ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2587/2010

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 121 din 23 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondată cererea de eșalonare a amenzii penale formulată de condamnatul I.D. Petentul a fost obligat să plătească 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Condamnatul I.D., invocând dispozițiile art. 425 alin. (2) C. proc. pen., a solicitat eșalonarea plății amenzii de 500 lei care i-a fost aplicată printr-o hotărâre penală definitivă pronunțată de această instanță, motivând că nu are venituri pentru a achita integral această amendă.

Curtea examinând actele și lucrările dosarului a constatat nefondată prezenta cerere de eșalonare a plății amenzii pentru următoarele considerente. Prin sentința penală nr. 83 din 31 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, definitivă la data de 3 august 2009, s-au recunoscut efectele sentinței penale nr. 725-06 din 13 noiembrie 2006 a Tribunalului Provincial – Secțiunea a Treia – Valencia – Regatul Spaniei, și s-a dispus transferarea condamnatului I.D. într-o închisoare din România pentru continuarea executării pedepsei de 8 ani închisoare cu interzicerea dreptului de a fi ales, ca pedeapsă accesorie și a pedepsei amenzii de 500 lei.

În baza acestei hotărâri judecătorești la data de 16 octombrie 2009 condamnatul a fost adus în România și depus, în aceeași zi, în arestul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Dispozițiile art. 425 alin. (1) și (2) C. proc. pen. prevăd în mod expres și imperativ că persoana condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la instanța de executor în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar dacă în termenul prevăzut anterior acesta se găsește în imposibilitate de a achita integral amenda, la cerere, instanța de executare poate dispune eșalonarea plății amenzii, pe cel mult 2 ani în rate lunare.

În speță nu se pot invoca și nici aplica aceste dispoziții legale întrucât, termenul de 3 luni prevăzut de legiuitor pentru plata integrală a amenzii sau a cererii de eșalonare a plății amenzii a fost mult depășit în raport de data executării hotărârii penale definite mai sus arătată și anume data de 16 octombrie 2009 și data promovării prezentei cereri de către condamnat și anume data de 12 martie 2010. În această situație sunt aplicabile dispozițiile alin. (3) al art. 425 C. proc. pen. care prevăd că în caz de neîndeplinire a obligației de plată integrală a amenzii în termenul prevăzut în alin. (1) (trei luni) sau de neplată a unei rate, instanța de executare sesizează organele competente în vederea executării amenzii potrivit dispozițiilor legale.

Ca urmare, se constată că la data sesizării instanței de către condamnat cu cererea de reeșalonare a plății amenzii de 500 lei, data de 12 martie 2010, termenul prevăzut imperativ de legiuitor, 3 luni, a fost depășit iar instanța de executare a trecut la executarea hotărârii judecătorești definitivă și pusă în executare la data de 16 octombrie 2009. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs condamnatul I.D. Ulterior înregistrării recursului formulat pe rolul Înaltei Curți, petentul I.D. a transmis instanței o cerere prin care arată că înțelege să-și retragă recursul formulat, cerere însoțită de un referat, semnat de directorul penitenciarului. Conform art. 385 4 alin. (2) C. proc.

pen. cu referire la art. 369 C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deținere. În cauză, se constată că cerințele legii sunt îndeplinite, întrucât cererea recurentului de retragere a recursului este atestată de conducerea locului de deținere. În consecință, având în vedere dispozițiile legale citate și manifestarea de voință a petentului, Înalta Curte urmează să ia act de declarația de retragere a recursului declarat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul I.D. împotriva sentinței penale nr. 121 din 23 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 iunie 2010.