ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7617/2011

Pentru a pronunța

această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta născută la data de 12 octombrie

1982 este fiica lui M.V. decedată la 18 martie 1995, care la rândul său a fost

fiica lui V.P. decedat la 21 noiembrie 1982 și V.H. decedată la 25 octombrie

2001.

Potrivit adreselor

emise de către Ministerul Justiției - Direcția Instanțelor Militare, atât mama

reclamantei, cât și bunicii materni ai acesteia, au fost dislocați împreună cu

familia la data de 20 aprilie 1952 prin Decizia M.A.I. nr. 239/1952 din orașul

Mangalia, fixându-li-se domiciliu obligatoriu în comuna Hălchiu, județul Brașov.

Conform dispozițiilor

art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu

caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități,

având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea

în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au

fost întemeiate pe Decizia nr. 239/1952 a Ministerului Afacerilor Interne.

Față de conținutul

textului legal anterior enunțat, rezultă că mama și bunicii materni ai reclamantei

au fost supuși unei măsuri administrative cu caracter politic de drept,

recunoscut de către legiuitor.

Prin prezenta

acțiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la acordarea daunelor

morale pentru prejudiciul moral suferit de autorii săi ca urmare a măsurii

administrative luate împotriva acestora, acțiune întemeiată pe dispozițiile

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.

S-a constatat că

despăgubirile morale pot fi solicitate pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnare, pentru efectele măsurilor administrative putându-se solicita

echivalentul valoric al bunurilor confiscate, deci doar repararea prejudiciului

material.

Or, în speță, autorii

reclamantei nu au fost victimele unei condamnări cu caracter politic, de drept

constatat prin lege, astfel cum sunt enumerate prin art. 2 din Legea nr.

221/2009 sau recunoscute ca având acest caracter de către instanța de judecată,

conform art. 4 din același act normativ, ci au fost victimele unei măsuri

administrative cu caracter politic, pentru care legiuitorul nu permite însă

decât acordarea despăgubirilor materiale.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel de reclamanta F.H. născută M., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea

motivelor de apel a arătat că instanța de fond a nesocotit litera și spiritul

Legii nr. 221/2009 pentru că scopul, finalitatea și obiectul acestei legi îl

constituie reparația morală, pe care o recunoaște Statul Român contemporan,

persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic sau au fost victime

ale unor măsuri administrative, abuzuri cu caracter politic în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Este greșită viziunea

instanței de fond, potrivit căreia, de reparații morale nu se pot bucura decât

cei care au fost victimele unor condamnări cu caracter politic. O asemenea

viziune, elimină din start caracterul reparator din punct de vedere moral al

victimelor care au suferit măsuri administrative abuzive ceea ce nu este în

concordanță cu spiritul, rațiunea și finalitatea acestei legi.

Despăgubirile

materiale prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) constând în

echivalentul bunurilor confiscate reprezintă doar o ficțiune, ele neputându-se

realiza în sensul acțiunii în realizare decât dacă există documente doveditoare

pentru aceasta.

În mod greșit

instanța de fond a apreciat că doar persoanele condamnate politic au dreptul la

repararea prejudiciului moral prin daune morale, întrucât același alineat

indică printre beneficiari și victimele care au suferit măsuri administrative

abuzive.

Prin Decizia nr. 169

Ap din 26 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă,

s-a respins apelul.

În considerentele

deciziei instanța de apel a reținut că acțiunea promovată de reclamată este

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din

Legea nr. 221/2009, solicitându-se obligarea pârâtului la acordarea de daune

morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii administrative

luate împotriva mamei și bunicilor materni ai acesteia.

Temeiul de drept indicat

de reclamantă, nu era aplicabil acestui gen de acțiuni, întrucât antecesorii

reclamantei, au făcut parte din categoriile de persoane care au suferit o

măsură administrativă cu caracter politic luată de autoritățile vremii, și

anume dislocarea forțată a domiciliilor, iar potrivit art. 5 alin. (1) lit. a)

din lege, beneficiază de acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit prin condamnare, numai acele persoane care au fost condamnate politic

în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Pe lângă aceste

argumente, instanța de apel, a mai reținut următoarele aspecte:

Potrivit

dispozițiilor art. I din O.U.G. nr. 62/2009, aceste despăgubiri au fost

plafonate, până la un anumit cuantum în funcție de situația concretă a fiecărui

beneficiar. Prin Decizia nr. 1354/2010 Curtea Constituțională a declarat

neconstituționale dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2009,

decizie publicată în M. Of. nr. 761/2010.

Ulterior prin Decizia

nr. 1358/2010, publicată în același Monitor Oficial, Curtea Constituțională a

declarat neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din

Legea nr. 221/2009.

Prin urmare

prevederile legale pe care reclamanta și-a fundamentat acțiunea au fost

declarate neconstituționale, astfel că potrivit dispozițiilor art. 147 din

Constituția României, dispozițiile din legile constatate ca fiind

neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la

publicarea Deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlament

după caz, nu pun de acord prevederile constituționale cu dispozițiile din

Constituție. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind

neconstituționale sunt suspendate de drept.

Ca atare, fiind

suspendate de drept dispozițiile în baza cărora au fost fundamentate

pretențiile reclamantei, instanța a apreciat că o astfel de acțiune nu mai

poate fi admisă.

Împotriva deciziei

instanței de apel a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct 9 C.

proc. civ., întrucât au fost nesocotite dispozițiile Legii nr. 221/2009,

respectiv s-au interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 5 alin. (1) lit.

a) și lit. b).

Recursul nu este

fondat.

Înainte de

pronunțarea deciziei atacate a fost dată Decizia Curții Constituționale nr.

1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, prin care

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora,

pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și

completările ulterioare, au fost declarate neconstituționale.

În speță, încetarea

efectelor juridice ale prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea

nr. 221/2009 înseamnă că, la data judecării recursului nu se mai poate ține

cont de o dispoziție declarată neconstituțională.

Problema de drept

care se pune în speță nu este deci cea a faptului dacă reclamanții sunt sau nu

îndreptățiți la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 221/2009 (aspect care, de altfel, a fost soluționat definitiv

de curtea de apel), ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat

cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat

neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin

Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.

Of. nr. 761/15.11.2010.

După cum a reținut și

instanța de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din

legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă

în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale

cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele

dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of., sunt general obligatorii și au putere numai pentru

viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din

Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Nu se poate spune că

fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de

lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât

nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie

guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme la data publicării Deciziei

Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să

fi confirmat dreptul reclamanților.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Având în vedere

aceste considerente recursul este nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta F.H. împotriva Deciziei nr. 169 Ap din 26

noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, pentru cauze

cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 octombrie 2011.