Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.10.2011
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7242/2011

HOTĂRÂRE
18.10.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7242/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 23 septembrie 2009, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 41 a solicitat instanței - în contradictoriu cu pârâtul B.I. - să dispună anularea procesului-verbal din data de 15 septembrie 2009 al Adunării Generale, reconvocată de către pârât, precum și a tuturor hotărârilor luate în ședința de la acea dată, invocându-se încălcarea prevederilor Legii nr. 230/2007. Prin Sentința civilă nr. 8304 din 9 decembrie 2009, Judecătoria Târgu Jiu a admis acțiunea și a dispus în consecință anularea procesului-verbal încheiat la data de 15 septembrie 2009 și a măsurilor dispuse prin acesta. Soluția a fost menținută de Tribunalul Gorj, secția civilă, care, prin Decizia nr. 1023 din 6 mai 2010, a respins ca nefondat recursul pârâtului.

Împotriva acestei ultime hotărâri, a formulat cerere de revizuire B.I. - pârât în cauză - care, fără a indica temeiul pe care-și fundamentează calea extraordinară de atac, susține că hotărârile date în cauză sunt greșite întrucât „nu s-a ținut seama” de excepția lipsei calității sale procesuale pasive, invocată în tot cursul judecății, instanțele prejudiciindu-l grav prin soluția pronunțată, în condițiile în care răspunderea juridică revenea tuturor semnatarilor procesului-verbal a cărui anulare s-a solicitat prin cererea introductivă. Cererea de revizuire este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare, în considerarea argumentelor ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc.

civ., se poate cere, pentru motivele prevăzute la pct. 1 - 9, revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul. Rezultă, din interpretarea textului mai sus citat, că legiuitorul a limitat calea de atac a revizuirii hotărârilor date de o instanță de recurs, exclusiv la acele hotărâri judecătorești prin care s-a evocat fondul cauzei. În această categorie intră toate hotărârile prin care instanțele de recurs au rejudecat fondul, după casare. Este unanim admis, atât în practica judiciară cât și în literatura de specialitate, că nu au acest caracter și nu pot fi atacate pe calea extraordinară de atac a revizuirii, hotărârile prin care s-a respins recursul sau prin care s-a dispus casarea cu trimitere.

Or, în speță, prin hotărârea atacată, Tribunalul Gorj, fără a evoca fondul, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul B.I. împotriva Sentinței civile nr. 8304 din 9 decembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, în Dosarul nr. 11984/318/2009. Așa fiind, cererea de revizuire urmează a se respinge, ca inadmisibilă.

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul B.I. împotriva Deciziei nr. 1023 din 06 mai 2010 a Tribunalului Gorj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-06-09
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2261/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 352 din 7 iulie 2009, Tribunalul Gorj - secția comercială, a respins acțiunea în anularea Hotărârii A.G.E.A. din 26 martie 20
ÎCCJ 2014-05-20
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1494/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Învestită cu soluționarea în fond a cauzei, Judecătoria Tg-Jiu prin sentința civilă nr. 2814 din 25 martie 2011 a admis cererea formulată de reclamantul DD.D. și a constatat nulitatea absolută a
ÎCCJ 2011-02-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1249/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 332/R din 6 aprilie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de A.T., împotriva deciziei civile nr. 1212 din 10 dec
ÎCCJ 2010-09-14
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1139/2011
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1005/C, pronunțată la data de 8 iunie 2010, Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Brașov a anulat, ca netimbrată, acțiunea formulată de recl
ÎCCJ 2012-12-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7436/2012
N.R.T.; totodată, conform cererilor, intervenienții N.C. și M.D. au indicat temeiurile cererii de revizuire - art. 322 pct. 1, 2, 3, 5 și 7 C. proc. civ. Prin precizarea de la dosar, revizuienta Comisia Locală de fond funciar A., județul Go
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă