ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3136/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3136/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința

penală nr. 113 din 24 februarie 2011 Tribunalul Iași, secția penală, a

dispus condamnarea inculpatului C.F. după cum

urmează:

-

s-au aplicat pedepsele de 22 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de

viol urmat de moartea victimei,

infracțiune prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.; 1 an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1) C.

pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen.;

-

s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în

pedeapsa cea mai grea de 22

ani închisoare.

În baza art.

62 alin. (2) C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării

condiționate a inculpatului pentru restul de

pedeapsă de 993 zile de închisoare rămas

neexecutat din pedeapsa de 11

ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 337/2002 a Tribunalului Iași,

rest pe care l-a contopit cu pedeapsa rezultantă din

prezenta hotărâre, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa

de 22 ani

închisoare.

S-au interzis

inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe durata prev.

de art. 71 C. pen.

A fost aplicată inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prev. de art. 64

lit. a) și b) pe o durată de 3 ani.

A fost

menținută starea de arest preventiv a inculpatului și s-a dedus din

pedeapsă durata reținerii și arestării preventive

de la 26 mai 2010 la zi.

S-a luat act că numita M.D. nu s-a constituit

parte civilă în cauză.

Inculpatul a

fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond

a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Iași s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea

în judecată a inculpatului C.F. pentru

săvârșirea infracțiunilor de

„viol urmat de moartea victimei" prev. de art. 197 alin. (1) și (3)

C. pen. și violare de domiciliu, prev. de art.

192 alin. (1) C. pen., cu aplicarea

dispozițiilor art. 33 lit. a), art.

34 lit. b) și art. 37 lit. a) C. pen.

In fapt, prin

actul de inculpare s-au reținut următoarele:

Inculpatul a

locuit, din 2009, când a fost liberat condiționat, în satul și comuna Tătăruși,

împreună cu mama sa.

Pe data de 22

mai 2010 inculpatul, după ce a consumat băuturi alcoolice, a

mers la domiciliul victimei P.V., cu scopul de a

întreține relații sexuale cu aceasta. Ajuns la locuința victimei, inculpatul a

pătruns cu forța în locuința sa, a prins victima în brațe, însă a scăpat-o din

strânsoare pe scările casei, aceasta fugind în

grădină. Inculpatul a

pătruns în holul casei și a așteptat ca victima să revină în locuință. După

aproximativ 10 minute victima a revenit în locuință și inculpatul a prins-o în

brațe, a trântit-o pe holul locuinței și a întreținut relații sexuale cu

aceasta, deși victima se opunea. Raportul sexual a durat câteva minute, timp în

care, deși victima gemea de durere, inculpatul a continuat să o violeze. După

terminarea raportului sexual, inculpatul s-a ridicat de pe victimă, și-a

ridicat chiloții și pantalonii și a plecat acasă. Datorită leziunilor suferite,

victima a decedat. Inculpatul, după ce a ajuns acasă, s-a schimbat, și-a făcut

bagajul și a plecat de acasă. în timp ce

aștepta

un mijloc de transport s-a întâlnit cu martorul U.I.

Victima a fost descoperită întâmplător de martorul

minor F.A.I., care a anunțat-o pe mama sa, martora F.T. Aceasta din urmă a

solicitat

ajutorul martorei C.F.C. și

au mers la domiciliul victimei, pe care au

găsit-o decedată în hol, cu fața în sus, având capotul și furoul

ridicate până la

mijlocul corpului.

Au fost anunțate organele de poliție care au venit la fața locului.

Audiat în fața instanței, inculpatul a recunoscut

săvârșirea faptelor, arătând că

motivul

pentru care a acționat în acest mod este acela că, deși nu are voie să

consume băuturi alcoolice, a băut în ziua respectivă.

Inculpatul nu a propus probe în

apărare,

ci a solicitat doar audierea unui martor în circumstanțiere.

De asemenea, în fața instanței, au fost audiați și

martorii: S.C., U.C., C.F.C., F.A.I., F.T.,

precum și martorii I.I. și P.V., aceștia din urmă fiind martori în

circumstanțiere.

Analizând întreg materialul probator administrat

în cauză, atât în cursul

urmăririi

penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut

ca

temeinic dovedită situația de

fapt așa cum a fost expusă în rechizitoriu.

Astfel, declarațiile inculpatului și cele ale

martorilor se coroborează cu

concluziile

raportului de necropsie care a stabilit că moartea victimei P.V. a

fost violentă, s-a datorat insuficienței

cardio-respiratorii acute consecutivă unui

traumatism toracic cu fracturi costale bilaterale. S-a mai precizat că

există echimoze și excoriații faciale care au putut fi produse prin loviri cu

mijloace contondente sau

cădere și

fractură coloană vertebrală lombară. între leziunile de violență și deces

exista o legătură directă de cauzalitate. S-a

menționat că săvârșirea faptelor și

vinovăția

inculpatului au fost dovedite cu următoarele mijloace de probă: proces-

verbal de cercetare la fața locului, de

reconstituire, planșele foto, declarațiile părții

civile, declarațiile inculpatului, declarațiile

martorilor, raportul de necropsie, raportul

de expertiză medico-legală

psihiatrică.

La individualizarea judiciară a pedepselor,

instanța de fond a avut în vedere

circumstanțele

reale ale faptei: modalitatea de săvârșire a faptei, vârsta victimei,

consecințele deosebit de grave ale acesteia,

precum și cele personale ale

inculpatului:

starea de recidivă postcondamnatorie, starea psihică a inculpatului,

precum

și faptul că acesta a recunoscut săvârșirea faptei.

Deși instanța de fond a avut în vedere atitudinea

de recunoaștere a faptei de

către

inculpat, pedeapsa pentru infracțiunea prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C.

pen. a

fost orientată spre maximul

prevăzut de lege din următoarele considerente:

Inculpatul a fost condamnat anterior tot pentru

săvârșirea infracțiunii de viol,

precum

și pentru alte infracțiuni legate de viața sexuală, fiind liberat condiționat

la

31 octombrie 2009. Deși

inculpatul fusese pus în libertate de puțin timp, acesta a recidivat,

fapta

săvârșită fiind de o gravitate deosebită. Aceste aspecte, prin prisma

tulburărilor psihice de care suferă inculpatul,

conduc la concluzia că acesta prezintă un grad sporit de periculozitate socială

față de repetabilitatea comportamentului

antisocial.

La stabilirea cuantumului pedepselor, instanța a

avut în vedere, de asemenea,

dispozițiile

art. 37 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.

Î

mpotriva

acestei hotărâri a declarat apel, în termenul prevăzut de art. 363

C. proc. pen., inculpatul C.F. criticând-o pentru

netemeinicie și

nelegalitate.

În motivarea apelului, inculpatul C.F. a

solicitat aplicarea dispozițiilor

art.

3201 C. proc. pen. arătând că a recunoscut fapta de la început și

nu a negat nimic din cele expuse în rechizitoriu.

Pe de altă parte, inculpatul a arătat

că

el nu a lovit victima P.V., ci aceasta a căzut pe treptele din fața casei,

realizate de beton, fiindcă era sub influența

alcoolului, având o alcoolemie de 2,8%o.

De asemenea, inculpatul arată că este bolnav psihic, suferind de

epilepsie și, în final, a solicitat reducerea pedepsei întrucât regretă foarte

mult fapta comisă.

Prin decizia penală nr. 79 din 12 aprilie 2011,

Curtea de Apel Iași, secția penală, a

respins

ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.F., deținut în Penitenciarul Iași,

împotriva sentinței penale nr. 113 din 24 februarie 2011 a Tribunalului

Iași.

A menținut starea de arest a inculpatului și a

dedus la zi arestarea preventivă

de la 24 februarie 2011.

A obligat apelantul să achite statului suma de

300 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare,

din care 200 lei către Baroul de Avocați Iași, reprezentând onorariu avocat

desemnat din oficiu pentru inculpat se avansează din fondurile statului.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim

control judiciar a reținut

următoarele:

Examinând actele și lucrările cauzei instanța de

apel a constatat că în mod corect și în concordanță cu materialul probator

administrat instanța de fond a reținut

că

inculpatul C.F. a comis o infracțiune de viol urmată de moartea victimei

și o infracțiune de violare de domiciliu, fapte

prevăzute de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

și art. 192 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) și

art. 37 lit. a)

C. pen. Situația de

fapt reținută de instanța de fond este temeinic stabilită și

corespunde probelor administrate care au fost

judicios evaluate constând în aceea că

în

ziua de 23 mai 2010 inculpatul C.F. a pătruns fără drept în curtea locuinței

victimei P.V. și apoi în holul casei acesteia.

Inculpatul C.F. a

prins victima de

brațe cu scopul de a o aduce cu forța în casă și să întrețină relații

sexuale cu ea, însă victima s-a smuncit și a

scăpat din prinsoarea inculpatului, căzând

pe scările din fața ușii, căzându-i un șlap din picior, însă s-a

ridicat și a fugit pe lângă

casă în

grădină. Inculpatul a intrat în casă și a așteptat victima acolo, după ușă, iar

când aceasta s-a întors după 10

minute, a prins-o în brațe, a trântit-o în holul

locuinței, și-a dat pantalonii și chiloții jos, iar victimei i-a

ridicat capotul și furoul și a început să întrețină raport sexual cu aceasta,

cu toate că victima se opunea și țipa,

iar

pentru a nu fi auzită, el a început s-o sărute. După consumarea raportului

sexual

inculpatul C.F. a plecat acasă

și apoi a părăsit localitatea de domiciliu.

Victima a rămas în hol și, acolo, a fost descoperită la 24 mai 2010

decedată.

Coroborând probele

administrate în cauză instanța de fond a ajuns la concluzia justă

că faptele există, au fost comise de inculpat și

s-a reținut în mod corect vinovăția

acestuia.

Din probele administrate rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că

inculpatul a comis faptele cu discernământ și a

conceput anterior modul de acționare,

urmărind

să găsească victima singură acasă și ferindu-se să nu fie văzut de vreo

persoană intrând în curtea locuinței victimei, dând dovadă de multă

minuțiozitate,

ferocitate, ceea ce

denotă un grad extrem de ridicat de pericol social al acestuia.

Reține instanța de apel că Codul de procedură

penală prevede în art. 320

1

, introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr.

202/2010, intrată în vigoare la 25

noiembrie

2010, că până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate

declara personal sau prin înscris autentic că

recunoaște săvârșirea faptelor reținute în

actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în

baza probelor

administrate în faza de urmărire penală.

Față de aceste prevederi, instanța de prim

control judiciar a apreciat că în

mod

corect instanța de fond nu a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 300

1

C. proc. pen., întrucât aceste dispoziții nu retroactivează, putând fi

aplicate în cauzele în care cercetarea

judecătorească nu a început încă, și nu în orice

fază procesuală, chiar dacă inculpatul C.F. a recunoscut parțial

faptele, în

cauza de față

efectuându-se cercetare judecătorească nemijlocită de către instanța

de

fond.

Or, constată instanța de apel, în aceste

împrejurări individualizarea judiciară a

pedepselor aplicate inculpatului s-a făcut în mod temeinic de instanța

de fond, care a

ținut cont atât de

criteriile generale, prev. de art. 72 C. pen., gradul de pericol

social ridicat al faptelor comise, modalitatea

concretă a săvârșirii faptelor, precum și

de circumstanțele personale ale inculpatului care este recidivist, a

recunoscut parțial

faptele însă a

dat dovadă de persistență infracțională în același gen de infracțiuni,

deși fusese pus în libertate condiționat abia în

octombrie 2010.

De asemenea, s-a apreciat că în mod corect

instanța de fond nu a reținut în

favoarea

inculpatului C.F. circumstanțe atenuante facultative care să aibă ca

efect reducerea cuantumului pedepsei sub minimul

special prevăzut de lege pentru

faptele

comise, avându-se în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor

comise, modalitatea concretă a săvârșirii

faptelor, că acesta a mai comis același gen

de infracțiuni și nu a fost reeducat prin pedepsele executate,

impunându-se aplicarea

unei pedepse

exemplare pentru atingerea scopului educativ, prev. de art. 52 C. pen.

, în vederea reeducării inculpatului C.F. și a

prevenirii săvârșirii de noi

infracțiuni,

întrucât acesta a comis faptele cu discernământ, chiar dacă prezintă

diagnosticul de „tulburare mixtă de

personalitate, impulsiv-explozivă și antisocială cu

agravări onirofile.

Împotriva deciziei, inculpatul C.F. a declarat

prezentul recurs,

motivele fiind menționate în partea introductivă a

hotărârii.

Prealabil examinării pe fond a recursului

inculpatului, Înalta Curte constată că

motivele

de recurs sunt identice cu motivele de apel și, totodată, că acestea au fost

susținute - ca apărări ori cereri - cu ocazia

dezbaterilor la instanța de fond.

Așa cum s-a menționat anterior, ambele instanțe,

cu ample argumente - de

natură

probatorie și juridică - au înlăturat criticile apărării cu privire la

încadrarea

juridică a faptei, dar și

cu privire la nereținerea în favoarea sa a unor circumstanțe

atenuante.

În aceste condiții, reținând și că argumentele

juridice și cele probatorii ale

apărării

inculpatului sunt identice cu cele deja expuse la cele două instanțe, Înalta

Curte își însușește integral motivările în fapt și

în drept ale sentinței și deciziei

atacate,

apreciind că nu se impune suplimentarea argumentării acestora, fiind însă

necesare

unele mențiuni:

Invocarea stării de beție în care s-a aflat

inculpatul este lipsită de relevanța

juridică

spre care tinde apărarea - atenuarea răspunderii penale și, pe cale de

consecință, reducerea pedepsei - întrucât acesta,

conștient fiind de starea sa de

sănătate,

avea obligația cunoașterii anticipate a efectelor consumului de alcool. De

asemenea, modul concret în care a conceput și

realizat faptele, dar și modul exact în

care a relatat aceste fapte în declarațiile sale, relevă că starea sa -

chiar sub influența consumului de băuturi alcoolice - nu a fost de natură a

exclude sau

diminua, în condițiile

impuse de lege, factorul volitiv și intelectiv al acestuia.

Este corect soluționat de către ambele instanțe și

aspectul de drept referitor la

inaplicabilitatea

dispozițiilor art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen. întrucât procedura de judecată

respectivă presupune, printre alte condiții, ca inculpatul să recunoască

în totalitate

faptele reținute în actul de

sesizare al instanței. Recunoașterea faptelor trebuie să fie,

deci,

totală și necondiționată sub toate aspectele de fapt, singura contestare

admisibilă fiind numai cu privire la încadrarea juridică a faptelor. Chiar și

sub acest ultim aspect, prin contestarea încadrării juridice a faptelor nu se

poate tinde la schimbarea, chiar și parțială, a situației de fapt astfel cum

aceasta este expusă în actul de trimitere în judecată. Or, așa cum au reținut

ambele instanțe, inculpatul a făcut o recunoaștere parțială a faptelor

susținând că moartea victimei nu se datorează acțiunii sale, ci chiar

comportamentului acesteia, în sensul că „...el nu a

lovit victima P.V., ci aceasta a căzut pe treptele din fața

casei".

În final, se

constată că este neîntemeiată și critica referitoare la individualizarea

pedepsei prin nereținerea în favoarea sa a unor circumstanțe atenuante.

Recunoașterea

anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu

este posibilă decât dacă împrejurările luate în

considerare reduc în asemenea măsură

gravitatea

faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana

făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se

învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a

pedepsei.

Astfel:

- „conduita

bună", în sensul art. 74 lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv,

la absența antecedentelor penale; de altfel, inculpatul - potrivit fișei de

cazier (fil. 128 d.u.p) - nu este la prima încălcare a legii penale,

dispunându-se revocarea

beneficiului

liberării condiționate a acestuia pentru restul de pedeapsă de 993 zile de

închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 11 ani

închisoare aplicată prin sentința

penală nr. 337/2002 a Tribunalului

Iași, inculpatul dând dovadă de persistență infracțională în același gen de

infracțiuni;

- „stăruința

depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara

paguba pricinuită", în sensul art. 74 lit. b) C. pen., nu se regăsește

concret în prezenta cauză;

-

„atitudinea infractorului după săvârșirea

infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea

sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii

ori arestării

participanților", în sensul art. 74 lit. c) C. pen., nu se reduce la

recunoașterea săvârșirii infracțiunii pe fondul existenței la dispoziția

organelor

judiciare a probelor care dovedesc

săvârșirea faptelor cercetate.

Recunoașterea

faptei de către inculpat, în prezenta cauză aceasta fiind parțială, precum și

celelalte date personale ale inculpatului, au fost avute în vedere, așa cum s-a

menționat anterior, ca și criterii de individualizare a pedepsei, în condițiile

art. 72 C. pen.

Față de cele

reținute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. l lit. b) C. proc. pen. -

va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Potrivit art. 385/17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C.

pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor

preventive privative de libertate.

În

conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul C.F. împotriva

deciziei

penale nr. 79 din 12 aprilie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și

pentru

cauze cu minori.

Deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la

26 mai 2010 la 20 septembrie 2011.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 20 septembrie 2011.