ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 122/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Satu-Mare, secția comercială de contencios administrativ, a respins acțiunea comercială formulată de reclamanta SC P.M. SA Homorodu de Jos prin lichidator judiciar A.I., prin sentința civilă nr. 64/LC din 9 februarie 2010, reținând că în baza principiului disponibilității procesului civil și prevederilor art. 1169 C. civ., reclamanta nu a probat acțiunea împrejurare față de care acordarea despăgubirilor solicitate nu este justificată. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței instanței de fond a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 70/2010 – A/C din 29 iunie 2010, prin care Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a reținut că obligația de a aduce probe incumbă reclamantei, astfel cum prevede art. 129 alin. (1) C. proc.

civ., că instanța doar în mod subsidiar are posibilitatea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare [art. 129 alin. (5) C. proc. civ.] și în condițiile în care reclamantul a fost asistat de avocat care nu a solicitat alte probe, instanța nu era obligată să le ordone din oficiu în locul reclamantului, art. 129 alin. (5) C. proc. civ. neputând constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a unei părți și în apărarea intereselor acesteia. Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs și în temeiul art. 312 și urm. C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei criticate și în consecință admiterea acțiunii inițiale, așa cum a fost precizată.

Prin cererea de recurs formulată reclamanta a reiterat situația de fapt, după care a invocat încălcarea gravă a principiului disponibilității și principiul rolului activ al judecătorului, învederând probatoriile administrate în cauză referitoare la dovedirea existenței prejudiciului, apreciind că acțiunea este admisibilă din moment ce însăși partea care trebuia să fie obligată la plata sumelor solicitate recunoaște temeinicia pretențiilor afirmând că dacă nu exista plantația de pomi fructiferi, nu ar fi încheiat contractul asupra terenului, existând intenția ca element constitutiv al răspunderii, existența prejudiciului fiind și ea dovedită din moment ce bunurile i-au fost folosite de către pârât fără drept și că niciunde în contractele încheiate cu Agenția Domeniilor Statului nu se face vorbire despre livadă.

A mai susținut că instanța a greșit atunci când constatând lipsa unor probe, nu le-a administrat din oficiu, în baza rolului activ, reclamanta considerând că recunoașterea pârâtului G.V. este evidentă, nemaifiind necesară nicio altă probă. Prin cererea de recurs recurenta a făcut o prezentare a situației de fapt cu referire la aprecierea probatoriilor administrate în cauză, neindicând un temei de drept care să fi justificat modificarea hotărârii atacate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Conform art. 137 C. proc. civ. potrivit căruia instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, Curtea, analizând excepția nulității cererii de recurs invocată din oficiu în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., o va admite urmând a constata nulitatea recursului pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Art. 306 alin. (2) și (3) C. proc. civ. prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de către instanța de judecată și că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., iar conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) același cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor și cum recurenta nu s-a conformat acestor exigențe legale, având în vedere, deopotrivă, și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și că motivele dezvoltate de recurentă nu pot fi încadrate în niciunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., neputând fi acoperită nulitatea recursului conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția invocată și va constata nulitatea cererii de recurs dedusă judecății. Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC P.M. SA Homorodu de Jos prin lichidator judiciar A.I. împotriva deciziei nr. 70/2010-A/C din 29 iunie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 13 ianuarie 2011.