ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3260/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 735 din 19 decembrie 2008, Tribunalul Ialomița a respins acțiunea formulată de reclamanta SC I. SA Slobozia, în contradictoriu cu pârâta SC W.I. SRL Cătrunești, acțiune ce a avut ca obiect – anularea contractului de închiriere din 17 ianuarie 2007, precum și a actului adițional din 12 iunie 2007 și evacuarea pârâtei din cadrul Fermei C. situată pe raza localităților Sinești și Movilița, județul Ialomița. În considerentele sentinței, instanța a reținut că soarta actului contractului de închiriere nu este condiționată de hotărârea A.G.E.A. din 5 octombrie 2006, nefiind act subsecvent al acesteia, ci doar un act ulterior și independent de aceasta.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 450 din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, care a reținut următoarele: Motivele ce au determinat anularea hotărârii A.G.E.A. din 5 octombrie 2006 au constat în lipsa calității de membru al Consiliului de Administrație a semnatarului convocatorului, precum și în modalitatea în care s-a realizat convocarea – doar prin publicarea în Monitorul Oficial, încălcându-se dispozițiile art. 13 alin. (5) din actul constitutiv, care impuneau obligativitatea convocării acționarilor prin scrisoare recomandată la sediul ori la domiciliul comunicat și menționat în Registrul acționarilor.

S-a constatat că actele a căror anulare se solicită s-au încheiat în temeiul deciziei Consiliului de Administrație al SC I. SA din 31 august 2006, prin care s-a hotărât prelungirea – pentru o perioadă de maxim 10 ani – a contractelor de închiriere existente, la activele la care chiriașii vor face investiții semnificative, respectându-se dispozițiile art. 19 lit. e) din statutul societății conform cu care – printre altele - Consiliul de Administrație are și atribuții privind aprobarea încheierii, modificării ori rezilierii contractelor civile sau comerciale. În fine, s-a considerat că au fost aplicate corect dispozițiile art. 113 din Legea nr. 31/1990, prima instanță reținând corect că A.G.E.A.

nu are în atribuție încheierea ori modificarea contractelor de închiriere, motiv pentru care anularea A.G.E.A. din 5 octombrie 2006 nu are nicio înrâurire asupra valabilității actelor ce fac obiectul judecății. Împotriva deciziei, reclamanta SC I. SA Slobozia a declarat recurs prin care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în susținerea cărora a invocat următoarele: - Motivarea dată deciziei atacate nu corespunde exigențelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și ale art. 6 din C.E.D.O., în contextul în care apărările invocate prin cererea de apel nu au fost examinate în mod efectiv, fiind evidentă deplasarea problematicii soluționării fondului cauzei în domeniul competențelor formale, legale și statutare ale A.G.E.A.

și ale Consiliului de Administrație. Recurenta susține că nu au fost analizate apărările sale ce au vizat faptul că, în ședința Consiliului de Administrație din 31 august 2006, acest organism a solicitat aprobarea A.G.E.A. pentru încheierea contractului de închiriere a activelor din rațiuni ce țin de verificarea oportunității și eficienței economice a unei astfel de decizii ceea ce presupune că atribuțiile prevăzute la art. 13 alin. (5) din Actul constitutiv pot fi exercitate numai pe baza și în conformitate cu hotărârea A.G.E.A. De asemenea, apărarea relativă la lipsa de relevanță a art. 55 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 prin aplicarea corespunzătoare a principiilor ce rezultă din aplicarea art. 113 lit. m) din Legea nr. 31/1990, nu a fost examinată și nici faptul că – în alte cauze – s-a stabilit judiciar că există o legătură de conexitate și dependență specifică actelor subsecvente între astfel de contracte de închiriere.

Afirmă recurenta că, potrivit jurisprudenței constante a C.E.D.O., noțiunea de proces echitabil în sensul de art. 6 din Convenție „impun ca o jurisdicție internă să examineze efectiv problemele esențiale ce-i sunt supuse examinării și să nu se mulțumească a confirma pur și simplu concluziile unei jurisdicții inferioare”. Or, în cauză se constată reluarea într-o hotărâre judecătorească a unei instanțe de control judiciar a constatărilor din hotărârea atacată, motivare ce este incompatibilă cu dreptul la un proces echitabil, în contextul în care niciunul din argumentele invocate în apărare nu a fost analizat. - În cauză este aplicabil principiul „resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis” deoarece prin decizia nr. 91 din 3 martie 2008 a Curții de Apel București s-a dispus anularea hotărârii A.G.E.A.

din 5 octombrie 2006, dar și anularea actelor subsecvente. Recurenta arată că pentru rațiuni ce țin de aplicarea principiilor efectelor nulității prin decizia nr. 277 din 11 iunie 2009 Curtea de Apel București a respins apelul declarat împotriva sentinței nr. 696 din 11 decembrie 2008 a Tribunalului Ialomița, prin care a fost anulat ca act subsecvent contractul de închiriere din 9 ianuarie 2007, încheiat în baza aceleiași hotărâri A.G.E.A., cu un alt agent economic, în alte circumstanțe astfel că, sunt incidente dispozițiile art. 1200 pct. 4 C. civ. și ale art. 1202 alin. (2) C. civ., care instituie o prezumție legală, absolută și irefragrabilă, ce nu permite ca ceea ce s-a statuat deja printr-o hotărâre irevocabilă să poată fi contrazis printr-o a doua judecată.

De asemenea, recurenta consideră că, în condițiile în care hotărârea A.G.E.A. prin care s-a aprobat strategia societății a fost anulată judiciar, iar instanța a dispus concomitent anularea actelor subsecvente, sarcina de a stabili dacă încheierea contractului de închiriere este sau nu consecința hotărârii A.G.E.A. anulată judiciar, revine instanțelor. În fine, se susține că interpretarea și aplicarea corectă a principiilor efectelor nulității absolute impun ca – în ipoteza în care – judiciar, se aplică sancțiunea nulității absolute hotărârii A.G.E.A., rațiuni ce țin de domeniul ordinii publice impun consecvența judiciară cu privire la aplicarea principiilor efectelor nulității, cu privire la actele juridice, care depind și se bazează pe voința societară exprimată în forma hotărârii A.G.E.A., anulată.

Prin întâmpinare, intimata a prezentat succint situația de fapt și a răspuns motivelor de recurs invocate prin cererea de recurs, concluzionând că se impune respingerea recursului. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Considerentele deciziei atacate nu pot satisface exigențele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în contextul în care instanța de apel nu a procedat la o analiză efectivă a tuturor criticilor exprimate în cererea de apel astfel încât, să se asigure înfăptuirea scopului reglementării menționate, acela de a se asigura a bună administrare a justiției și de a se da posibilitatea exercitării controlului judiciar, instanțelor ce au o asemenea atribuție.

În cauză, analiza problematicii ce a generat promovarea căii de atac a apelului – aceea a stabilirii calității de acte subsecvente sau nu a contractului de închiriere din 17 ianuarie 2007 și a actului adițional din 12 iunie 2007, ale hotărârii A.G.E.A. din 5 octombrie 2006 – a fost tranșată fără a se avea în vedere aspecte esențiale și fără de care, instanța de recurs se vede în imposibilitate de a exercita efectiv controlul judiciar de nelegalitate. Astfel, din lecturarea considerentelor deciziei se poate observa că instanța de apel s-a mărginit la a arăta că actele a căror anulare se solicită s-au încheiat în baza deciziei Consiliului de Administrație din 31 august 2006, decizie luată în conformitate cu dispozițiile statutare și că A.G.E.A.

nu are nicio înrâurire asupra valabilității acestora, în raport de prevederile art. 113 din Legea nr. 31/1990 ce reglementează atribuțiile adunării. Era esențial ca instanța să analizeze situația actelor ce fac obiectul cererii reclamantei raportat la conținutul deciziei Consiliului de Administrație (art. 2 din aceasta) și la cel al „Strategiei de dezvoltare al SC I. SA” ce a făcut obiectul A.G.E.A. din 5 octombrie 2006 a cărei hotărâre (nr. 2 din 5 octombrie 2006) a fost anulată în instanță, precum și la normele statutare și legale pentru că numai astfel se putea lămuri situația de acte subsecvente sau nu a acestora la hotărârea A.G.E.A. anulată. Cum instanța nu a procedat la o analiză efectivă a unui aspect esențial în rezolvarea cauzei, devin incidente dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc.

civ. raportat la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motiv pentru care se impune admiterea recursului cu consecința casării deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului. În rejudecare, instanța de apel va avea în vedere și celelalte motive ale reclamantei, ca apărări.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC I. SA Slobozia împotriva deciziei comerciale nr. 450 din 4 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca fondat. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2010.