ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4169/2010

Asupra recursurilor de față; In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. 3834/P/2010 din 30 martie 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților H.S., pentru săvârșirea infracțiunilor de falsificarea unui instrument de plata electronica și punerea in circulație a instrumentelor de plată electronică falsificate, faptă prevăzută si pedepsită de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronica, faptă prevăzută si pedepsită de art. 25 din Legea 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea, art. 33 lit. a) C. pen.; Y.N., pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la falsificarea unui instrument de plată electronică și la punerea in circulație a instrumentelor de plată electronică falsificate, faptă prevăzută si pedepsită de art. 26 C. pen.

raportat la art. 24 alin. (1) și (2) din Legea 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., deținerea de echipamente in vederea falsificării instrumentelor de plata electronica, faptă prevăzută si pedepsită de art. 25 din Legea 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și D.D., pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la falsificarea unui instrument de plată electronică și la punerea in circulație a instrumentelor de plată electronică falsificate, faptă prevăzută si pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 24 alin. (1) și (2) din Legea 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, faptă prevăzută si pedepsită de art. 26 C. pen.

raportat la art. 25 din Legea 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. In fapt s-a reținut că în perioada octombrie 2009 - ianuarie 2010, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale inculpații H.Ș., Y.N. și D.D. s-au deplasat pe teritoriul României unde au instalat dispozitive confecționate artizanal de copiere a cardurilor, constând în fixarea la fanta de introducere a cârdului în ATM aparținând Băncii Comerciale Române, amplasate pe raza Municipiului București, a unui dispozitiv electronic, destinat să rețină datele înscrise pe banda magnetică și în instalarea în partea superioară a displayului a unui alt dispozitiv, destinat înregistrării video a momentului tastării codului de securitate PIN, informațiile astfel obținute fiind prelucrate și inscripționate pe diferiți suporți cu bandă magnetică pe care ulterior îi foloseau la retragerea sumelor de bani din contul aparținând diferitelor persoane fizice.

Prin încheierea din data de 11 ianuarie 2010 din Camera de Consiliu, Tribunalul București, secția I penală, a dispus arestarea preventivă a inculpaților H.S., Y.N. și D.D., emițând mandatele de arestare preventivă nr. 3/UP din 11 ianuarie 2010, nr. 2/UP din 11 ianuarie 2010 și nr. 4/UP din 1 ianuarie 2011. Pentru a dispune astfel, judecătorul a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și art. 148 lit. c) și f) C. proc. pen. Potrivit dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța are obligația să verifice în tot cursul judecății, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b C. proc.

pen. În atare situație, în faza de judecată a apelului, Curtea de Apel București, secția I penală, prin încheierea din 11 noiembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 16591/3/2010 (2655/2010) a constatat că ulterior pronunțării hotărârii de condamnare în primă instanță, nu au intervenit elemente probatorii noi care să contrazică probele deja administrate în faza de urmărire penală și în cursul judecății în fond a cauzei și care impun presupunerea rezonabilă a săvârșirii infracțiunilor de către inculpați. Curtea a constatat că la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților au fost respectate toate dispozițiile legale în materie și că până în acest moment procesual nu au încetat și nici nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, menținându-și caracterul rezonabil al presupunerii că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina lor, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc.

pen. cât și cerințele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. c) și f) C. proc. pen. existând date că inculpații pregătesc săvârșirea unor noi infracțiunii, având vedere în acest sens faptul că activitatea infracțională a inculpaților ar fi continuat dacă nu interveneau organele de poliție și că specificul infracțiunilor pentru care sunt cercetați și dispozitivele găsite asupra acestora conduc la presupunerea rezonabilă că, în cazul în care ar fi lăsați în libertate ar putea săvârși noi infracțiuni de acest tip, iar pentru infracțiunile reținute la sarcina inculpaților legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

In aprecierea acestei ultime condiții, Curtea a avut în vedere natura infracțiunilor reținute ca fiind comise de inculpați, modalitatea concretă în care se reține că aceștia au acționat, ce denotă o planificare minuțioasă a activității infracționale, perioada infracțională îndelungată, atitudinea oscilanta a inculpaților, precum și stare de temere și insecuritate pe care asemenea fapte le induc opiniei publice, aducând atingere încrederii în circuitul electronic de plată bancar. Pentru aceste considerente, în temeiul prevăzut de art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., apreciind că subzistă temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpaților, că nu s-au modificat condițiile ce au impus menținerea stării de arest și constatând că luarea unei alte măsuri preventive nu este suficientă, Curtea de Apel București a menținut măsura arestării preventive a acestora.

Prin sentința penală nr. 681 din 15 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a I penală, în dosarul nr. 16591/3/2010, printre altele, s-a dispus: - în baza dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., contopirea pedepselor principale stabilite în temeiul art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., stabilite în sarcina inculpatului H.S., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale; - în baza dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., contopirea pedepselor principale stabilite în temeiul art. 26 C. pen.

raportat la art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. și în baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., stabilite în sarcina inculpatului Z.N., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel, inculpații H.S., Y.N., D.D. și partea civilă Banca Comercială Română apeluri care formează obiectul dosarului nr. 16591/3/20101(2655/2010) al Curții de Apel București, secția I penală.

La termenul din 11 noiembrie 2010, fixat pentru judecarea apelurilor, instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel București, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpaților H.S., Y.N., D.D. în temeiul art. 300 2 combinat cu art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. și a respins cererile de revocare a măsurii arestării preventive formulate de aceiași inculpați, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză. Împotriva acestei încheieri, inculpații H.S. și Y.N., au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și precizând, la solicitarea Înaltei Curți, față de împrejurarea că încheierea atacată vizează două măsuri preventive, recurenții inculpați au susținut că obiectul recursurilor prezente vizează dispoziția privind menținerea stării de arest nu și măsura privind revocarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel București dată în încheierea atacată, constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate pentru următoarele considerente: Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

De la această regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-1 împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Altfel spus, să se poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1. In cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile Convenției. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive". În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a constatat că temeiurile de fapt și de drept, respectiv art. 148 lit. f) C. proc. pen., care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, subzistă impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților. Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptelor, cât și faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pe care inculpații le-au săvârșit, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu afectează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanelor încadrându-se în dispozițiile legii. Pentru aceste considerente, Înalta Curte conform art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații H.S. și Y.N. împotriva încheierii din 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 16591/3/2010 (2655/2010). Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații H.S. și Y.N. împotriva încheierii din 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 16591/3/2010 (2655/2010). Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limbă bulgară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 noiembrie 2010.