Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.01.2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 66/2011

HOTĂRÂRE
12.01.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 66/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în condițiile art. 256 C proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la 26 martie 2009, reclamantul B.G.E.V. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 9471 din 31 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale. La termenul din 30 septembrie 2009 judecata recursului a fost suspendată în condițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C proc. civ. Conform art. 248 alin. (1) C proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu. Cerințele acestui text surit îndeplinite în cauză, cererea prin care recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă fiind depusă la dosarul cauzei după închiderea dezbaterilor și suspendarea judecății. Drept urmare, nu este de natură să producă efectele procedurale urmărite de recurent. Întrucât de la data suspendării niciuna dintre părți nu a săvârșit acte de procedură pentru continuarea judecății, Curtea a constatat că s-au împlinit cerințele perimării, respectiv, faptul că pricina a rămas în nelucrare în tot timpul prevăzut de lege; rămânerea în nelucrare se datorează culpei părților, nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare; nu există o cauză de stingere a procesului prevăzută de o normă specială.

Drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C proc. civ. se va constata perimarea căii de atac, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii recurate.

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul B.G.E.V. împotriva deciziei nr. 9471 din 31 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-06-20
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5300/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la 3 iunie 2009, B.E. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr.
ÎCCJ 2011-04-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3270/2011
cata cererii de revizuire formulată de revizuenta C.M.C. împotriva deciziei nr. 9998 din 17 noiembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă și conflicte de muncă și asigurări sociale, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 din C
ÎCCJ 2011-01-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 419/2011
mai 2009, criticând-o ca fiind nelegală. Prin încheierea de ședință din data de 9 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii d
ÎCCJ 2013-04-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2010/2013
Prin Decizia nr. 1706 din 2 martie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins contestația în anulare formulată de contestatorul C.I. în contradictoriu cu intimata Universi
ÎCCJ 2012-01-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 202/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 102 din 13 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins contestația în anulare formula
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă