ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 186/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 774, pronunțată la data de 20 octombrie 2010, Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Bacău a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantele SC D.N. SRL Bacău, prin lichidator judiciar SC I.E. SRL Bacău și SC R.T. SRL Bacău, prin același lichidator, în contradictoriu cu pârâta SC C.M.I. Bacău, și a obligat pe reclamante să plătească acesteia, în solidar, suma de 428 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Spre a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în soluționarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii îmbunătățirilor efectuate la cele două spații închiriate, că potrivit dispozițiilor art. 5 lit. b), art. 5 lit. j) și k) și art. 12 din contractele de închiriere nr.3 și nr.5, încheiate între părți, la data de 28 martie 2006, nici chiriașul și nici subchiriașul nu pot efectua vreo îmbunătățire/modificare la aceste spații decât cu acordul scris și dat în prealabil de către proprietarul imobilelor, iar, în situația în care îmbunătățirile se realizează în afara dispozițiilor contractuale, acestea rămân la dispoziția proprietarului fără alte pretenții de orice natură din partea chiriașului sau subchiriașului, și că, în speță, reclamantele nu au făcut dovada că au obținut acordul prealabil scris al pârâtei, proprietara spațiilor închiriate pentru efectuarea îmbunătățirilor a căror contravaloare o solicită și nici că aceste îmbunătățiri au fost efectuate.

Cu referire la capătul de cerere privind restituirea bunurilor mobile existente în spațiile închiriate, prima instanță a reținut că acestea nu se află în posesia pârâtei și, în consecință, a apreciat că nu poate fi primită nici cererea privind instituirea unui drept de retenție asupra bunurilor și îmbunătățirilor solicitate până la restituirea, respectiv plata acestora. Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Bacău, prin decizia nr. 41, pronunțată la data de 19 aprilie 2011, a admis apelurile formulate de reclamante împotriva sentinței tribunalului pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a admis cererea privind obligarea pârâtei la restituirea bunurilor mobile, astfel cum au fost identificate în procesul – verbal de evacuare din data de 25 august 2009, menținând celelalte dispoziții ale acestei hotărâri.

Pentru a pronunța menționata decizie, prima instanță de control judiciar a reținut că din procesul – verbal, încheiat de executorul judecătoresc cu ocazia evacuării apelantelor – reclamante din spațiul închiriat, rezultă că acestea au lăsat în spațiul pe care îl ocupaseră în calitate de chiriașe mai multe bunuri mobile, identificate, atât pe baza constatării executorului judecătoresc, cât și pe baza celor relatate de către intimata – pârâtă, proprietară a spațiului, care recunoaște indirect că apelantele – reclamante sunt proprietarele bunurilor, atât prin declarația sa, cuprinsă în procesul – verbal cu privire la aceste bunuri, cât și prin faptul că urmărește realizarea creanței sale prin valorificarea lor, având calitatea de detentor precar a acestor bunuri, a căror împărțeală între cele două reclamante urmează a se face prin lichidatorii judiciari care administrează patrimoniile acestora.

Cu privire la cererea privind obligarea pârâtei la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse de chiriașe spațiului închiriat instanța de apel a constatat că astfel de lucrări erau prohibite în mod expres prin clauzele contractuale, în lipsa consimțământului proprietarei locator, exprimat în scris, a cărei dovadă nu a fost făcută, cum corect a reținut prima instanță. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs intimata – pârâtă SC C.M.I. Bacău, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 6, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, dispunând restituirea bunurilor mobile, deși prin cererea de apel s-a solicitat contravaloarea acestora, (art. 304 pct. 6 C. proc.

civ.); a interpretat greșit procesul – verbal de evacuare, reținând că bunurile mobile pe care acesta le menționează sunt ale apelantelor – reclamante în lipsa oricărei dovezi a proprietății lor și a recunoașterii sale exprese în acest sens, doar pe baza afirmației că aceste bunuri nu îi aparțin, și a apreciat ca fiind nelegală decizia prin care s-a admis apelul, față de art. 294 C. proc. civ. și cererea de obligare a intimatei – pârâte la plata contravalorii bunurilor mobile și lipsită de temei legal în ce privește acordarea dreptului lichidatorului apelantelor – reclamante de a face împărțeala bunurilor între acestea. Recursul este nefondat.

Astfel, prin cererea reconvențională, disjunsă, reclamantele au solicitat restituirea bunurilor mobile existente în spațiile ce au făcut obiectul locațiunii, cerere asupra căreia instanța de apel s-a pronunțat cu respectarea principiului disponibilității, aspect ce înlătură incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Este de observat că motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează nelegalitatea hotărârii în cazul în care, deși rezultă fără dubiu natura actului juridic dedus judecății ori înțelesul lui, instanța de apel, prin interpretarea dată acestora, îi alterează, în mod substanțial natura sau înțelesul lămurit vădit neîndoielnic, iar interpretarea procesului – verbal de evacuare, ca înscris depus în probațiune, nu justifică invocarea precitatului motiv de recurs bazat, exclusiv, pe denaturarea actului juridic.

Cum admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate a avut în vedere cererea privind restituirea bunurilor mobile cu care reclamantele au învestit instanța de fond, nu se poate reține încălcarea art. 294 alin. (1) C. proc. civ., neregăsindu-se în speță nici ipoteza pronunțării unei hotărâri lipsită de temei legal prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru motivul invocat în susținerea acesteia, respectiv modalitatea stabilită de instanță pentru „împărțeala” între reclamante a bunurilor mobile dispus a le fi restituite. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC C.M.I. BACĂU împotriva deciziei nr. 41/2011 din 19 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2012.