Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.02.2009
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2313/2010

HOTĂRÂRE
10.02.2009
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2313/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 septembrie 2008 la Tribunalul Galați, secția civilă reclamantul P.D. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative solicitând obligarea acestuia la plata rentei calculate în funcție de solda de grad și de funcție a unui sublocotenent MAN începând cu luna septembrie 2005. Prin Sentința civilă nr. 1120 din 19 septembrie 2008 Tribunalul Galați, secția civilă a admis acțiunea. Prin Decizia nr. 193R din 10 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a fost admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva Sentinței nr. 1120 din 19 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați, secția civilă, a fost modificată în tot sentința și a fost respinsă acțiunea reclamantului P.D.

în contradictoriu cu acest pârât. Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat la data de 10 iunie 2009 cerere de revizuire întemeindu-se pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., înregistrată la Curtea de Apel Galați, secția pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, care prin Decizia nr. 941R din data de 14 octombrie 2009 și-a declinat competența în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. În motivarea cererii revizuentul a arătat că beneficiază de dispozițiile O.U.G. nr. 12/2004 și ale Legii nr. 210/2004 și în consecință renta ce i se cuvine trebuie calculată în funcție de solda de grad și solda de funcție potrivit dispozițiilor art. 13 și 14 din Legea nr. 44/1994 modificată și susține că decizia a cărei revizuire o solicită este contrară hotărârii tribunalului, precum și altor hotărâri date de curtea de apel în spețe similare, cu același obiect și cauză, dar cu alți reclamanți.

Cererea de revizuire va fi respinsă pentru următoarele considerente. Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Rațiunea reglementării acestui caz de revizuire o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat și ca atare hotărârile trebuie să fie date în aceeași cauză, între aceleași persoane, având aceeași calitate, fiind necesar ca hotărârile să conțină elementele caracteristice pentru existența lucrului judecat.

Cum prin Sentința civilă nr. 1120 din 19 septembrie 2008 Tribunalul Galați, secția civilă a soluționat acțiunea reclamantului P.D. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și prin Decizia nr. 193R din 10 februarie 2009 Curtea de Apel Galați, secția pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale a soluționat recursul reclamantului declarat împotriva acestei sentințe, rezultă că acestea sunt date în același dosar, în faze procesuale diferite și nu este întrunită astfel condiția de admisibilitate ca hotărârile potrivnice să fie date în dosare diferite, dar cu același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, condiție cerută de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., motiv pentru care cererea de revizuire va fi respinsă. Revizuentul invocă și hotărâri pronunțate în spețe similare, arătând că este vorba de aceeași persoană - veteranul de război - și de același obiect - renta cuvenită veteranilor de război - dar această interpretare nu poate fi primită pentru a se susține existența autorității de lucru judecat, deoarece nu este întrunită condiția triplei identități. De altfel, cererea de revizuire este și tardivă, deoarece Decizia pretins potrivnică nr. 193R din 10 februarie 2009, a Curții de Apel Galați, secția pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale a fost pronunțată la data de 10 februarie 2009, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 10 iunie 2009, cu depășirea termenului imperativ de o lună prevăzut de art. 324 pct. 1 C. proc.

civ.

D E C I D E: Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul P.D. împotriva Deciziei nr. 193 din 10 februarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 16 aprilie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-11-13
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3196/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Cererea înregistrată sub nr. 844/44/2009 pe rolul Curții de Apel Galați, secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, petentul C.A.N. a solicitat, în contradictoriu c
ÎCCJ 2010-02-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 977/2010
Deliberând, asupra cererii de revizuire de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la data de 5 decembrie 2008, reclamantul S.C. în contradictoriu cu pârâta C
ÎCCJ 2010-05-20
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3167/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 10 octombrie 2008, reclamantul T.N. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Galați solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor de rentă ce i se cuvin începând cu luna oc
ÎCCJ 2010-04-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2345/2010
două hotărâri potrivnice pronunțate de instanțe diferite în una și aceeași pricină, între aceleași persoane având aceeași calitate. Astfel revizuientul solicită anularea deciziei civile nr. 109 din 23 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați p
ÎCCJ 2010-03-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1698/2010
Asupra cererii de revizuire de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 14 august 2008, reclamantul S.G. a chemat în judecată Casa județeană de Pensii Galați pentru ca să fie obligată aceasta să îi achite începând cu l
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă