ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3356/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul O.D.N.

a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale și R.N.P.R., solicitând anularea Ordinului nr.2 din 6

ianuarie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

și anularea parțială a Hotărârii nr. 1 din 8 ianuarie 2009 a Consiliului de administrație al R.N.P.R.

In ședința de la 07 octombrie 2009,

instanța a disjuns capătul de cerere privind anularea Hotărârii nr. 1 emisă de R.N.P.R.,

apreciind că, în raport de natura acestui act, competența de soluționare

aparține instanței de drept comun.

Astfel, Curtea de apel a rămas

învestită cu privire la soluționarea cererii de anulare a Ordinului nr. 2 din 6

ianuarie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

In motivarea cererii, reclamantul a

arătat că prin ordinul contestat în mod nelegal s-a dispus încetarea

exercitării atribuțiilor funcției de manager-director general al R.N.P.R.,

începând cu 6 ianuarie 2009, în raport de dispozițiile incidente în cauză.

Prin sentința civilă nr. 445 din 7

octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a dispus anularea Ordinului nr. 2

din 6 ianuarie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale, cu obligarea acestui pârât la plata cheltuielilor de judecată în

cuantum de 1500 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut, în esență, următoarele:

La data emiterii ordinului contestat

era în vigoare H.G nr. 1105/2003 care în art. 18 din regulamentul ce constituie

anexa 1 la acest act normativ prevede că „managerul - directorul general este

numit în condițiile prevăzute de lege".

Cum acest regulament nu stabilește

situațiile și procedura de încetare a funcției de manager - director general,

devin aplicabile dispozițiile Legii nr. 66/1993 privind contractul de

management, iar art. 16 din acest act normativ reglementează condițiile în care

încetează acest contract. In contractul de management-respectiv în situația

regiilor autonome au calitate de părți regia autonomă prin reprezentantul

ministerului sau al autorității executive a administrației locale și managerul.

Or, în raport de dispozițiile legale

menționate, instanța de fond a apreciat că emiterea ordinului contestat s-a

făcut cu încălcarea acestor norme, pentru că măsura încetării contractului de

mandat putea fi dispusă de ministru numai în calitate de reprezentant al

regiei.

Din

punct de vedere formal, instanța a reținut că ordinul atacat nu este motivat.

In speță,

emitentul actului atacat nu a indicat motivele de fapt și de drept pentru care

a dispus încetarea exercitării de către reclamant a atribuțiilor funcției de

manager-director general, încălcându-se astfel atât normele de drept intern,

cât și normele comunitare.

În esență,

instanța de fond a reținut că lipsa motivării împiedică orice cenzură judiciară

a legalității ordinului contestat, constituind un viciu fundamental ce

determină nulitatea actului administrativ.

La soluția

pronunțată, judecătorul fondului a avut în vedere și Rezoluția Comitetului de

Miniștri al Consiliului Europei (77) alin. (31) cu privire la protecția

individului în relația cu actele autorităților administrative, prin care s-a

recomandat statelor membre să se ghideze în dreptul și practica lor

administrativă de anumite principii enunțate în rezoluție, în scopul protecției

persoanelor, în procedurile administrative. Printre cerințele unei administrații

bune și eficiente este inserată și obligația de prezentare a motivelor care

stau la baza actului.

Împotriva

sentinței

civile

nr. 445 din 7

octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de

contencios administrativ, a formulat recurs în termen legal pârâtul Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale prin care s-a solicitat admiterea

căii extraordinare de atac și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul

respingerii cererii de anulare a Ordinului nr. 2/2009 în principal ca fiind

lipsită de obiect și în subsidiar ca neîntemeiată.

Recurentul a

învederat, prin motivele de recurs, că sentința atacată este netemeinică și

nelegală, instanța de fond având obligația de a respinge cererea ca rămasă fără

obiect întrucât reclamantul urmărește, în esență, repunerea sa în funcția

publică deținută anterior, ceea ce echivalează cu o întoarcere a executării

unui act epuizat deja. Pe de altă parte, pârâtul a arătat că în mod greșit

prima instanță a considerat că actul administrativ atacat nu este motivat și că

această împrejurare constituie un viciu fundamental ce determină nulitatea

actului administrativ. Or, Ordinul nr. 2 din 24 aprilie 2009 a fost emis de ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale în aplicarea prevederilor

art. 7 alin. (7) din H.G. nr. 385/2007 și el s-a întemeiat pe constatările din

raportul de control al Departamentului de Control al Guvernului privind

verificarea efectuată la R.N.P.R. pentru perioada 1 ianuarie 2006-28 noiembrie

2009, prin care s-a reținut că reclamantul nu a îndeplinit indicatorii

prevăzuți în programul de activitate pe anul 2008, adică nu a îndeplinit

criteriile de performanță stabiliți în Programul de activitate al R.N.P.R.

Recursul este nefondat.

Pentru

a-și putea exercita atribuția de control al legalității actelor administrative

potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată

trebuie să cunoască rațiunile pentru care emitentul actului, în îndeplinirea

puterii sale discreționare, a ales soluția criticată de cel vătămat, iar

această motivare trebuie să fie intrinsecă actului administrativ. Obligația

autorității emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanție

contra arbitrariului administrației publice și se impune mai ales în cazul

actelor prin care se suprimă drepturi sau situații juridice individuale.

In cauză,

cum corect a reținut instanța de fond, actul administrativ unilateral

individual atacat pe calea contenciosului administrativ, anume Ordinul nr. 2

din 6 ianuarie 2009 al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării

rurale prin care s-a dispus ca începând cu data emiterii ordinului să înceteze

exercitarea de către O.D.N. a atribuțiilor funcției de manager - director

general al R.N.P.R., nu este motivat în fapt și în drept, astfel că în mod

întemeiat acțiunea reclamantului a fost admisă.

În aceste

condiții, constatându-se că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt

întemeiate și că este legală hotărârea atacată se va dispune, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a

recursului declarat de Ministerul Mediului și Pădurilor (succesorul fostului

Minister al Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale) împotriva sentinței

nr. 445 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal.

Recurentul, fiind în

culpă procesuală, va fi obligat, în baza prevederilor art. 274 alin. (1) C.

proc. civ., la plata în favoarea intimatului O.D.N. a sumei de 1500 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată suportate în recurs, reprezentând onorariu

avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul

Mediului și

Pădurilor

împotriva sentinței civile nr. 445 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul

Ministerul Mediului și Pădurilor la 1500 lei cheltuieli de judecată către O.D.N.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie

2010.