ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3356/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul O.D.N. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și R.N.P.R., solicitând anularea Ordinului nr.2 din 6 ianuarie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și anularea parțială a Hotărârii nr. 1 din 8 ianuarie 2009 a Consiliului de administrație al R.N.P.R. In ședința de la 07 octombrie 2009, instanța a disjuns capătul de cerere privind anularea Hotărârii nr. 1 emisă de R.N.P.R., apreciind că, în raport de natura acestui act, competența de soluționare aparține instanței de drept comun.

Astfel, Curtea de apel a rămas învestită cu privire la soluționarea cererii de anulare a Ordinului nr. 2 din 6 ianuarie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. In motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin ordinul contestat în mod nelegal s-a dispus încetarea exercitării atribuțiilor funcției de manager-director general al R.N.P.R., începând cu 6 ianuarie 2009, în raport de dispozițiile incidente în cauză. Prin sentința civilă nr. 445 din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a dispus anularea Ordinului nr. 2 din 6 ianuarie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cu obligarea acestui pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: La data emiterii ordinului contestat era în vigoare H.G nr. 1105/2003 care în art. 18 din regulamentul ce constituie anexa 1 la acest act normativ prevede că „managerul - directorul general este numit în condițiile prevăzute de lege". Cum acest regulament nu stabilește situațiile și procedura de încetare a funcției de manager - director general, devin aplicabile dispozițiile Legii nr. 66/1993 privind contractul de management, iar art. 16 din acest act normativ reglementează condițiile în care încetează acest contract. In contractul de management-respectiv în situația regiilor autonome au calitate de părți regia autonomă prin reprezentantul ministerului sau al autorității executive a administrației locale și managerul.

Or, în raport de dispozițiile legale menționate, instanța de fond a apreciat că emiterea ordinului contestat s-a făcut cu încălcarea acestor norme, pentru că măsura încetării contractului de mandat putea fi dispusă de ministru numai în calitate de reprezentant al regiei. Din punct de vedere formal, instanța a reținut că ordinul atacat nu este motivat. In speță, emitentul actului atacat nu a indicat motivele de fapt și de drept pentru care a dispus încetarea exercitării de către reclamant a atribuțiilor funcției de manager-director general, încălcându-se astfel atât normele de drept intern, cât și normele comunitare. În esență, instanța de fond a reținut că lipsa motivării împiedică orice cenzură judiciară a legalității ordinului contestat, constituind un viciu fundamental ce determină nulitatea actului administrativ.

La soluția pronunțată, judecătorul fondului a avut în vedere și Rezoluția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei (77) alin. (31) cu privire la protecția individului în relația cu actele autorităților administrative, prin care s-a recomandat statelor membre să se ghideze în dreptul și practica lor administrativă de anumite principii enunțate în rezoluție, în scopul protecției persoanelor, în procedurile administrative. Printre cerințele unei administrații bune și eficiente este inserată și obligația de prezentare a motivelor care stau la baza actului.

Împotriva sentinței civile nr. 445 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a formulat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de anulare a Ordinului nr. 2/2009 în principal ca fiind lipsită de obiect și în subsidiar ca neîntemeiată. Recurentul a învederat, prin motivele de recurs, că sentința atacată este netemeinică și nelegală, instanța de fond având obligația de a respinge cererea ca rămasă fără obiect întrucât reclamantul urmărește, în esență, repunerea sa în funcția publică deținută anterior, ceea ce echivalează cu o întoarcere a executării unui act epuizat deja.

Pe de altă parte, pârâtul a arătat că în mod greșit prima instanță a considerat că actul administrativ atacat nu este motivat și că această împrejurare constituie un viciu fundamental ce determină nulitatea actului administrativ. Or, Ordinul nr. 2 din 24 aprilie 2009 a fost emis de ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale în aplicarea prevederilor art. 7 alin. (7) din H.G. nr. 385/2007 și el s-a întemeiat pe constatările din raportul de control al Departamentului de Control al Guvernului privind verificarea efectuată la R.N.P.R. pentru perioada 1 ianuarie 2006-28 noiembrie 2009, prin care s-a reținut că reclamantul nu a îndeplinit indicatorii prevăzuți în programul de activitate pe anul 2008, adică nu a îndeplinit criteriile de performanță stabiliți în Programul de activitate al R.N.P.R.

Recursul este nefondat. Pentru a-și putea exercita atribuția de control al legalității actelor administrative potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată trebuie să cunoască rațiunile pentru care emitentul actului, în îndeplinirea puterii sale discreționare, a ales soluția criticată de cel vătămat, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă actului administrativ. Obligația autorității emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanție contra arbitrariului administrației publice și se impune mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi sau situații juridice individuale.

In cauză, cum corect a reținut instanța de fond, actul administrativ unilateral individual atacat pe calea contenciosului administrativ, anume Ordinul nr. 2 din 6 ianuarie 2009 al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale prin care s-a dispus ca începând cu data emiterii ordinului să înceteze exercitarea de către O.D.N. a atribuțiilor funcției de manager - director general al R.N.P.R., nu este motivat în fapt și în drept, astfel că în mod întemeiat acțiunea reclamantului a fost admisă. În aceste condiții, constatându-se că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate și că este legală hotărârea atacată se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Ministerul Mediului și Pădurilor (succesorul fostului Minister al Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale) împotriva sentinței nr. 445 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Recurentul, fiind în culpă procesuală, va fi obligat, în baza prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., la plata în favoarea intimatului O.D.N. a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată suportate în recurs, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Mediului și Pădurilor împotriva sentinței civile nr. 445 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul Ministerul Mediului și Pădurilor la 1500 lei cheltuieli de judecată către O.D.N. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.