ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2012/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 59 din 01 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția penală, în baza dispozițiilor art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 C. pen., a condamnat pe inculpatul A.E. la 5 (cinci) ani închisoare. În baza dispozițiilor art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pedeapsă a cărei executare va începe la împlinirea vârstei de 18 ani. În baza dispozițiilor art. 17, art. 346 C. proc. pen., a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente A.G., la plata sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune morale față de partea civilă P.S.E.

În baza dispozițiilor art. 191 alin. (1) și (3) C. proc. pen. a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1.000 lei - cheltuieli judiciare față de stat (în care s-au inclus și onorariile avocaților, precum și contravaloarea evaluării psihologice). Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: În cursul lunii aprilie - mai precis, la începutul lunii - într-o după-amiază, inculpatul A.A.E. s-a deplasat pe dealul „Gai" din spatele blocurilor de locuințe din orașul Oțelu Roșu, împreună cu partea vătămată (minor) P.S.E. și martorul (minor) B.E. După ce au fumat o țigară, inculpatul minor A.A.E., în prezența martorului minor B.E., i-a cerut părții vătămate (minorul) P.S.E.

să întrețină un act sexual oral - profitând de imposibilitatea acestuia de a se apăra și de a-și exprima voința. în aceste condiții, inculpatul minor s-a deschis la pantaloni și a introdus penisul în gura părții vătămate. După consumarea actului sexual - în condițiile arătate - partea vătămată-minor P.S.E. a plecat spre casă, iar inculpatul-minor A.A.E. și martorul minor B.E. au rămas pe dealul „Gai". S-a reținut că, după consumarea actului sexual oral, inculpatul l-a amenințat pe minorul parte vătămată P.S.E. că-1 va bate dacă va spune la cineva despre cele întâmplate între ei pe dealul „Gai". Totodată, în una din zilele verii anului 2007, în aceleași condiții, inculpatul minor a mai întreținut un act sexual oral cu partea vătămată minor P.E.

Fiind audiat, la data de 22 iulie 2008, inculpatul minor a recunoscut faptele așa cum au fost descrise mai sus (în faza urmăririi penale). În faza cercetării judecătorești, deși a fost citat (inclusiv cu mandat de aducere), inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței. În drept, instanța de fond a apreciat că faptele inculpatului minor A.A.E. de a întreține acte sexuale orale cu minorul P.S.E., profitând de imposibilitatea acestuia de a se apăra și de a-și exprima voința, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de disp. art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Cele arătate mai sus, rezultă din declarațiile martorilor (audiați atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești), declarația inculpatului din faza urmăririi penale (filele 25-26 dosar urmărire penală), declarația părții civile P.S.E.

(din faza de urmărire penală), raportul de expertiză medico-legală (fila 33), referatul Serviciului de probațiune (filele 38-40 dosar urmărire penală) și evaluarea psihologică. La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere atât limitele de pedeapsă prevăzute de lege (conform disp. art. 99 și urm. C. pen.), gradul de pericol social ridicat al faptei săvârșite, cât și persoana inculpatului (care se află la prima încălcare a legii), apreciindu-se, în acest sens, că o pedeapsă de 5 ani cu executare, în condițiile art. 71, art. 64 C. pen., este în măsură să contribuie la reeducarea inculpatului, la formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, regulile de conviețuire socială și față de muncă.

De asemenea, conform art. 71 C. pen., s-a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), e) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pedeapsă ce va fi executată la împlinirea vârstei de 18 ani de către inculpat. Instanța de fond a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. e) C. pen., având în vedere fapta săvârșită de către inculpat și persoana împotriva căreia a fost săvârșită (minorul P.S.E.). Pe latură civilă, instanța de fond a apreciat că prin fapta la care a fost supusă partea vătămată (minoră) P.S.E., a suferit, în mod incontestabil, o traumă psihică care justifică daunele la care a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente A.G., în cuantum de 5.000 lei (daune morale), fiind relevante în acest sens concluziile psihologului.

Împotriva sentinței penale nr. 59 din 01 iulie 2009 a Tribunalului Caraș-Severin a declarat apel inculpatul A.A.E., apel înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 11 februarie 2010, sub nr. 642/115/2009. În motivarea cererii de repunere în termenul de apel, inculpatul a arătat că nu a fost prezent la nici un termen de judecată, el fiind plecat în străinătate, la fratele său în Anglia, iar despre sentința apelată a aflat în data de 27 ianuarie 2010 de la niște prieteni. A mai arătat inculpatul că, deși tatăl său a primit comunicarea, acesta nu a înțeles însemnătatea comunicării fiind internat de mai multe ori în spital cu pierderi de memorie. În motivarea pe fond a apelului inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 198 alin . (1) C. pen.

cu aplicarea art. 74-76 C. pen., orientarea pedepsei spre minimul special și suspendarea condiționată a executării. A susținut inculpatul că partea vătămată nu a fost constrânsă fizic sau psihic de către acesta, actul sexual dintre cei doi fiind de bună voie. Prin decizia penală nr. 51 din 29 martie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.. a respins ca nefondat, apelul peste termen declarat de inculpatul A.A.E. împotriva sentinței penale nr. 59 din 01 iulie 2009 a Tribunalului Caraș-Severin. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în apel. Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele: În ceea ce privește apelul peste termen declarat de inculpat, curtea de apel a constatat că acesta se circumscrie prevederilor art. 365 C. proc.

pen., deoarece inculpatul a lipsit la toate termenele de judecată și la pronunțare și nu au trecut 10 zile de la executarea sentinței apelate. Pe fondul apelului însă, curtea de apel a apreciat că starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul interpretării coroborate a întregului material probator administrat în cele două faze ale procesului penal și din care rezultă vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii viol. De asemenea, instanța de apel a apreciat că critica adusă sentinței apelate privind încadrarea juridică a faptei este neîntemeiată pentru următoarele motive: Potrivit art. 198 C. pen.

„actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi." În cauză, așa cum rezultă din probatoriul administrat, declarațiile martorilor, declarația inculpatului de la urmărire penală, referatul Serviciului de probațiune, evaluarea psihologică, inclusiv declarația părții vătămate minore dată în apel, asupra acesteia inculpatul a exercitat o constrângere psihică, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința (datorită vârstei) în vederea realizării actului sexual, astfel încât încadrarea juridică a faptei este corect stabilită.

Referitor la al doilea motiv de apel invocat, curtea de apel a apreciat că și acesta este nefondat. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale. În cauză, curtea de apel a apreciat că pedeapsa a fost individualizată în mod corect, avându-se în vedere vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale, concluziile consilierului de probațiune.

De asemenea, instanța de prim control judiciar a apreciat că, în raport de gradul de pericol social al faptei, rezultat din modalitatea și împrejurările concrete de comitere a acesteia, menținerea cuantumului pedepsei și a modalității de executare este justificată, raportat la dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. S-a concluzionat că nu a fost făcută dovada existenței altor cauze de natură să determine reducerea cuantumului pedepsei stabilite inițial, motivată prin aceea că s-a dat eficiență principiului proporționalității între gravitatea faptei comise și profilul socio-moral al inculpatului. Împotriva deciziei, inculpatul, prin avocat, a declarat prezentul recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a hotărârii.

Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele: - în prima fază a procesului penal (urmărirea penală), inculpatul a dat 2 declarații (fil.25 și fil. 26 d.u.p.); în cea de la fil. 25 (pe formular tipizat M.A.I., înseriat), aceasta fiind semnată și de către avocat, precum și de unul dintre părinții acuzatului, declarație în care arată, pe de o parte, că menține cele declarate anterior (în declarația de la fil. 26), precum și că recunoaște în totalitate faptele pentru care se desfășurau cercetări penale (întreținerea, în două rânduri, de relații sexuale orale cu minorul P.S., zis J.", în vârstă de 8 ani, făcând precizări în legătură atât cu faptele cercetate, cât și cu împrejurările în care au fost săvârșite.

Declarația de la fll.26 a fost scrisă și semnată de către acuzat, în prezența mamei sale, care a și semnat respectiva declarație. Ulterior, deși a menționat expres în declarația de la fil. 25 verso că înțelege și va respecta obligația de a anunța organele Judiciare despre orice schimbare de domiciliu, inculpatul a părăsit teritoriul României, părinții săi afirmând - în urma numeroaselor demersuri procedurale ale organelor de urmărire penală - că fiul este plecat în Anglia, într-o locație necunoscută (fil.28, 30, 48, 49, 50, 51, 67, 68); - la instanța de fond, inculpatul nu s-a prezentat, din datele obținute rezultând că acesta s-ar afla în Anglia, într-o locație necunoscută (fil.42-44), și beneficiat de asistența unui avocat.

în dosarul instanței de fond sunt depuse acte din care rezultă condițiile rămânerii definitive a sentinței, precum și măsurile luate pentru interzicerea părăsirii țării (fil. 85-91, 103); - împotriva sentinței a fost declarat apel, prin avocat ales (fil.3). La dosar este depusă și o cerere semnată de către inculpat (fil.8) și transmisă prin fax, prin care se solicită amânarea judecății pentru angajarea unui avocat și pregătirea apărării (cererea având menționate toate elementele de identificare a dosarului - număr, termen de judecată, instanță etc). Prin avocatul ales (fil. 17 - delegație de asistență Juridică și de reprezentare în fața curții de apel), inculpatul a depus o cerere de repunere în termenul de apel (fil.

15-16), motive scrise de apel (fil. 18-19), solicitându-se reaudierea părții vătămate (fil.28); - în recurs, cauza a fost amânată de mai multe ori, pe durata a 6 termene de judecată. Cererea de recurs a fost formulată prin avocat (fil.2), la dosar a fost transmisă prin fax și o cerere semnată de inculpat (fil. 15, cerere care cuprinde toate elementele de identificare a dosarului, instanței și termenului de judecată), motivele scrise de recurs fiind depuse de către avocatul ales (fil.43-44). Având în vedere că la dosar au fost depuse copii ale unor înscrisuri care sugerau o anumită adresă în Anglia, Înalta Curte a făcut numeroase demersuri procedurale de citare a acestuia la respectiva adresă (fil.

18-25, 34-37, 39-41, 46-50, 53-64, 72-97, 101-110, 116-132, 136-146, 152-160, 171-173, 183-200), în final autoritățile Regatului Unit menționând că persoana căutata nu se află în locația (adresa) indicată De asemenea, Înalta Curte a emis și mandate de aducere a inculpatului, la adresa din România (fil. 174-176), tatăl inculpatului menționând că fiul său se află în Anglia, la o adresă pe care nu o cunoaște (fil. 177). În consecință, Înalta Curte constată că s-au făcut numeroase și efective demersuri Juridice (inclusiv în Regatul Unit) pentru localizarea inculpatului, și asigurarea prezenței sale la Judecarea cauzei penale, actele și lucrările dosarului sugerând opțiunea acestuia pentru părăsirea teritoriului României, la o locație necunoscută atât organelor Judiciare, cât și părinților acestuia.

De asemenea, Înalta Curte constată că procedura de judecată, la toate etapele (fond, apel, recurs) a fost una contradictorie, inculpatul fiind reprezentat, după caz, fie de un avocat ales, fie de un avocat desemnat din oficiu, care au exercitat drepturile procesuale ale acestuia.

În final, Înalta Curte mai reține că inculpatul a avut cunoștință despre declanșarea cercetărilor penale (dând 2 declarații în care a recunoscut faptele pentru care se desfășurau cercetări penale), a avut cunoștință despre etapele judecății, transmițând la dosar, prin fax, cereri semnate de el, angajând avocați care au exercitat drepturile sale procesuale în toate etapele judecății (declararea căilor de atac, depunerea motivelor de apel/recurs, formularea unor cereri etc). Examinând pe fond recursul inculpatului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru motivele ce se vor arăta: În sinteză, făcând trimitere la date personale ale inculpatului, apărarea a solicitat, ca și apel, reducerea pedepsei aplicate acestuia (caz de casare invocat - art. 385/9 pct. 14 C. proc.

pen.). Potrivit art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Condițiile cazului de casare invocat nu sunt îndeplinite deoarece: a) pedeapsa aplicată este situată între limitele prevăzute de lege. Infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată [art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 C. pen.], și a fost condamnat în primă instanță, pedeapsă confirmată de instanța de apel, este sancționată cu închisoare de la 5 ani la 12 ani și 6 luni (prin reținerea stării de minoritate), acestuia aplicându-i-se pedeapsa de 5 ani închisoare.

b) pedeapsa a fost corect individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. Conform art. 72 C. pen., care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama: de dispozițiile părții generale a Codului penal; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; de gradul de pericol social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Or, din examinarea acestor criterii, se constată că cel referitor la „gradul de pericol social al faptei săvârșite" este unul prioritar celui referitor la „persoana infractorului", ambele instanțe apreciind că fapta săvârșită de inculpat - astfel cum a fost expusă anterior - prezintă, în concret, un ridicat grad de pericol social care justifică aplicarea unei pedepse în cuantumul arătat.

De altfel, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului (5 ani închisoare) este egală cu minimul special al textului incriminator. La stabilirea pedepsei, instanța de fond nu a dat nici-o eficiență juridică - dat fiind caracterul facultativ - unei împrejurări [forma continuată a infracțiunii, prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen.] care, potrivit legii (art. 42 C. pen.), era de natură să justifice sancționarea mai aspră a inculpatului, prin aplicarea unui spor. În consecință, Înalta Curte - pentru motivele arătate - constată că cererea recurentului-inculpat de reducere a pedepsei, prin aplicarea mai favorabilă a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., nu este neîntemeiată.

De asemenea, Înalta Curte, în acord cu instanțele anterioare, mai constată că nu se regăsesc în prezenta cauză împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 C. pen., împrejurări care să justifice legal reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei sub minimul special de 5 ani închisoare. Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Datele personale ale inculpatului (vârsta, recunoașterea într-o oarecare măsură a săvârșirii faptei și a împrejurărilor acesteia), au fost avute în vedere ca și criterii de individualizare a pedepsei, în condițiile art. 72 C. pen., instanța stabilind o pedeapsă egală cu minimul special al textului incriminator al faptei. Față de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.A.E. împotriva deciziei penale nr. 51/A din 29 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2011.