ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 351/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 351/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra recursului, din

examinarea lucrărilor și actelor din dosar constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 98/COM din 10 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul

Neamț

s-a admis, în

parte, acțiunea civilă formulată de reclamanta SC R.&R. SA, în

contradictoriu cu pârâta SC A. SRL.

A fost obligată pârâta să plătească

reclamantei suma de 9.008,37 RON, contravaloare servicii furnizate și suma de

16.557,38 RON, cu titlu de penalități de întârziere.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei

penalități de întârziere aferente sumei de 9.008,37 RON, de la data de 9 august

2011 până la plata efectivă a debitului.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei

suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție a reținut

tribunalul că reclamanta SC R.&R. SA a încheiat cu pârâta SC A. SRL. două contracte:

contractul de furnizare servicii dedicate internet/comunicații de date IP și acces

la rețeaua SC R.&R. SA din 30 iunie 2005 cu actele adiționale de modificare

ulterioare și contractul de furnizare de servicii de telefonie din 22

septembrie 2005. Ambele contracte au fost încheiate pe o durată de 1 an și prelungite

pe perioade succesive egale cu perioada inițială, în condițiile în care nu au fost

denunțate în condițiile pct. 6.1., pct. 6.2., pct. 6.3. din contractul din 30

iunie 2005, respectiv art. 5 din contractul din 22 septembrie 2005 (art. 2 din contracte).

Potrivit contractelor, reclamanta s-a obligat

să furnizeze servicii de acces internet și/comunicații de date (art. 1 din contractul

din 30 iunie 2005) și servicii de telefonie (voce) fixă (art. 1.2 din contractul

din 30 iunie 2005), iar pârâta să achite contravaloarea serviciilor ce formează

obiectele contractelor la termenele stabilite, conform prevederilor art. 3.5. din

contract („Beneficiarul va achita contravaloarea facturii până la sfârșitul lunii

pentru care a fost emisă factura aferentă abonamentului lunar, în numerar, la adresele

indicate de către SC R.&R. SA sau prin transfer bancar în contul indicat de

SC R.&R. SA. Data ultimei zile la care se poate face plata, fără a fi percepute

penalizări, este data de 10 a lunii următoare celei pentru care a fost emisă factura”).

Conform art. 3.6 din contract, în cazul

întârzierii plății mai mult de 5 zile de la data scadenței de plată, SC

R.&R. SA poate suspenda furnizarea serviciului către beneficiar, în ziua a 16-a

de la data emiterii facturii, până când beneficiarul își achită toate restanțele

de plată. Pe perioada suspendării serviciului de către SC R.&R. SA ca urmare

a neefectuării plății de către beneficiar, beneficiarul nu va fi exonerat de plata

abonamentului lunar.

Conform concluziilor raportului de expertiză

tehnică judiciară IT și a suplimentului la acest raport, întocmit de expert P.E.,

furnizarea de servicii Internet de către reclamantă a încetat pe data de 19

ianuarie 2009 (trafic 0 Mbps, din grafic, Anexa 3 la raport), din luna decembrie

2008 până în 19 ianuarie 2009, pe linia SC R.&R. SA traficul de internet a fost

de peering, acesta poate avea titlu gratuit.

Traficul de peering rezultă din analiza

comparativă a graficelor prezentate și noțiunile teoretice. În luna decembrie 2008,

atât pentru upload, cât și download, se observă un salt (o creștere semnificativă).

Din 19 ianuarie 2009, după întreruperea furnizării de servicii internet de către

reclamantă, se observă că întreg traficul corespunzător a trecut pe legătura R._peering,

aceasta crescând de la 160Mbps la 175Mbps, iar pe R._transit_internațional o creștere

nesemnificativă, de unde rezultă că din decembrie 2008 până în 19 ianuarie 2009,

pe linia SC R.&R. SA traficul era majoritar de peering.

Peeringul există, dar nu întodeauna se

practică un aranjament/înțelegere cunoscută de tip „Sender Keeps AII” or „Bill and

Keep”, dacă caracteristicile de trafic și volumul de trafic este același.

Rămâne la înțelegerea partenerilor dacă

valorile sunt egale să se compenseze, sau doresc să se factureze reciproc sau să

fie facturată numai diferența de trafic dacă aceasta este mare, însă, părțile nu

au făcut dovada existenței unui contract de peering privat.

Reclamanta solicită obligarea pârâtei la

plata sumei de 48.102,28 RON, reprezentând contravaloare servicii furnizate și neachitate,

conform facturii din 18 noiembrie 2008, în valoare de 16.187,65 RON (din care a

achitat suma de 1.634,16 RON, având un rest de plată de 14.553.49 RON), factura

fiscală din 18 decembrie 2008, în valoare de 15.265,34 RON, factura fiscală din

22 ianuarie 2009, în valoare de 18.263,45 RON și factura fiscală din 19 mai 2010,

factura fiscală din 21 iunie 2010, factura fiscală din 19 iulie 2010, factura

fiscală din 19 august 2010, de câte 5,00 RON, precum și 88.269,10 RON, reprezentând

penalități de întârziere.

Pârâta contestă integral debitul solicitat

de către reclamantă, motivând că factura din 18 noiembrie 2008 a fost achitată în

integralitate, și nu parțial, astfel cum susține reclamanta, prin ordinul de plată

emis în data de 12 decembrie 2008 de către Banca C.R., că reclamanta nu a prestat

niciunul din serviciile la care s-a obligat prin contractul de furnizare servicii

internet, și care au fost prinse în factura din 18 decembrie 2008 și factura

din 22 ianuarie 2009, care nu i-au fost comunicate.

A reținut tribunalul că acțiunea formulată

de către reclamantă este întemeiată în parte.

Reclamanta a încetat furnizarea de servicii

internet către pârâtă pe data de 19 ianuarie 2009, pentru neplata în termen a facturii

din 18 noiembrie 2008, însă potrivit concluziilor expertizei contabile, pârâta a

achitat, integral, factura din 18 noiembrie 2008, cu ordinul de plată din data de

12 decembrie 2008.

Mai mult, din luna decembrie 2008 până

în 19 ianuarie 2009, pe linia SC R.&R. SA traficul de internet a fost de peering,

așa cum rezultă din analiza comparativă a graficelor prezentate și noțiunile teoretice,

care poate avea titlu gratuit.

Totodată, reclamanta nu a făcut dovada

notificării prealabile a beneficiarului său despre sistarea serviciilor, această

suspendare, fără o prealabilă notificare, în condițiile în care pârâta achitase

facturile emise, este abuzivă; mai mult, reclamanta susține că a suspendat serviciile

de acces internet, datorită neachitării facturii fiscale din 18 decembrie 2008 (scadentă

la data de 31 ianuarie 2009) și a facturii fiscale din 22 ianuarie 2009 (scadentă

la 28 februarie 2009), facturi, așa cum rezultă din conținutul lor, scadente ulterior

suspendării serviciilor.

Conform concluziilor raportului de expertiză

contabilă, întocmit de expert contabil T.A.

, valoarea totală a facturilor emise de reclamanta SC

R.&R. SA către pârâta SC A. SRL, în perioada 26 septembrie 2005-12

decembrie 2008 este în sumă de 472.250,85 RON.

Din suma de 472.250,85 RON, suma de 12.140,83

RON reprezintă servicii luna august 2006, facturate de două ori, refuzate la plată

de către pârâtă, însă reclamanta nu a întocmit factură de stornare.

Diferența de 460.101,02 RON, reprezintă

contravaloarea serviciilor primite cu TVA inclus, în sumă de 459.733,98 RON și penalități

în sumă de 376,04 RON.

În perioada 18 octombrie 2005-22

decembrie 2008, potrivit documentelor de plată, pârâta SC A. SRL a achitat către

reclamanta SC R.&R. SA suma de 460.101,15 RON, reprezentând contravaloare servicii,

potrivit contractului, inclusiv penalitățile calculate.

Cu privire la facturile în sumă de 48.102,28

RON, prima factură din 18 noiembrie 2008, în valoare de 16.167,65 RON, a fost achitată

integral cu ordinul de plată din 12 decembrie 2008 la Banca C.R., în sumă de 16.187,65

RON și este cuprinsă în valoarea de 472.250,85 RON, serviciile fiind pentru luna

decembrie 2008.

Rezultă, așadar, că pârâta a achitat reclamantei

toate facturile emise în perioada 18 octombrie 2005-18 noiembrie 2008 (ultima factură

achitată, din 18 noiembrie 2008, în valoare de 16.187,65 RON, cu ordinul de plată

din data de 12 decembrie 2008).

Cu privire la factura fiscală din 18

decembrie 2008, în valoare de 15.265,34 RON, reprezentând acces internet pe luna

ianuarie 2009, instanța a reținut că pârâta nu a beneficiat de întreg pachetul de

servicii, furnizarea acestora de către reclamantă a încetat pe data de 19

ianuarie 2009, iar din luna decembrie 2008 până în 19 ianuarie 2009, pe linia SC

R.&R. SA traficul de internet a fost de peering (cu titlu gratuit).

Întrucât părțile nu au încheiat un contract

de peering privat, pârâta datorează pentru cele 18 zile din luna ianuarie, în care

a beneficiat de serviciile reclamantei, suma de 9.008,37 RON, conform raportului

de expertiză contabilă.

Cum reclamanta a încetat furnizarea serviciilor

la data de 19 ianuarie 2009, pârâta nu datorează nici contravaloarea facturii

fiscale din 22 ianuarie 2009, reprezentând acces internet pe luna februarie 2009.

Referitor la factura fiscală din 19

mai 2010, factura fiscală din 21 iunie 2010, factura fiscală din 19 iulie 2010,

factura fiscală din 19 august 2010, de câte 5,00 RON, reprezentând mentenanță, conform

contractului de furnizare de servicii de telefonie din 22 septembrie 2005, instanța

reține că obiectul acestuia din urmă îl constituie asigurarea accesului la serviciile

de voce și mesaje facsimile locale interjudețene și internaționale în rețeaua SC

R.&R. SA, precum și alte rețele de telefonie fixă sau mobilă cu care SC R.&R.

SA are contracte de interconectare în vigoare și asigurarea beneficiarului dreptului

de inițiere numai de apeluri proprii, inițiate numai de acesta, de pe liniile și

cu identitatea puse la dispoziție de către SC R.&R. SA. Așadar, serviciile de

mentenanță nu formează obiectul acestui contract.

Raportat la cele expuse, a reținut tribunalul

că acțiunea reclamantei este întemeiată doar în parte, pentru suma de 9.008,37 RON

și fiind admisă, în temeiul art. 969 și art. 1073 C. civ. și art. 46 C. com.

Cu privire la penalitățile de întârziere

solicitate de către reclamantă, instanța a constatat că cererea este întemeiată,

în parte, doar la suma de 9.008,37 RON, datorată de pârâtă.

Conform art. 3.5 din contracte, beneficiarul

va achita contravaloarea facturii în termen de 10 zile de la data emiterii acesteia,

iar potrivit art. 3.6, în cazul neefectuării plății la termen, SC R.&R. SA poate

percepe o penalitate de 0,2% pe zi de întârziere, până la data achitării integrale

a sumei restante, iar cuantumul penalităților calculate de SC R.&R. SA și datorate

de către beneficiar poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.

Data facturii este 18 decembrie 2008, data

scadenței este 31 ianuarie 2009, iar suma rămasă de plată conform contractului este

de 9.008,37 RON.

Numărul de zile întârziere până la data

introducerii acțiunii este de 919 zile, iar valoarea penalităților este de 16.557,38

RON.

Totodată, pârâta datorează penalități și

în continuare, până la achitarea integrală a debitului.

Urmare admiterii acțiunii, în parte, pârâta

a fost obligată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată

către reclamantă, proporțional cu pretențiile admise.

Împotriva sentinței tribunalului a formulat

apel pârâta SC A. SRL, care a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 96/2014

din 18 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău

, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

În motivare, instanța de apel a reținut

că, conform art. 3.6 din contract, în cazul întârzierii plății mai mult de 5 zile

de la data scadenței de plată, SC R.&R. SA poate suspenda furnizarea serviciului

către beneficiar, în ziua a 16-a de la data emiterii facturii, până când beneficiarul

își achită toate restanțele de plată. Pe perioada suspendării serviciului de către

SC R.&R. SA ca urmare a neefectuării plății de către beneficiar, beneficiarul

nu va fi exonerat de plata abonamentului lunar.

Furnizarea de servicii internet de către

intimata reclamantă a încetat pe data de 19 ianuarie 2009 pentru neplata în termen

a facturii din 18 noiembrie 2008, din luna decembrie 2008 până în 19 ianuarie 2009,

pe linia SC R.&R. SA traficul de internet a fost de peering, între părți neexistând

un contract de peering.

Factura din 18 noiembrie 2008, a fost achitată

însă cu ordinul de plată din data de 12 decembrie 2008, potrivit expertizei contabile

efectuată în cauză, rezultând totodată din expertiză că pârâta a achitat reclamantei

toate facturile emise în perioada 18 octombrie 2005-18 noiembrie 2008.

Pentru luna ianuarie 2009 a fost emisă

factura din 18 decembrie 2008, în valoare de 15.265,34 RON, reprezentând acces internet

pe luna ianuarie 2009.

Apelanta a susținut că tribunalul a greșit,

respectiv că deși a reținut că SC R.&R. SA a oferit în perioada decembrie 2008-19

ianuarie 2009 doar traficul de internet de peering, a considerat că ar fi fost executat

obiectul contractului de furnizare servicii de internet încheiat cu SC

R.&R. SA, argumentația instanței de fond fiind contradictorie.

S-a apreciat că susținerea apelantei nu

este însă reală. Este adevărat că tribunalul a reținut că potrivit concluziilor

expertului, de obicei acest tip de trafic este gratuit, deoarece ar presupune o

facturare reciprocă între operatorii de internet, având loc în schimb o compensare

de trafic între clienții celor două firme, însă prima instanță a constatat că părțile

neîncheind un contract de peering privat, apelanta pârâtă datorează c/val. serviciilor

pentru luna decembrie 2008 până în 19 ianuarie 2009, dată la care furnizarea de

servicii de internet a încetat.

Prin urmare prima instanță nu a reținut

pe de o parte că traficul de internet de peering este gratuit și cu toate acestea

a obligat-o pe pârâtă la plata c/val. serviciilor din intervalul în care a operat

acesta, formulând o argumentație contradictorie.

Instanța de apel a reținut că obligația

plății c/val. serviciilor din intervalul în care a operat traficul de internet de

peering incumbă apelantei deoarece în contractele încheiate de către părți nu există

nici o clauză cu privire la existența traficului de internet de peering, iar deosebit

de acestea, între părți nu a fost încheiat un contract de peering,intimata pârâtă

furnizând pentru luna decembrie 2008 până în 19 ianuarie 2009 servicii de internet

conform contractului încheiat de către părți.

În aceste condiții, în mod corect tribunalul,

având în vedere doar obligațiile ce izvorăsc din contractul încheiat de către părți,

a reținut că apelanta pârâtă datorează c/val. serviciilor pentru luna decembrie

2008 până în 19 ianuarie 2009.

S-a apreciat că apelanta este în eroare

când afirmă că instanța ar fi intervenit peste voința părților extinzând obiectul

contractului de furnizare de internet și la alte tipuri de trafic a căror prestare

și contravaloare nu a fost negociat de către părți. Din contră, prima instanță a

aplicat dispozițiile contractului încheiat de către părți, stabilind obligațiile

părților în raport cu clauzele acestuia.

În ce privește criticile apelantei care

sunt în sensul că instanța de fond a reinterpretat concluziile experților într-o

manieră care sfidează logica juridică, că expertul contabil nu a concluzionat că

SC A. SRL ar avea un rest de plată de 9.008,37 RON ci doar a arătat prin raportare

la o situație ipotetică, faptul că factura din 18 decembrie 2008 nu este emisă în

mod corespunzător, instanța de apel Ie-a găsit de asemenea ca fiind neîntemeiate.

Expertul contabil a stabilit suma de 9.008,37

RON aferentă lunii ianuarie 2009, sumă pe care a apreciat-o că s-ar fi impus a fi

plătită în locul sumei de 15.265,34 RON aferentă facturii din 18 decembrie 2008,

în cazul în care ar fi trebuit achitate serviciile prestate de către intimata reclamantă.

Expertul contabil bazându-se pe concluziile

expertului tehnic care sunt în sensul că în perioada decembrie 2008 până în 19 ianuarie

2009 traficul intern a fost de peering, tipic gratuit, a concluzionat că suma facturată

este eronată.

Experții sunt însă specialiști la care

instanța apelează pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța fiind cea

care face o apreciere a probelor și pronunță soluția în cauză. În acest context,

instanța analizând și coroborând contractele încheiate între părți cu celelalte

probe inclusiv cu expertizele efectuate în cauză, a apreciat că apelanta pârâtă

datorează c/val. serviciilor prestate de către intimata reclamantă pentru 1-19 ianuarie

2009, c/val. care a fost calculată de către expertul contabil ca fiind de 9.008,37

RON.

S-a constatat că sunt neîntemeiate și criticile

apelantei referitoare la calculul penalităților pentru suma de 9.008,37 RON, în

sensul că acestea ar trebui să curgă de la data pronunțării primei instanțe.

Chiar dacă SC R.&R. SA a solicitat

la plată întreaga valoare a facturii din 18 decembrie 2008, penalitățile curgând

de la data scadenței acesteia, faptul că instanța a diminuat suma din factură la

care a fost obligată apelanta pârâtă nu influențează data scadenței obligației de

plată.

Conform art. 3.5 din contracte, apelanta

pârâtă trebuia să achite c/val. facturii în termen de 10 zile de la data emiterii

acesteia, iar potrivit art. 3.6, în cazul neefectuării plății la termen, SC

R.&R. SA poate percepe o penalitate de 0,2% pe zi de întârziere, până la data

achitării integrale a sumei restante.

Suma restantă este de 9.008,37 RON așa

cum a reieșit din calculele efectuate atât de către expertul contabil cât și de

către instanță și cum data facturii este 18 decembrie 2008, data scadenței este

31 ianuarie 2009, la momentul scadenței facturii suma datorată devenind exigibilă

și de la această dată se impun a fi plătite și penalitățile.

În raport de situația de fapt și considerentele

expuse, instanța de apel constatând că hotărârea tribunalului este temeinică și

legală, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâta SC A. SRL,

întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia,

modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii cererii de chemare în

judecată.

Cu privire la pct. 7 al art. 304 C. proc.

civ., recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a menținut motivarea contradictorie

a instanței de fond, dând o interpretare greșită a conținutului contractului de

furnizare servicii de internet, precum și a probatoriului administrat în prezenta

cauză.

Cu alte cuvinte, arată recurenta, deși

instanța de apel reține faptul că în contractul încheiat între părți nu există vreo

mențiune cu privire la așa-zisele „servicii de internet de peering”, deci nu exista

vreo convenție a părților prin care SC R.&R. SA s-ar fi obligat să presteze

un astfel de tip de serviciu și nici recurenta să plătească contravaloarea acestui

serviciu, totuși peering-ul ar constitui obiectul contractului.

Consideră că raționamentul expus de instanța

de apel suferă, întrucât atâta timp cât un tip de serviciu nu a fost agreat de părți,

nefiind inclus în contractul dedus judecații, nu poate fi considerat ca izvorăște

din contractul încheiat între părți.

Recurenta arată că obiectul contractului

de furnizare servicii internet este destul de clar, și anume furnizarea de către

SC R.&R. SA a serviciilor enumerate la pct. 1.2. din contract, printre care

și accesul la internet IP și comunicații de date la standardul de calitate prevăzut

în contract. Or, comunicarea de date la standardul stabilit de părți nu a fost efectuată

încă din data de 1 decembrie 2008, astfel cum se atestă prin concluziile raportului

de expertiza tehnica în IT. Începând cu data de 1 decembrie 2008, a fost efectuat

trafic de peering ce nu reprezintă un transfer de date propriu-zis, caracterizat

prin protocoale IP, nemaifiind asigurate serviciile de internet la standardele agreate

de părți prin anexele la contract.

Consideră că SC R.&R. SA nu și-a mai

respectat obiectul contractului: faptul ca părțile nu au agreat un preț aferent

traficului de peering, nu înseamnă că instanța de judecata se poate substitui voinței

părților, extinzând obiectul

contractului de furnizare de internet și la alte tipuri de trafic, a căror prestare

și contravaloare nu a fost negociat de părți.

Recurenta nu înțelege cum este posibil

ca pe de o parte, să se rețină faptul că „servicii de internet de peering” nu sunt

menționate în contract, nefiind stipulate în vreo clauză contractuală, iar pe de

altă parte, să fie considerat executat obiectul contractului prin prestare în perioada

1 decembrie 2008-19 ianuarie 2009 de servicii de peering, deși obiectul contractului

vorbește doar de servicii de internet de tip IP.

Referitor la motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta arată că în condițiile în care, toate

rapoartele de expertiză efectuate în cauză au statuat faptul ca începând cu 1 decembrie

2008 SC R.&R. SA a încetat să mai livreze trafic de date, pe linia SC

R.&R. SA fiind doar trafic peering, ce nu formează obiectul contractului încheiat

de părți, este profund greșită soluția instanței de apel privind obligarea recurentei

la plata contravalorii unui serviciu pe care nu l-a solicitat și nu l-a negociat

cu intimata.

Mai mult, în cadrul concluziilor raportului

de contabilitate, s-a reținut în mod just faptul că reclamanta nu a respectat legea

contabilității neefectuând nicio confirmare de sold și emițând facturile fără respectarea

prevederilor contractuale.

De altfel și instanța de fond a reținut

faptul că SC R.&R. SA nu a notificat recurenta cu privire la sistarea serviciilor,

iar suspendarea serviciilor a avut loc ca urmare a neplății unor facturi ce aveau

data scadentă ulterioară suspendării serviciilor.

Așadar, este evident faptul că SC R.&R.

SA a profitat de poziția sa dominantă pe acest tip de piață și a ignorat orice prevedere

contractuală și legală ce viza modul de facturare a serviciilor furnizate, refuzând

categoric să transmită către recurentă confirmările de sold ce i-ar fi permis societății

să verifice modul de facturare aplicat de către reclamantă și cuantumul debitului

restant solicitat la plata de către aceasta.

Chiar recurenta a solicitat încetarea relațiilor

contractuale având în vedere slaba calitate a serviciilor prestate. În cadrul raportului

de expertiza tehnica în IT este redată pe larg corespondența părților privind solicitările

recurentei de remediere a deficiențelor constatate și de încetare a relațiilor contractuale,

solicitări ignorate de SC R.&R. SA.

Într-un astfel de context, recurenta arată

că instanța de apel consideră că pârâta ar trebui să plătească penalități contractuale

pentru un serviciu ce nu constituie obiectul contractului. Plata penalităților contractuale

reprezintă o sancțiune stabilită prin acordul pârtilor pentru situațiile în care

o parte contractuală se afla în culpă, nu înțelege care a fost culpa sa, în condițiile

în care nu i s-au mai prestat serviciile

contractuale

pentru neplata unor facturi a căror dată de scadență era ulterioară momentului la

care s-a dispus suspendarea serviciilor.

Ca atare, susține recurenta, la data scadenței

facturii din 18 decembrie 2008, ce viza serviciile de internet aferente lunii ianuarie

2009, nu se putea vorbi de o sumă certă. Recurenta a contestat această factură,

tocmai ca urmare a faptului ca nu au mai fost prestate serviciile aferente contractului

începând cu data de 1 decembrie 2008, iar de la data de 19 ianuarie 2009 a încetat

și traficul de peering.

În condițiile în care au fost omologate

concluziile raportului de expertiză contabilă în cadrul cărora se retine faptul

ca SC R.&R. SA nu a respectat obligațiile impuse prin legea contabilității,

nu a comunicat confirmările de sold, consideră nelegală soluția instanței de fond

și de apel privind obligarea pârâtei la plata de penalități contractuale.

Examinând decizia recurată, în raport de

criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept

invocate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, motiv pentru care acesta

va fi respins, pentru următoarele considerente:

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat vizează

nemotivarea hotărârii, precum și motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde

elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., respectiv motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,

motivarea fiind clară și concisă, instanța de control judiciar motivându-și hotărârea

cu argumente pertinente pe aspectul situației de fapt reținute.

Criticile recurentei nu susțin nici contradictorialitatea

sau motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de

modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată, însă

argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor

de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția adoptată, soluția instanței de apel

fiind legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Este indiscutabil faptul că instanța de

apel poate să-și însușească motivarea primei instanțe, dacă situația de fapt și

apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speță. Aceasta întrucât

efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă

apelantului dreptul de a repune în discuție faptele, instanța de apel fiind obligată

la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările care au determinat-o

să schimbe soluția primei instanțe, ceea ce în cauză nu s-a dispus.

Apelul, prin efectul său devolutiv, repunând

în discuție chestiunea judecată la prima instanță, a permis instanței de apel să

concluzioneze că, în speță, nu a fost încheiat niciodată un contract de peering

privat, voința părților fiind de a încheia un contract de furnizare servicii internet,

conform art. 1 din contractul din 30 iunie 2005 încheiat de părți.

Recurenta-pârâtă susține, reiterând aceleași

argumente din cererea de apel, ideea conform căreia comunicarea de date la standardul

stabilit de părți nu a fost efectuată încă din data de 1 decembrie 2008 și a fost

efectuat trafic de peering ce nu reprezintă un transfer de date propriu-zis.

Contrar acestor susțineri, s-a constatat

că standardele de calitate de furnizare a serviciilor au fost respectate, precum

și faptul că furnizarea de servicii de internet către reclamantă a încetat pe 19

ianuarie 2009, așa cum a reieșit din probatoriul administrat, care nu mai poate

fi reevaluat în recurs (raportul de expertiză tehnică, necontestat de recurenta-pârâtă).

Așa cum în mod corect a constatat instanța

de apel, recurenta este în eroare când afirmă că instanța ar fi intervenit peste

voința părților extinzând obiectul de furnizare de internet și la alte tipuri de

trafic a căror prestare și contravaloare nu a fost negociată de către părți. Din

contră, instanța a aplicat dispozițiile contractului încheiat între părți, stabilind

obligațiile părților în raport cu clauzele acestuia.

Prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

reglementează două ipoteze: hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea

atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, dar în cauză, se

constată că prin argumentele aduse, recurenta solicită instanței de recurs să statueze

asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu să verifice decizia din apel în ceea

ce privește modul de aplicare a legii, recurenta neindicând în ce constă nelegalitatea

deciziei atacate din perspectiva acestui motiv, iar susținerile sale neconfirmând

nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună admiterea prezentului

recurs.

Cu privire la penalitățile de întârziere,

în mod corect instanța de apel confirmând sentința primei instanțe, a menținut obligarea

pârâtei la plata acestora începând cu data scadenței facturii din 18 decembrie 2008

(respectiv 31 ianuarie 2009) deoarece la acel moment suma datorată a devenit exigibilă.

Invocarea de către recurenta-pârâtă a așa-ziselor

înregistrări contabile greșite ale societății reclamante, nu are nicio legătură

cu faptul că recurenta-pârâtă datorează penalități de întârziere pentru factura

din 18 decembrie 2008.

În cuprinsul cererii de recurs deduse judecății,

recurenta aduce în discuție inclusiv nemulțumirea sa cu privire la considerentele

sentinței apelate, ori astfel de susțineri nu pot forma obiectul recursului, reclamanta

fiind ținut să formuleze critici la adresa deciziei din apel, ceea ce presupune

indicarea punctuală de către aceasta a motivelor de nelegalitate, prin raportare

la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanța de control

judiciar în fundamentarea acesteia.

Totodată, simpla nemulțumire a recurentei-reclamante

cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței,

neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către

reclamantă sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări și nici nu justifică

invocarea motivelor de recurs bazate pe aplicarea greșită a unor dispoziții contractuale

ori aplicarea greșită a legii.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând

că nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite de pct. 7 și pct. 9 ale

art. 304 C. proc. civ. invocate de recurenta-pârâtă, în raport de argumentele evocate

și cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SRL., menținând decizia instanței

de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâta SC A. SRL. împotriva deciziei nr. 96/2014 din 18 septembrie 2014 pronunțată

de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

februarie 2015.