ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 798/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 149/CA din 26 mai 2010 Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamanții B.E., B.N., B.I.P.M. și B.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având ca obiect: - obligarea pârâtului să emită titlu de despăgubire, conform Dispoziției nr. 31 din 14 februarie 2006 emisă de Primăria comunei C.A.

Rosetti, jud. Buzău, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești dată în prezenta cauză; - obligarea pârâtului la plata penalităților de 1.000 RON/zi întârziere, până la executarea hotărârii judecătorești dată în prezenta cauză; - obligarea pârâtului la sancțiunea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004; - obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces. Prin acțiunea s-a arătat că prin Dispoziția nr. 31 din 14 februarie 2006 Primarul comunei C.A. Rosetti a propus Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acordarea de titluri de despăgubire pentru imobilul presă de ulei și utilajele industriale specifice producției de ulei în favoarea reclamanților.

Deși dosarul a fost înregistrat pe rolul pârâtei încă din anul 2006 acesta nu a fost soluționat, el nefiind nici măcar repartizat în vederea analizării și întocmirii procedurilor de specialitate. Au apreciat reclamanții că această întârziere este imputabilă autorității administrative care a depășit termenul rezonabil de soluționare a cauzei. Instanța de fond a reținut că pârâta a manifestat disponibilitate pentru tratarea cu prioritate, în condițiile legii, a dosarului respectiv, a parcurs etapele prevăzute de lege într-o manieră rezonabilă și a ajuns la faza finală, moment la care reclamanții au înțeles să conteste legalitatea actului de sesizare a comisiei.

Astfel, s-a apreciat că termenul rezonabil de soluționare a cererii la care fac referire reclamanții nu a fost încălcat, întârzierea existentă neputându-i fi imputabilă pârâtei, care așa cum rezultă din cuprinsul dosarului și corespondența dintre părți a făcut toate demersurile pentru completarea dosarului cu documentația necesară. Instanța de fond a mai considerat că nu se poate reține existența unui refuz din partea Comisiei Centrale cu privire la soluționarea dosarului privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamanților, nefiind astfel îndeplinite dispozițiile art. 1 și art. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta B.E.

a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, s-a arătat că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit căruia „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. În dezvoltarea cererii de recurs s-a pus accent pe omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii de suspendare formulată de reclamantă în temeiul art. 244(1) C. proc. civ. și pe greșita abordare a fondului pricinii care a condus la nesancționarea autorității pârâte de a emite decizia privind despăgubirile într-un termen rezonabil, așa cum este definită această sintagmă de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Convenția).

Potrivit acestei jurisprudențe termenul rezonabil începe să curgă de la data declanșării procedurii administrative prealabile acțiunii în contencios administrativ, iar în cauză se observă că Notificarea nr. 286 a fost adresată Primăriei Comunei C.A. Rosetti în anul 2001 pentru acordarea de despăgubiri în baza legilor speciale, Dispoziția Primarului comunei C.A. Rosetti nr. 31 a fost emisă la 14 februarie 2006 în favoarea reclamanților și nici până în prezent nu au fost emise titlurile de despăgubire.

Recurenta a mai arătat că în stabilirea caracterului rezonabil al procedurii se au în vedere mai multe criterii, cum ar fi complexitatea cauzei, comportamentul părților și cel al autorităților, importanța pentru părți a obiectului procesului, și în acest context doar întârzierile datorate comportamentului autorităților sunt susceptibile să antreneze încălcarea Convenției, neputându-se imputa părților simpla valorificare a tuturor garanțiilor prevăzute de procedura internă sau utilizarea căilor de atac. În mod greșit, apreciază recurenta, instanța fondului lasă să se înțeleagă că intentarea unei acțiuni în contencios administrativ este asimilată unei atitudini culpabile a reclamanților, chiar abuzivă, în condițiile în care din actele dosarului rezultă fără echivoc atât dovada în timp a procedurilor cât și cui se datorează aceasta.

Astfel, culpa autorității pârâte rezidă, pe de o parte în tergiversarea soluționării în ansamblu a cauzei, iar pe de altă parte, în neîndeplinirea conformă a obligației de comunicare a diverselor acte procedurale, mai exact a înscrisurilor la care se face trimitere în întâmpinarea depusă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Examinând cauza prin prisma criticii aduse de recurentă, a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., a normelor legale incidente și a probatoriului administrat, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate. Acțiunea în contencios administrativ a avut ca obiect obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire conform Dispoziției nr. 31 din 14 februarie 2006 emisă de Primarul comunei C.A.

Rosetti, județul Buzău, cu plata de penalități de 1.000 RON/zi de întârziere până la executarea obligației și aplicarea sancțiunii cu amendă prevăzută de art. 24(2) din Legea nr. 554/2004. În condițiile în care dispozițiile Cap. V din Titlul VII „Regimul stabilirii și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005 - aprobate prin H.G.

nr. 1.095/2005 nu prevăd niciun termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, instanța fondului a înțeles în mod corect să complinească această omisiune a legiuitorului prin raportare la „termenul rezonabil” consacrat de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului: Sarcina de a aprecia asupra caracterului rezonabil al unui termen revine judecătorului în considerarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului - invocată chiar și de recurentă - în funcție de circumstanțele fiecărui caz în parte, de criterii cum sunt: complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant. În speță, s-a procedat în consecință și s-a concluzionat corect că pârâta nu a încălcat termenul rezonabil de soluționare a cererii, întârzierea constatată în emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005 nefiind imputabilă acesteia.

Observând că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al actului normativ incident este una complexă, presupunând parcurgerea mai multor etape, s-a reținut următoarea situație de fapt, necontestată de recurenta-reclamantă: Dispoziția nr. 54 din 23 martie 2006 a Primarului comunei C.A. Rosetti din județul Buzău a abrogat Dispoziția nr. 31 din 24 februarie 2006 a aceluiași emitent, acordându-se reclamanților „măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Legii speciale, Titlul VII - Legea nr. 247/2005 pentru imobilul presă de ulei - construcție demolată, situată în intravilanul satului C.A. Rosetti, comuna C.A. Rosetti, județul Buzău”. Dosarul aferent Dispoziției nr. 54/2006 a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrat sub nr. 10839/CC/2006, aprobându-se cererea reclamantului B.N.

privind tratarea cu prioritate a acestui dosar în ședința din 28 februarie 2007 când a și fost desemnat evaluatorul în vederea efectuării raportului de evaluare. La data de 8 iulie 2008, urmare a nerespectării de către evaluator a Standardelor Internaționale de Evaluare, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a reatribuit dosarul unui alt evaluator, iar raportul de evaluare efectuat în februarie 2009 a fost comunicat Comisiei Centrale la data de 7 mai 2009, precum și reclamanților.

Aceștia din urmă au formulat obiecțiuni înregistrate sub nr. 823218 din 17 august 2009 iar răspunsul evaluatorului la aceste obiecțiuni a fost comunicat reclamanților la data de 28 septembrie 2009. Se remarcă faptul că acțiunea în contencios administrativ a fost înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia la data de 23 decembrie 2009, precum și că în fața instanței curții de apel s-au depus dovezi conform cărora în lipsa unor înscrisuri privind identificarea și descrierea imobilului pentru care se propune acordarea de despăgubiri s-au cerut de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor aceste date Primăriei comunei C.A. Rosetti, reclamanții fiind înștiințați de această situație, iar Primăria a depus la Secretariatul Comisiei Centrale Adresa din 27 ianuarie 2010, respectiv declarațiile reclamanților cu privire la descrierea imobilului construcție demolată - presă de ulei.

În acest context, se constată că nu conduita autorității competente este cea care a cauzat întârzierea în parcurgerea etapelor prevăzute de legea specială, complexitatea acesteia fiind elementul care justifică neemiterea până la data promovării acțiunii în justiție a titlului de despăgubire. În subsidiar, judecătorul fondului și-a argumentat soluția și prin existența acțiunii formulate de reclamanți la data de 30 martie 2010 prin care s-a solicitat anularea Dispoziției nr. 54 din 23 martie 2006, respectiv a actului administrativ care stă la baza constituirii dosarului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 10839/CC/2006. Rațiunea acestei motivări subsidiare constă în mod evident în explicarea concluziei că refuzul emiterii titlului de despăgubire este unul justificat de neparcurgerea tuturor etapelor preliminare prevăzute/impuse de lege și nicidecum de a constata că ar aparține reclamanților vreo culpă pentru stadiul dosarului lor.

Este necesar însă a se aminti că printre criteriile în raport de care se reține dacă un termen este rezonabil sau nu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit deseori că și conduita reclamantului este importantă. Oricum, pornind chiar de la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului invocată atât prin acțiune cât și prin cererea de recurs, dar și de la datele concrete ale litigiului nu se poate reține că s-a încălcat termenul rezonabil ce constituie o componentă a dreptului la un proces echitabil consfințit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În privința „neobservării” cererii de suspendare a cauzei întemeiată pe art. 244 pct. 1 C. proc. civ. față de contestația înregistrată la Tribunalul Alba împotriva Dispoziției nr. 54/2006 a Primarului comunei C.A.

Rosetti, Înalta Curte consideră că dacă s-ar fi dat curs unei astfel de solicitări de întrerupere a cursului judecății având ca obiect obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, aceasta ar fi implicat automat depășirea unui termen rezonabil care se referă atât la procedura administrativă dar și la cea contencioasă, ceea ce nu este de dorit. În orice caz, aparține părții interesate dreptul dar și responsabilitatea de a-și valorifica drepturile în conformitate cu art. 723(1) C. proc. civ. În speță, însă, nu se poate reține că s-ar impune o altă abordare și o altă concluzie decât cele împărtășite de prima instanță care a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 1 și cele ale art. 2 din Legea nr. 554/2004.

Văzând și dispozițiile art. 312(1) C. proc. civ. și art. 20(1) din Legea nr. 554/2004

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.E., împotriva Sentinței civile nr. 149/F/CA din 26 mai 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 februarie 2011.