ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3586/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, reclamantul I.N. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 100.000 euro, care a fost redusă ulterior la suma de 10.000 euro, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 62/2010, reprezentând daune morale. În motivarea cererii reclamantul arată că a fost dislocat în baza deciziei nr. 200/1951, la data de 18 iunie 1951, împreună cu familia sa din zona Tomnatic - Timiș în localitatea G. (R.). În temeiul dispozițiilor Decretului-Lege nr. 118/1990 i s-a acordat o indemnizație lunară de 200 RON pentru perioada 1951-1955 în care a avut stabilit domiciliu forțat.

Datorită numărului mare de persoane și a duratei pentru care a fost luată această măsură, reclamantul consideră că face parte din categoria persoanelor cu domiciliu obligatoriu și strămutate. Reclamantul și familia sa au fost obligați să-și părăsească în câteva ore locuința, au fost duși la gară, îmbarcați în vagoane folosite de obicei la transportul animalelor, care au pornit într-o direcție necunoscută. După o săptămână aceștia au ajuns în vastele câmpii din partea de sud a României, fără construcții și fără utilități. Au fost nevoiți să locuiască în bordeie de pământ, au suferit de foame și frig. Prin luarea acestei măsuri au fost privați de libertate, aducându-se atingere onoarei și libertății individuale, provocându-se consecințe în planul vieții private și suferințe de ordin moral și social.

Prin sentința civilă nr. 979 din 13 octombrie 2010 a Tribunalului Brăila s-a admis în parte acțiunea, și a fost obligat pârâtul Statul Român, la plata sumei de 1.200 euro cu titlu de despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că în drept, sunt aplicabile dispozițiile art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009 potrivit cărora constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, dacă a fost întemeiată pe decizia nr. 200/1951 și cele ale art. 5 din lege care recunoaște dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv de a solicita instanței de judecată, obligarea statului la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Pentru a stabili cuantumul prejudiciului, s-a reținut că prin măsura luată, prezumată de drept ca având caracter politic, acestuia i s-a creat un prejudiciu ce a constat în consecințele dăunătoare ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, a acelor atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale - onoare, reputație, relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă. Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți. Reclamantul a criticat sentința sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, raportat la jurisprudența internă și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Pârâtul a apreciat că reclamantul a beneficiat de o serie de drepturi și facilități începând cu anul 1990, ce pot fi privite ca o formă de reparare a prejudiciului moral, motiv pentru care acțiunea ar trebui respinsă ca nefondată. Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin decizia nr. 261/A din 23 noiembrie 2011 a admis apelul pârâtului, a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins acțiunea și a respins apelul reclamantului.

În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, că prin Deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ce constituie temeiul legal al acțiunii, și prin decizia nr. 12 din dosarul nr. 14/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of., instanța de apel, având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegărilor date în recursul în interesul legii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul I.N., reproșând instanței de apel, prin criticile formulate, încălcarea principiului neretroactivității legii. În drept, recurentul-reclamant își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 299-316 C. proc. civ. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele se ce vor arăta. Criticile referitoare la respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, urmează a fi analizate din perspectiva deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, publicată în M. Of.

nr. 789/7.11.2011. Problema de drept care se pune în speță, nu este deci cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen, respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al art. menționat se prevede că Deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt în general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992, referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin Decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că Deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant I.N. împotriva deciziei civile nr. 261/A din 23 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 25 septembrie 2012.