ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 942/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 942/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă formulată de către

reclamanții C.M., M.D., M.V., M.V.M., M.V.D. (căsătorită L.), M.T.F. (căsătorită

C.), s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 152 din 22 aprilie 2008 și a procesului-verbal

din 22 aprilie 2008 emise de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul

Transporturilor prin SC C.N.A.D.N.R. SA, să fie obligat pârâtul să ducă la

îndeplinire toate etapele prevăzute pentru expropriere în Legea nr. 33/1994 și

în Legea 198/2004, precum și normele metodologice ale acestor legi și să le

acorde despăgubiri la valoarea de circulație a imobilului expropriat în suma ce

se va stabili prin expertiza tehnică de specialitate ce va fi efectuată în

cauză.

Prin sentința civilă nr.

693 din 03 noiembrie 2009, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis în partea

acțiunea civilă formulată de reclamanți; a obligat pe pârât să plătească

reclamanților suma de 320.000 lei (echivalent a 75.725 euro la momentul

efectuării expertizei - 10 martie 2009), cu titlu de justă despăgubire pentru imobilul

expropriat situat în comuna Apahida, sat Sânnicoara, categoria de folosință

arabil, tarla x, parcela x, pentru suprafața totală expropriată de 3.442 mp,

identificată prin nr. cadastral x, parte din tarlaua x parcela x în suprafață

totală de 3.900 mp, din care proprietarului îi rămâne o parcelă de teren de 458

mp.; a respins capetele de cerere referitoare la anularea Hotărârii nr. 152/2008

și a procesului - verbal nr. x/2008, precum și cel referitor la obligarea

pârâtului să ducă la îndeplinire toate etapele prevăzute pentru expropriere în

Legea nr. 33/1994 și în Legea nr. 198/2004, precum și în normele metodologice

ale acestor legi.

Pentru a hotărî

astfel, s-a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994,

despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite

Raportat la acest text de lege, tribunalul apreciază că

despăgubirea care se cuvine reclamanților este de 320.000 lei (echivalent a

75.725 euro, la momentul efectuării expertizei - 10 martie  2009), reprezentând

valoarea stabilită de experți în considerarea metodei comparației de piață,

calculată la valoarea de 22 euro/ mp. S-a stabilit despăgubirea în lei deoarece

și hotărârea 152 contestată prevede despăgubirea în lei.

S-a făcut aplicarea art.

26 sus amintit, art. 9, art. 10 din Legea 198/2004.

Față de faptul că, în

raport de dispozițiile imperative ale art. 9 și art. 1 alin. (1) din Legea

198/2004, în cauzele care vizează exproprierea făcută în baza acestei legi

speciale, instanța de judecată poate fi investită doar cu stabilirea dreptului

la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acestuia, nefiind abilitată

să cenzureze în nici o modalitate actele emise cu ocazia exproprierii și nici

exproprierea în sine, tribunalul a respins ca inadmisibile capetele de cerere

vizând anularea Hotărârii nr. 152/2008 și a procesului - verbal nr. x/2008,

precum și cel referitor la obligarea pârâtului să ducă la îndeplinire toate etapele

prevăzute pentru expropriere în Legea nr. 33/1994 și în Legii nr. 198/2004,

precum și în normele metodologice ale acestor legi.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel, în termen legal, reclamanții, precum și pârâtul Statul

Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA.

Prin decizia civilă nr.

73/ A din 18 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins, ca nefondat apelul declarat

de reclamanți, precum și apelul declarat de pârât, menținând sentința apelată.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut că cererea de chemare în judecată nu este

nulă deoarece neindicarea exactă a cuantumului despăgubirilor solicitate de

către reclamanți nu constituie motiv de nulitate, art. 112 pct. 3 C. proc. civ.

impunând precizarea valorii estimative a obiectului cererii doar atunci când

prețuirea lui este cu putință.

În acest context, nu

se poate reține că, în absența unei astfel de estimări, instanța a acordat mai

mult decât s-a cerut, cât timp acordarea de către instanță a unei sume mai mari

decât cea propusă de către Comisia Națională de Autostrăzi și Drumuri Publice,

s-a datorat rezultatului expertizei efectuate în fața instanței care a stabilit

un cuantum mai mare al despăgubirilor.

S-a mai apreciat de

către instanța de apel că art. 8 și art. 12 al Legii nr. 33/1994 privind

cercetarea prealabilă înaintea declarării utilității publice nu se aplică în cauză

deoarece Legea nr. 198/1994 are caracter special în raport de Legea nr. 33/1994

și se aplică cu prioritate în raport cu această lege, iar Legea nr. 198/1994 nu

prevede o procedură prealabilă de cercetare.

Sub aspectul

coparticipării procesuale, instanța de apel a făcut aplicarea art. 5 alin. (5)

al Legii nr. 198/2004, potrivit căruia despăgubirile cerute de mai mulți

proprietari se vor consemna pe numele tuturor.

În ceea ce privește

stabilirea cuantumului despăgubirilor, curtea de apel a făcut aplicarea art. 9 alin.

(3) din Legea nr. 198/2004, așa cum a fost modificat inițial, prin art. l pct. 12

din Legea nr. 184/2008, iar ulterior, de pct. 3 al art. IV din Ordonanța

de Urgență nr. 228 din 30 decembrie 2008, care cuprinde norme juridice de

procedură propriu-zise cu aplicație imediată.

S-a avut în vedere

faptul că administrarea probei cu expertiză de evaluare este subordonată normei

de procedură noi, respectiv art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, astfel cum

acesta a fost modificat prin pct. 3 al art. IV din O.U.G. nr. 228 din 30

decembrie 2008, în vigoare la momentul când s-a produs incidentul probatoriu, chiar

dacă drepturile sau faptele care constituie obiectul probațiunii  s-au născut

sub incidența normelor de procedură vechi, considerent pentru care prima

instanță a făcut aplicarea în mod legal a acestui text legal și a prevederilor art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 stabilind cuantumul despăgubirilor în

funcție de evaluarea realizată de comisia de experți la data întocmirii raportului

de expertiză, 10 martie 2009.

Critica pârâtului-apelant

privitoare la faptul că prima instanță nu a lămurit contradicția dintre

constatările experților, că terenul expropriat este situat în intravilan, și cele

consemnate prin titlul de  proprietate nr. X/2004, potrivit cărora terenul se

află în extravilanul localității, a fost considerată nefondată, deoarece expertiza

reprezintă o probă care nu are o valoarea absolută, ci trebuie coroborată și cu

alte probe astfel încât, tribunalul a coroborat expertiza efectuată în cauză cu

adresa din 16 ianuarie 2008 emisă de Primăria comunei Apahida din care rezultă

că terenul în suprafață de 3.900 mp înscris în titlul de proprietate din 14

aprilie 2004, tarla x, parcela x este situat în intravilanul loc. Sânnicoara

(fila 77, dosar fond).

Comisia de experți a răspuns

la obiecțiunile formulate de reclamanți și a arătat că valoarea stabilită de

experți este corectă deoarece aceștia au utilizat două metode internaționale

recunoscute pentru evaluarea terenului în litigiu, iar contestarea procentului

de 25% pe care experții l-au stabilit, ca și coeficient de reducere a valorii

terenurilor din zonă, ca efect al recesiunii economice, este lipsită de suport.

De asemenea, a precizat că metoda comparației prin bonitare nu este cuprinsă în

standardele internaționale de evaluare (I.V.S.C.I. - valoarea de piață ) fiind

doar o metodă statistică, orientativă. În metodologia de evaluare a

standardelor internaționale de evaluare nu se face media valorilor obținute

prin diferitele abordări, ci se alege rezultatul obținut prin metoda

considerată de evaluator, ca fiind cea mai sigură, astfel încât nu se impunea

refacerea expertizei.

Împotriva menționatei

decizii au declarat și motivat recurs, în termen legal, apelanții - reclamanți C.M.,

M.D., M.V., M.V.M., M.V.D. (căsătorită L.), M.T.F. (căsătorită C.), precum și apelantul-pârât

Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA, pentru motive de nelegalitate, fiind

invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

motivelor de recurs, reclamanții arată că instanța de fond, în temeiul rolului

activ, trebuia ca, după analizarea materialului probator scris administrat în

cauză, să constate faptul că prin emiterea Hotărârii nr. 152/2008 și a

procesului - verbal nr. x/2008, pârâta a încălcat prevederile Legii nr. 33/1994,

respectiv ale art. 8, privitoare la necesitatea efectuării unei cercetări prealabile

înainte de declararea utilității publice, ale art. 12 referitoare la

îndeplinirea unor condiții speciale de afișare a imobilelor propuse spre

expropriere la sediul Consiliului Local Apahida, în vederea consultării de

către cei interesați a art. 21 și urm., precum și ale Legii nr. 198/2004 referitoare

la obligativitatea impusă în sarcina autorității publice de a afișa la sediul

social al Consiliului Local a actelor prevăzute strict de lege, stipulându-se

că acestea vor rămâne afișate până la finalizarea procedurii de acordare a

despăgubirilor. Astfel, s-a ajuns la flagranta încălcare a dreptului

subsemnaților la acces liber la justiție, astfel cum acest drept este conferit

prin prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, raportul

dintre legea specială și cea generală trebuia să fie analizat prin corelare cu art.

18 al Legii nr. 198/2004 potrivit căruia „Depozițiile prezentei se completează

în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale

Codului civil și ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu prevăd

altfel”.

În cele două acte

atacate reclamanții sunt identificați ca persoane aparent îndreptățite să

primească despăgubiri, fără a se specifica în mod clar calitatea pe care

aceștia o aveau în privința acestui teren, fiecare dintre reclamanți fiind

proprietari pe o parcelă expres determinată și înscriși în mod separat pe

fiecare dintre aceste parcele. Astfel, se impunea ca fiecare dintre ei să fie

identificați, în actele atacate, pentru fiecare parcela în parte, urmând ca

procedura exproprierii să se fi realizat cu fiecare proprietar în parte.

În baza celor două

acte, terenul a fost în mod eronat și încadrat ca fiind situat în extravilan,

experții indicând totuși că terenul ce urmează a fi expropriat este unul situat

în intravilan. În acest mod, cuantumul despăgubirilor nu acoperă nici măcar pe

jumătate valoarea reală a acestui imobil. Experții au încadrat terenul ca

făcând parte din intravilanul Sânnicoara. Cu toate acestea, valoarea de piață

stabilită de aceștia clasifica terenul ca fiind în extravilan sau nici măcar.

Recurenții au

contestat valoarea de piață stabilită de către cei trei experți tehnici - dr.

ing. B.G., ing. M.S., dr. ing. G.P. – deoarece această valoare se situează net

inferior sub valorile de piață de la data întocmirii raportului de expertiză.

De asemenea, au contestat și procentele de 25%, respectiv 15-20%, de reducere

aplicate asupra prețurilor ofertate, ca fiind nejustificate și mult prea mari.

Totodată experții nu au avut în vedere faptul că valoarea terenului rămas

neexpropriat s-a diminuat în mod considerabil datorită fragmentarii și a

rămânerii acestuia fără acces la vreun drum public, fapt ce ar fi condus implicit

la creșterea valorii despăgubirilor stabilite în favoarea reclamanților, în

corelare cu valorile de circulație ale terenurilor din zonă.

Reclamanții mai arată

că, prin răspunsul la obiecțiunile formulate, experții au menționat că este cunoscut

faptul că au apărut pe piața imobiliară contracte de vânzare-cumpărare cu valori

de teren foarte mari care aveau astfel menirea de a dovedi că terenurile din anumite

zone sunt foarte valoroase, servind astfel intereselor unor grupuri de

investitori. Mai precizează reclamanții că este împotriva oricărei rațiuni sau

logici să se afirme că interesele unor grupuri de investitori ar fi acelea de a

crește valoarea unor terenuri, din moment ce este general valabil și

arhicunoscut faptul că grupurile de investitori, din contră, doresc să reducă prețul

terenurilor pentru ca investiția să fie cât mai mică, iar profitul rezultat în

urma investiției unul cât mai mare.

Mai mult de atât, de vreme

ce Curtea de Apel și-a întemeiat soluția pe susținerile experților desemnați în

cauză, fiind consacrat că expertiza este o probă în dosar care nu are valoare

absolută, ci trebuie coroborată și cu alte probe, trecând astfel peste

contractul de vânzare - cumpărare autentic depus la dosar, care are caracter absolut

în ceea ce privește valoarea sa probatorie, până la proba contrarie, hotărârea

pronunțată în apel nu este în conformitate cu prevederile legale.

Potrivit art. 112 pct.

3, legiuitorul a apelat la o înșiruire de criterii alternative pentru

determinarea obiectului cererii de chemare în judecată și a valorii acestuia, tocmai

pentru ca instanța de judecată să poată determina în mod corect valoare

obiectului dedus judecații, în situația în care partea solicitantă nu reușește

o astfel de determinare. În acest caz, al art. 112 pct. 3 C. proc. civ., legiuitorul

a dorit să facă o distincție între bunurile mobile și imobile - obiecte ale cererilor

de chemare în judecată - tocmai pentru faptul că evaluarea ultimelor reprezintă

o problemă care nu trebuie tratată cu superficialitate, dând astfel o

posibilitate de apreciere instanței de judecată.

Ulterior modificării

Legii nr. 198/2004 prin Legea nr. 184/2008 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 228

din 30 decembrie 2008 privind modificarea și completarea actelor normative.

Prin art. IV al acestei ordonanțe de urgență s-au abrogat tacit prevederile

Legii nr. 184/2008 de modificare a Legii nr. 198/2004, astfel că, în prezent, acțiunea

formulată de către expropriat se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27

din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,

în ceea ce este privește stabilirea despăgubirii. Astfel, la calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții și instanța de judecată vor ține seama de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele de aceiași fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, iar nu la data transferului

dreptului de proprietate.

de recurs, pârâtul Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA arată că judecătorul

fondului a stabilit valoarea despăgubirii fără ca reclamanții - intimați să

solicite o despăgubire de o anumită valoare.

Potrivit art. 27 din

Legea nr. 33/1994 aplicabil în cazul dat, „Despăgubirea acordată de către

instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai

mare decât cea licitată de expropriat sau de altă persoană interesată”. Or,

expropriatul a contestat valoarea despăgubirii stabilită de expropriator, dar

nu a precizat valoarea despăgubirii cerută a-i fi acordată prin sentința

judecătorească.

În absența stabilirii

valorii obiectului pricinii de către reclamant, nu se va putea aprecia dacă

prin sentința dată instanța a dat mai mult decât s-a cerut sau mai puțin decât

s-a cerut.

În speță, existând

incidența Legii speciale nr. 33/1994, înlăturarea aplicării art. 21-27 din

această lege, care sunt incidente potrivit Legii nr. 198/2004 cu privire la

contestarea cuantumului despăgubirii, constituie o eroare de judecată nescuzabilă,

având în vedere principiul potrivit căruia legea specială are prioritate față

de legea generală.

De asemenea, instanța

de apel nu a stabilit dacă evaluarea făcută de expropriator la momentul

întocmirii raportului său de expertiză era corectă sau nu, în raport de prețul

de piață al imobilului expropriat la acel moment. Temeinicia acțiunii

introductive de instanță prin care se cere anularea în parte a hotărârii de

expropriere cu privire la cuantumul despăgubirii se verifică numai dacă, prin

raportul de expertiză ordonat de instanță, se stabilește că evaluarea făcută de

expropriator la momentul emiterii hotărârii de expropriere a fost incorectă,

raportat la circumstanțele pieții din acel moment.

În caz contrar,

suntem în prezența a două evaluări raportate la momente diferite de timp, care

niciodată nu vor coincide sub aspectul circumstanțelor existente în fiecare din

aceste momente.

Este de principiu că

valabilitatea oricărui act juridic, în speță expertiza de evaluare, se

apreciază referitor la momentul întocmirii lui și nu la un moment ulterior

întocmirii, indiferent dacă normele legale incidente în cazul dat sunt de

aplicare imediată sau nu.

Analizând recursurile

formulate, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acestea

sunt nefondate, pentru următoarele considerente comune:

Imobilul

în litigiu este un teren agricol supus exproprierii pentru construirea unei

autostrăzi. Pentru această categorie de exproprieri, legiuitorul a adoptat Legea

nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de

drumuri de interes național, județean și local.

În

materia exproprierii este adoptată și Legea nr. 33/1994

privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, care, raportat la domeniul său de aplicare,

mai larg decât cel al Legii nr. 198/2004, constituie legea generală.

În

aplicarea principiului „specialia generalibus derogant, generalia specialibus

non derogant”, ambele instanțe de fond au pronunțat soluții corecte sub

aspectul neaplicării în prezenta cauză a procedurii cercetării prealabile anterioară

declarației de utilitate publică, procedură reglementată în art. 8 și urm. ale

Legii nr. 33/1994, astfel cum solicită recurenții-reclamanți, deoarece o astfel

de procedură își găsește o reglementare diferită în legea specială, care se

aplică cu prioritate.

Astfel,

în cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 și urm. ale Legii nr. 198/2004.

De

altfel, raportul dintre legea specială și cea generală este menționat și în

cuprinsul art. 18 al legii speciale, care stipulează că „Dispozițiile prezentei

legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994,

precum și cu cele ale Codului civil și ale Codului de procedură civilă, în

măsura în care nu prevăd altfel”, or există dispoziții în Legea nr. 198/2004

care “prevăd altfel”.

Evaluarea

despăgubirilor acordate pentru această categorie de expropriere este

reglementată, prin derogare de la principiul menționat, în art. 9 al Legii nr. 198/2004,

care menționează că acțiunea formulată de expropriatul nemulțumit de cuantumul

despăgubirii consemnate se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din

Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Conform art.

26 al Legii nr. 33/1994,

la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține

seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

La

momentul administrării probelor, deci și al realizării raportului de expertiză,

10 martie 2009, erau în vigoare textele legale menționate anterior, referitoare

la modalitatea de stabilire a cuantumului prejudiciilor, deoarece modificările

aduse Legii nr. 198/2004 prin Legea nr. 184/2008, sub acest aspect, fuseseră

abrogate odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 228/2008.

Prin

urmare, criteriul în raport de care se realiza evaluarea era prețul cu care se

vindeau, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Recurenții-reclamanți

critică faptul că experții nu s-au raportat la contractul de vânzare - cumpărare

autentificat din 25 martie 2009, pentru un teren similar depus la dosar după

efectuarea raportului de expertiză, (fila 167 dosar primă instanță), deși un

astfel de contract avea forță probantă absolută, până la proba contrarie.

Înalta Curte observă

că instanța de apel a făcut o amplă motivare asupra argumentelor pentru care a

înlăturat valoarea rezultând din contractul de vânzare - cumpărare depus la

dosar, al cărui cuantum a fost apreciat ca fiind exagerat, față de valoarea

reală a imobilului, valoare stabilită de experți, ca persoane specializate,

care au avut în vedere criterii tehnice de evaluare.

La rândul său, Înalta

Curte consideră că un singur contract de vânzare - cumpărare nu are forță

probantă absolută, deoarece numai în măsura în care s-ar fi făcut dovada, cu

mai multe contracte de vânzare-cumpărare, a unei valori constante a prețului

terenului în zonă, sensibil mai mare decât cea stabilită prin expertiză, ar fi

putut fi înlăturate criteriile de evaluare avute în vedere de către experți,

respectiv metoda comparației directe (care are ca și criteriu de evaluare comparația

vânzărilor).

Pentru

aceleași argumente, vor fi înlăturate și criticile privind greșita raportare a

instanței de apel la interesele investitorilor, raportare care se bazează pe

prezumții simple care au fost răsturnate prin criteriile tehnice la care

experții au făcut referire, criterii care nu au fost dovedite ca fiind eronate

prin singura probă contrară administrată în cauză, respectiv contractul de

vânzare - cumpărare autentificat din 25 martie 2009.

Sub aspectul

categoriei de folosință a terenului expertizat, Înalta Curte observă că ambele

instanțe de fond au avut în vedere o altă categorie de folosință a terenului,

respectiv cea de teren intravilan, alta decât cea precizată în Hotărârea nr. 152/2008.

Prin urmare, nu vor fi analizate apărările referitoare la categoria de

folosință a terenului, căci acestea nu pot constituie critici, câtă vreme

instanța a avut în vedere la efectuarea expertizei de evaluare, categoria

corectă de folosință a terenului, aceea de teren intravilan. De altfel,

recurenții-reclamanți sunt nemulțumiți de evaluarea terenului, chiar ei

precizând că, deși a fost avut în vedere un teren situat în intravilan,

despăgubirile ar fi mai mici decât cele acordate pentru un teren extravilan.

Nefondate sunt și

criticile privind referitoare la neanalizarea de către experți a scăderii

valorii terenului rămas în folosința recurenților, deoarece s-a motivat pe larg

de către instanța de apel motivul pentru care s-a considerat că terenul de 485

mp, rămas în folosința reclamanților, nu a suferit o scădere de valoare, ci

dimpotrivă, o creștere de valoare rezultată din poziționarea sa. De altfel,

criticile privind modul de interpretare a expertizei reprezintă aspecte

referitoare la modul de interpretare a probelor, care nu mai pot fi cenzurate

pe calea recursului.

Sub

aspectul neindicării prin cererea de chemare în judecată a cuantumului

despăgubirilor, aspect care ar determina acordarea a mai mult decât s-a cerut,

în raport de prevederile art. 27 al Legii nr. 33/1994, care nu permit acordarea

unei despăgubiri mai mari decât cea solicitată de expropriat, Înalta Curte

consideră că evaluarea, chiar ipotetică, a unui teren nu este întotdeauna ușor

de realizat de către reclamanți la momentul introducerii acțiunii, deoarece

trebuie avute în vedere criterii tehnice greu de analizat, astfel cum s-a

dovedit a fi și în prezenta cauză, dovadă fiind numeroasele obiecțiuni la

raportul de expertiză.

Într-o

astfel de împrejurare, a sancționa partea pentru faptul că nu poate evalua în

condiții obiective pretențiile deduse judecății, riscând să primească mai puțin

decât i se cuvine ca urmare a unei subevaluări, nu constituie decât o măsură

nepotrivită, de natură a afecta substanța dreptului reclamanților, cât și

inutilă, cât timp reclamanții ar putea indica o valoare exorbitantă, numai

pentru a nu fi sancționați, prin reducerea pretențiilor lor, atunci când ar fi

indicat o valoare mai mică decât cea care ar rezulta din expertiză.

Prin

urmare, nu se poate susține ca fondată critica privind acordarea a mai mult

decât s-a cerut, în condițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. și nici încălcarea

art. 27 al Legii nr. 33/1994, căci, în condițiile date, suma acordată cu titlu

de despăgubiri a fost cea care a rezultat de expertiză. Imposibilitatea

cenzurării acestei sume în raport de lipsa de evaluare ipotetică a sumei

pretinse de reclamanți prin acțiune, nu constituie deci un motiv de

nelegalitate, ci o corectă despăgubire acordată în baza unui raport de

expertiză, la care părțile au avut posibilitatea de a formula obiecțiuni,

astfel încât valoarea despăgubirilor corespunde valorii imobilului.

În ceea

ce privește critica potrivit cu care obiectivele expertizei puteau viza numai

verificarea modalității de evaluare efectuată de către recurentul-pârât, ca

emitent al hotărârii contestate, iar efectuarea altei expertize era condiționată

de constatarea greșitei cuantificări a terenului, Înalta Curte observă că și

aceasta este nefondată prin raportare la art. 26 al Legii nr. 33/1994 care

prevede o altfel de modalitate de evaluare.

Astfel,

potrivit art. 26, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz,

altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de

aceștia.

Prin

urmare, este suficientă contestarea sumei stabilită cu valoare de despăgubire,

pentru ca instanța să fie obligată la efectuarea unui raport de expertiză în

care verificarea valorii imobilului să se realizeze numai în raport de

criteriile expres prevăzute de lege.

Referitor

la critica potrivit cu care reclamanții, fiind proprietari pe o parcelă expres

determinată, se impunea ca fiecare dintre ei să fie identificat în cuprinsul actelor

atacate, pentru fiecare parcela în parte, urmând ca procedura exproprierii să

se fi realizat cu fiecare proprietar în parte, Înalta Curte constată că, pentru

situația în care despăgubirile referitoare la același imobil sunt cerute în concurs

de mai multe persoane aparent îndreptățite, sunt incidente prevederile art. 5 alin.

(5) al Legii nr. 198/2004, potrivit cu care, în această situație, despăgubirile

se vor consemna pe numele tuturor, urmând să fie împărțite potrivit legii

civile.

În prezenta

cauză, reclamanții au acționat ca moștenitori ai lui M.A. și M.S., fiind astfel

menționați ca atare în titlul de proprietate din 14 aprilie 2004, ulterior

decedând și M.A.A, motiv pentru care au fost introduși în cauză moștenitorii

acestuia.

Deși prin

sentința civilă nr. 4662/2007 a Judecătoriei Cluj-Napoca, devenită irevocabilă

prin neapelare, a fost partajat între moștenitori terenul care a făcut obiectul

titlului de proprietate din 14 aprilie 2004, reclamanții nu au solicitat

stabilirea de despăgubiri în nume propriu, în temeiul acestei sentințe de

partaj, ci despăgubirile referitoare la întregul teren moștenit au fost cerute

în concurs, astfel cum rezultă din petitul acțiunii precizate și din

obiectivele la raportul de expertiză efectuat în cauză. Acesta este argumentul

pentru care parcele de teren rezultate în urma partajului nu au fost

expertizate în mod separat, astfel încât reclamanții-recurenți nu se pot

prevala de nepronunțarea asupra unei cereri pe care nu au formulat-o. De

altfel, prin această modalitate de evaluare, ei nu sunt vătămați, putându-si

împărți sumele dobândite cu titlu de despăgubire proporțional cu suprafețele de

teren pe care le-au dobândit în urma partajului.

Prin urmare, Înalta

Curte consideră că reclamanții nu au acționat în nume propriu, ca titulari ai

unui drept de proprietate asupra unui teren individual determinat, aflat în

proprietatea exclusivă a fiecăruia dintre ei, ci au solicitat despăgubiri

asupra unui teren expropriat în suprafață totală de 3.900 mp aflat în coproprietate,

astfel încât în mod corect s-a făcut aplicarea prevederilor art. 5 alin. (5) al

Legii nr. 198/2004. Acest text legal, folosind noțiunea de “persoane aparent

îndreptățite”, are în vedere nu contestarea calității de proprietar, ci luarea

în considerare, pentru acordarea de despăgubiri, a acelor persoane care,

conform evidențelor expropriatorului, dețin la acel moment proprietatea

imobilului, acceptându-se ideea dovedirii unei realități contrare acestor

evidențe.

Pentru argumentele

expuse, Înalta Curte consideră că nu sunt incidente motivele de recurs invocate

și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ambele recursuri urmează a fi

respinse, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de apelanții - reclamanți C.M., M.D., M.V., M.V.M., M.

(L.) V.D., M. (C.) T.F. și de apelantul - pârât Statul Român prin CN A.D.N.R.

SA împotriva deciziei civile nr. 73/ A din 18 martie 2010 a Curții de Apel

Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 4 februarie 2011.