.

Prima instanță a

apreciat că în această cauză, în raport cu modul de organizare/ierarhizare al

presupusului grup infracțional, situarea inculpatului M.A. la unul din

palierele superioare ale acestuia, având în vedere probele și indiciile

temeinice existente până în prezent, este de natură a justifica concluzia

privind „necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească

alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului

prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea

mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul.

Amplele concluzii ale

apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului, precum și

ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a

prezentei hotărâri.

Analizând cauza prin

prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins,

pentru considerentele ce urmează:

Liberarea provizorie,

deși nu este o măsură preventivă, poate fi considerată ca fiind o modalitate de

individualizare a măsurii arestării preventive, o instituție destinată să concilieze

libertatea individuală (prin evitarea detenției) și protecția socială (impunând

un control asupra persoanei liberate, prin instituirea de obligații sau de

restricții ale libertății), scopul urmărit prin ambele măsuri – chiar dacă sunt

de natură diferită – fiind același și anume, buna desfășurare a procesului

penal în ansamblul său.

Individualizarea

măsurii preventive este lăsată, întotdeauna, la latitudinea judecătorului,

respectiv, a instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar

este suficient sau se impune luarea, respectiv, menținerea, față de inculpat, a

măsurii arestării preventive.

Din analiza

prevederilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, „scopul

măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control

judiciar sau pe cauțiune” corelate cu cele ale art. 160

2

C. proc.

pen., rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie trebuie

îndeplinite trei condiții, două pozitive și una negativă.

Prima condiție

pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie (indiferent de modalitate)

este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă

în lipsa unei stări de arest efectiv.

A doua condiție

pozitivă, vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite.

Sub acest aspect,

potrivit dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., „liberarea

provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor

săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care

lege prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani”.

Condiția negativă

vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după

liberarea provizorie.

Astfel, potrivit art.

160

2

alin. (2) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control

judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea

de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau

că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte”.

Îndeplinirea

condițiilor sus-menționate nu conferă celui arestat un drept la liberarea

provizorie, ci numai o vocație – concluzie ce se desprinde din art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. - care prevede „liberarea provizorie sub control

judiciar se poate acorda..”, instanța de judecată având facultatea și nu

obligația de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă

apreciază că detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului

penal, astfel cum este definit în art. 136 C. proc. pen. nu poate fi asigurat

decât prin menținerea măsurii arestării preventive.

Din perspectiva C.E.D.O.,

în art. 5

3

se arată că orice persoană arestată sau deținută, în

condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul

de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.

Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure

prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Pentru a înțelege

sensul dispozițiilor legale sus-menționate, în jurisprudența sa, instanța

europeană a stabilit cu exactitate domeniul lor de aplicare. Astfel, s-a

apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei

împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să

aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la

un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în

circumstanțele cauzei, putea fi impus, în mod rezonabil, unei persoane

prezumată nevinovată.

Cu valoare de principiu,

instanța europeană a decis că termenul final al detenției provizorii la care se

referă art. 5

3

din Convenție este ziua când hotărârea de condamnare

a devenit definitivă sau aceea în care s-a stabilit asupra fondului cauzei, fie

chiar numai în primă instanță. A mai stabilit Curtea că, gravitatea unei fapte

poate justifica menținerea stării de arest, în condițiile în care durata

acesteia nu a depășit o limită rezonabilă.

Raportând

dispozițiile cuprinse în legea națională (art. 160

2

și urm. C. proc.

pen.) corelate cu prevederile art. 5

3

din Convenție, la speța dedusă

judecății, Înalta Curte constată că în acest moment, un control judiciar

instituit în sarcina inculpatului M.A. ar fi insuficient pentru realizarea

scopului procesului penal, astfel cum este definit de art. 136 alin. (1) C.

proc. pen. și că, se impune menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat

în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și

gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că, prin încheierea din Camera de consiliu nr. 759

din 24/25 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 4374/1/2011, (definitivă prin încheierea nr. 143 din 31

mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție , completul de 5

judecători, în dosarul nr. 4454/1/2011, prin respingerea, ca nefondat a

recursului formulat de inculpat), Înalta Curte de Casație și Justiție, a dispus

în baza art. 149

1

raportat la art. 143, art. 148 alin. (1) lit. f)

și art. 151 C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului M.A. pe o durată

de 29 de zile, de la data încarcerării.

Temeiurile de drept

ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului le-au

constituit dispozițiile art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.,

judecătorul fondului reținând că există probe și indicii temeinice care duc la

presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care s-a

cerut arestarea preventivă și că lăsarea lui în liberate prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică [condiții prevăzute în art. 148 lit. f) C. proc. pen.].

Înalta Curte

apreciază că, nu numai la luarea unei măsuri preventive, ci și la aprecierea

temeiniciei oricărei cereri care vizează punerea în libertate, trebuie

analizată, chiar și în cazul în care textul prevăzut pentru o anumită

instituție nu menționează expres, condiția referitoare la pericolul pentru ordinea

publică pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate - condiție

cerută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - și care a constituit temei

legal ce a stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului.

La analizarea cererii

de liberare provizorie sub control judiciar trebuie avute în vedere natura

și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat

și împrejurarea că lăsarea sa în libertate ar reprezenta un pericol

concret pentru ordinea publică, iar nu numai datele ce caracterizează favorabil

persoana inculpatului și care ar justifica admiterea cererii.

Astfel, natura

infracțiunilor presupus a fi săvârșite, gradul de pericol social concret al

faptei, modalitățile și împrejurările comiterii (inculpatul, în calitate de

lucrător vamal în cadrul V.C.S.A., atât singur, cât și împreună cu alți

lucrători vamali a cerut diverse sume de bani de la mai mulți intermediari

vamali și importatori, în scopul de a-și încălca atribuțiile de serviciu și a

permite intrarea în țară a unor containere ce conțineau mărfuri contrafăcute,

mărfuri în alte cantități sau în scopul de a-și îndeplini îndatoririle de

serviciu, prin procesarea respectivelor containere, permițând accesul lor în

țară, în loc să fie blocate în vamă fără vreun temei legal plauzibli), urmările

negative pe care le produce contribuind la amplificarea fenomenului de

criminalitate transfrontalieră și implicit la diminuarea credibilității

instituțiilor statului, sunt argumente pentru care Înalta Curte apreciază că nu

se impune lăsarea în libertate a inculpatului M.A.

A analiza instituția

liberării provizorii sub control judiciar numai prin raportare la

condițiile limitativ prevăzute în art. 160

2

C. proc. pen.

și la datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului, ar însemna

ignorarea dispozițiilor referitoare la scopul măsurilor preventive, între

care și acela de a se asigura buna desfășurare a procesului penal.

Totodată, analizând

numai condițiile menționate de art. 160

2

C. proc. pen. se

poate ajunge la punerea în libertate a unei persoane care, în raport cu

infracțiunile grave pentru care este cercetată, cu modalitatea concretă în

care s-a reținut că au fost comise și de urmările produse, prezintă

un pericol concret pentru ordinea publică, cel puțin la acest moment

procesual.

Referitor la critica

privind lipsa probelor care să ducă la concluzia comiterii de către inculpat a

faptelor care îi sunt imputate, Înalta Curte o apreciază ca nefondată, având în

vedere stadiul procesual în care se află cauza, dar și jurisprudența

C.E.D.O., potrivit căreia, pentru justificarea arestării nu se poate pretinde a

se dovedi și stabili realitatea și natura infracțiunilor pretins

comise, acesta fiind scopul urmăririi penale, detenția permițând

desfășurarea normală a acesteia (cauza C. vs T.).

Așa fiind, se

constată că încheierea atacată este legală, temeinică și riguros motivată,

motivele de recurs invocate fiind nefondate.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. raportat la art. 160

9

C. proc. pen., recursul declarat de

inculpat va fi respins, ca nefondat.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva încheierii nr. 985 din

5 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 5536/1/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 iulie 2011.