ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1588/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul excepției de nelegalitate și procedura derulată în primul ciclu procesual În cadrul acțiunii înregistrate pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 27322/3/2007, formulată de reclamantul I.M în contradictoriu cu pârâta A.F.P. a sectorului 5 București, având ca obiect anularea deciziei de impunere anuală nr. 40800503768231 din 24 ianuarie 2005 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de impunere pentru anul 2004, cu luarea în considerare a documentelor depuse privind cheltuielile pentru reabilitarea locuinței de domiciliu și a primei de asigurare pentru locuința de domiciliu, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a H.G.

nr. 1234/2004 și a anexei nr. 1 din Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 1941/2004. Învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate, prin încheierea din 9 ianuarie 2008 a Tribunalului București, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus citarea în cauză, în calitate de pârâți, a emitenților actului administrativ a cărui nelegalitate a fost invocată pe calea excepției, respectiv a Guvernului României și a Ministerului Economiei și Finanțelor și a admis, în principiu, cererea de intervenție în interesului pârâtului Guvernul României, formulată de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuinței. Prin întâmpinările formulate, pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Guvernul României au solicitat respingerea excepției ca neîntemeiată, respectiv ca inadmisibilă.

Prin sentința civilă nr. 3329 din 2 decembrie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, admițând excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare, a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, reținând în acest sens, faptul că potrivit art. 4 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate, „per a contrario” nu mai poate fi supus analizei pe calea excepției de nelegalitate un act administrativ cu caracter normativ, care poate fi analizat pe fond oricând pe calea acțiunii directe.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul iar prin decizia nr. 2246 din 15 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, recursul a fost admis, sentința recurată a fost casată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, reținându-se, în esență, faptul că legiuitorul nu face nicio distincție între actele administrative cu caracter individual sau normativ. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 8820/2/2009. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 3677 din 3 noiembrie 2009, Curtea de Apel București a respins excepția de nelegalitate ca neîntemeiată, reținând că reclamantul a invocat excepția de nelegalitate cu motivarea că H.G.

nr. 1234/2004 și anexa nr. 1 din Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1941/2004 creează discriminări între proprietarii care își au domiciliul la acea proprietate și cei care își au domiciliul în altă parte și între soți, încălcând C. fam. Instanța a constatat că H.G. nr. 1234/2004 a fost emisă în aplicarea art. 86 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, care prevede că (1) „venitul anual global impozabil se stabilește prin deducerea din venitul anual global, în ordine, a următoarelor: (...) c) cheltuieli pentru reabilitarea locuinței de domiciliu, destinate reducerii pierderilor de căldură în scopul îmbunătățirii confortului termic, în limita sumei de 15.000.000 RON anual, conform procedurii stabilite prin hotărâre a Guvernului la inițiativa Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului”.

Curtea de apel, văzând că textul de lege menționat face precizarea că deducerea se acordă pentru cheltuielile pentru reabilitarea locuinței de domiciliu, a apreciat că actul administrativ de aplicare a dispozițiilor legale menționate reflectă voința legiuitorului, pentru că textul legal vizează acordarea facilităților fiscale pentru titularul dreptului de proprietate a imobilului, în contextul în care aceste lucrări sunt încorporate în imobil și profită proprietarului, neputându-se admite că poate beneficia de această deducere un chiriaș care își stabilește domiciliul într-un anumit imobil, care aparține altei persoane. Prin urmare, a concluzionat prima instanță, C. fisc. se referă la locuința de domiciliu iar facilitatea fiscală prevăzută la art. 86 alin. (1) lit. c) din C. fisc.

a fost prevăzută pentru a veni în întâmpinarea proprietarilor de locuințe care execută lucrări de reabilitare termică, destinate reducerii pierderilor de căldură în scopul îmbunătățirii confortului termic, lucrările de reabilitare profitând proprietarului și aducând un spor de valoare proprietății. Așadar, indiferent câte locuințe deține o persoană, deducerea se acordă proprietarului pentru locuința unde acea persoană își are domiciliul. Aceste aspecte au fost reținute de instanța de fond ca fiind valabile, în egală măsură, în ceea ce privește Ordinul nr. 1941 din 28 decembrie 2004, privind procedura acordării deducerilor din venitul anual global potrivit art. 86 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

și procedura de alocare a unei sume reprezentând până la 1% din impozitul pe venitul anual datorat potrivit art. 90 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. 3. Recursul reclamantului Împotriva sentinței nr. 3677 din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.M. a declarat recurs, pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că argumentele pe baza cărora instanța de fond și-a motivat soluția nu pot fi reținute, pentru că prin H.G.

nr. 1234/2004 și prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1941/2004 au fost completate prevederile art. 86 lit. c) și d) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., fără a se respecta normele constituționale referitoare la distincțiile dintre atribuțiile puterii legislative și ale celei executive, cuprinse în art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (1), art. 108 alin. (1) și art. 108 alin. (2) din legea fundamentală și normele de tehnică legislativă statuate în art. 1 alin. (2), art. 3 alin. (1), art. 3 alin. (2), art. 4 alin. (3), art. 75 și art. 76 din Legea nr. 24/2000. 4. Apărările intimatului-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța de fond a reținut în mod corect concordanța H.G.

nr. 1234/2004 și a Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 1941/2004 cu prevederile legale în executarea cărora au fost adoptate. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs Excepția de nelegalitate invocată de recurentul-reclamant în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, are ca obiect dispozițiile cuprinse în H.G.

nr. 1234/2004 pentru aprobarea procedurii privind deducerea din venitul anual global, a cheltuielilor pentru reabilitarea locuinței de domiciliu, destinate reducerii pierderilor de căldură în scopul îmbunătățirii confortului termic și Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1941 din 28 decembrie 2004, privind procedura acordării deducerilor din venitul anual global prevăzute la art. 86 alin. (1) lit. d) –f) și de alocare a unei sume reprezentând până la 1% din impozitul pe venitul anual datorat pe destinația prevăzută la art. 90 potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., în ceea ce privește condiția existenței unui titlu de proprietate asupra locuinței de domiciliu pentru care se solicită deducerea.

În opinia recurentului-reclamant, normele administrative contestate creează discriminări între proprietarii care își au domiciliul în imobilul ai căror proprietari sunt și cei care au domiciliul în altă parte precum și între soți, adăugând în mod nepermis prevederilor legale în temeiul și în executarea cărora au fost emise, art. 86 alin. (1) lit. c) și d) din C. fisc.

În forma în vigoare în perioada supusă analizei, acestea aveau următorul conținut: „Venitul global impozabil se stabilește prin deducerea din venitul anual global, în ordine, a următoarelor: (...) c) cheltuieli pentru reabilitarea locuinței de domiciliu, destinate reducerii pierderilor de căldură în scopul îmbunătățirii confortului termic, în limita sumei de 15.000.000 RON anual, conform procedurii stabilite prin hotărâre a Guvernului la inițiativa Ministerului transporturilor, Construcțiilor și Turismului; d) prime de asigurare pentru locuința de domiciliu, în limita echivalentului în lei a 200 euro pe an”. Este adevărat că aceste prevederi ale C. fisc.

nu fac referire expresă la condiția dreptului de proprietate al contribuabilului asupra locuinței de domiciliu pentru care solicită deducerile, dar clarificarea sensului voinței legiuitorului nu poate fi rezumată la o interpretare exclusiv literală a normelor, fără a se ține seama de contextul social-economic în care au fost edictate și de scopul urmărit prin introducerea lor în ordinea juridică. Din această perspectivă, Curtea constată că instanța de fond a interpretat corect prevederile art. 86 alin. (1) lit. c) din C. fisc. în corelație cu normele care definesc locuința și domiciliul persoanei fizice, ajungând la concluzia justă – pe care instanța de control judiciar și-o însușește – că spiritul reglementării este acela de a oferi o facilitate proprietarilor de locuințe care execută lucrări de reabilitare termică, lucrări care, încorporate în bunul imobil, aduc un plus de valoare proprietății și profită titularului dreptului de proprietate.

Sintagma „locuința de domiciliu” utilizată de C. fisc. nu poate fi interpretată în sensul către care tinde recurentul-reclamant, semnificația fiind aceea reținută în considerentele sentinței recurate, că indiferent câte imobile cu destinația de locuință are în proprietate un contribuabil, are dreptul la deducere pentru locuința în care domiciliază. Aceleași raționament este aplicabil și în cazul prevăzut de art. 86 alin. (1) lit. d) din C. fisc., instituirea dreptului la deducerea primei de asigurare având drept scop încurajarea proprietarilor să-și asigure locuințele de domiciliu, pentru diminuarea sau înlăturarea pierderilor patrimoniale în situația intervenirii cazurilor asigurate.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte reține că normele administrative vizate de excepția de nelegalitate concordă sensului prevederilor cu forță juridică superioară în aplicarea cărora au fost edictate și se încadrează în limitele impuse de art. 108 alin. (2) din Constituția României și de art. 1 alin. (2), art. 4 alin. (3), art. 75 și art. 76 din Legea nr. 24/2000, susținerile privind instituirea unui tratament discriminatoriu între proprietarii și neproprietarii locuințelor de domiciliu sau între soți fiind lipsite de fundament juridic. În fine, Curtea constată că nici critica întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

nu este întemeiată, pentru că în considerentele sentinței sunt expuse în mod logic și convingător argumentele care au fundamentat soluția pronunțată, judecătorul fondului indicând motivele pentru care a înlăturat susținerile reclamantului, cu respectarea deplină a cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele prezentate mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul exercitat potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.M. împotriva sentinței civile nr. 3677 din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2010.