ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1147/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 432 din 30 martie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiului București, SC A. SA, Statul Român, prin M.E.F.P., pe capătul de cerere privind obligarea acestora la plata sporului de valoare adus imobilului în litigiu și, pe cale de consecință, a respins acest capăt de cerere, ca fiind introdus împotriva unor persoane tară calitate procesuală pasivă; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților SC A. SA, Municipiul București și Statul Român, prin M.E.F.P., pe capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata valorii de piață a imobilului în litigiu și, pe cale de consecință, a respins acest capăt de cerere, ca fiind introdus împotriva unor persoane tară calitate procesuală pasivă; a admis acțiunea reclamanților R.N.

și R.O. și a obligat pârâtul M.E.F. la plata sumei de 210.000 Euro în echivalent lei la data plății, reprezentând valoarea de piață a imobilului situat în București, sector 2. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive pe capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata sporului de valoare adus imobilului, s-a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în sensul că este ținută de sporul de valoare persoana îndreptățită și, deci, pârâții nu au calitate procesuală pasivă. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive pe capătul de cerere privind obligarea la plata valorii de piață a imobilului, s-a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, în sensul că este ținut de plata valorii de piață M.E.F.

(M.F. conform O.U.G. nr. 222/2008). Pe fond, s-a reținut că reclamanții au fost obligați prin sentința civilă nr. 8093/2006, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, să lase liberă proprietatea apartamentului din litigiu, în condițiile în care anterior s-a constatat, în mod irevocabil, valabilitatea titlului lor de proprietate asupra apartamentului. Fiind incidente dispozițiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 modificată și completată prin Legea nr. 1/2009, s-a admis acțiunea și a fost obligat M.F. la plata de despăgubiri, în sumă de 210.000 euro în echivalent lei la data plății. Împotriva sentinței a declarat apel M.F.P. și au depus întâmpinare SC A. SA și reclamanții R.O.

și R.N. În motivarea apelului, s-a arătat că M.F.P. nu a fost parte la încheierea contractelor de vânzare cumpărare și că, potrivit principiului relativității efectelor contractului față de terț, cum este pârâtul apelant, contractul nici nu-i profită și nici nu-i poate dăuna și, deci, nu are calitate procesuală pasivă, deoarece pentru evicțiune, conform art. 1337 C. civ., răspunde vânzătorul. S-a mai arătat că, în mod greșit s-a respins cererea de chemare în garanție față de Municipiul București și SC A. SA, în condițiile în care SC A. SA a reținut un comision de 1 % iar obligarea la plata, chiar și a comisionului, s-a dispus în sarcina M.F.P. Prin Decizia civilă nr. 203/ A din 23 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul și a obligat pârâtul la plata, către reclamantul R.N., a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a reținut că art. 50(3) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, arată expres că restituirea prețului prevăzut la art. 50 alin. (2) și art. 50 alin. (1) se face de M.F.P., iar art. 50 alin. (21) arată că se restituie prețul de piață pentru cazul contractelor de vânzare - cumpărare încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995. Din Decizia nr. 93/12 din 8 noiembrie 2005 pronunțată în Dosarul nr. 884/2005 al Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, rezultă că încheierea contractului nr. 438 din 28 octombrie 1996 s-a făcut cu respectarea atât a Legii nr. 112/1995, cât și a dispozițiilor C. civ., referitor la buna credință, fiind, deci, îndeplinite dispozițiile art. 50 alin. (2), ceea ce atrage incidența art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată și completată a Legii nr. 1/2009.

În ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului, instanța de apel a constatat că aceasta este cerută expres de lege și, deci, este vorba de o calitate procesuală pasivă legală, stabilită printr-o lege specială, care înlătură dispozițiile din dreptul comun cu privire la evicțiune. Textul art. 50 alin. (21) din Legea nr. 10/2001, modificat prin Legea nr. 1/2009, statuează cu privire la restituirea prețului de piață al imobilului în sarcina apelantului, tară a face vorbire de restituirea comisionului, atâta timp cât SC A. SA nu a săvârșit o faptă ilicită și cât timp contractul nu a fost desființat. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul M.F.P., formulând următoarele critici: I. În mod greșit instanța de apel nu a observat că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1337 C. civ., potrivit cărora garanția pentru evicțiune revine vânzătorului, în speță, Primăria municipiului București, prin mandatar SC A. SA, pârâtul M.F.P.

fiind un terț față de părțile contractuale, situație față de care nu poate fi obligat la restituirea prețului de piață al imobilului în litigiu. II. În cauză nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv, nu există o sentință definitivă și irevocabilă care să fi constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanți cu Pimăria municipiului București, prin mandatar SC A. SA, astfel încât nici din perspectiva acestui text legal nu se justifică calitatea procesuală pasivă a M.F.P. Dispozițiile Legii nr. 10/2001 reglementează în mod expres situația în care M.F.P. poate fi obligat la restituirea prețului de piață plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, și anume, în ipoteza în care aceste contracte au fost anulate irevocabil, or, reclamanții nu au produs o asemenea dovadă.

Recursul va fi respins, ca nefondat, pentru argumentele ce succed: Prin cererea de chemare în judecată formulată în cauză, s-a solicitat acordarea valorii de piață și a sporului de valoare privind apartamentul situat în sectorul 2 București, urmare a obligării reclamanților de a lăsa acest imobil în deplină proprietate și liniștită posesie către foștii proprietari, în cadrul unei acțiuni în revendicare prin comparare de titluri, finalizată prin sentința nr. 8093 din 27 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București în Dosarul nr. 8562/300/2006, rămasă definitivă și irevocabilă. În ceea ce privește pârâții din prezenta cauză, reclamanții au indicat ca având această calitate, prin cererea introductivă de instanță, pe Statul Român, prin M.F.P., Municipiul București, prin primar general, și SC A. SA.

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 20 februarie 2008 și a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și art. 1337-1251 C. civ. După intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, prin precizările formulate la data de 3 martie 2009, ulterior trimiterii cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București, reclamanții au arătat că se impune citarea, în calitate de pârât, și a M.F.P., iar prin precizările formulate la data de 21 septembrie 2009, au indicat ca temei juridic al pretențiilor cu care au investit instanța, dispozițiile art. 48 alin. (3), art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 969 alin. (1) C. civ., art. 1337, 1341 alin. (1) pct. 4, art. 1344, art. 1348 și art. 1350 C. civ.

Prin sentința pronunțată în cauză s-a admis doar capătul de cerere privind acordarea valorii de piață a imobilului în litigiu, în contradictoriu doar cu pârâtul M.E.F., față de ceilalți pârâți fiind admisă excepția lipsei calității procesuale pasive și fiind respinsă solicitarea de acordare a sporului de valoare adus imobilului, soluție menținută de instanța de apel. Potrivit art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare". În conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. (3) din lege, restituirea prețului în ipoteza anterior arătată „se face de către M.F.P.

din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 cu modificările ulterioare". Aceste norme au caracter de drept material și, inserate fiind într-o lege specială, sunt derogatorii de la dreptul comun reprezentat de prevederile art. 1337 C. civ., în ceea ce privește obiectul raportului juridic născut din faptul desființării, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, instituind ex lege obligația M.F.P. de restituire a valorii de piață a imobilului.

Prin precizările de acțiune formulate, reclamanții au indicat ca temei juridic inclusiv dispozițiile legale anterior menționate, dar chiar în absența unor asemenea precizări, instanța de judecată, în virtutea rolului activ, are obligația de a soluționa cauza potrivit reglementărilor legale incidente, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de finalitatea urmărită de reclamant prin demersul judiciar promovat. În aplicarea dispozițiilor legale arătate, debitorul obligației de restituire este M.F.P., singura autoritate ce are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu. Calitatea pârâtului de a sta în proces este independentă de existența vreunei culpe în sarcina sa și derivă din lege, raportat la atribuțiile sale de gestionar, în numele statului, a fondului constituit în condițiile art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

Nu se poate reține apărare conform căreia M.F.P. nu poate fi obligat la plata prețului, fiind terț față de contract (încălcarea principiului relativității efectelor actelor juridice) deoarece acesta nu a fost chemat în judecată în calitate de responsabil pentru evicțiune, ca parte contractantă, ci în temeiul legii, dispoziția legală fiind cea care îi conferă calitatea de a efectua plata prețului. Contrar susținerilor recurentului-pârât, în speță este îndeplinită condiția impusă de art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind existența unei hotărâri definitive și irevocabile de desființare a contractului de vânzare-cumpărare întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 112/1995.

Astfel, prin sentința nr. 3688 din 13 mai 2004 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București în Dosar nr. 10516/2002, (definitivă prin Decizia nr. 58/A din 14 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă în Dosarul nr. 4155/2004 și irevocabilă prin Decizia nr. 23l/R din 08 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă în Dosarul nr. 884/2005), a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea reclamanților M.R.C. și M.C.V. (foștii proprietari ai bunului în litigiu) întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 436 din 28 octombrie 1996 încheiat de R.N. și R.O. în temeiul Legii nr. 112/1995, retinându-se buna-credintă a acestora la încheierea actului arătat.

Prin sentința nr. 8093 din 27 octombrie 2006 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 8562/300/2006, (definitivă prin decizia nr. 652 din 15 mai 2007 a Tribunalului București, secția a V a civilă și irevocabilă prin decizia din 24 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă), a fost admisă cererea reclamanților M.R.C. și M.C.V. întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., în contradictoriu cu R.C. și R.O., fiind obligați pârâții, în urma comparării titlurilor de proprietate, să lase în deplină proprietate și liniștită posesie bunul în litigiu, către reclamanți. Este de observat că, nici în cadrul procesului având ca obiect constatarea nulității și nici în cadrul procesului având ca obiect revendicare pe dreptul comun, contractul de vânzare-cumpărare în discuție nu a fost anulat, în ambele cazuri retinându-se buna-credință a reclamanților din prezenta cauză la dobândirea, în condițiile Legii nr. 112/1995, a bunului în litigiu.

Cu toate acestea, în cadrul acțiunii în revendicare îndreptată împotriva numiților R.C. și R.O., s-a acordat preferabilitate titlului foștilor proprietari, respectiv, reclamanților din acel dosar, prin admiterea acțiunii fiind astfel, în mod evident, lipsit de efecte juridice contractul de vânzare-cumpărare nr. 436 din 28 octombrie 1996. Ca atare, sentința nr. 8093 din 27 octombrie 2006 a Judecătoriei Sector 2 București, prin care a fost admisă acțiunea în revendicare promovată de M.R.C. și M.C.V., în contradictoriu cu R.C. și R.O., este cea care a lipsit de valoare juridică, în lipsa unei cauze de nulitate, contractul de vânzare-cumpărare în discuție.

Art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 vorbește despre contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 și care au fost desființate, iar nu anulate, având astfel în vedere toate situațiile în care acestea, au fost lipsite de efecte juridice, iar nu numai situația în care a intervenit o cauză de nulitate.

De asemenea, potrivit art. 20 alin. (2) 1 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost introdus prin pct. 8 din Legea nr. 1/2009, „în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, chiriașii care au cumpărate cu bună-credință imobilele în care locuiau și ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate, fie ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la asigurarea cu prioritate a unei locuințe din fondurile de locuințe gestionate de consiliile locale și/sau de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor". Este evident că obligarea reclamanților din prezenta cauză, de a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie bunul în litigiu obiect al contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 foștilor proprietari, determină lipsirea de valoare juridică a actului de înstrăinare în sensul art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, situație care îi îndreptățește pe aceștia la acordarea despăgubirilor în baza textului legal menționat.

Pentru aceste considerente, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ. recurentul-pârât M.F.P. va fi obligat la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți R.N. și R.O., conform chitanței nr. 66 din 28 noiembrie 2011 privind onorariul avocațial depusă la dosarul cauzei la fila 33. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M.F.P., prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva Deciziei nr. 203/ A din 23 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Obligă pe recurentul-pârât la plata, către intimații-reclamanți R.N.

și R.O., a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2012.