ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 351/2015

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor și actelor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 98/COM din 10 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Neamț s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanta SC R.&R. SA, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 9.008,37 RON, contravaloare servicii furnizate și suma de 16.557,38 RON, cu titlu de penalități de întârziere. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei penalități de întârziere aferente sumei de 9.008,37 RON, de la data de 9 august 2011 până la plata efectivă a debitului. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție a reținut tribunalul că reclamanta SC R.&R. SA a încheiat cu pârâta SC A. SRL. două contracte: contractul de furnizare servicii dedicate internet/comunicații de date IP și acces la rețeaua SC R.&R. SA din 30 iunie 2005 cu actele adiționale de modificare ulterioare și contractul de furnizare de servicii de telefonie din 22 septembrie 2005. Ambele contracte au fost încheiate pe o durată de 1 an și prelungite pe perioade succesive egale cu perioada inițială, în condițiile în care nu au fost denunțate în condițiile pct. 6.1., pct. 6.2., pct. 6.3. din contractul din 30 iunie 2005, respectiv art. 5 din contractul din 22 septembrie 2005 (art. 2 din contracte).

Potrivit contractelor, reclamanta s-a obligat să furnizeze servicii de acces internet și/comunicații de date (art. 1 din contractul din 30 iunie 2005) și servicii de telefonie (voce) fixă (art. 1.2 din contractul din 30 iunie 2005), iar pârâta să achite contravaloarea serviciilor ce formează obiectele contractelor la termenele stabilite, conform prevederilor art. 3.5. din contract („Beneficiarul va achita contravaloarea facturii până la sfârșitul lunii pentru care a fost emisă factura aferentă abonamentului lunar, în numerar, la adresele indicate de către SC R.&R. SA sau prin transfer bancar în contul indicat de SC R.&R. SA. Data ultimei zile la care se poate face plata, fără a fi percepute penalizări, este data de 10 a lunii următoare celei pentru care a fost emisă factura”).

Conform art. 3.6 din contract, în cazul întârzierii plății mai mult de 5 zile de la data scadenței de plată, SC R.&R. SA poate suspenda furnizarea serviciului către beneficiar, în ziua a 16-a de la data emiterii facturii, până când beneficiarul își achită toate restanțele de plată. Pe perioada suspendării serviciului de către SC R.&R. SA ca urmare a neefectuării plății de către beneficiar, beneficiarul nu va fi exonerat de plata abonamentului lunar. Conform concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară IT și a suplimentului la acest raport, întocmit de expert P.E., furnizarea de servicii Internet de către reclamantă a încetat pe data de 19 ianuarie 2009 (trafic 0 Mbps, din grafic, Anexa 3 la raport), din luna decembrie 2008 până în 19 ianuarie 2009, pe linia SC R.&R.

SA traficul de internet a fost de peering, acesta poate avea titlu gratuit. Traficul de peering rezultă din analiza comparativă a graficelor prezentate și noțiunile teoretice. În luna decembrie 2008, atât pentru upload, cât și download, se observă un salt (o creștere semnificativă). Din 19 ianuarie 2009, după întreruperea furnizării de servicii internet de către reclamantă, se observă că întreg traficul corespunzător a trecut pe legătura R._peering, aceasta crescând de la 160Mbps la 175Mbps, iar pe R._transit_internațional o creștere nesemnificativă, de unde rezultă că din decembrie 2008 până în 19 ianuarie 2009, pe linia SC R.&R. SA traficul era majoritar de peering. Peeringul există, dar nu întodeauna se practică un aranjament/înțelegere cunoscută de tip „Sender Keeps AII” or „Bill and Keep”, dacă caracteristicile de trafic și volumul de trafic este același.

Rămâne la înțelegerea partenerilor dacă valorile sunt egale să se compenseze, sau doresc să se factureze reciproc sau să fie facturată numai diferența de trafic dacă aceasta este mare, însă, părțile nu au făcut dovada existenței unui contract de peering privat. Reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 48.102,28 RON, reprezentând contravaloare servicii furnizate și neachitate, conform facturii din 18 noiembrie 2008, în valoare de 16.187,65 RON (din care a achitat suma de 1.634,16 RON, având un rest de plată de 14.553.49 RON), factura fiscală din 18 decembrie 2008, în valoare de 15.265,34 RON, factura fiscală din 22 ianuarie 2009, în valoare de 18.263,45 RON și factura fiscală din 19 mai 2010, factura fiscală din 21 iunie 2010, factura fiscală din 19 iulie 2010, factura fiscală din 19 august 2010, de câte 5,00 RON, precum și 88.269,10 RON, reprezentând penalități de întârziere.

Pârâta contestă integral debitul solicitat de către reclamantă, motivând că factura din 18 noiembrie 2008 a fost achitată în integralitate, și nu parțial, astfel cum susține reclamanta, prin ordinul de plată emis în data de 12 decembrie 2008 de către Banca C.R., că reclamanta nu a prestat niciunul din serviciile la care s-a obligat prin contractul de furnizare servicii internet, și care au fost prinse în factura din 18 decembrie 2008 și factura din 22 ianuarie 2009, care nu i-au fost comunicate. A reținut tribunalul că acțiunea formulată de către reclamantă este întemeiată în parte. Reclamanta a încetat furnizarea de servicii internet către pârâtă pe data de 19 ianuarie 2009, pentru neplata în termen a facturii din 18 noiembrie 2008, însă potrivit concluziilor expertizei contabile, pârâta a achitat, integral, factura din 18 noiembrie 2008, cu ordinul de plată din data de 12 decembrie 2008. Mai mult, din luna decembrie 2008 până în 19 ianuarie 2009, pe linia SC R.&R.

SA traficul de internet a fost de peering, așa cum rezultă din analiza comparativă a graficelor prezentate și noțiunile teoretice, care poate avea titlu gratuit. Totodată, reclamanta nu a făcut dovada notificării prealabile a beneficiarului său despre sistarea serviciilor, această suspendare, fără o prealabilă notificare, în condițiile în care pârâta achitase facturile emise, este abuzivă; mai mult, reclamanta susține că a suspendat serviciile de acces internet, datorită neachitării facturii fiscale din 18 decembrie 2008 (scadentă la data de 31 ianuarie 2009) și a facturii fiscale din 22 ianuarie 2009 (scadentă la 28 februarie 2009), facturi, așa cum rezultă din conținutul lor, scadente ulterior suspendării serviciilor.

Conform concluziilor raportului de expertiză contabilă, întocmit de expert contabil T.A. , valoarea totală a facturilor emise de reclamanta SC R.&R. SA către pârâta SC A. SRL, în perioada 26 septembrie 2005-12 decembrie 2008 este în sumă de 472.250,85 RON. Din suma de 472.250,85 RON, suma de 12.140,83 RON reprezintă servicii luna august 2006, facturate de două ori, refuzate la plată de către pârâtă, însă reclamanta nu a întocmit factură de stornare. Diferența de 460.101,02 RON, reprezintă contravaloarea serviciilor primite cu TVA inclus, în sumă de 459.733,98 RON și penalități în sumă de 376,04 RON. În perioada 18 octombrie 2005-22 decembrie 2008, potrivit documentelor de plată, pârâta SC A. SRL a achitat către reclamanta SC R.&R.

SA suma de 460.101,15 RON, reprezentând contravaloare servicii, potrivit contractului, inclusiv penalitățile calculate.

Cu privire la facturile în sumă de 48.102,28 RON, prima factură din 18 noiembrie 2008, în valoare de 16.167,65 RON, a fost achitată integral cu ordinul de plată din 12 decembrie 2008 la Banca C.R., în sumă de 16.187,65 RON și este cuprinsă în valoarea de 472.250,85 RON, serviciile fiind pentru luna decembrie 2008. Rezultă, așadar, că pârâta a achitat reclamantei toate facturile emise în perioada 18 octombrie 2005-18 noiembrie 2008 (ultima factură achitată, din 18 noiembrie 2008, în valoare de 16.187,65 RON, cu ordinul de plată din data de 12 decembrie 2008). Cu privire la factura fiscală din 18 decembrie 2008, în valoare de 15.265,34 RON, reprezentând acces internet pe luna ianuarie 2009, instanța a reținut că pârâta nu a beneficiat de întreg pachetul de servicii, furnizarea acestora de către reclamantă a încetat pe data de 19 ianuarie 2009, iar din luna decembrie 2008 până în 19 ianuarie 2009, pe linia SC R.&R.

SA traficul de internet a fost de peering (cu titlu gratuit). Întrucât părțile nu au încheiat un contract de peering privat, pârâta datorează pentru cele 18 zile din luna ianuarie, în care a beneficiat de serviciile reclamantei, suma de 9.008,37 RON, conform raportului de expertiză contabilă. Cum reclamanta a încetat furnizarea serviciilor la data de 19 ianuarie 2009, pârâta nu datorează nici contravaloarea facturii fiscale din 22 ianuarie 2009, reprezentând acces internet pe luna februarie 2009. Referitor la factura fiscală din 19 mai 2010, factura fiscală din 21 iunie 2010, factura fiscală din 19 iulie 2010, factura fiscală din 19 august 2010, de câte 5,00 RON, reprezentând mentenanță, conform contractului de furnizare de servicii de telefonie din 22 septembrie 2005, instanța reține că obiectul acestuia din urmă îl constituie asigurarea accesului la serviciile de voce și mesaje facsimile locale interjudețene și internaționale în rețeaua SC R.&R.

SA, precum și alte rețele de telefonie fixă sau mobilă cu care SC R.&R. SA are contracte de interconectare în vigoare și asigurarea beneficiarului dreptului de inițiere numai de apeluri proprii, inițiate numai de acesta, de pe liniile și cu identitatea puse la dispoziție de către SC R.&R. SA. Așadar, serviciile de mentenanță nu formează obiectul acestui contract. Raportat la cele expuse, a reținut tribunalul că acțiunea reclamantei este întemeiată doar în parte, pentru suma de 9.008,37 RON și fiind admisă, în temeiul art. 969 și art. 1073 C. civ. și art. 46 C. com. Cu privire la penalitățile de întârziere solicitate de către reclamantă, instanța a constatat că cererea este întemeiată, în parte, doar la suma de 9.008,37 RON, datorată de pârâtă.

Conform art. 3.5 din contracte, beneficiarul va achita contravaloarea facturii în termen de 10 zile de la data emiterii acesteia, iar potrivit art. 3.6, în cazul neefectuării plății la termen, SC R.&R. SA poate percepe o penalitate de 0,2% pe zi de întârziere, până la data achitării integrale a sumei restante, iar cuantumul penalităților calculate de SC R.&R. SA și datorate de către beneficiar poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate. Data facturii este 18 decembrie 2008, data scadenței este 31 ianuarie 2009, iar suma rămasă de plată conform contractului este de 9.008,37 RON. Numărul de zile întârziere până la data introducerii acțiunii este de 919 zile, iar valoarea penalităților este de 16.557,38 RON.

Totodată, pârâta datorează penalități și în continuare, până la achitarea integrală a debitului. Urmare admiterii acțiunii, în parte, pârâta a fost obligată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, proporțional cu pretențiile admise. Împotriva sentinței tribunalului a formulat apel pârâta SC A. SRL, care a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 96/2014 din 18 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău , secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. În motivare, instanța de apel a reținut că, conform art. 3.6 din contract, în cazul întârzierii plății mai mult de 5 zile de la data scadenței de plată, SC R.&R. SA poate suspenda furnizarea serviciului către beneficiar, în ziua a 16-a de la data emiterii facturii, până când beneficiarul își achită toate restanțele de plată.

Pe perioada suspendării serviciului de către SC R.&R. SA ca urmare a neefectuării plății de către beneficiar, beneficiarul nu va fi exonerat de plata abonamentului lunar. Furnizarea de servicii internet de către intimata reclamantă a încetat pe data de 19 ianuarie 2009 pentru neplata în termen a facturii din 18 noiembrie 2008, din luna decembrie 2008 până în 19 ianuarie 2009, pe linia SC R.&R. SA traficul de internet a fost de peering, între părți neexistând un contract de peering.

Factura din 18 noiembrie 2008, a fost achitată însă cu ordinul de plată din data de 12 decembrie 2008, potrivit expertizei contabile efectuată în cauză, rezultând totodată din expertiză că pârâta a achitat reclamantei toate facturile emise în perioada 18 octombrie 2005-18 noiembrie 2008. Pentru luna ianuarie 2009 a fost emisă factura din 18 decembrie 2008, în valoare de 15.265,34 RON, reprezentând acces internet pe luna ianuarie 2009. Apelanta a susținut că tribunalul a greșit, respectiv că deși a reținut că SC R.&R. SA a oferit în perioada decembrie 2008-19 ianuarie 2009 doar traficul de internet de peering, a considerat că ar fi fost executat obiectul contractului de furnizare servicii de internet încheiat cu SC R.&R.

SA, argumentația instanței de fond fiind contradictorie. S-a apreciat că susținerea apelantei nu este însă reală. Este adevărat că tribunalul a reținut că potrivit concluziilor expertului, de obicei acest tip de trafic este gratuit, deoarece ar presupune o facturare reciprocă între operatorii de internet, având loc în schimb o compensare de trafic între clienții celor două firme, însă prima instanță a constatat că părțile neîncheind un contract de peering privat, apelanta pârâtă datorează c/val. serviciilor pentru luna decembrie 2008 până în 19 ianuarie 2009, dată la care furnizarea de servicii de internet a încetat. Prin urmare prima instanță nu a reținut pe de o parte că traficul de internet de peering este gratuit și cu toate acestea a obligat-o pe pârâtă la plata c/val.

serviciilor din intervalul în care a operat acesta, formulând o argumentație contradictorie. Instanța de apel a reținut că obligația plății c/val. serviciilor din intervalul în care a operat traficul de internet de peering incumbă apelantei deoarece în contractele încheiate de către părți nu există nici o clauză cu privire la existența traficului de internet de peering, iar deosebit de acestea, între părți nu a fost încheiat un contract de peering,intimata pârâtă furnizând pentru luna decembrie 2008 până în 19 ianuarie 2009 servicii de internet conform contractului încheiat de către părți. În aceste condiții, în mod corect tribunalul, având în vedere doar obligațiile ce izvorăsc din contractul încheiat de către părți, a reținut că apelanta pârâtă datorează c/val.

serviciilor pentru luna decembrie 2008 până în 19 ianuarie 2009. S-a apreciat că apelanta este în eroare când afirmă că instanța ar fi intervenit peste voința părților extinzând obiectul contractului de furnizare de internet și la alte tipuri de trafic a căror prestare și contravaloare nu a fost negociat de către părți. Din contră, prima instanță a aplicat dispozițiile contractului încheiat de către părți, stabilind obligațiile părților în raport cu clauzele acestuia. În ce privește criticile apelantei care sunt în sensul că instanța de fond a reinterpretat concluziile experților într-o manieră care sfidează logica juridică, că expertul contabil nu a concluzionat că SC A. SRL ar avea un rest de plată de 9.008,37 RON ci doar a arătat prin raportare la o situație ipotetică, faptul că factura din 18 decembrie 2008 nu este emisă în mod corespunzător, instanța de apel Ie-a găsit de asemenea ca fiind neîntemeiate.

Expertul contabil a stabilit suma de 9.008,37 RON aferentă lunii ianuarie 2009, sumă pe care a apreciat-o că s-ar fi impus a fi plătită în locul sumei de 15.265,34 RON aferentă facturii din 18 decembrie 2008, în cazul în care ar fi trebuit achitate serviciile prestate de către intimata reclamantă. Expertul contabil bazându-se pe concluziile expertului tehnic care sunt în sensul că în perioada decembrie 2008 până în 19 ianuarie 2009 traficul intern a fost de peering, tipic gratuit, a concluzionat că suma facturată este eronată. Experții sunt însă specialiști la care instanța apelează pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța fiind cea care face o apreciere a probelor și pronunță soluția în cauză.

În acest context, instanța analizând și coroborând contractele încheiate între părți cu celelalte probe inclusiv cu expertizele efectuate în cauză, a apreciat că apelanta pârâtă datorează c/val. serviciilor prestate de către intimata reclamantă pentru 1-19 ianuarie 2009, c/val. care a fost calculată de către expertul contabil ca fiind de 9.008,37 RON. S-a constatat că sunt neîntemeiate și criticile apelantei referitoare la calculul penalităților pentru suma de 9.008,37 RON, în sensul că acestea ar trebui să curgă de la data pronunțării primei instanțe. Chiar dacă SC R.&R. SA a solicitat la plată întreaga valoare a facturii din 18 decembrie 2008, penalitățile curgând de la data scadenței acesteia, faptul că instanța a diminuat suma din factură la care a fost obligată apelanta pârâtă nu influențează data scadenței obligației de plată.

Conform art. 3.5 din contracte, apelanta pârâtă trebuia să achite c/val. facturii în termen de 10 zile de la data emiterii acesteia, iar potrivit art. 3.6, în cazul neefectuării plății la termen, SC R.&R. SA poate percepe o penalitate de 0,2% pe zi de întârziere, până la data achitării integrale a sumei restante. Suma restantă este de 9.008,37 RON așa cum a reieșit din calculele efectuate atât de către expertul contabil cât și de către instanță și cum data facturii este 18 decembrie 2008, data scadenței este 31 ianuarie 2009, la momentul scadenței facturii suma datorată devenind exigibilă și de la această dată se impun a fi plătite și penalitățile. În raport de situația de fapt și considerentele expuse, instanța de apel constatând că hotărârea tribunalului este temeinică și legală, în temeiul art. 296 C. proc.

civ., a respins apelul ca nefondat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A. SRL, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. Cu privire la pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a menținut motivarea contradictorie a instanței de fond, dând o interpretare greșită a conținutului contractului de furnizare servicii de internet, precum și a probatoriului administrat în prezenta cauză. Cu alte cuvinte, arată recurenta, deși instanța de apel reține faptul că în contractul încheiat între părți nu există vreo mențiune cu privire la așa-zisele „servicii de internet de peering”, deci nu exista vreo convenție a părților prin care SC R.&R.

SA s-ar fi obligat să presteze un astfel de tip de serviciu și nici recurenta să plătească contravaloarea acestui serviciu, totuși peering-ul ar constitui obiectul contractului. Consideră că raționamentul expus de instanța de apel suferă, întrucât atâta timp cât un tip de serviciu nu a fost agreat de părți, nefiind inclus în contractul dedus judecații, nu poate fi considerat ca izvorăște din contractul încheiat între părți. Recurenta arată că obiectul contractului de furnizare servicii internet este destul de clar, și anume furnizarea de către SC R.&R. SA a serviciilor enumerate la pct. 1.2. din contract, printre care și accesul la internet IP și comunicații de date la standardul de calitate prevăzut în contract.

Or, comunicarea de date la standardul stabilit de părți nu a fost efectuată încă din data de 1 decembrie 2008, astfel cum se atestă prin concluziile raportului de expertiza tehnica în IT. Începând cu data de 1 decembrie 2008, a fost efectuat trafic de peering ce nu reprezintă un transfer de date propriu-zis, caracterizat prin protocoale IP, nemaifiind asigurate serviciile de internet la standardele agreate de părți prin anexele la contract. Consideră că SC R.&R. SA nu și-a mai respectat obiectul contractului: faptul ca părțile nu au agreat un preț aferent traficului de peering, nu înseamnă că instanța de judecata se poate substitui voinței părților, extinzând obiectul contractului de furnizare de internet și la alte tipuri de trafic, a căror prestare și contravaloare nu a fost negociat de părți.

Recurenta nu înțelege cum este posibil ca pe de o parte, să se rețină faptul că „servicii de internet de peering” nu sunt menționate în contract, nefiind stipulate în vreo clauză contractuală, iar pe de altă parte, să fie considerat executat obiectul contractului prin prestare în perioada 1 decembrie 2008-19 ianuarie 2009 de servicii de peering, deși obiectul contractului vorbește doar de servicii de internet de tip IP. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta arată că în condițiile în care, toate rapoartele de expertiză efectuate în cauză au statuat faptul ca începând cu 1 decembrie 2008 SC R.&R. SA a încetat să mai livreze trafic de date, pe linia SC R.&R.

SA fiind doar trafic peering, ce nu formează obiectul contractului încheiat de părți, este profund greșită soluția instanței de apel privind obligarea recurentei la plata contravalorii unui serviciu pe care nu l-a solicitat și nu l-a negociat cu intimata. Mai mult, în cadrul concluziilor raportului de contabilitate, s-a reținut în mod just faptul că reclamanta nu a respectat legea contabilității neefectuând nicio confirmare de sold și emițând facturile fără respectarea prevederilor contractuale. De altfel și instanța de fond a reținut faptul că SC R.&R. SA nu a notificat recurenta cu privire la sistarea serviciilor, iar suspendarea serviciilor a avut loc ca urmare a neplății unor facturi ce aveau data scadentă ulterioară suspendării serviciilor.

Așadar, este evident faptul că SC R.&R. SA a profitat de poziția sa dominantă pe acest tip de piață și a ignorat orice prevedere contractuală și legală ce viza modul de facturare a serviciilor furnizate, refuzând categoric să transmită către recurentă confirmările de sold ce i-ar fi permis societății să verifice modul de facturare aplicat de către reclamantă și cuantumul debitului restant solicitat la plata de către aceasta. Chiar recurenta a solicitat încetarea relațiilor contractuale având în vedere slaba calitate a serviciilor prestate. În cadrul raportului de expertiza tehnica în IT este redată pe larg corespondența părților privind solicitările recurentei de remediere a deficiențelor constatate și de încetare a relațiilor contractuale, solicitări ignorate de SC R.&R.

SA. Într-un astfel de context, recurenta arată că instanța de apel consideră că pârâta ar trebui să plătească penalități contractuale pentru un serviciu ce nu constituie obiectul contractului. Plata penalităților contractuale reprezintă o sancțiune stabilită prin acordul pârtilor pentru situațiile în care o parte contractuală se afla în culpă, nu înțelege care a fost culpa sa, în condițiile în care nu i s-au mai prestat serviciile contractuale pentru neplata unor facturi a căror dată de scadență era ulterioară momentului la care s-a dispus suspendarea serviciilor. Ca atare, susține recurenta, la data scadenței facturii din 18 decembrie 2008, ce viza serviciile de internet aferente lunii ianuarie 2009, nu se putea vorbi de o sumă certă.

Recurenta a contestat această factură, tocmai ca urmare a faptului ca nu au mai fost prestate serviciile aferente contractului începând cu data de 1 decembrie 2008, iar de la data de 19 ianuarie 2009 a încetat și traficul de peering. În condițiile în care au fost omologate concluziile raportului de expertiză contabilă în cadrul cărora se retine faptul ca SC R.&R. SA nu a respectat obligațiile impuse prin legea contabilității, nu a comunicat confirmările de sold, consideră nelegală soluția instanței de fond și de apel privind obligarea pârâtei la plata de penalități contractuale. Examinând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, motiv pentru care acesta va fi respins, pentru următoarele considerente: Art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. invocat vizează nemotivarea hotărârii, precum și motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, motivarea fiind clară și concisă, instanța de control judiciar motivându-și hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situației de fapt reținute. Criticile recurentei nu susțin nici contradictorialitatea sau motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată, însă argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția adoptată, soluția instanței de apel fiind legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Este indiscutabil faptul că instanța de apel poate să-și însușească motivarea primei instanțe, dacă situația de fapt și apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speță. Aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuție faptele, instanța de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările care au determinat-o să schimbe soluția primei instanțe, ceea ce în cauză nu s-a dispus. Apelul, prin efectul său devolutiv, repunând în discuție chestiunea judecată la prima instanță, a permis instanței de apel să concluzioneze că, în speță, nu a fost încheiat niciodată un contract de peering privat, voința părților fiind de a încheia un contract de furnizare servicii internet, conform art. 1 din contractul din 30 iunie 2005 încheiat de părți.

Recurenta-pârâtă susține, reiterând aceleași argumente din cererea de apel, ideea conform căreia comunicarea de date la standardul stabilit de părți nu a fost efectuată încă din data de 1 decembrie 2008 și a fost efectuat trafic de peering ce nu reprezintă un transfer de date propriu-zis. Contrar acestor susțineri, s-a constatat că standardele de calitate de furnizare a serviciilor au fost respectate, precum și faptul că furnizarea de servicii de internet către reclamantă a încetat pe 19 ianuarie 2009, așa cum a reieșit din probatoriul administrat, care nu mai poate fi reevaluat în recurs (raportul de expertiză tehnică, necontestat de recurenta-pârâtă). Așa cum în mod corect a constatat instanța de apel, recurenta este în eroare când afirmă că instanța ar fi intervenit peste voința părților extinzând obiectul de furnizare de internet și la alte tipuri de trafic a căror prestare și contravaloare nu a fost negociată de către părți.

Din contră, instanța a aplicat dispozițiile contractului încheiat între părți, stabilind obligațiile părților în raport cu clauzele acestuia. Prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reglementează două ipoteze: hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, dar în cauză, se constată că prin argumentele aduse, recurenta solicită instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu să verifice decizia din apel în ceea ce privește modul de aplicare a legii, recurenta neindicând în ce constă nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva acestui motiv, iar susținerile sale neconfirmând nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună admiterea prezentului recurs.

Cu privire la penalitățile de întârziere, în mod corect instanța de apel confirmând sentința primei instanțe, a menținut obligarea pârâtei la plata acestora începând cu data scadenței facturii din 18 decembrie 2008 (respectiv 31 ianuarie 2009) deoarece la acel moment suma datorată a devenit exigibilă.

Invocarea de către recurenta-pârâtă a așa-ziselor înregistrări contabile greșite ale societății reclamante, nu are nicio legătură cu faptul că recurenta-pârâtă datorează penalități de întârziere pentru factura din 18 decembrie 2008. În cuprinsul cererii de recurs deduse judecății, recurenta aduce în discuție inclusiv nemulțumirea sa cu privire la considerentele sentinței apelate, ori astfel de susțineri nu pot forma obiectul recursului, reclamanta fiind ținut să formuleze critici la adresa deciziei din apel, ceea ce presupune indicarea punctuală de către aceasta a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanța de control judiciar în fundamentarea acesteia.

Totodată, simpla nemulțumire a recurentei-reclamante cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către reclamantă sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări și nici nu justifică invocarea motivelor de recurs bazate pe aplicarea greșită a unor dispoziții contractuale ori aplicarea greșită a legii. Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite de pct. 7 și pct. 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de recurenta-pârâtă, în raport de argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SRL., menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL. împotriva deciziei nr. 96/2014 din 18 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2015.