ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2012/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2012/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 59 din 01 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul

Caraș-Severin, secția penală, în baza dispozițiilor art. 197 alin. (1) și (3)

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 C. pen., a condamnat

pe inculpatul A.E. la 5 (cinci) ani închisoare.

În

baza dispozițiilor art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. (cu excepția

dreptului de a alege), pedeapsă a cărei executare va începe la împlinirea

vârstei de 18 ani.

În

baza dispozițiilor art. 17, art. 346 C. proc. pen., a obligat inculpatul, în

solidar cu partea responsabilă civilmente A.G., la plata sumei de 5.000 lei, cu

titlu de daune morale față de partea civilă P.S.E.

În

baza dispozițiilor art. 191 alin. (1) și (3) C. proc. pen. a obligat inculpatul

în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1.000 lei -

cheltuieli judiciare față de stat (în care s-au inclus și onorariile

avocaților, precum și contravaloarea evaluării psihologice).

Pentru

a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

În

cursul lunii aprilie - mai precis, la începutul lunii - într-o după-amiază,

inculpatul A.A.E. s-a deplasat pe dealul „Gai" din spatele blocurilor de

locuințe din orașul Oțelu Roșu, împreună cu partea vătămată (minor) P.S.E. și martorul

(minor) B.E.

După

ce au fumat o țigară, inculpatul minor A.A.E., în prezența martorului minor B.E.,

i-a cerut părții vătămate (minorul) P.S.E. să întrețină un act sexual oral -

profitând de imposibilitatea acestuia de a se apăra și de a-și exprima voința.

în aceste condiții, inculpatul minor s-a deschis la pantaloni și a introdus

penisul în gura părții vătămate. După consumarea actului sexual - în condițiile

arătate - partea vătămată-minor P.S.E. a plecat spre casă, iar inculpatul-minor

A.A.E. și martorul minor B.E. au rămas pe dealul „Gai". S-a reținut că,

după consumarea actului sexual oral, inculpatul l-a amenințat pe minorul parte

vătămată P.S.E. că-1 va bate dacă va spune la cineva despre cele întâmplate

între ei pe dealul „Gai". Totodată, în una din zilele verii anului 2007,

în aceleași condiții, inculpatul minor a mai întreținut un act sexual oral cu

partea vătămată minor P.E. Fiind audiat, la data de 22 iulie 2008, inculpatul

minor a recunoscut faptele așa cum au fost descrise mai sus (în faza urmăririi

penale).

În

faza cercetării judecătorești, deși a fost citat (inclusiv cu mandat de

aducere), inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței.

În

drept, instanța de fond a apreciat că faptele inculpatului minor A.A.E. de a

întreține acte sexuale orale cu minorul P.S.E., profitând de imposibilitatea

acestuia de a se apăra și de a-și exprima voința, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de

disp. art. 197

alin. (1) și (3) teza

I

C. pen, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cele

arătate mai sus, rezultă din declarațiile martorilor (audiați atât în faza de

urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești), declarația

inculpatului din faza urmăririi penale (filele 25-26 dosar urmărire penală),

declarația părții civile P.S.E. (din faza de urmărire penală), raportul de

expertiză medico-legală (fila 33), referatul Serviciului de probațiune (filele

38-40 dosar urmărire penală) și evaluarea psihologică.

La

individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere atât limitele de

pedeapsă prevăzute de lege (conform

disp. art. 99

și urm.

C. pen.), gradul de pericol social ridicat al faptei săvârșite, cât și persoana

inculpatului (care se află la prima încălcare a legii), apreciindu-se, în acest

sens, că o pedeapsă de 5 ani cu executare, în condițiile art. 71, art. 64 C.

pen., este în măsură să contribuie la reeducarea inculpatului, la formarea unei

atitudini corecte față de ordinea de drept, regulile de conviețuire socială și

față de muncă.

De

asemenea, conform art. 71 C. pen., s-a dispus interzicerea drepturilor

prev. de

art. 64 lit. a), b), e) C. pen. (cu excepția

dreptului de a alege), pedeapsă ce va fi executată la împlinirea vârstei de 18

ani de către inculpat. Instanța de fond a dispus interzicerea drepturilor

prev. de

art. 64 lit. e) C. pen., având în vedere fapta

săvârșită de către inculpat și persoana împotriva căreia a fost săvârșită

(minorul P.S.E.).

Pe

latură civilă, instanța de fond a apreciat că prin fapta la care a fost supusă

partea vătămată (minoră) P.S.E., a suferit, în mod incontestabil, o traumă

psihică care justifică daunele la care a fost obligat inculpatul, în solidar cu

partea responsabilă civilmente A.G., în cuantum de 5.000 lei (daune morale),

fiind relevante în acest sens concluziile psihologului.

Împotriva

sentinței penale nr. 59 din 01 iulie 2009 a Tribunalului Caraș-Severin a

declarat apel inculpatul A.A.E., apel înregistrat pe rolul Curții de Apel

Timișoara la data de 11 februarie 2010, sub nr. 642/115/2009.

În

motivarea cererii de repunere în termenul de apel, inculpatul a arătat că nu a

fost prezent la nici un termen de judecată, el fiind plecat în străinătate, la

fratele său în Anglia, iar despre sentința apelată a aflat în data de 27

ianuarie 2010 de la niște prieteni. A mai arătat inculpatul că, deși tatăl său

a primit comunicarea, acesta nu a înțeles însemnătatea comunicării fiind

internat de mai multe ori în spital cu pierderi de memorie.

În

motivarea pe fond a apelului inculpatul a solicitat schimbarea încadrării

juridice în infracțiunea prevăzută de art. 198 alin . (1) C. pen. cu aplicarea

art. 74-76 C. pen., orientarea pedepsei spre minimul special și suspendarea

condiționată a executării. A susținut inculpatul că partea vătămată nu a fost

constrânsă fizic sau psihic de către acesta, actul sexual dintre cei doi fiind

de bună voie.

Prin

decizia penală nr. 51 din 29 martie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.. a respins ca nefondat,

apelul peste termen declarat de inculpatul A.A.E. împotriva sentinței penale

nr. 59 din 01 iulie 2009 a Tribunalului Caraș-Severin.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de

100 lei cheltuieli judiciare către stat în apel.

Pentru

a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut

următoarele:

În

ceea ce privește apelul peste termen declarat de inculpat, curtea de apel a

constatat că acesta se circumscrie prevederilor art. 365 C. proc. pen.,

deoarece inculpatul a lipsit la toate termenele de judecată și la pronunțare și

nu au trecut 10 zile de la executarea sentinței apelate.

Pe fondul apelului însă, curtea de apel a apreciat că

starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul

interpretării coroborate a întregului material probator administrat în cele

două faze ale procesului penal și din care rezultă vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii viol.

De

asemenea, instanța de apel a apreciat că critica adusă sentinței apelate

privind încadrarea juridică a faptei este neîntemeiată pentru următoarele

motive:

Potrivit

art. 198 C. pen. „actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit

sau de același sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, se pedepsește cu

închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi."

În

cauză, așa cum rezultă din probatoriul administrat, declarațiile martorilor,

declarația inculpatului de la urmărire penală, referatul Serviciului de

probațiune, evaluarea psihologică, inclusiv declarația părții vătămate minore

dată în apel, asupra acesteia inculpatul a exercitat o constrângere psihică,

profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința

(datorită vârstei) în vederea realizării actului sexual, astfel încât

încadrarea juridică a faptei este corect stabilită.

Referitor

la al doilea motiv de apel invocat, curtea de apel a apreciat că și acesta este

nefondat. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său

represiv, și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală

și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea

ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a

acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de

necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale.

În cauză, curtea de apel a apreciat că pedeapsa a

fost individualizată în mod corect, avându-se în vedere vârsta inculpatului,

lipsa antecedentelor penale, concluziile consilierului de probațiune.

De asemenea, instanța de prim control judiciar a

apreciat că, în raport de gradul de pericol social al faptei, rezultat din

modalitatea și împrejurările concrete de comitere a acesteia, menținerea

cuantumului pedepsei și a modalității de executare este justificată, raportat

la dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen.

S-a concluzionat că nu a fost făcută dovada existenței

altor cauze de natură să determine reducerea cuantumului pedepsei stabilite

inițial, motivată prin aceea că s-a dat eficiență principiului

proporționalității între gravitatea faptei comise și profilul socio-moral al

inculpatului.

Împotriva deciziei, inculpatul, prin avocat, a

declarat prezentul recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a

hotărârii.

Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta

Curte constată următoarele:

- în prima fază a

procesului penal (urmărirea penală), inculpatul a dat 2 declarații (fil.25 și

fil. 26 d.u.p.); în cea de la fil. 25 (pe formular tipizat M.A.I., înseriat), aceasta

fiind semnată și de către avocat, precum și de unul dintre părinții acuzatului,

declarație în care arată, pe de o parte, că menține cele declarate anterior (în

declarația de la fil. 26), precum și că recunoaște în totalitate faptele pentru

care se desfășurau cercetări penale (întreținerea, în două rânduri, de relații

sexuale orale cu minorul P.S., zis J.", în vârstă de 8 ani, făcând precizări

în legătură atât cu faptele cercetate, cât și cu împrejurările în care au fost

săvârșite. Declarația de la fll.26 a fost scrisă și semnată de către acuzat, în

prezența mamei sale, care a și semnat respectiva declarație.

Ulterior, deși a

menționat expres în declarația de la fil. 25 verso că înțelege și va respecta

obligația de a anunța organele Judiciare despre orice schimbare de domiciliu,

inculpatul a părăsit teritoriul României, părinții săi afirmând - în urma

numeroaselor demersuri procedurale ale organelor de urmărire penală - că fiul

este plecat în Anglia, într-o locație necunoscută

(fil.28, 30, 48, 49, 50, 51, 67, 68);

- la instanța de

fond, inculpatul nu s-a prezentat, din datele obținute rezultând că acesta s-ar

afla în Anglia, într-o locație necunoscută (fil.42-44), și beneficiat de

asistența unui avocat. în dosarul instanței de fond sunt depuse acte din care

rezultă condițiile rămânerii definitive a sentinței, precum și măsurile luate

pentru interzicerea părăsirii țării (fil. 85-91, 103);

- împotriva sentinței

a fost declarat apel, prin avocat ales (fil.3). La dosar este depusă și o

cerere semnată de către inculpat (fil.8) și transmisă prin fax, prin care se

solicită amânarea judecății pentru angajarea unui avocat și pregătirea apărării

(cererea având menționate toate elementele de identificare a dosarului - număr,

termen de judecată, instanță etc). Prin avocatul ales (fil. 17 - delegație de

asistență Juridică și de reprezentare în fața curții de apel), inculpatul a

depus o cerere de repunere în termenul de apel (fil. 15-16), motive scrise de

apel (fil. 18-19), solicitându-se reaudierea părții vătămate (fil.28);

- în recurs, cauza a

fost amânată de mai multe ori, pe durata a 6 termene de judecată. Cererea de

recurs a fost formulată prin avocat (fil.2), la dosar a fost transmisă prin fax

și o cerere semnată de inculpat (fil. 15, cerere care cuprinde toate elementele

de identificare a dosarului, instanței și termenului de judecată), motivele

scrise de recurs fiind depuse de către avocatul ales (fil.43-44). Având în

vedere că la dosar au fost depuse copii ale unor înscrisuri care sugerau o

anumită adresă în Anglia, Înalta Curte a făcut numeroase demersuri procedurale

de citare a acestuia la respectiva adresă (fil. 18-25, 34-37, 39-41, 46-50,

53-64, 72-97, 101-110, 116-132, 136-146, 152-160, 171-173, 183-200), în final

autoritățile Regatului Unit menționând că persoana căutata nu se află în

locația (adresa) indicată De asemenea, Înalta Curte a emis și mandate de

aducere a inculpatului, la adresa din România (fil. 174-176), tatăl

inculpatului menționând că fiul său se află în Anglia, la o adresă pe care nu o

cunoaște (fil. 177).

În consecință, Înalta

Curte constată că s-au făcut numeroase și efective demersuri Juridice (inclusiv

în Regatul Unit) pentru localizarea inculpatului, și asigurarea prezenței sale

la Judecarea cauzei penale, actele și lucrările dosarului sugerând opțiunea

acestuia pentru părăsirea teritoriului României, la o locație necunoscută atât

organelor Judiciare, cât și părinților acestuia.

De asemenea, Înalta

Curte constată că procedura de judecată, la toate etapele (fond, apel, recurs)

a fost una contradictorie, inculpatul fiind reprezentat, după caz, fie de un

avocat ales, fie de un avocat desemnat din oficiu, care au exercitat drepturile

procesuale ale acestuia.

În final, Înalta

Curte mai reține că inculpatul a avut cunoștință despre declanșarea

cercetărilor penale (dând 2 declarații în care a recunoscut faptele pentru care

se desfășurau cercetări penale), a avut cunoștință despre etapele judecății,

transmițând la dosar, prin fax, cereri semnate de el, angajând avocați care au

exercitat drepturile sale procesuale în toate etapele judecății (declararea

căilor de atac, depunerea motivelor de apel/recurs, formularea unor cereri

etc).

Examinând pe fond

recursul inculpatului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru

motivele ce se vor arăta:

În sinteză, făcând

trimitere la date personale ale inculpatului, apărarea a solicitat, ca și apel,

reducerea pedepsei aplicate acestuia (caz de casare invocat - art. 385/9 pct. 14

C. proc. pen.).

Potrivit art. 385/9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse

greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte

limite decât cele prevăzute de lege.

Condițiile cazului de

casare invocat nu sunt îndeplinite deoarece:

a) pedeapsa aplicată

este situată între limitele prevăzute de lege.

Infracțiunea pentru

care inculpatul a fost trimis în judecată [art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 C. pen.], și a fost condamnat în

primă instanță, pedeapsă confirmată de instanța de apel, este sancționată cu închisoare

de la 5 ani la 12 ani și 6 luni (prin reținerea stării de minoritate), acestuia

aplicându-i-se pedeapsa de 5 ani închisoare.

b) pedeapsa a fost

corect individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

Conform art. 72 C.

pen., care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și

aplicarea pedepselor se ține seama: de dispozițiile părții generale a Codului

penal; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; de

gradul de pericol social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Or, din examinarea

acestor criterii, se constată că cel referitor la „gradul de pericol social al

faptei săvârșite" este unul prioritar celui referitor la „persoana

infractorului", ambele instanțe apreciind că fapta săvârșită de inculpat -

astfel cum a fost expusă anterior - prezintă, în concret, un ridicat grad de

pericol social care justifică aplicarea unei pedepse în cuantumul arătat.

De altfel, Înalta

Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului (5 ani închisoare) este egală

cu minimul special al textului incriminator.

La stabilirea

pedepsei, instanța de fond nu a dat nici-o eficiență juridică - dat fiind

caracterul facultativ - unei împrejurări [forma continuată a infracțiunii,

prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen.] care, potrivit legii (art. 42 C. pen.),

era de natură să justifice sancționarea mai aspră a inculpatului, prin

aplicarea unui spor.

În consecință, Înalta

Curte - pentru motivele arătate - constată că cererea recurentului-inculpat de

reducere a pedepsei, prin aplicarea mai favorabilă a criteriilor prevăzute de

art. 72 C. pen., nu este neîntemeiată.

De asemenea, Înalta

Curte, în acord cu instanțele anterioare, mai constată că nu se regăsesc în

prezenta cauză împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 C. pen.,

împrejurări care să justifice legal reținerea unor circumstanțe atenuante în

favoarea inculpatului și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei sub minimul

special de 5 ani închisoare.

Recunoașterea

anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât

dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea

faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana

făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se

învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a

pedepsei.

Datele personale ale

inculpatului (vârsta, recunoașterea într-o oarecare măsură a săvârșirii faptei

și a împrejurărilor acesteia), au fost avute în vedere ca și criterii de

individualizare a pedepsei, în condițiile art. 72 C. pen., instanța stabilind o

pedeapsă egală cu minimul special al textului incriminator al faptei.

Față de cele

reținute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. -

va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat

a cheltuielilor judiciare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul A.A.E. împotriva deciziei penale nr. 51/A

din 29 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 mai 2011.