ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3586/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, reclamantul I.N. a chemat în

judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea

acestuia la plata sumei de 100.000 euro, care a fost redusă ulterior la suma de

10.000 euro, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 62/2010, reprezentând daune

morale.

În motivarea cererii reclamantul arată

că a fost dislocat în baza deciziei nr. 200/1951, la data de 18 iunie 1951, împreună

cu familia sa din zona Tomnatic - Timiș în localitatea G. (R.). În temeiul dispozițiilor

Decretului-Lege nr. 118/1990 i s-a acordat o indemnizație lunară de 200 RON pentru

perioada 1951-1955 în care a avut stabilit domiciliu forțat. Datorită numărului

mare de persoane și a duratei pentru care a fost luată această măsură, reclamantul

consideră că face parte din categoria persoanelor cu domiciliu obligatoriu și strămutate.

Reclamantul și familia sa au fost obligați să-și părăsească în câteva ore locuința,

au fost duși la gară, îmbarcați în vagoane folosite de obicei la transportul animalelor,

care au pornit într-o direcție necunoscută. După o săptămână aceștia au ajuns în

vastele câmpii din partea de sud a României, fără construcții și fără utilități.

Au fost nevoiți să locuiască în bordeie de pământ, au suferit de foame și frig.

Prin luarea acestei măsuri au fost privați de libertate, aducându-se atingere onoarei

și libertății individuale, provocându-se consecințe în planul vieții private și

suferințe de ordin moral și social.

Prin sentința civilă nr. 979 din 13 octombrie

2010 a Tribunalului Brăila s-a admis în parte acțiunea, și a fost obligat pârâtul

Statul Român, la plata sumei de 1.200 euro cu titlu de despăgubiri bănești pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut

că în drept, sunt aplicabile dispozițiile art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009

potrivit cărora constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură

luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea

de domiciliu obligatoriu, dacă a fost întemeiată pe decizia nr. 200/1951 și cele

ale art. 5 din lege care recunoaște dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări

cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut

obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul

acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv

de a solicita instanței de judecată, obligarea statului la despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit prin condamnare.

Pentru a stabili cuantumul prejudiciului,

s-a reținut că prin măsura luată, prezumată de drept ca având caracter politic,

acestuia i s-a creat un prejudiciu ce a constat în consecințele dăunătoare ce au

rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate,

cu consecința inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului,

a acelor atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale - onoare, reputație,

relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică

în durerea morală încercată de victimă.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel ambele părți.

Reclamantul a criticat sentința sub aspectul

cuantumului daunelor morale acordate, raportat la jurisprudența internă și jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului.

Pârâtul a apreciat că reclamantul a beneficiat

de o serie de drepturi și facilități începând cu anul 1990, ce pot fi privite ca

o formă de reparare a prejudiciului moral, motiv pentru care acțiunea ar trebui

respinsă ca nefondată.

Curtea de Apel Galați, secția

I

civilă, prin decizia nr. 261/A din 23 noiembrie

2011 a admis apelul pârâtului, a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins

acțiunea și a respins apelul reclamantului.

În fundamentarea acestei decizii instanța

de control judiciar a reținut, în esență, că prin Deciziile Curții Constituționale

nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 au fost declarate neconstituționale dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ce constituie temeiul legal al

acțiunii, și prin decizia nr. 12 din dosarul nr. 14/2011 Înalta Curte de Casație

și Justiție, s-a stabilit că urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010

și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) Teza

I

din Legea nr. 221/2009 privind condamnările

cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele

și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la

data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of., instanța

de apel, având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegărilor date în recursul

în interesul legii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamantul I.N., reproșând instanței de apel, prin criticile formulate, încălcarea

principiului neretroactivității legii.

În drept, recurentul-reclamant își întemeiază

cererea pe dispozițiile art. 299-316 C. proc. civ.

Înalta Curte, examinând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele

se ce vor arăta.

Criticile referitoare la respingerea cererii

de acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare a dispozițiilor art. 5

alin. (1) din Legea nr. 221/2009, urmează a fi analizate din perspectiva deciziei

nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011.

Problema de drept care se pune în speță,

nu este deci cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text

de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condițiile în care a fost

declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate,

prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în

M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție,

dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale, dacă în

acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile

legii fundamentale, pe durata acestui termen, respectivele dispoziții fiind suspendate

de drept.

La alin. (4) al art. menționat se prevede

că Deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României,

sunt în general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții

regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992, referitoare

la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările

ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională

și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de

lege prin Decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și

erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au

formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această problemă de drept

a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii,

în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce

efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia

în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre

definitivă.

Cu alte

cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale,

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) Teza

I

din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării

deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data publicării în M.

Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010,

nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv

la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune, deci, că fiind promovată

acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe

toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui

act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit

actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație

juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru

normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării

sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art.

147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei

generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act

neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut

niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că Deciziile

Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu

constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce

atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv

câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție, în

sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010

nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin intervenția instanței

de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate,

s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul

a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea

neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și

ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura

făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost

determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității

juridice.

Pentru toate aceste considerente, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat

recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant

I.N. împotriva deciziei civile nr. 261/A din 23 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea

de Apel Galați, secția

I

civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi

25 septembrie 2012.