ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2350/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila reclamanții M.A. M.M.V. și M.G.I. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata a câte 10.000 Euro reprezentând daune morale. În motivarea cererii reclamanții au arătat că autorul lor, M.N., a fost dislocat împreună cu întreaga familie, în baza Deciziei MAI nr. 200/1951 coroborată cu Hotărârea nr. 344/1951 a Consiliului de Miniștri, din zona Hreatca, URSS, în localitatea Dorohoi, sat Avrameni, în perioada 1945-1947. De aici, autorul reclamanților și familia acestuia a fost trimisă la Turnu Severin, sat Scăpău, unde au rămas până în anul 1951, iar de acolo au fost mutați la Bărăganu, unde au rămas în perioada 1951-1954.

Autorul reclamanților a primit, în baza Decretului-lege nr. 118/1990, o indemnizație lunară de 316 lei pentru perioada în care a fost deportat. Având în vedere perioada pentru care au fost forțați să locuiască în altă localitate decât cea de domiciliu și a numărului mare de persoane cărora li s-a aplicat această măsură, reclamanții consideră că autorul lor face parte din categoria persoanelor cu domiciliu obligatoriu și strămutate. Cei obligați să-și părăsească locuințele au fost transportați cu trenul, luând cu ei doar cele strict necesare traiului, au fost lăsați pe câmp, au suferit de foame și frig, au locuit în bordeie. Astfel, această măsură abuzivă constituie o privare de libertate. Prin sentința civilă nr. 879 din 09 septembrie 2010 a Tribunalului Brăila a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a echivalentului în lei la data plății a sumei de 1500 Euro cu titlu de daune morale.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în drept, sunt aplicabile dispozițiile art. 3 lit. e) din Legea 221/2009 potrivit cărora constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, cele ale art.5 din lege care recunoaște dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, de a solicita instanței de judecată, obligarea statului la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor instanța a avut în vedere și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 și, dând eficiență criteriului unei satisfacții eficiente și echitabile, a admis acțiunea în parte, doar pentru suma de 1500 Euro (echivalentul în lei la data plății), sumă care se cuvine reclamanților potrivit cotelor stabilite în certificatul de moștenitor nr. 60 din 29 august 2007 eliberat de BNP P.C. și P.A. Împotriva sentinței civile nr. 879 din 09 septembrie 2010 a Tribunalului Brăila a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie. În esență, apelantul a susținut că reclamanții, în calitate de moștenitori, nu pot pretinde daune morale pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor, aceștia putând, cel mult, să continue acțiunea introdusă de autorul lor, ceea ce în cauză nu este cazul.

Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 230/2A din 17 octombrie 2011 a admis apelul pârâtului, a schimbat sentința atacată și a respins, ca nefondată acțiunea reclamanților. În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut în esență că prin deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, care au constituit temeiul de drept al acțiunii deduse judecății, au fost declarate neconstituționale, că prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată în interesul legii.

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții M.A., M.M.V., M.G.I. solicitând admiterea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, reproșând instanței de apel greșita aplicare în timp a Legii nr. 221/2009 din perspectiva deciziilor Curții Constituționale mai sus evocate și a deciziei în interesul legii nr. XII/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Criticile referitoare respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011. Problema de drept care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of.

nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes , se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Or, în speță, la data publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum . Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate de instanța de apel. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenții – reclamanți M.A., M.G.I. și M.M.V. împotriva deciziei nr. 230/2A din 17 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2012.