ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6127/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 5129 din 15 septembrie 2011, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC "G.T." S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București și a constatat suspendată de drept executarea Deciziei de impunere nr. 26 din 06 octombrie 2011 privind obligațiile suplimentare de plată stabilite în sarcina reclamantei. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: În baza raportului de inspecție fiscală nr. 24036 din 14 iunie 2011 și a prevederilor art. 48 C. proc.

fisc., a fost emisă de către Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București Decizia de impunere nr. 26 din 06 octombrie 2011 prin care s-a stabilit că reclamanta datorează suma de 929.381.430 RON, reprezentând accize și accesorii aferente. Pârâta a motivat emiterea acestei decizii prin faptul că în cuprinsul primei decizii de impunere, emisă în cursul anului 2010, s-a strecurat o eroare materială, respectiv o eroare de calcul, constând în adunarea eronată a sumelor cuprinse în anexa nr. 21 a raportului de inspecție fiscală, împrejurare ce a determinat stabilirea unei sume mai mici, decât cea în realitate datorată, cu 66.203.361 RON.

Prin Sentința nr. 1121 din 15 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 26 din 06 octombrie 2011, iar această soluție a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2462 din 3 mai 2011. Prin urmare, cea de-a doua decizie de impunere emisă de pârâtă la data de 14 iunie 2010, ce poartă același număr cu cea emisă la data de 6 octombrie 2010, a fost dată de organul fiscal doar pentru îndreptarea unei erori de calcul, pe care însuși emitentul o califică ca fiind o eroare materială.

Așadar, actul aflat în discuție nu poate fi calificat ca fiind un act fiscal nou, diferit în raport de Decizia de impunere nr. 26 din 06 octombrie 2011, decât din punct de vedere formal, întrucât, în fapt, ca și conținut referitor la obligațiile fiscale constatate fiind unul și același act fiscal corectat din punct de vedere al unui calcul matematic. În consecință, sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

Prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu la data de 28 septembrie 2011, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinței nr. 5129 din 15 septembrie 2011, în sensul menționării, în mod corect, a datei emiterii deciziei de impunere cu privire la care s-a constatat suspendarea de drept, respectiv 14 iunie 2011. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii cererii de menținere a formelor de executare în ceea ce privește Decizia de impunere nr. 26 din 14 iunie 2011. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată. În dezvoltarea acestui motiv de recurs se susține faptul că, în raport de prevederile art. 302 1 alin. (1) lit. c) și art. 304 C. proc. civ., hotărârea atacată este nelegală atâta timp cât s-a pronunțat asupra altui act administrativ care nu face obiectul prezentei cauze. În plus, față de dispozițiile art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, chiar și decizia de impunere considerată de instanța de fond ca fiind suspendată de drept nu-și mai produce efectul suspendării și trebuie pusă în aplicare.

Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Obiectul cererii deduse judecății îl reprezintă constatarea suspendării de drept a Deciziei de impunere nr. 26 din 15 septembrie 2011 privind obligațiile suplimentare de plată stabilite în sarcina reclamantei, în baza art. 14 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată. Temeiul de drept al acestei decizii îl constituie art. 48 C. proc. fisc., cu modificările și completările ulterioare, care prevede posibilitatea organului fiscal de a îndrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului.

Într-adevăr, după cum însăși autoritatea vamală menționează în cuprinsul adresei nr. 14323 din 15 iunie 2011, noua decizie de impunere nu este rezultatul unui nou control dispus de autoritățile vamale sau de organul administrativ de soluționare a contestației, ci privește același control efectuat în cursul anului 2010. Motivele de fapt și de drept invocate în cuprinsul celor două Decizii de impunere (nr. 26 din 06 octombrie 2011 și nr. 26 din 15 septembrie 2011) sunt identice, iar sumele stabilite suplimentar prin cea de-a doua decizie de impunere nu sunt rezultatul constatării unor aspecte fiscale noi ci, după cum susține chiar autoritatea vamală, rezultatul adunării corecte a sumelor stabilite prin prima decizie de impunere.

În opinia Înaltei Curți, este corectă interpretarea primei instanțe în sensul că sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, potrivit căruia, în ipoteza în care se emite un nou act administrativ ca și cel suspendat de către instanță, acesta este suspendat de drept. Astfel, judecătorul fondului a dat eficiență intenției legiuitorului de a preveni și chiar de a sancționa abuzul autorităților administrației publice care, prin emiterea unui nou act administrativ, ar putea înlătura efectele unei hotărâri judecătorești de suspendare a executării actului administrativ. Față de dispozițiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, critica recurentei potrivit căreia sentința atacată este nelegală atâta timp cât s-a pronunțat asupra altui act administrativ ce nu face obiectul acestei cauze, este nefondată.

Mai precis, prin încălcarea principiului de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans s-ar ajunge la situația prejudiciabilă pentru societatea intimată în care, dintr-o eroare a organului vamal, care a adunat incorect sumele stabilite prin decizia de impunere, să se înlăture efectele unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care a fost dispusă suspendarea unui act administrativ fiscal.

De altfel, aceasta este și intenția recurentei-pârâte, respectiv de a lipsi de eficiență juridică Sentința nr. 1121 din 15 februarie 2011 prin care Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 26 din 06 octombrie 2011, soluție care a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2462 din 3 mai 2011. Mai mult decât atât, se cuvine a menționa și faptul că, prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu la data de 28 septembrie 2011, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinței nr. 5129 din 15 septembrie 2011, în sensul menționării, în mod corect, a datei emiterii deciziei de impunere cu privire la care s-a constatat suspendarea de drept, respectiv 14 iunie 2011. În altă ordine de idei, dispozițiile art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, invocate de recurentă, nu sunt aplicabile în speța de față, întrucât acestea reglementează o altă situație juridică.

Față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București împotriva Sentinței nr. 5129 din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2011.