ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1147/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1147/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 432 din 30 martie 2010, Tribunalul București, secția a V-a

civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților

Municipiului București, SC A. SA, Statul Român, prin M.E.F.P., pe capătul de

cerere privind obligarea acestora la plata sporului de valoare adus imobilului în

litigiu și, pe cale de consecință, a respins acest capăt de cerere, ca fiind

introdus împotriva unor persoane tară calitate procesuală pasivă; a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților SC A. SA, Municipiul

București și Statul Român, prin M.E.F.P., pe capătul de cerere privind

obligarea pârâților la plata valorii de piață a imobilului în litigiu și, pe

cale de consecință, a respins acest capăt de cerere, ca fiind introdus

împotriva unor persoane tară calitate procesuală pasivă; a admis acțiunea

reclamanților R.N. și R.O. și a obligat pârâtul M.E.F. la plata sumei de

210.000 Euro în echivalent lei la data plății, reprezentând valoarea de piață a

imobilului situat în București, sector 2.

Pentru a dispune în acest sens, prima

instanță a reținut următoarele:

Referitor la excepția lipsei calității

procesuale pasive pe capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la

plata sporului de valoare adus imobilului, s-a arătat că sunt incidente

dispozițiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în sensul că este ținută

de sporul de valoare persoana îndreptățită și, deci, pârâții nu au calitate

procesuală pasivă.

Referitor la excepția lipsei calității

procesuale pasive pe capătul de cerere privind obligarea la plata valorii de

piață a imobilului, s-a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 50 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, în sensul că este

ținut de plata valorii de piață M.E.F. (M.F. conform O.U.G. nr. 222/2008).

Pe fond, s-a reținut că reclamanții au

fost obligați prin sentința civilă nr. 8093/2006, definitivă și irevocabilă,

pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, să lase liberă proprietatea

apartamentului din litigiu, în condițiile în care anterior s-a constatat, în

mod irevocabil, valabilitatea titlului lor de proprietate asupra

apartamentului.

Fiind incidente dispozițiile art. 50 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001 modificată și completată prin Legea nr. 1/2009, s-a

admis acțiunea și a fost obligat M.F. la plata de despăgubiri, în sumă de 210.000

euro în echivalent lei la data plății.

Împotriva sentinței a declarat apel M.F.P.

și au depus întâmpinare SC A. SA și reclamanții R.O. și R.N.

În motivarea apelului, s-a arătat că M.F.P.

nu a fost parte la încheierea contractelor de vânzare cumpărare și că, potrivit

principiului relativității efectelor contractului față de terț, cum este

pârâtul apelant, contractul nici nu-i profită și nici nu-i poate dăuna și,

deci, nu are calitate procesuală pasivă, deoarece pentru evicțiune, conform art.

1337 C. civ., răspunde vânzătorul.

S-a mai arătat că, în mod greșit s-a

respins cererea de chemare în garanție față de Municipiul București și SC A.

SA, în condițiile în care SC A. SA a reținut un comision de 1 % iar obligarea

la plata, chiar și a comisionului, s-a dispus în sarcina M.F.P.

Prin Decizia civilă nr. 203/ A din 23

februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca

nefondat, apelul și a obligat pârâtul la plata, către reclamantul R.N., a sumei

de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a reținut că art. 50(3)

din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, arată expres că

restituirea prețului prevăzut la art. 50 alin. (2) și art. 50 alin. (1) se face

de M.F.P., iar art. 50 alin. (21) arată că se restituie prețul de piață pentru

cazul contractelor de vânzare - cumpărare încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995.

Din Decizia nr. 93/12 din 8 noiembrie 2005

pronunțată în Dosarul nr. 884/2005 al Curții de Apel București, secția a IX-a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, rezultă că încheierea

contractului nr. 438 din 28 octombrie 1996 s-a făcut cu respectarea atât a

Legii nr. 112/1995, cât și a dispozițiilor C. civ., referitor la buna credință,

fiind, deci, îndeplinite dispozițiile art. 50 alin. (2), ceea ce atrage

incidența art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată și completată a

Legii nr. 1/2009.

În ce privește calitatea procesuală

pasivă a pârâtului, instanța de apel a constatat că aceasta este cerută expres

de lege și, deci, este vorba de o calitate procesuală pasivă legală, stabilită

printr-o lege specială, care înlătură dispozițiile din dreptul comun cu privire

la evicțiune.

Textul art. 50 alin. (21) din Legea nr.

10/2001, modificat prin Legea nr. 1/2009, statuează cu privire la restituirea

prețului de piață al imobilului în sarcina apelantului, tară a face vorbire de

restituirea comisionului, atâta timp cât SC A. SA nu a săvârșit o faptă ilicită

și cât timp contractul nu a fost desființat.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs pârâtul M.F.P., formulând următoarele critici:

I. În mod greșit instanța de apel nu a

observat că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1337 C.

civ., potrivit cărora garanția pentru evicțiune revine vânzătorului, în speță, Primăria

municipiului București, prin mandatar SC A. SA, pârâtul M.F.P. fiind un terț

față de părțile contractuale, situație față de care nu poate fi obligat la

restituirea prețului de piață al imobilului în litigiu.

II. În cauză nu este îndeplinită

condiția prevăzută de art. 50

1

alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

respectiv, nu există o sentință definitivă și irevocabilă care să fi constatat

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanți

cu Pimăria municipiului București, prin mandatar SC A. SA, astfel încât nici

din perspectiva acestui text legal nu se justifică calitatea procesuală pasivă

a M.F.P.

Dispozițiile Legii nr. 10/2001

reglementează în mod expres situația în care M.F.P. poate fi obligat la

restituirea prețului de piață plătit de chiriașii ale căror contracte de

vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995,

și anume, în ipoteza în care aceste contracte au fost anulate irevocabil, or,

reclamanții nu au produs o asemenea dovadă.

Recursul va fi respins, ca nefondat,

pentru argumentele ce succed:

Prin cererea de chemare în judecată

formulată în cauză, s-a solicitat acordarea valorii de piață și a sporului de

valoare privind apartamentul situat în sectorul 2 București, urmare a obligării

reclamanților de a lăsa acest imobil în deplină proprietate și liniștită

posesie către foștii proprietari, în cadrul unei acțiuni în revendicare prin

comparare de titluri, finalizată prin sentința nr. 8093 din 27 octombrie 2006

pronunțată de Judecătoria Sector 2 București în Dosarul nr. 8562/300/2006,

rămasă definitivă și irevocabilă.

În ceea ce privește pârâții din

prezenta cauză, reclamanții au indicat ca având această calitate, prin cererea

introductivă de instanță, pe Statul Român, prin M.F.P., Municipiul București,

prin primar general, și SC A. SA.

Cererea de chemare în judecată a fost

înregistrată la data de 20 februarie 2008 și a fost întemeiată pe dispozițiile

Legii nr. 10/2001 și art. 1337-1251 C. civ.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009,

prin precizările formulate la data de 3 martie 2009, ulterior trimiterii cauzei

spre competentă soluționare Tribunalului București, reclamanții au arătat că se

impune citarea, în calitate de pârât, și a M.F.P., iar prin precizările

formulate la data de 21 septembrie 2009, au indicat ca temei juridic al

pretențiilor cu care au investit instanța, dispozițiile art. 48 alin. (3), art.

50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 969 alin. (1) C. civ., art. 1337, 1341

alin. (1) pct. 4, art. 1344, art. 1348 și art. 1350 C. civ.

Prin sentința pronunțată în cauză s-a

admis doar capătul de cerere privind acordarea valorii de piață a imobilului în

litigiu, în contradictoriu doar cu pârâtul M.E.F., față de ceilalți pârâți

fiind admisă excepția lipsei calității procesuale pasive și fiind respinsă

solicitarea de acordare a sporului de valoare adus imobilului, soluție

menținută de instanța de apel.

Potrivit art. 50

1

alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, republicată, proprietarii ale căror contracte de

vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu

modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al

imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare".

În conformitate cu dispozițiile art. 50

alin. (3) din lege, restituirea prețului în ipoteza anterior arătată „se face

de către M.F.P. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6)

din Legea nr. 112/1995 cu modificările ulterioare".

Aceste norme au caracter de drept

material și, inserate fiind într-o lege specială, sunt derogatorii de la

dreptul comun reprezentat de prevederile art. 1337 C. civ., în ceea ce privește

obiectul raportului juridic născut din faptul desființării, printr-o hotărâre

judecătorească irevocabilă, a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu

respectarea Legii nr. 112/1995, instituind ex lege obligația M.F.P. de

restituire a valorii de piață a imobilului.

Prin precizările de acțiune formulate,

reclamanții au indicat ca temei juridic inclusiv dispozițiile legale anterior

menționate, dar chiar în absența unor asemenea precizări, instanța de judecată,

în virtutea rolului activ, are obligația de a soluționa cauza potrivit

reglementărilor legale incidente, în raport de obiectul cererii de chemare în

judecată și de finalitatea urmărită de reclamant prin demersul judiciar

promovat.

În aplicarea dispozițiilor legale

arătate, debitorul obligației de restituire este M.F.P., singura autoritate ce

are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu.

Calitatea pârâtului de a sta în proces

este independentă de existența vreunei culpe în sarcina sa și derivă din lege,

raportat la atribuțiile sale de gestionar, în numele statului, a fondului

constituit în condițiile art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

Nu se poate reține apărare conform

căreia M.F.P. nu poate fi obligat la plata prețului, fiind terț față de

contract (încălcarea principiului relativității efectelor actelor juridice)

deoarece acesta nu a fost chemat în judecată în calitate de responsabil pentru

evicțiune, ca parte contractantă, ci în temeiul legii, dispoziția legală fiind

cea care îi conferă calitatea de a efectua plata prețului.

Contrar susținerilor

recurentului-pârât, în speță este îndeplinită condiția impusă de art. 50

1

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind existența unei hotărâri definitive și

irevocabile de desființare a contractului de vânzare-cumpărare întemeiat pe

dispozițiile Legii nr. 112/1995.

Astfel, prin sentința nr. 3688 din 13

mai 2004 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București în Dosar nr. 10516/2002,

(definitivă prin Decizia nr. 58/A din 14 ianuarie 2005 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă în Dosarul nr. 4155/2004 și irevocabilă prin Decizia

nr. 23l/R din 08 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a IX-a

civilă în Dosarul nr. 884/2005), a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea

reclamanților M.R.C. și M.C.V. (foștii proprietari ai bunului în litigiu)

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, privind constatarea nulității

contractului de vânzare-cumpărare nr. 436 din 28 octombrie 1996 încheiat de R.N.

și R.O. în temeiul Legii nr. 112/1995, retinându-se buna-credintă a acestora la

încheierea actului arătat.

Prin sentința nr. 8093 din 27

octombrie 2006 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 8562/300/2006,

(definitivă prin decizia nr. 652 din 15 mai 2007 a Tribunalului București, secția

a V a civilă și irevocabilă prin decizia din 24 ianuarie 2008 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă), a fost admisă cererea reclamanților M.R.C. și

M.C.V. întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., în contradictoriu cu R.C.

și R.O., fiind obligați pârâții, în urma comparării titlurilor de proprietate,

să lase în deplină proprietate și liniștită posesie bunul în litigiu, către

reclamanți.

Este de observat că, nici în cadrul

procesului având ca obiect constatarea nulității și nici în cadrul procesului

având ca obiect revendicare pe dreptul comun, contractul de vânzare-cumpărare

în discuție nu a fost anulat, în ambele cazuri retinându-se buna-credință a

reclamanților din prezenta cauză la dobândirea, în condițiile Legii nr. 112/1995,

a bunului în litigiu.

Cu toate acestea, în cadrul acțiunii

în revendicare îndreptată împotriva numiților R.C. și R.O., s-a acordat

preferabilitate titlului foștilor proprietari, respectiv, reclamanților din

acel dosar, prin admiterea acțiunii fiind astfel, în mod evident, lipsit de

efecte juridice contractul de vânzare-cumpărare nr. 436 din 28 octombrie 1996.

Ca atare, sentința nr. 8093 din 27

octombrie 2006 a Judecătoriei Sector 2 București, prin care a fost admisă

acțiunea în revendicare promovată de M.R.C. și M.C.V., în contradictoriu cu R.C.

și R.O., este cea care a lipsit de valoare juridică, în lipsa unei cauze de

nulitate, contractul de vânzare-cumpărare în discuție.

Art. 50

1

alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 vorbește despre contractele de vânzare-cumpărare încheiate în

temeiul Legii nr. 112/1995 și care au fost desființate, iar nu anulate, având

astfel în vedere toate situațiile în care acestea, au fost lipsite de efecte

juridice, iar nu numai situația în care a intervenit o cauză de nulitate.

De asemenea, potrivit art. 20 alin. (2)

1

din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost introdus prin pct. 8 din Legea nr. 1/2009,

„în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995,

cu modificările ulterioare, chiriașii care au cumpărate cu bună-credință

imobilele în care locuiau și ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost

desființate, fie ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei

acțiuni în revendicare, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile,

au dreptul la asigurarea cu prioritate a unei locuințe din fondurile de

locuințe gestionate de consiliile locale și/sau de Ministerul Dezvoltării,

Lucrărilor Publice și Locuințelor".

Este evident că obligarea

reclamanților din prezenta cauză, de a lăsa în deplină proprietate și liniștită

posesie bunul în litigiu obiect al contractului de vânzare-cumpărare încheiat

în temeiul Legii nr. 112/1995 foștilor proprietari, determină lipsirea de

valoare juridică a actului de înstrăinare în sensul art. 50

1

alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, situație care îi îndreptățește pe aceștia la acordarea

despăgubirilor în baza textului legal menționat.

Pentru aceste considerente, în

aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca

nefondat, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ. recurentul-pârât M.F.P. va fi

obligat la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți R.N. și R.O.,

conform chitanței nr. 66 din 28 noiembrie 2011 privind onorariul avocațial

depusă la dosarul cauzei la fila 33.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul M.F.P., prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Municipiului București, împotriva Deciziei nr. 203/ A din 23 februarie 2011 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurentul-pârât la plata,

către intimații-reclamanți R.N. și R.O., a sumei de 2000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

22 februarie 2012.