ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2350/2012

Asupra recursului de

față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Tribunalul Brăila reclamanții M.A. M.M.V. și M.G.I. au chemat

în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

solicitând obligarea acestuia la plata a câte 10.000 Euro reprezentând daune

morale.

În motivarea cererii

reclamanții au arătat că autorul lor, M.N., a fost dislocat împreună cu

întreaga familie, în baza Deciziei MAI nr. 200/1951 coroborată cu Hotărârea nr.

344/1951 a Consiliului de Miniștri, din zona Hreatca, URSS, în localitatea

Dorohoi, sat Avrameni, în perioada 1945-1947. De aici, autorul reclamanților și

familia acestuia a fost trimisă la Turnu Severin, sat Scăpău, unde au rămas până în anul 1951, iar de acolo au fost mutați la Bărăganu, unde au rămas în perioada 1951-1954. Autorul reclamanților a primit, în baza

Decretului-lege nr. 118/1990, o indemnizație lunară de 316 lei pentru perioada

în care a fost deportat. Având în vedere perioada pentru care au fost forțați

să locuiască în altă localitate decât cea de domiciliu și a numărului mare de

persoane cărora li s-a aplicat această măsură, reclamanții consideră că autorul

lor face parte din categoria persoanelor cu domiciliu obligatoriu și

strămutate. Cei obligați să-și părăsească locuințele au fost transportați cu

trenul, luând cu ei doar cele strict necesare traiului, au fost lăsați pe câmp,

au suferit de foame și frig, au locuit în bordeie. Astfel, această măsură

abuzivă constituie o privare de libertate.

Prin sentința civilă

nr. 879 din 09 septembrie 2010 a Tribunalului Brăila a fost admisă în parte acțiunea

și a fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a echivalentului în lei la

data plății a sumei de 1500 Euro cu titlu de daune morale.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut că în drept, sunt aplicabile

dispozițiile art. 3 lit. e) din Legea 221/2009 potrivit cărora constituie

măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei

miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu

obligatoriu, cele ale art.5 din lege care recunoaște dreptul oricărei persoane

care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter

politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții

acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, de a solicita instanței de

judecată, obligarea statului la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit

prin condamnare.

La stabilirea

cuantumului despăgubirilor instanța a avut în vedere și măsurile reparatorii

deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 și, dând eficiență

criteriului unei satisfacții eficiente și echitabile, a admis acțiunea în

parte, doar pentru suma de 1500 Euro (echivalentul în lei la data plății), sumă

care se cuvine reclamanților potrivit cotelor stabilite în certificatul de

moștenitor nr. 60 din 29 august 2007 eliberat de BNP P.C. și P.A.

Împotriva sentinței

civile nr. 879 din 09 septembrie 2010 a Tribunalului Brăila a declarat apel

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice criticând-o pe motive

de nelegalitate și netemeinicie.

În esență, apelantul

a susținut că reclamanții, în calitate de moștenitori, nu pot pretinde daune

morale pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor, aceștia putând, cel

mult, să continue acțiunea introdusă de autorul lor, ceea ce în cauză nu este

cazul.

Curtea de Apel

Galați, secția civilă, prin decizia nr. 230/2A din 17 octombrie 2011 a admis apelul pârâtului, a schimbat sentința atacată și a respins, ca nefondată acțiunea

reclamanților.

În fundamentarea

acestei decizii instanța de control judiciar a reținut în esență că prin

deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a)

teza I din Legea nr. 221/2009, care au constituit temeiul de drept al acțiunii deduse

judecății, au fost declarate neconstituționale, că prin decizia nr. 12 din 19

septembrie 2011, pronunțată în interesul legii.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale,

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora

și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele

nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios

constituțional în Monitorul Oficial.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții M.A., M.M.V., M.G.I. solicitând

admiterea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței

de fond, reproșând instanței de apel greșita aplicare în timp a Legii nr. 221/2009

din perspectiva deciziilor Curții Constituționale mai sus evocate și a deciziei

în interesul legii nr. XII/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte,

examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că

recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Criticile referitoare

respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare a

dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 urmează a fi analizate

din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M.Of.

nr. 789 din 7 noiembrie 2011.

Problema de drept

care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea

daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, ci

aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă

analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un

control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of. nr. 761 din

15 noiembrie 2010.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul

cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările

ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și

erga omnes

, se aplică și acțiunilor

în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest

sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011,

pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în

sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data

publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la

această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial.

Or, în speță, la data

publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune,

deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de

lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât

nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie

guvernate după regula

tempus regit actum

.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi

confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte

erga omnes și ex nunc

ar fi afectat procesul echitabil,

pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ

legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul

preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii

deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de recurenții – reclamanți M.A., M.G.I. și M.M.V. împotriva

deciziei nr. 230/2A din 17 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 mai 2012.