- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 19 ianuarie 2012
Decizia nr. 116/2012 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 6620/2011 a Judecătoriei Timișoara
Prin sentința civilă nr. 6620 din 21 martie 2011, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Timișoara și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București. Prin sentința comercială nr. 76 din 23 iunie 2011, Secția a V-a comercială a Curții de Apel București a respins ca fiind rămasă fără obiect contestația la executare formulată de contestatorul F.A.C., în contradictoriu cu intimatele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE TIMIȘ. Împotriva menționatei hotărâri a formulat recurs reclamantul F.A.C. Cum recurentul nu a timbrat anticipat cererea de recurs, acesta a fost legal citat pentru termenul din 19 ianuarie 2012 cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în cuantum de 7,7 lei și timbrul judiciar în valoare de 1,5 lei, obligație căreia nu s-a conformat.
Or, prin art. l din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată. Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și/sau timbrul judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Constatând netimbrarea cererii de recurs, neconformarea recurentului obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 19 ianuarie 2012, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și să dispună anularea ca netimbrat a recursului formulat în cauză. Așa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE Anulează ca netimbrat recursul formulat de reclamantul F.A.C., împotriva sentinței comerciale a Secției a V-a comercială a Curții de Apel București nr. 76 din 23 iunie 2011. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2012.