ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5922/2010

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, reclamantul C.C. a chemat în judecată pe pârâții I.R. (fost primar), G.Ș. (actual primar al municipiului Piatra Neamț) și Primăria Municipiului Piatra Neamț pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să dispună: stabilirea prin hotărâre judecătorească a valorii imobilului (casă și teren) situate în Piatra Neamț; obligarea Primăriei municipiului Piatra Neamț la a elibera titlu de proprietate pentru suprafața de teren reconstituită de la adresa de mai sus și la împroprietărirea cu apartamente a căror valoare să echivaleze cu cea stabilită prin estimarea de către expert, cumpărate de Primărie de pe piață (conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 10/2001); obligarea pârâților I.R.

și G.Ș. la plata de daune morale și materiale urmare a pasivității de 3 ani în elaborarea în termen, de către comisia internă a Primăriei Piatra Neamț, a procesului - verbal cu valoarea obiectivă a imobilului la valoarea de situație de pe piață. În susținerea cererii, reclamantul a arătat că la data de 6 noiembrie 2001, autoarea sa (mama, C.G.), în calitate de titulară a dreptului, a depus la executorul judecătoresc, notificarea adresată Primăriei Piatra Neamț prin care a solicitat măsuri prin echivalent cu privire la casa părintească, preluată în temeiul Decretulului nr. 78 din 4 aprilie 1987, ulterior demolată și restituirea suprafeței neconstruite. În ciuda demersurilor efectuate, notificarea nu a primit niciun răspuns.

Prin sentința civilă nr. 750/2005 Tribunalul Neamț a admis excepția de necompetență materială în soluționarea cererii privind stabilirea valorii imobilelor. Au fost respinse, ca inadmisibile, capetele de cerere privind obligarea Primăriei la eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de teren neconstruită și la împroprietărirea petentului cu apartamente situate în Piatra Neamț. A fost respins, ca neîntemeiat, și capătul de cerere privind obligarea pârâților la daune materiale și morale. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, urmare a instituirii unei proceduri administrative obligatorii nu are competența soluționării unei cereri de natura celei formulate decât în cadrul unei contestații pe care reclamantul, în măsura în care se consideră prejudiciat de valoarea stabilită prin dispoziția emisă de entitatea învestită cu soluționarea notificării, are posibilitatea de a se adresa tribunalului.

De altfel, potrivit sentinței civile nr. 513/2005 a Tribunalului Neamț a fost soluționat un capăt de cerere identic formulat de către același reclamant, fiind obligat primarul la soluționarea notificării, conform procedurii administrative prevăzute de art. 23 – art. 24 din Legea nr. 10/2001. Celelalte capete de cerere vizând obligarea primăriei la eliberarea titlului de proprietate pe suprafața de teren neconstruită, precum și obligarea la împroprietărirea cu apartamente de o valoare echivalentă au fost respinse ca inadmisibile, pe aceleași considerente (legate de sesizarea directă a instanței, fără urmarea și respectarea procedurii prealabile impuse de lege). Pretenția privind daunele materiale și morale a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât reclamantul nu a precizat cuantumul acestora, nici ce reprezintă și nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu.

Sentința a fost atacată cu apel de către reclamant. Judecata apelului a fost suspendată până la soluționarea contestației formulate de către reclamant împotriva dispoziției din 26 octombrie 2006 emisă de primar – și conform căreia a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului, pronunțându-se acordarea de despăgubiri (soluția din dispoziția primarului a fost confirmată jurisdicțional, urmare a căilor de atac exercitate de către petent). Potrivit deciziei civile nr. 136 din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău apelul declarat a fost respins ca nefondat. În considerentele deciziei s-a reținut că asupra contestației există deja o hotărâre irevocabilă, astfel încât cele două capete de cerere deduse judecății și în prezentul litigiu nu mai pot face obiectul unei alte soluții din partea instanței.

S-a apreciat totodată, că în privința solicitării de a se stabili pe cale judecătorească valoarea imobilelor, în mod corect instanța de fond a constatat necompetența sa în soluționarea acestei cereri, având în vedere dispoziția din 26 octombrie 2006 a primarului, emisă după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, prin care se stabilește o asemenea competență în favoarea Comisiei Centrale. A fost confirmată și soluția privind daunele materiale și morale pentru considerente reținute și de prima instanță. Decizia a fost atacată cu recurs de către apelantul-reclamant, care a formulat critici, susținând următoarele: -Singura preocupare a instanței de fond a fost „hărțuirea” reclamantului, dosarul fiind trimis în mod nelegal la alte instanțe necompetente în a judeca acțiunea.

-În apel, ca și la fond, s-a omis numirea unui expert care să evalueze casa și terenul de sub clădirea școlii, în vederea despăgubirii prin echivalent. -În apel, nu s-a ținut seama de raportul de expertiză tehnică judiciară pe care l-a trimis reclamantul la dosar. În drept, au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimatul-pârât a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului întrucât criticile referitoare la modul de soluționare a notificării au fost deja deduse judecății în dosarul privind contestația împotriva dispoziției primarului. Examinând criticile deduse judecății, față de modalitatea în care au fost formulate, Înalta Curte urmează să constate că sunt neîncadrabile în dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. Astfel, în calea extraordinară a recursului pot fi supuse controlului judiciar numai aspecte de nelegalitate care se circumscriu motivelor expres și strict delimitate prin dispozițiile art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ. În speță, deși este invocat motivul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acest temei juridic este indicat pur formal, în condițiile în care nu sunt dezvoltate, în acord cu exigențele textului menționat, normele de drept material a căror aplicare greșită sau nesocotire ar fi realizat-o instanța de apel. Recurentul-reclamant se limitează la a face simple aserțiuni (preocuparea instanțelor a fost „hărțuirea” acestuia, prin trimiterea cauzei la instanțe necompetente) sau referiri la aspecte care, ținând de aspectul devolutiv al unei căi de atac, sunt incompatibile cu structura recursului (susținerile vizând omisiunea de numire a unui expert sau ignorarea raportului de expertiză trimis de către reclamant la dosarul cauzei).

Se constată, potrivit considerentelor expuse, că exercitarea căii de atac s-a făcut cu încălcarea dispoz. art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. care obligă, sub sancțiunea nulității, la indicarea motivelor de nelegalitate și dezvoltarea lor. Indicarea, drept cauză juridică a recursului, a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deși nu s-a arătat care este norma de drept substanțial a cărei nesocotire sau aplicare greșită ar fi realizat-o instanța de apel, face imposibilă exercitarea unui control de legalitate specific căii de atac a recursului. În consecință, văzând că pe de o parte, nu au fost formulate critici de nelegalitate și pe de altă parte, că nu au fost dezvoltate argumente care să permită instanței, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., identificarea unor aspecte de nelegalitate, se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul C.C. împotriva deciziei nr. 136 din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.