ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7236/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7236/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1444/R din 29 septembrie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtele SC F.I.G. SRL București și SC R.I.L. împotriva Deciziei civile nr. 1488/R din 23 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 930/198/2007. A dispus obligarea recurentelor-pârâte, la plata către intimata-reclamantă O.M.C. a sumei de 2.000 RON, cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Pitești a reținut, în esență, că hotărârea atacată este pronunțată în recurs, nefiind susceptibilă de a mai fi atacată, în raport de dispozițiile art. 377 (2) pct. 4 C. proc.
civ. Împotriva Deciziei civile nr. 1444/R pronunțată la 29 septembrie 2010 de Curtea de Apel Pitești a declarat "recurs extraordinar în interesul legii" C.M., în calitate de președinte al Asociației "O.M.C.", fiind depusă o "completare a cererii de revizuire". Ulterior, Asociația "O.M.C.", prin petiție scrisă, aduce la cunoștința instanței că nu-și însușește recursul declarat în prezenta cauză de C.M. și, în subsidiar solicită a se respinge acesta, ca inadmisibil. Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil și urmează a fi respins, pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 299 (1) C. proc. civ.
"hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului". Din conținutul prevederilor art. 377 alin. (2) din același cod, cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299, mai sus evocat, rezultă că sistemul de jurisdicție a statuat principiul unicității căilor de atac, dreptul la recurs, stingându-se prin exercitare. Întrucât prima decizie atacată a fost dată în recurs, aceasta are caracter irevocabil, așa încât cel de-al doilea recurs a fost respins ca inadmisibil, instanța fiind învestită cu al treilea recurs la recurs, de asemenea, inadmisibil. Este de observat că, în respectarea principiilor legalității și unicității căilor de atac, este inadmisibil recursul declarat împotriva unei hotărâri prin care instanța a apreciat că nu mai poate fi sesizată cu un alt recurs.
Dreptul la exercitarea recursului subzistă numai în ceea ce privește hotărârile de fond, neexistând posibilitatea de a se declara mai multe recursuri împotriva unei decizii, cu caracter irevocabil, nesusceptibilă de a mai fi atacată, așa încât, constatând că decizia atacată nu este supusă reformării, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Asociația O.M.C., prin președinte C.M. împotriva Deciziei nr. 1444/R din 29 septembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.