ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1014/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1014/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 103 din 17 noiembrie 2011 a Tribunalului Caraș-Severin a fost condamnat inculpatul G.F.G. la 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea

drepturilor prev. de 64 lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen. pentru

săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a

teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art.

998-999 C. civ. (1381-1395 actualul C. civ.), a fost obligat inculpatul G.F.G.,

față de partea civilă J.I. la plata sumei de 10.000 lei - daune morale.

Au fost respinse ca nedovedite celelalte

pretenții solicitate de partea civilă J.I.

În baza art. 17, art. 346 C. proc. pen., 998-999

C. civ. (1381-1395 actualul C. civ.), a fost obligat inculpatul, față de

părțile civile minore D.G.D. și D.C.R. (prin reprezentant legal - tutore J.I.),

la plata sumei de 10.000 euro (sau echivalentul în lei la momentul plății

efective) pentru fiecare, cu titlul de daune morale și la plata sumei de 150 lei

(pentru fiecare) cu titlul de prestație periodică - de la data săvârșirii

faptei - 13 iunie 2011 și până la majoratul minorilor sau terminarea studiilor,

dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani.

Din studiul actelor

și lucrărilor dosarului, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Inculpatul G.F.G. a

cunoscut-o pe victima D.T.G. din Hunedoara și au stat în anumite perioade în

concubinaj la locuința inculpatului din Bucova, jud. Caraș-Severin.

În data de 26 mai 2011,

inculpatul s-a întors din Italia, iar în data de 28 mai 2011 a plecat la Hunedoara pentru a o aduce acasă pe concubina sa, D.T.G. De la acea dată și până în data de

13 iunie 2011 cei doi au stat împreună la locuința inculpatului din satul

Bucova, împreună cu membrii familiei acestuia, și anume mama și copiii săi.

În data de 10 iunie 2011,

cei doi s-au certat pentru că concubina și-a lăsat cartea de identitate la Hunedoara, neputând să plece împreună cu inculpatul în Italia. Concubina i-a spus

inculpatului că a trăit cu un alt bărbat în Hunedoara, iar inculpatul a lovit-o

peste față de mai multe ori și, pentru că nu i-a spus totul despre relațiile pe

care le-a avut cu acest bărbat, a ieșit din cameră, luând din apropiere o

bucată de lemn, groasă de cca. 3-4 cm și o lungime de 40-50 cm, după care a revenit în cameră. Victima fiind așezată pe pat, inculpatul a lovit-o cu această

bucată de lemn peste picioare și mâini, repetat, insistând să-i spună totul

despre ce fel de relație a avut cu bărbatul din Hunedoara. Spunându-i că a făcut

perversiuni sexuale cu acest bărbat, inculpatul s-a enervat și a lovit-o

puternic cu pumnul în zona toraco - abdominală. Apoi i-a spus că se va gândi

dacă vor mai rămâne împreună și a ieșit din cameră.

În data de 13 iunie 2011,

victima D.T.G. a plecat la Hunedoara pentru a-și lua buletinul. Din probele

administrate nu a rezultat însă că aceasta a fost în ziua respectivă la Hunedoara, revenind acasă în jurul orelor 18,00, fără carte de identitate. Fiind în bucătărie

împreună cu inculpatul pentru a servi masa, aceasta a leșinat la un moment dat,

căzând. Inculpatul a ridicat-o și a pus-o pe pat, încercând să-i acorde ajutor,

iar mama inculpatului a chemat ambulanța, cadrele medicale de pe ambulanță

constatând decesul.

Din raportul

medico-legal din 22 august 2011, avizat de I.M.L. Timișoara, a rezultat că

moartea victimei D.T.G. a fost de natură violentă, ea datorându-se

politraumatismului soldat cu: traumatism cranio-cerebral și facial (hematom

subdural, mici contuzii în trunchi cerebral și multiple echimoze și excoriații

faciale) și traumatism traco-abdominal (fracturi sterno-costale, hematom

hepatic rupt, hematom subcapsular și retroperitoneal și ruptură rinichi drept

complicat în evoluție cu șoc traumatic și hemoragic. S-a apreciat că leziunile

de violență s-au putut produce prin lovire cu și sau de corpuri dure, asociată,

cu mare probabilitate, cu compresiune toraco - abdominală. Aspectul morfologic

al leziunilor externe, al hematomului subdural subacut și al hematoamelor

fibrino-hematice hepatice și perirenal dreapta relevă că leziunile au o vechime

de 3-5 zile anterior decesului. Ruptura hematomului hepatic descris la

diagnosticul anatomo - patologic macroscopic s-a putut produce în doi timpi, cu

existența unui interval liber între traumatism și ruptura capsulei hepatice la

acest nivel. S-a concluzionat că moartea poate data din 13 iunie 2011.

Din analiza acestui

act a rezultat că leziunile cauzate victimei au o vechime de 3-5 zile, anterior

decesului, că acestea puteau fi produse numai de către inculpat, întrucât cei

doi au fost împreună în acea perioadă, precum și faptul că aceste leziuni au

avut o intensitate deosebită, producând politraumatism cu traumatism

cranio-cerebral, în special, fracturile sterno-costale, rupturile hepatice și

de rinichi, fiind cauzate și prin compresiune toraco-abdominală.

În faza de urmărire

penală, inculpatul a recunoscut în parte săvârșirea faptei penale. Astfel, deși

acesta a susținut că nu a lovit victima în mod repetat și cu intensitate în

zona toraco-abdominală sau cranio-cerebrală, totuși leziunile nu puteau fi produse

de alte persoane, atât timp cât victima nu a părăsit locuința inculpatului și

nici de către membrii familiei acestuia cu care a fost în relații bune. Atât

din declarația inculpatului, cât și din declarația martorilor audiați în faza

de urmărire penală a rezultat faptul că victima a venit de la Hunedoara, împreună cu inculpatul, la sfârșitul lunii mai 2011 și nu a mai plecat după aceea la Hunedoara, fiind agresată în data de 10 iunie 2011 de către inculpat. Astfel, s-a apreciat că

există legătură de cauzalitate între agresiune și decesul victimei la data de

13 iunie 2011, întrucât decesul a survenit ca urmare a leziunilor cauzate în

data de 10 iunie 2011.

Fiind audiat în

instanță, inculpatul G.F.G. a arătat că se prevalează de dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., în sensul că recunoaște în totalitate faptele și

încadrarea lor juridică, își însușește probatoriul administrat în faza de

urmărire penală, însă nu este de acord să plătească daunele civile solicitate.

Toate aspectele

învederate mai sus, precum și declarația inculpatului, au confirmat faptul că

victima D.T.G. a decedat ca urmare a leziunilor cauzate de către inculpat la

data de 10 iunie 2011. Dată fiind declarația făcută de inculpat în fața completului

de judecată, instanța de fond și-a însușit starea de fapt descrisă de organul

de urmărire penală și recunoscută în totalitate de inculpat, stare probată prin

coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală cu recunoașterea

de către inculpat în cursul cercetării judecătorești, conturându-se astfel

trăsăturile constitutive ale infracțiunii de omor.

Pentru această faptă,

care prezintă un pericol social deosebit de ridicat și care a avut drept urmare

suprimarea vieții unei persoane apropiate inculpatului, respectiv concubina

acestuia, dar și raportat la dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen., instanța de fond a apreciat că o pedeapsă al cărei cuantum să fie

orientat spre minimul special (proporționalizat ulterior aplicării dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen.), respectiv de 8 ani închisoare cu executare

în condițiile prevăzute de art. 71 și 64 C. pen., este în măsură să contribuie

la reeducarea și reintegrarea socială a inculpatului, la formarea unei

atitudini corecte din partea acestuia față de ordinea de drept și regulile de

conviețuire socială, îndeplinindu-se totodată cerințele scopului preventiv al

acesteia. Prima instanță a apreciat totodată că forma de executare a pedepsei

principale și cuantumul acesteia sunt de natură să răspundă scopului educativ

și coercitiv urmărit prin aplicarea unei pedepse, interesul general al

societății fiind nu doar acela de a se evita pe viitor riscul producerii unor

fapte similare, ci și cel de reintegrare socială a vinovatului după ispășirea

pedepsei.

În ceea ce privește

latura civilă a cauzei dedusă judecății, prin coroborarea întregului material

probator administrat, prima instanță a constatat că pretențiile materiale și

morale solicitate sunt admisibile în parte, în sensul că într-adevăr se impune

obligarea inculpatului la plata unei prestații periodice în favoarea minorilor

rămași fără mamă, după cum se impune repararea prin echivalent a suferințelor

psihice cauzate de decesul victimei.

În privința daunelor

materiale, Tribunalul Caraș-Severin a considerat că este evidentă necesitatea

acordării unei sume de bani periodice fiecăruia dintre cei doi copii minori,

starea lor de necesitate durând până la împlinirea vârstei majoratului sau după

caz până la terminarea studiilor (fără a fi depășită limita de vârstă de 25 de

ani), însă respectiva sumă trebuie proporționalizată nu doar în funcție de

necesitățile minorilor, ci și de posibilitatea inculpatului. În consecință,

luându-se ca valoare de calcul venitul minim pe economie și aplicându-se cota

de împărțire cuvenită unui număr de doi copii, prima instanță a apreciat ca

adecvată acordarea unei prestații lunare de câte 150 lei în favoarea fiecăruia

dintre minori, prelungită în timp până la momentele enunțate mai sus.

Tot în privința

daunelor materiale, prima instanță a constatat că cele solicitate de partea

civilă J.I. sunt nedovedite, nefiind administrate niciun fel de probe prin care

să fie dovedită efectuarea lor nu doar în cuantumul solicitat, ci însăși din

punct de vedere al existenței cheltuielilor respective; prin urmare

solicitările privind această categorie de daune au fost respinse.

Pe de altă parte,

daunele morale solicitate de partea civilă J.I. au fost apreciate ca exagerate,

apreciindu-se că suferințele cauzate membrilor familiei victimei D.T.G.

justifică obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 lei față de partea

civilă J.I. și a sumei de câte 10.000 euro (plătibili în această formă sau prin

echivalent monedă românească) fiecăruia dintre minorii D.D.G. și D.C.R. La

stabilirea acestor cuantumuri s-a avut în vedere amploarea suferinței

prilejuită de dispariția fiicei, respectiv mamei acestor părți civile, precum

și necesitatea acordării unei consolări pentru schimbarea inerentă a modului de

viață în continuare. Proporționalizarea acestor sume s-a făcut pe baza

existenței inerente a unei suferințe legitime cauzate părților de pierderea

unei persoane atât de apropiate, acordarea unei compensații fiind legitimă,

nefiind administrate probe concludente care să dovedească existența unui

prejudiciu superior de natură morală.

Împotriva sentinței a declarat apel

inculpatul criticând-o sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei în

infracțiunea de omor, arătând că își asumă răspunderea juridică doar pentru

infracțiunea de vătămări cauzatoare de moarte.

Prin decizia penală nr. 18/ A din 6 februarie

2012, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de inculpat, a

desființat în parte sentința penală apelată și, rejudecând, a înlăturat aplicarea

disp. art. 64 lit. c) C. pen.

Instanța de prim

control judiciar a reținut că fapta inculpatului a fost corect încadrată în

disp. art. 174 C. pen., însă sentința atacată este netemeinică sub aspectul

aplicării disp. art. 64 lit. c) C. pen., ca pedeapsă complementară și

accesorie, întrucât față de natura infracțiunii comise de inculpat, nu se

impune și aplicarea pedepsei complementare și accesorie, prevăzută de acest

articol, care constă în interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau de a

exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care

s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii.

Împotriva deciziei penale nr. 18/ A din 6

februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, în termen legal, a declarat recurs

inculpatul G.F.G., solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în

infracțiunea prev. de art. 183 C. pen., iar în subsidiar, reținerea de circumstanțe

atenuante judiciare - lipsa antecedentelor penale, atitudinea procesuală

sinceră și reducerea pedepsei.

În drept, inculpatul și-a întemeiat recursul

pe disp. art. 385

9

pct. 14 și 17 C. proc. pen.

Recursul este nefondat.

Pe baza probelor administrate în cursul

urmăririi penale, coroborate cu recunoașterea inculpatului în fața primei

instanțe s-a dat o corectă încadrare juridică a faptei acestuia în disp. art. 174

C. pen.

În fapt, la data de 10 iunie 2011, inculpatul

a lovit-o pe concubina sa D.T.G., în mod repetat, cu o bucată de lemn, precum

și cu mâinile peste corp, producându-i leziuni ce au condus la decesul acesteia

în 13 iunie 2011.

Potrivit raportului medico - legal din 22

august 2011, avizat de I.M.L. Timișoara, moartea victimei D.T.G. a fost

violentă, ea datorându-se politraumatismului soldat cu: traumatism

cranio-cerebral și facial (hematom subdural, mici contuzii în trunchi cerebral

și multiple echimoze și excoriații faciale) și traumatism toraco-abdominal

(fracturi sterno-costale, hematom hepatic rupt, hematom subcapsular și

retroperitoneal și ruptură rinichi drept complicat în evoluție cu șoc traumatic

și hemoragic. S-a apreciat că leziunile de violență s-au putut produce prin

lovire cu și sau de corpuri dure, asociată, cu mare probabilitate, cu

compresiune toraco-abdominală. Aspectul morfologic al leziunilor externe, al

hematomului subdural subacut și al hematoamelor fibrino-hematice hepatice și

perirenal dreapta relevă că leziunile au o vechime de 3-5 zile anterior

decesului. Ruptura hematomului hepatic descris la diagnosticul

anatomo-patologic macroscopic s-a putut produce în doi timpi, cu existența unui

interval liber între traumatism și ruptura capsulei hepatice la acest nivel.

S-a concluzionat că moartea poate data din 13 iunie 2011.

Infracțiunea de omor se deosebește de cea de

lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte sub aspectul laturii subiective,

prin aceea că infracțiunea prev. de art. 183 C. pen. este o infracțiune

praeterintenționată, ce presupune atât intenția în ceea ce privește fapta de

lovire sau vătămare corporală, cât și culpa - în ceea ce privește moartea

victimei.

În cazul omorului, făptuitorul acționează cu

intenția directă sau indirectă de a ucide.

Pentru delimitarea celor două infracțiuni

este deci necesară determinarea poziției psihice cu care a acționat făptuitorul,

care se apreciază în fiecare caz în parte în raport de instrumentul folosit de

făptuitor, regiunea corpului lovită, numărul și intensitatea loviturilor,

raporturile dintre infractor și victimă anterioare săvârșirii faptei,

atitudinea infractorului după comiterea acesteia.

În speță, inculpatul a lovit victima, ce era

concubina sa, cu o bucată de lemn groasă de cca. 3-4 cm și cu o lungime de 40-50 cm., i-a aplicat acesteia lovituri repetate și de mare intensitate în

zona cranio-cerebrală și toracă-abdominală, cauzându-i traumatism cranio-cerebral

și facial, precum și traumatism toraco-abdominal

(fracturi sterno-costale, hematom

hepatic rupt, hematom subcapsular și retroperitoneal și ruptură rinichi drept

acestea putând fi cauzate și prin compresiune toraco abdominală.

Leziunile de violență s-au putut produce,

potrivit raportului de expertiză medico - legală prin lovire cu și de corpuri

dure, asociată cu mare probabilitate, cu compresiune toraco-abdominală.

Toate acestea demonstrează că inculpatul a

acționat cu intenția indirectă de a ucide, respectiv a prevăzut rezultatul faptei

sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just

individualizată raportat la criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul

de pericol social ridicat al faptei comise, modalitatea de săvârșire, datele

care evidențiază persoana inculpatului - cu o atitudine procesuală oscilantă,

cunoscut cu antecedente penale, acesta fiind condamnat în mai multe rânduri,

fapt ce denotă perseverența sa infracțională.

În favoarea inculpatului nu pot fi reținute

circumstanțe atenuante, atitudinea sa sinceră în fața instanței fiind deja valorificată

în procedura prev. de art. 320

1

C. proc. pen.

Față de cele expuse, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul

declarat de inculpat, iar în baza art. 385

16

rap. la art. 381 C.

proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării

preventive de la 14 iunie 2011 la zi.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul G.F.G. împotriva deciziei penale nr. 18/ A din 6 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

durata reținerii și arestării preventive de la 14 iunie 2011, la 4 aprilie

2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie

2012.