ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7617/2011

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanta născută la data de 12 octombrie 1982 este fiica lui M.V. decedată la 18 martie 1995, care la rândul său a fost fiica lui V.P. decedat la 21 noiembrie 1982 și V.H. decedată la 25 octombrie 2001. Potrivit adreselor emise de către Ministerul Justiției - Direcția Instanțelor Militare, atât mama reclamantei, cât și bunicii materni ai acesteia, au fost dislocați împreună cu familia la data de 20 aprilie 1952 prin Decizia M.A.I. nr. 239/1952 din orașul Mangalia, fixându-li-se domiciliu obligatoriu în comuna Hălchiu, județul Brașov.

Conform dispozițiilor art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe Decizia nr. 239/1952 a Ministerului Afacerilor Interne. Față de conținutul textului legal anterior enunțat, rezultă că mama și bunicii materni ai reclamantei au fost supuși unei măsuri administrative cu caracter politic de drept, recunoscut de către legiuitor. Prin prezenta acțiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la acordarea daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit de autorii săi ca urmare a măsurii administrative luate împotriva acestora, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.

S-a constatat că despăgubirile morale pot fi solicitate pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, pentru efectele măsurilor administrative putându-se solicita echivalentul valoric al bunurilor confiscate, deci doar repararea prejudiciului material. Or, în speță, autorii reclamantei nu au fost victimele unei condamnări cu caracter politic, de drept constatat prin lege, astfel cum sunt enumerate prin art. 2 din Legea nr. 221/2009 sau recunoscute ca având acest caracter de către instanța de judecată, conform art. 4 din același act normativ, ci au fost victimele unei măsuri administrative cu caracter politic, pentru care legiuitorul nu permite însă decât acordarea despăgubirilor materiale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel de reclamanta F.H. născută M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de apel a arătat că instanța de fond a nesocotit litera și spiritul Legii nr. 221/2009 pentru că scopul, finalitatea și obiectul acestei legi îl constituie reparația morală, pe care o recunoaște Statul Român contemporan, persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic sau au fost victime ale unor măsuri administrative, abuzuri cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Este greșită viziunea instanței de fond, potrivit căreia, de reparații morale nu se pot bucura decât cei care au fost victimele unor condamnări cu caracter politic.

O asemenea viziune, elimină din start caracterul reparator din punct de vedere moral al victimelor care au suferit măsuri administrative abuzive ceea ce nu este în concordanță cu spiritul, rațiunea și finalitatea acestei legi. Despăgubirile materiale prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) constând în echivalentul bunurilor confiscate reprezintă doar o ficțiune, ele neputându-se realiza în sensul acțiunii în realizare decât dacă există documente doveditoare pentru aceasta. În mod greșit instanța de fond a apreciat că doar persoanele condamnate politic au dreptul la repararea prejudiciului moral prin daune morale, întrucât același alineat indică printre beneficiari și victimele care au suferit măsuri administrative abuzive.

Prin Decizia nr. 169 Ap din 26 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, s-a respins apelul. În considerentele deciziei instanța de apel a reținut că acțiunea promovată de reclamată este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 221/2009, solicitându-se obligarea pârâtului la acordarea de daune morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii administrative luate împotriva mamei și bunicilor materni ai acesteia.

Temeiul de drept indicat de reclamantă, nu era aplicabil acestui gen de acțiuni, întrucât antecesorii reclamantei, au făcut parte din categoriile de persoane care au suferit o măsură administrativă cu caracter politic luată de autoritățile vremii, și anume dislocarea forțată a domiciliilor, iar potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din lege, beneficiază de acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, numai acele persoane care au fost condamnate politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Pe lângă aceste argumente, instanța de apel, a mai reținut următoarele aspecte: Potrivit dispozițiilor art. I din O.U.G. nr. 62/2009, aceste despăgubiri au fost plafonate, până la un anumit cuantum în funcție de situația concretă a fiecărui beneficiar.

Prin Decizia nr. 1354/2010 Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2009, decizie publicată în M. Of. nr. 761/2010. Ulterior prin Decizia nr. 1358/2010, publicată în același Monitor Oficial, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009. Prin urmare prevederile legale pe care reclamanta și-a fundamentat acțiunea au fost declarate neconstituționale, astfel că potrivit dispozițiilor art. 147 din Constituția României, dispozițiile din legile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlament după caz, nu pun de acord prevederile constituționale cu dispozițiile din Constituție.

Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Ca atare, fiind suspendate de drept dispozițiile în baza cărora au fost fundamentate pretențiile reclamantei, instanța a apreciat că o astfel de acțiune nu mai poate fi admisă. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct 9 C. proc. civ., întrucât au fost nesocotite dispozițiile Legii nr. 221/2009, respectiv s-au interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) și lit. b). Recursul nu este fondat. Înainte de pronunțarea deciziei atacate a fost dată Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of.

nr. 761/15.11.2010, prin care dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, au fost declarate neconstituționale. În speță, încetarea efectelor juridice ale prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 înseamnă că, la data judecării recursului nu se mai poate ține cont de o dispoziție declarată neconstituțională.

Problema de drept care se pune în speță nu este deci cea a faptului dacă reclamanții sunt sau nu îndreptățiți la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 (aspect care, de altfel, a fost soluționat definitiv de curtea de apel), ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.

După cum a reținut și instanța de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of., sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Nu se poate spune că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamanților. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Având în vedere aceste considerente recursul este nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F.H. împotriva Deciziei nr. 169 Ap din 26 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2011.