ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2587/2010

Deliberând asupra recursului penal de față, constată

următoarele :

Prin sentința penală nr. 121 din 23

aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, a respins ca nefondată cererea de eșalonare a amenzii

penale formulată de condamnatul I.D. Petentul a fost obligat să plătească 200

lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Condamnatul I.D., invocând

dispozițiile art. 425 alin. (2) C. proc. pen., a solicitat eșalonarea plății

amenzii de 500 lei care i-a fost aplicată printr-o hotărâre penală definitivă

pronunțată de această instanță, motivând că nu are venituri pentru a achita

integral această amendă.

Curtea examinând actele și lucrările

dosarului a constatat nefondată prezenta cerere de eșalonare a plății amenzii

pentru următoarele considerente.

Prin sentința penală nr. 83 din 31

martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, definitivă la data de 3 august 2009, s-au

recunoscut efectele sentinței penale nr. 725-06 din 13 noiembrie 2006 a

Tribunalului Provincial – Secțiunea a Treia – Valencia – Regatul Spaniei, și

s-a dispus transferarea condamnatului I.D. într-o închisoare din România pentru

continuarea executării pedepsei de 8 ani închisoare cu interzicerea dreptului

de a fi ales, ca pedeapsă accesorie și a pedepsei amenzii de 500 lei.

În baza acestei hotărâri

judecătorești la data de 16 octombrie 2009 condamnatul a fost adus în România

și depus, în aceeași zi, în arestul Direcției Generale de Poliție a

Municipiului București.

Dispozițiile art. 425 alin. (1) și

(2) C. proc. pen. prevăd în mod expres și imperativ că persoana condamnată la

pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii

la instanța de executor în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii,

iar dacă în termenul prevăzut anterior acesta se găsește în imposibilitate de a

achita integral amenda, la cerere, instanța de executare poate dispune

eșalonarea plății amenzii, pe cel mult 2 ani în rate lunare.

În speță nu se pot invoca și nici

aplica aceste dispoziții legale întrucât, termenul de 3 luni prevăzut de

legiuitor pentru plata integrală a amenzii sau a cererii de eșalonare a plății

amenzii a fost mult depășit în raport de data executării hotărârii penale

definite mai sus arătată și anume data de 16 octombrie 2009 și data promovării

prezentei cereri de către condamnat și anume data de 12 martie 2010.

În această situație sunt aplicabile

dispozițiile alin. (3) al art. 425 C. proc. pen. care prevăd că în caz de

neîndeplinire a obligației de plată integrală a amenzii în termenul prevăzut în

alin. (1) (trei luni) sau de neplată a unei rate, instanța de executare

sesizează organele competente în vederea executării amenzii potrivit

dispozițiilor legale.

Ca urmare, se constată că la data

sesizării instanței de către condamnat cu cererea de reeșalonare a plății

amenzii de 500 lei, data de 12 martie 2010, termenul prevăzut imperativ de

legiuitor, 3 luni, a fost depășit iar instanța de executare a trecut la

executarea hotărârii judecătorești definitivă și pusă în executare la data de

16 octombrie 2009.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a formulat recurs condamnatul I.D.

Ulterior înregistrării recursului

formulat pe rolul Înaltei Curți, petentul I.D. a transmis instanței o cerere

prin care arată că înțelege să-și retragă recursul formulat, cerere însoțită de

un referat, semnat de directorul penitenciarului.

Conform art. 385

4

alin.

(2) C. proc. pen. cu referire la art. 369 C. proc. pen., până la închiderea

dezbaterilor la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate retrage

recursul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte, iar dacă

partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau

consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deținere.

În cauză, se constată că cerințele

legii sunt îndeplinite, întrucât cererea recurentului de retragere a recursului

este atestată de conducerea locului de deținere.

În consecință, având în vedere

dispozițiile legale citate și manifestarea de voință a petentului, Înalta Curte

urmează să ia act de declarația de retragere a recursului declarat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului declarat de

condamnatul I.D. împotriva sentinței penale nr. 121 din 23 aprilie 2010 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de

150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 29 iunie 2010.