ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5922/2010

Constată că prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Neamț, reclamantul C.C. a chemat în judecată pe

pârâții I.R. (fost primar), G.Ș. (actual primar al municipiului

Piatra Neamț) și Primăria Municipiului Piatra Neamț pentru

ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să

dispună: stabilirea prin hotărâre judecătorească a valorii

imobilului (casă și teren) situate în Piatra Neamț; obligarea

Primăriei municipiului Piatra Neamț la a elibera titlu de proprietate

pentru suprafața de teren reconstituită de la adresa de mai sus

și la împroprietărirea cu apartamente a căror valoare să

echivaleze cu cea stabilită prin estimarea de către expert,

cumpărate de Primărie de pe piață (conform art. 24 alin. (4)

din Legea nr. 10/2001); obligarea pârâților I.R. și G.Ș. la

plata de daune morale și materiale urmare a pasivității de 3 ani

în elaborarea în termen, de către comisia internă a Primăriei

Piatra Neamț, a procesului - verbal cu valoarea obiectivă a

imobilului la valoarea de situație de pe piață.

În susținerea cererii,

reclamantul a arătat că la data de 6 noiembrie 2001, autoarea sa (mama,

C.G.), în calitate de titulară a dreptului, a depus la executorul

judecătoresc, notificarea adresată Primăriei Piatra Neamț

prin care a solicitat măsuri prin echivalent cu privire la casa

părintească, preluată în temeiul Decretulului nr. 78 din 4 aprilie

1987, ulterior demolată și restituirea suprafeței neconstruite.

În ciuda demersurilor efectuate,

notificarea nu a primit niciun răspuns.

Prin sentința civilă nr. 750/2005

Tribunalul Neamț a admis excepția de necompetență

materială în soluționarea cererii privind stabilirea valorii

imobilelor. Au fost respinse, ca inadmisibile, capetele de cerere privind

obligarea Primăriei la eliberarea titlului de proprietate pentru

suprafața de teren neconstruită și la împroprietărirea petentului

cu apartamente situate în Piatra Neamț. A fost respins, ca neîntemeiat,

și capătul de cerere privind obligarea pârâților la daune

materiale și morale.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că, urmare a instituirii unei proceduri

administrative obligatorii nu are competența soluționării unei

cereri de natura celei formulate decât în cadrul unei contestații pe care

reclamantul, în măsura în care se consideră prejudiciat de valoarea

stabilită prin dispoziția emisă de entitatea învestită cu

soluționarea notificării, are posibilitatea de a se adresa

tribunalului. De altfel, potrivit sentinței civile nr. 513/2005 a

Tribunalului Neamț a fost soluționat un capăt de cerere identic

formulat de către același reclamant, fiind obligat primarul la

soluționarea notificării, conform procedurii administrative

prevăzute de art. 23 – art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Celelalte capete de cerere vizând

obligarea primăriei la eliberarea titlului de proprietate pe

suprafața de teren neconstruită, precum și obligarea la

împroprietărirea cu apartamente de o valoare echivalentă au fost

respinse ca inadmisibile, pe aceleași considerente (legate de sesizarea

directă a instanței, fără urmarea și respectarea

procedurii prealabile impuse de lege).

Pretenția privind daunele

materiale și morale a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât

reclamantul nu a precizat cuantumul acestora, nici ce reprezintă și

nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu.

Sentința a fost atacată cu

apel de către reclamant.

Judecata apelului a fost

suspendată până la soluționarea contestației formulate de

către reclamant împotriva dispoziției din 26 octombrie 2006

emisă de primar – și conform căreia a fost respinsă cererea

de restituire în natură a imobilului, pronunțându-se acordarea de

despăgubiri (soluția din dispoziția primarului a fost

confirmată jurisdicțional, urmare a căilor de atac exercitate de

către petent).

Potrivit deciziei civile nr. 136 din

30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău apelul declarat a fost

respins ca nefondat.

În considerentele deciziei s-a

reținut că asupra contestației există deja o hotărâre

irevocabilă, astfel încât cele două capete de cerere deduse

judecății și în prezentul litigiu nu mai pot face obiectul unei

alte soluții din partea instanței.

S-a apreciat totodată, că

în privința solicitării de a se stabili pe cale

judecătorească valoarea imobilelor, în mod corect instanța de

fond a constatat necompetența sa în soluționarea acestei cereri,

având în vedere dispoziția din 26 octombrie 2006 a primarului, emisă

după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, prin care se

stabilește o asemenea competență în favoarea Comisiei Centrale.

A fost confirmată și

soluția privind daunele materiale și morale pentru considerente

reținute și de prima instanță.

Decizia a fost atacată cu

recurs de către apelantul-reclamant, care a formulat critici,

susținând următoarele:

-Singura preocupare a instanței

de fond a fost „hărțuirea” reclamantului, dosarul fiind trimis în mod

nelegal la alte instanțe necompetente în a judeca acțiunea.

-În apel, ca și la fond, s-a

omis numirea unui expert care să evalueze casa și terenul de sub

clădirea școlii, în vederea despăgubirii prin echivalent.

-În apel, nu s-a ținut seama de

raportul de expertiză tehnică judiciară pe care l-a trimis

reclamantul la dosar.

În drept, au fost invocate dispoz. art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare,

solicitând respingerea recursului întrucât criticile referitoare la modul de

soluționare a notificării au fost deja deduse judecății în

dosarul privind contestația împotriva dispoziției primarului.

Examinând criticile deduse

judecății, față de modalitatea în care au fost formulate,

Înalta Curte urmează să constate că sunt neîncadrabile în

dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Astfel, în calea extraordinară

a recursului pot fi supuse controlului judiciar numai aspecte de nelegalitate

care se circumscriu motivelor expres și strict delimitate prin

dispozițiile art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ.

În speță, deși este

invocat motivul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acest temei juridic

este indicat pur formal, în condițiile în care nu sunt dezvoltate, în

acord cu exigențele textului menționat, normele de drept material a

căror aplicare greșită sau nesocotire ar fi realizat-o

instanța de apel.

Recurentul-reclamant se

limitează la a face simple aserțiuni (preocuparea instanțelor a

fost „hărțuirea” acestuia, prin trimiterea cauzei la instanțe

necompetente) sau referiri la aspecte care, ținând de aspectul devolutiv

al unei căi de atac, sunt incompatibile cu structura recursului

(susținerile vizând omisiunea de numire a unui expert sau ignorarea

raportului de expertiză trimis de către reclamant la dosarul cauzei).

Se constată, potrivit

considerentelor expuse, că exercitarea căii de atac s-a făcut cu

încălcarea dispoz. art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. care obligă, sub sancțiunea

nulității, la indicarea motivelor de nelegalitate și dezvoltarea

lor.

Indicarea, drept cauză

juridică a recursului, a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

deși nu s-a arătat care este norma de drept substanțial a

cărei nesocotire sau aplicare greșită ar fi realizat-o

instanța de apel, face imposibilă exercitarea unui control de

legalitate specific căii de atac a recursului.

În consecință, văzând

că pe de o parte, nu au fost formulate critici de nelegalitate și pe

de altă parte, că nu au fost dezvoltate argumente care să

permită instanței, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., identificarea unor aspecte de nelegalitate, se va constata nulitatea

recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat

de reclamantul C.C. împotriva deciziei nr. 136 din 30 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Bacău, secția civilă, minori și

familie, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.