ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 504/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 22 din 16

martie 2005, Tribunalul Covasna a condamnat pe inculpatul L.D., la 4 ani închisoare,

pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 raportat la art.

211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

A obligat inculpatul să plătească

părții civile I.C. suma de 100.000 lei despăgubiri materiale și 9.900.000 lei

despăgubiri morale.

În fapt, s-a reținut că, în data de

13 iunie 2003, orele 15,00, partea vătămată se afla pe marginea DN 11 în

apropierea localității Oituz oferind spre vânzare borcane cu fructe de pădure.

Partea vătămată conducea

autoturismul Matiz dinspre Bacău spre Brașov, în mașină aflându-se și martora C.D.

Aceasta a dorit să cumpere fragi de la partea vătămată și au negociat prețul

fructelor.

Partea vătămată a dat acesteia

fragii și aștepta să primească suma de 100.000 lei, când inculpatul a demarat

în trombă cu autoturismul, acțiune care a dus la târârea părții vătămate pe

carosabil ceea ce a cauzat leziuni vindecabile în 12 zile de îngrijiri

medicale.

Împotriva hotărârii a declarat apel

inculpatul și a invocat necesitatea restituirii cauzei la parchet pentru

completarea urmăririi penale și în subsidiar achitarea sa în temeiul art. 11 pct.

2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Instanța de apel a admis apelul

declarat de inculpat, a casat hotărârea atacată și în baza art. 333 C. proc.

pen., a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna

pentru completarea urmăririi penale.

Instanța și-a argumentat hotărârea în

sensul că din verificarea actelor existente în dosarul de urmărire penală a

rezultat că pentru actele premergătoare efectuate în cauză organul de urmărire

penală nu a întocmit proces verbal care să constate efectuarea acestora

potrivit art. 224 alin. ultim C. proc. pen., astfel că acestea nu pot constitui

mijloc de probă, iar după începerea urmăririi penale au fost audiați martori

ale căror declarații nu sunt concludente pentru cauză, în timp ce inculpatul nu

a fost audiat.

A apreciat instanța de apel că este

necesară completarea urmăririi penale cu audierea martorilor oculari ale căror

depoziții pot fi concludente, audiere care în fața instanței s-ar face cu mare

întârziere fiind necesară mai întâi identificarea acestora.

Împotriva deciziei a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov care a criticat hotărârea pentru

greșita aplicare a prevederilor art. 333 C. proc. pen., susținându-se în esență

că argumentele instanței de apel sunt nefondate față de succesiunea cronologică

a actelor de urmărire penală efectuate după începerea urmăririi penale.

În ce privește audierea inculpatului

se arată că acesta la data de 23 septembrie a fost dat în urmărire generală deoarece

nu a putut fi identificat la domiciliu sau loc de muncă, deși cunoștea că este

subiectul unei proceduri judiciare.

Referitor la faptul că numita C.D. a

fost audiată inițial ca învinuită, prin rechizitoriu dispunându-se scoaterea sa

de sub urmărire penală, iar apoi s-a propus citarea acesteia în calitate de

martoră în condițiile în care în cursul urmăririi penale nu a fost audiată în

această calitate procesuală, se susține de către parchet că nu este o

împrejurare care să atragă incidența dispozițiilor art. 333 C. proc. pen.

În fine, o ultimă critică se referă

la dispoziția instanței de casare, de a se completa urmărirea penală prin

audierea unor martori, se argumentează că „deși nu este de negat că

declarațiile unor martori oculari sunt în măsură să elucideze nenumărate

aspecte ale speței” identificarea și audierea acestora poate fi făcută de către

instanță fără a se ajunge la o întârziere nejustificată a soluționării cauzei.

Recursul declarat de parchet este

nefondat.

Verificând hotărârea atacată,

respectiv actele și lucrările de la dosar, Înalta Curte constată, că soluția

instanței de apel, de casare a hotărârii primei instanțe și de restituire a

cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale este întemeiată.

Potrivit art. 333 C. proc. pen., „în

tot cursul judecății instanța se poate desesiza și restitui dosarul

procurorului, când din administrarea probelor sau din dezbateri rezultă că

urmărirea penală nu este completă și că în fața instanței nu s-ar putea face

completarea acesteia decât cu mare întârziere.”

Pe de altă parte în art. 331 C.

proc. pen., se prevede că „dacă din cercetarea judecătorească rezultă că pentru

lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei este necesară administrarea unor

probe noi și dacă nu este cazul să facă aplicarea art. 333, instanța dispune

fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei.”

Este evident așadar că în cazul în

care din cercetarea judecătorească rezultă că pentru lămurirea faptelor sau

împrejurărilor cauzei este necesară administrarea unor probe noi, potrivit art.

331 C. proc. pen., instanța are două posibilități: fie să administreze ea

însăși acele probe, fie să dispună restituirea dosarului procurorului pentru

completarea urmăririi penale conform art. 333 C. proc. pen., care condiționează

luarea acestei măsuri de imposibilitatea executării probatoriului în fața

instanței, cu promptitudinea cerută prin art. 1 C. proc. pen.

În speță, față de complexitatea probatoriului,

respectiv identificarea și audierea martorilor care au fost de față la

consumarea faptei, așa cum rezultă din declarațiile date în fața instanței de

către I.C. și C.D., precum și efectuarea altor dovezi ce se vor considera

necesare, rezultă că administrarea acestor probe nu poate fi realizată în

cadrul cercetării judecătorești, cu îndeplinirea condiției de a soluționa cauza

fără întârziere.

Așa fiind, în mod justificat

instanța a dispus restituirea dosarului procurorului pentru completarea urmăririi

penale astfel că recursul declarat apare ca nefondat și va fi respins, ca atare,

conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei

penale nr. 282/ Ap din 14 septembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția penală,

privind pe inculpatul L.D.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 ianuarie 2006.