ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6127/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 5129 din 15 septembrie

2011, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC "G.T." S.A. în

contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională

pentru Accize și Operațiuni Vamale București și a constatat suspendată de drept

executarea Deciziei de impunere nr. 26 din 06 octombrie 2011 privind

obligațiile suplimentare de plată stabilite în sarcina reclamantei.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

În baza raportului de

inspecție fiscală nr. 24036 din 14 iunie 2011 și a prevederilor art. 48 C.

proc. fisc., a fost emisă de către Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale București Decizia de impunere nr. 26 din 06 octombrie 2011

prin care s-a stabilit că reclamanta datorează suma de 929.381.430 RON,

reprezentând accize și accesorii aferente.

Pârâta a motivat

emiterea acestei decizii prin faptul că în cuprinsul primei decizii de

impunere, emisă în cursul anului 2010, s-a strecurat o eroare materială,

respectiv o eroare de calcul, constând în adunarea eronată a sumelor cuprinse

în anexa nr. 21 a raportului de inspecție fiscală, împrejurare ce a determinat

stabilirea unei sume mai mici, decât cea în realitate datorată, cu 66.203.361

RON.

Prin Sentința nr.

1121 din 15 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 26 din

06 octombrie 2011, iar această soluție a rămas irevocabilă prin respingerea

recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2462

din 3 mai 2011.

Prin urmare, cea de-a

doua decizie de impunere emisă de pârâtă la data de 14 iunie 2010, ce poartă

același număr cu cea emisă la data de 6 octombrie 2010, a fost dată de organul

fiscal doar pentru îndreptarea unei erori de calcul, pe care însuși emitentul o

califică ca fiind o eroare materială.

Așadar, actul aflat

în discuție nu poate fi calificat ca fiind un act fiscal nou, diferit în raport

de Decizia de impunere nr. 26 din 06 octombrie 2011, decât din punct de vedere

formal, întrucât, în fapt, ca și conținut referitor la obligațiile fiscale

constatate fiind unul și același act fiscal corectat din punct de vedere al

unui calcul matematic.

În consecință, sunt

aplicabile prevederile art. 14 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004, modificată.

Prin încheierea

pronunțată în Camera de Consiliu la data de 28 septembrie 2011, s-a dispus

îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinței nr. 5129 din 15

septembrie 2011, în sensul menționării, în mod corect, a datei emiterii

deciziei de impunere cu privire la care s-a constatat suspendarea de drept,

respectiv 14 iunie 2011.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, care a solicitat

modificarea sa, în sensul admiterii cererii de menținere a formelor de

executare în ceea ce privește Decizia de impunere nr. 26 din 14 iunie 2011.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal,

fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (5)

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs se susține faptul că, în raport de prevederile art. 302

1

alin. (1) lit. c) și art. 304 C. proc. civ., hotărârea atacată este nelegală

atâta timp cât s-a pronunțat asupra altui act administrativ care nu face

obiectul prezentei cauze.

În plus, față de

dispozițiile art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, modificată, chiar și decizia de impunere

considerată de instanța de fond ca fiind suspendată de drept nu-și mai produce

efectul suspendării și trebuie pusă în aplicare.

Intimata a formulat

întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Obiectul cererii

deduse judecății îl reprezintă constatarea suspendării de drept a Deciziei de

impunere nr. 26 din 15 septembrie 2011 privind obligațiile suplimentare de

plată stabilite în sarcina reclamantei, în baza art. 14 alin. (5) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

Temeiul de drept al

acestei decizii îl constituie art. 48 C. proc. fisc., cu modificările și

completările ulterioare, care prevede posibilitatea organului fiscal de a

îndrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din

oficiu sau la cererea contribuabilului.

Într-adevăr, după cum

însăși autoritatea vamală menționează în cuprinsul adresei nr. 14323 din 15

iunie 2011, noua decizie de impunere nu este rezultatul unui nou control dispus

de autoritățile vamale sau de organul administrativ de soluționare a contestației,

ci privește același control efectuat în cursul anului 2010.

Motivele de fapt și

de drept invocate în cuprinsul celor două Decizii de impunere (nr. 26 din 06

octombrie 2011 și nr. 26 din 15 septembrie 2011) sunt identice, iar sumele

stabilite suplimentar prin cea de-a doua decizie de impunere nu sunt rezultatul

constatării unor aspecte fiscale noi ci, după cum susține chiar autoritatea

vamală, rezultatul adunării corecte a sumelor stabilite prin prima decizie de

impunere.

În opinia Înaltei

Curți, este corectă interpretarea primei instanțe în sensul că sunt aplicabile

prevederile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, potrivit

căruia, în ipoteza în care se emite un nou act administrativ ca și cel

suspendat de către instanță, acesta este suspendat de drept.

Astfel, judecătorul

fondului a dat eficiență intenției legiuitorului de a preveni și chiar de a

sancționa abuzul autorităților administrației publice care, prin emiterea unui

nou act administrativ, ar putea înlătura efectele unei hotărâri judecătorești

de suspendare a executării actului administrativ.

Față de dispozițiile

art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, critica recurentei

potrivit căreia sentința atacată este nelegală atâta timp cât s-a pronunțat

asupra altui act administrativ ce nu face obiectul acestei cauze, este

nefondată.

Mai precis, prin

încălcarea principiului de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans

s-ar ajunge la situația prejudiciabilă pentru societatea intimată în care,

dintr-o eroare a organului vamal, care a adunat incorect sumele stabilite prin

decizia de impunere, să se înlăture efectele unei hotărâri judecătorești

irevocabile prin care a fost dispusă suspendarea unui act administrativ fiscal.

De altfel, aceasta

este și intenția recurentei-pârâte, respectiv de a lipsi de eficiență juridică

Sentința nr. 1121 din 15 februarie 2011 prin care Curtea de Apel București,

secția de contencios administrativ și fiscal, a suspendat executarea Deciziei

de impunere nr. 26 din 06 octombrie 2011, soluție care a rămas irevocabilă prin

respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin

Decizia nr. 2462 din 3 mai 2011.

Mai mult decât atât,

se cuvine a menționa și faptul că, prin încheierea pronunțată în Camera de

Consiliu la data de 28 septembrie 2011, s-a dispus îndreptarea erorii materiale

strecurate în cuprinsul Sentinței nr. 5129 din 15 septembrie 2011, în sensul

menționării, în mod corect, a datei emiterii deciziei de impunere cu privire la

care s-a constatat suspendarea de drept, respectiv 14 iunie 2011.

În altă ordine de

idei, dispozițiile art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, modificată, invocate de recurentă, nu sunt

aplicabile în speța de față, întrucât acestea reglementează o altă situație

juridică.

Față de împrejurarea

că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative

anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ, raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize

și Operațiuni Vamale București împotriva Sentinței nr. 5129 din 15 septembrie

2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 decembrie 2011.