ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3258/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea introductivă de instanță, înregistrată la data de 17 decembrie 2004 la Tribunalul Arad, reclamanta SC R. SRL Arad a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC R.D.S. SA să se constate rezoluțiunea contractului nr. 96959 din 6 septembrie 2001 încheiat cu pârâta cu consecința exonerării sale de plata contravalorii serviciilor de internet contractate. În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că pârâta s-a obligat prin contractul nr. 96959 din 6 septembrie 2001 să-i furnizeze în sistem dial-up accesul la internet pe o perioadă de 12 luni, ca la scurt timp după semnarea contractului a constatat că serviciile furnizate nu se înscriu în parametrii tehnici conveniți astfel că nu a achitat factura emisă de pârâtă, iar ulterior a constatat că pârâta a întrerupt furnizarea serviciului.

Totodată reclamanta invocă ca motiv de nulitate caracterul abuziv al clauzelor contractului referitoare la penalități și la reziliere. Prin Încheierea nr. 715 din 24 februarie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea cauzei de la Tribunalul Arad la Tribunalul Dolj. Tribunalul Dolj, astfel investit, prin sentința civilă 929 din data de 18 iunie 2004, respinge acțiunea reclamantei reținând că reclamanta în calitate de beneficiară a serviciilor contractate a solicitat constatarea rezoluțiunii după o perioadă de doi ani de la încheierea contractului, în condițiile în care nu a executat sau nu este gata să execute contractul, iar pe de altă parte nu a respectat dispozițiile art. 6.2 din contract, potrivit cărora beneficiarul putea denunța unilateral contractul prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, cu cel puțin 30 de zile înainte de data de la care dorește să-și înceteze efectele.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel invocând motive de netemeinicie și nelegalitate sub aspectul concluziei reținute de instanță pe situații de fapt respectiv nefurnizarea serviciilor de acces la internet. S-a mai invocat de reclamantă și caracterul abuziv al clauzei penale și celei privind rezilierea contractului, stipulate numai în favoarea pârâtei. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia civilă nr. 421 din 1 noiembrie 2004, admite apelul declarat de reclamantă, schimbă sentința fondului în sensul că admite în parte acțiunea, constată nule absolut clauzele prevăzute la art. 3.6 și art. 6.3 din contract și respinge cererea de rezoluțiune.

Pentru a hotărî astfel, instanța de Control judiciar a reținut că sancțiunea neexecutării culpabile a contractelor sinalagmatice cu executare succesivă este rezilierea și nu rezoluțiunea, sancțiune care în speță nu mai poate opera, în condițiile în care contractul a încetat, la data de 6 septembrie 2002, prin ajungerea la termen. Referitor la clauzele din contract stipulate în art. 6.3 și 3.6 privind rezilierea și perceperea de penalități de întârziere de 1 % pentru neefectuarea plății la termen, instanța a constatat caracterul lor abuziv, fiind prevăzute numai în favoarea pârâtei, astfel încât creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul reclamantei care este consumator în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

În contra acestei decizii, pârâta SC R.D.S. SA a declarat recurs, în termen legal, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, solicitând admiterea recursului modificarea deciziei în sensul respingerii apelului și menținerii hotărârii primei instanțe. În argumentarea criticilor formulate, recurenta a susținut următoarele: 1. Lipsa calității procesuale active a reclamantei întrucât în temeiul Legii nr. 193/2000 modificate prin Legea nr. 65/2002 titularul dreptului de a invoca caracterul abuziv al clauzelor unui contract este numai persoana fizică – consumator, persoana juridică neputând avea legitimare procesual activă în sensul art. 2 alin. (1) din legea evocată.

2. Cele două clauze nu sunt abuzive deoarece conform celor stipulate prin contract ambele părți au la dispoziție posibilitatea denunțării unilaterale a contractului, iar reclamanta, beneficiara serviciilor contractate, a cunoscut de la început condițiile. Intimata – reclamantă a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de control judiciar ca legală și temeinică în raport de dispozițiile Legii nr. 193/2000 modificată. Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: 1. Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 modificată prin Legea nr. 65/2002 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, prin consumator se înțelege orice persoană fizică, grupuri de persoane sau orice persoană juridică care beneficiază în temeiul unui contract încheiat cu un comerciant de produsele sau serviciile furnizate de acesta.

Prin urmare reclamanta intimată are calitate procesual activă să-și valorifice drepturile conferite de dispozițiile legii evocate potrivit art. 14 din aceiași lege, astfel că motivul de recurs apare nefondat. 2. Calificând clauzele prevăzute în contract la art. 3.6 și art. 6.3 referitoare la dreptul comerciantului furnizor de servicii de a percepe penalități de întârziere de 1 % pe zi, în cazul neplății la termen a tarifelor și dreptul aceluiași comerciant de a rezilia contractul, fără punere în întârziere sau orice altă modalitate prealabilă, ca fiind abuzive, instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 modificată. Fiind prevăzute numai în favoarea comerciantului, în speță pârâta recurenta, clauzele creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Din evaluarea globală a contractului nr. 96959 încheiat de părți, rezultă că aceste a fost prestabilit unilateral de comerciant, fiind un contract standard, astfel că îi revenea comerciantului obligația potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000 modificată prin Legea nr. 65/2002 să facă dovada negocierii directe a celor două clauze standard, dovadă pe care nu a făcut-o, pentru a înlătura incidența art. 4 alin. (1) din textul mai sus evocat. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC R.D.S. SA București împotriva deciziei civile nr. 421 din 1 noiembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 31 mai 2005.