ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2258/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2258/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 373/ PI din

4 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 10714/P/2003, în baza

art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., au

fost achitați inculpații B.E., C.N., C.M. și art. 181 C. pen., vătămare

corporală.

S-a constatat că în cauză nu există

constituire de parte civilă.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul din 23 august 2002

al Parchetului Militar Teritorial Timișoara, dosar nr. 510/P/2002, s-a pus în

mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților

plt. Major B.E., plt. C.N. și plt. C.M., toți trei pentru comiterea

infracțiunilor de cercetare abuzivă prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen., și

vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b)

C. pen.

În urma declarațiilor inculpaților

și a martorilor B.G., B.C., B.D., B.G., G.L., D.I., F.V., S.G., P.D.S., P.P., Z.Z.,

L.S., R.C., V.M., V.E., a părții vătămate B.M. care a depus plângere penală, la

data de 27 martie 2000, s-a constatat comiterea infracțiunii de către cei trei

inculpați.

Prin sentința penală nr. 166 din 28

octombrie 2002 din dosarul nr. 433/2002 a Tribunalului Militar București s-a

dispus în temeiul art. 300 C. proc. pen., restituirea dosarului cauzei privind

pe cei trei inculpați Parchetului Militar Teritorial pentru refacerea actului

de sesizare a instanței.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar teritorial,

invocând motivul de casare prevăzută de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., solicitând în scris și oral admiterea recursului, casarea

sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece hotărârea este

nelegală în ceea ce privește competența materială a instanțelor.

Prin decizia nr. 169 din 11

septembrie 2003, Curtea Militară de Apel, în dosarul nr. 147/2003, a admis

recursul Parchetului Militar Teritorial de pe lângă Tribunalul Militar

Teritorial București împotriva sentinței nr. 166/2002 a acelei instanțe, s-a

casat hotărârea atacată și a fost trimisă cauza spre competentă soluționare

Tribunalului Timiș.

S-a reținut că hotărârea atacată

este nelegală și s-a constatat că Tribunalul Militar Teritorial București a

fost sesizat în judecarea cauzei privitoare la sus-numiții inculpați, la data

de 23 august 2002, zi în care a intrat în vigoare Legea nr. 360/2002 privind

statutul polițistului și că inculpații aparțin C.P.A.P., iar în acest caz

competența de soluționare a cauzei, potrivit cu calitatea persoanei revine

Tribunalului Timiș, astfel că această cauză s-a înregistrat sub nr. 10714 din 07

octombrie 2003.

La data de 04 iunie 2003, partea

vătămată B.M. a decedat, conform certificatului de deces. S-a dispus

introducerea în cauză a fiicei decedatului M.D., care, la data de 19 ianuarie 2004,

a arătat că este fiica părții vătămate și că nu are nici un fel de pretenții de

la inculpat.

S-a luat interogator inculpaților,

nici unul dintre inculpați nu a recunoscut că a comis faptele de cercetare

abuzivă și de lovire, prevăzută de art. 181 C. pen., arătând că victima a fost

alcoolică, lângă sediul de poliție există un local, într-adevăr a fost audiat

la poliție, fiind suspectat de un furt, iar după ce a părăsit poliția, s-a

împiedicat pe trepte și a căzut, după care, a intrat în local, consumând alcool

și fiind văzut de cetățenii din localitate.

A fost audiat și fratele părții

vătămate B.C. care a declarat că în ziua respectivă a fost la poliție, partea

vătămată era în biroul polițiștilor așteptându-l pe șeful de post, nu era cu

urme de lovituri, i s-a părut că era supărat și că are o problemă, i-a spus că

dacă a făcut o faptă rea să o recunoască, nu avea lovituri când a stat de vorbă

cu el, dar a aflat după 2-3 zile că a fost bătut de către polițiști.

Au fost audiați în continuare

martorii B.G., B.G., B.D., G.L., F.V., S.G., P.D.S., V.E., care au declarat că

partea vătămată avea un comportament negativ în comună, era cunoscut ca

alcoolic, lucra ocazional și lumea din comună în considera răspunzător de

furturile de la cetățenii din comună.

Martorii audiați au declarat că nu

l-au văzut pe partea vătămată ieșind de la postul de poliție cu lovituri, dar

l-au văzut căzând pe trepte, împiedicându-se după care a fost văzut în localul

din fața poliției consumând alcool.

În urma certificatului medico-legal nr.

350 din 13 martie 2003, la cererea instanței I.M.L. Timișoara a dispus

efectuarea raportului de expertiză medico-legală, obiectivul expertizei

medico-legale: dacă este posibil că în urma unei căderi, rostogoliri de la o

înălțime de circa 30 cm partea vătămată să sufere fracturi bilaterale ale capurilor

metatarsienelor 5 fără alte semne clinice.

Comisia a studiat certificatul

medico-legal nr. 350/2000 și raportul medico-legal cu același număr din 26 mai

2000 din care a rezultat că la data de 09 martie 2000 a fost lovit.

A prezentat pe brațul stâng 1/3

infero-posterioară prelungindu-se pe cotul stâng echimoză brun-gălbuie de 17

din 7 cm pe fond tumefiat. Acuză dureri la nivelul coloanei vertebrale

toracele, fără semne vizibile. Maleolar extern dr. prelungindu-se și pe fața

dorsală planta dreaptă tumefacție brună de 12/7 cm. Pe fața ventrală planta

dreaptă și pe fața dorsală plantă stângă tumefacție brun-gălbuie de 15/8 cm.

Din radiografia nr. 1689 din 14

martie 2000 antepicior biateral fractură epifază proximală metatarus v.

bilateral intraoculară. A fost imobilizat în aparat gipsat 28 de zile. Au fost

acordate 30 de zile îngrijiri medicale dacă nu survin complicații, perioadă cu

care Comisia a fost de acord.

Cu privire la mecanismul de

producere a leziunilor de violență, raportul de expertiză medico-legală a

apreciat că leziunile s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure,

așa cum s-a arătat în certificatul medico-legal inițial. Comisia nu a exclus

posibilitatea ca aceste leziuni să se fi produs și prin cădere de la o

diferență de nivel, luând în considerație localizarea acestora.

Cum din declarațiile martorilor nu a

rezultat faptul că partea vătămată la ieșirea din postul de poliție înainte de

a cădea pe trepte a fost văzut cu lovituri de către martori, prima instanță a

constatat că aceste lovituri s-au produs prin căderea părții vătămate pe

treptele pe care aceasta a coborât.

Față de această situație, prima

instanță, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d)

C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaților pentru infracțiunile prevăzute

de art. 266 alin. (2) C. pen., cercetare abuzivă și art. 181 C. pen., vătămare

corporală.

Împotriva sentinței penale nr. 373/ P

din 04 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș a declarat apel Parchetul de pe

lângă Tribunalul Timiș, solicitând desființarea hotărârii și în rejudecare să

se dispună condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor reținute

în actul de sesizare.

Prin decizia penală nr. 364/ A din 31

octombrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul

nr. 7453/P/2005, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva sentinței

penale nr. 373/ PI din 04 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr.

10714/P/2003, ca nefondat.

Cheltuielile judiciare au rămas în

sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel, analizând sentința penală apelată, atât în raport cu cele solicitate de

parchet, cât și din oficiu, în limitele dispozițiilor legale, s-a constatat că

Tribunalul Timiș, în urma administrării probatoriului a dispus în mod corect

achitarea inculpaților B.E., C.N. și C.M. pentru comiterea infracțiunilor

prevăzute de art. 266 alin. (2) și art. 181 C. pen.

Astfel, din declarațiile martorilor

audiați a rezultat că partea vătămată nu a fost văzută ieșind din postul de

poliție cu urme de lovituri, dar a fost văzut căzând pe trepte. Din

declarațiile date de fratele părții vătămate și martorilor F.V. și B.G. a

rezultat că nici în postul de poliție acesta nu a fost bătut. Din declarația

martorului F.V. a rezultat că partea vătămată nu avea urme de lovituri și a

încercat să-l determine pe acesta să-i susțină declarațiile sale pentru „a-i aranja”

pe polițiști.

Declarațiile date de martori s-au

coroborat cu declarațiile date de inculpați, dar și cu certificatul

medico-legal care nu exclude posibilitatea ca leziunile să se fi produs prin

cădere de la o diferență de nivel.

Așa fiind, s-a apreciat că instanța

în mod corect a dispus achitarea inculpaților pentru faptele reținute în

sarcina lor prin actul de sesizare a instanței, astfel că, în baza art. 379 pct.

1 lit. b) C. proc. pen., apelul declarat de parchet a fost respins, ca

nefondat, iar potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare

au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, criticând-o sub aspectul greșitei achitări a celor trei inculpați

pentru infracțiunile deduse judecății, invocând cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea

celor două hotărâri, iar pe fond condamnarea inculpaților pentru infracțiunile

deduse judecații, cu aplicarea dispozițiilor referitoare la grațierea

pedepselor în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind grațierea

pedepselor aplicate.

În dezvoltarea motivelor scrise,

parchetul a apreciat că instanțele nu au evaluat și interpretat corespunzător

probatoriul administrat în cauză, potrivit art. 63 C. proc. pen.

Astfel, s-a arătat că declarațiile

martorilor audiați de către procuror se coroborează cu concluziile raportului

medico-legal, aceștia arătând că partea vătămată B.M. avea urme de lovituri la

picioare și unora dintre ei B.M. le-ar fi spus că inculpații l-au bătut la

tălpi pentru a recunoaște niște furturi comise pe raza localității Grăniceri.

Martorul B.G. a declarat că în ziua

respectivă (09 martie 2000), partea vătămată B.M. nu era bătut, se dusese de

dimineață la postul de poliție unde fusese chemat pentru a da o declarație și

nu a ieșit decât după ora 16,00, până l acel moment fiind așteptat de martor.

În jurul orei 18,00, fiind adus acasă de martorul B.G., partea vătămată i-a

spus lui B., că a fost bătut de polițiști la tălpi.

Alt martori, B.C. a declarat că din

spusele părții vătămate, fratele său, știe că inculpații l-au bătut după ce el

plecase de la post, unde venise, în jurul orei 11,30-12,00, pentru a se

interesa de partea vătămată.

Declarațiile celor doi martori de

mai sus se coroborează și cu cele ale martorilor B.D., B.G., G.L., D.I. și cu

aceea a martorei B.M.

Martorul F.V. a declarat, de

asemenea, că în ziua respectivă, nu a văzut-o pe partea vătămată să fi căzut la

ieșirea ei din barul aflat peste drum de postul de poliție, unde aceasta

intrase după interogatoriul luat de polițiști.

Această relatare apare și în

declarația martorului S.G., care nu a văzut ca partea vătămată să cadă la

ieșirea din bar.

Aceste declarații vin să infirme

ipoteza susținută de martorii propuși în apărarea inculpaților, conform căreia

partea vătămată ar fi căzut pe treptele barului în care a intrat la scurt timp

după ce plecase din postul de poliție, fiind în stare avansată de ebrietate și

așa s-ar explica prezența leziunilor care au fost constatate de medicul legist

în raportul întocmit.

Parchetul a considerat că instanța

nu a ținut cont de toate aceste declarații pe care martorii audiați le-au

menținut și în fața judecătorului (declarații care susțin vinovăția

inculpaților în săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor prin

rechizitoriu), dând o apreciere greșită probelor din dosar și pronunțând în

cauză greșit hotărârea de achitare.

La termenul de astăzi, procurorul,

dezvoltând oral, în faza dezbaterilor, conținutul motivelor de recurs formulate

în scris a solicitat casarea deciziei atacate, precum și a hotărârii instanței

de fond și condamnarea celor trei inculpați pentru infracțiunile pentru care au

fost trimiși în judecată, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

și 18 C. proc. pen., precum și constatarea

grațierii pedepselor ce le vor fi aplicate, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002.

Concluziile apărătorului intimaților

inculpați, precum și poziția adoptată, pe rând de aceștia, în ultimul cuvânt au

fost consemnate în amănunt în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei instanței de

apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de

casare invocate, respectiv art. 385

9

pct. 18 și 17

1

C.

proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul parchetului ca fiind nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului

materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanța de apel

și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în baza propriului

examen probator a stabilit judicios și motivat nevinovăția inculpaților B.E., C.N.

și C.M. în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 266 alin. (2) C. pen.,

cercetare abuzivă și art. 181 C. pen., vătămare corporală, în raport cu

situația de fapt reținută.

În conformitate cu dispozițiile art.

200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare

cu privire la existența infracțiunilor, identificării făptuitorilor și

stabilirii răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să

se dispună trimiterea în judecată. Pentru a servi ca temei de condamnare,

aceste probe trebuie în mod obligatoriu să fie verificate de către instanță.

Așadar, potrivit art. 289 C. proc.

pen., judecata cauzei se face în fața instanței constituite potrivit legii și

se desfășoară în ședință publică, oral, nemijlocit și în contradictoriu.

În baza acestor principii, instanța

de fond este obligată să readministreze toate probele din cursul urmăririi

penale pentru a fi percepute prin filtrul punctelor de vedere exprimate oral de

către toate părțile în ședință publică.

În contextul cauzei, prima instanță

a ascultat partea vătămată M.D., fiica defunctului B.M., potrivit art. 320 C.

proc. pen., inculpații C.N., C.M., B.E., conform art. 323 C. proc. pen.

Au fost admise cererile de

probațiune formulate, respectiv ascultarea martorilor indicați în acuzare, în

rechizitoriul parchetului, dar și martorului în apărare N.L., așa cum s-a

consemnat în încheierea din 19 ianuarie 2004.

Astfel, au fost ascultați martorii B.C.,

B.G., B.G., B.D., G.L., F.V., S.G., P.D., P.P., L.T., R.C.F., V.M., Z.Z., V.E.

Prima instanță a făcut aplicarea art.

327 alin. (3) C. proc. pen., privind declarația martorului D.I., deoarece a

acesta s-a stabilit în S.U.A., situație față de care procurorul și părțile

și-au însușit declarația din faza de urmărire penală a acestuia, declarație ce

a fost citită în ședința de la 9 februarie 2005, potrivit consemnărilor din

încheierea de la acea dată.

La dosarul instanței de fond au mai

fost depuse înscrisuri, precum și raportul de expertiză medico-legală întocmit

de I.M.L. Timișoara, proba fiind solicitată, ca urmare a cererii formulate de

către parchet, discutată în contradictoriu, față de care nu a existat nici o

opoziție la administrarea ei.

Înalta Curte consideră că în cauză

s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la

aprecierea probelor, amplul proces de evaluare a realității obiective, prin

prisma elementelor de ordin obiectiv, concretizate în probele administrate,

conducând la formarea convingerii instanțelor de judecată asupra inexistenței

vinovăției inculpaților B.E., C.N. și C.M. în săvârșirea infracțiunilor pentru

care au fost trimiși în judecată.

Astfel, din analiza tuturor

mijloacelor de probă administrate, s-a constatat că, în ziua de 9 martie 2000,

inculpații B.E., C.N. și C.M. lucrători de poliție l-au chemat pe B.M. la

Postul de poliție Giera, fiind bănuit de comiterea unor furturi din satul

Grăniceri. Acesta a fost anchetat, recunoscând comiterea furturilor, fără să se

exercite asupra acestuia violențe, fiind văzut în sediul poliției de rudele

lui, martorii B.G. și B.C., stând pe scaun și ulterior de martorul F.V., care

nu a auzit nimic suspect în sediul Poliției.

Partea vătămată B.M. după ce a

părăsit sediul poliției a fost văzut intrând în barul de peste drum de mai

multe persoane, respectiv S.G., V.E., Z.Z., F.V.

La ieșirea din bar partea vătămată B.M.

a fost văzută căzând de către martorii P.D.S., P.P., L.S., V.M., unii dintre

aceștia, menționând că a căzut pe burtă.

Leziunile produse au fost atestate

prin certificatul medico-legal nr. 350 din 13 martie 2000, raportul

medico-legal cu același număr din 26 mai 2000, precum și raportul de expertiză

medico-legală nr. 461 din 16 martie 2005 din care rezultă că, la 09 martie 2000,

a fost lovit, prezentând pe brațul stg. 1/3 infero-posterioară, prelungindu-se

și pe cotul stg. echimoză brun gălbuie de 17/7 cm pe fond tumefiat. Acuză

dureri la nivelul coloanei vertebrale toracale, fără semne vizibile. Maleolar

extern dr. prelungindu-se și pe fața dorsală planta dreaptă tumefacție brună de

12/7 cm. Pe fața ventrală palnta stg tumefacție brun gălbuie de 15/8 cm. Din

radiografia nr. 1689 din 14 martie 2000 antepicior bilateral F + P fractură

epifiză proximală metatars V bilateral intraartoculară. A fost imobilizat în

aparat ghipsat 28 de zile. Au fost cordate 30 (treizeci) de zile îngrijiri

medicale dacă nu survin complicații, perioadă cu care comisia a fost de acord,

acestea fiind justificate de consemnările obiective din cuprinsul actelor.

„Cu privire la mecanismul de

producere al leziunilor de violență apreciem că leziunile s-au putut produce

prin lovire cu sau de corpuri dure, așa cum s-a arătat în certificatul

medico-legal inițial. Nu putem exclude posibilitatea ca aceste leziuni să se fi

produs și prin cădere de la o diferență de nivel, luând în considerație localizarea

acestora.”

Înalta Curte consideră că în raport

cu împrejurările faptice prezentate nu sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunilor prevăzute de art. 266 alin. (2) C. pen. și art. 181 C. pen.,

cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., reținute în sarcina fiecăruia dintre

inculpații B.E., C.N. și C.M.

Din coroborarea tuturor mijloacelor

de probă administrate în cauză nu a fost dovedită vinovăția nici unuia dintre

cei trei inculpați în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în

judecată.

Astfel, în mod constant martorii ce

au fost ascultați în faza cercetării judecătorești, chiar dacă și-au menținut

declarațiile date în cursul urmăririi penale, au descris în mod nemijlocit

împrejurările faptice pe care le-au perceput direct.

De asemenea, aspectele relatate de

către unii dintre martori cu privire la căderea părții vătămate pe scări și

leziunile produse în această împrejurare se susțin și cu atestările

medico-legale, nefiind exclusă posibilitatea ca aceste leziuni să se fi produs

și prin cădere de la o diferență de nivel, luând în considerație localizarea

acestora, confirmând poziția constantă a celor trei inculpați, care au negat

săvârșirea faptelor.

În declarația dată în faza

cercetării judecătorești, martorul B.G. a arătat „…am stat la post, în fața

postului cam o oră, o oră și jumătate și nu am văzut ca polițiștii să fi dat în

el și când a ieșit partea vătămată, eu nu am fost prezent. Stătea mai mult la

mine, partea vătămată și după cele întâmplate nu mi-a spus că a fot bătut și

înainte de moarte mi-a spus că N. este nevinovat. Cât am fost la post i-am spus

cumnatului meu că dacă a făcut ceva să spună adevărul. Cât am stat eu la post

nu l-am văzut lovit și nici cu urme de lovituri.”

În declarația dată la instanța de

fond, martorul B.D. a menționat că „…Acum îmi aduc aminte că partea vătămată

mi-a spus că a mințit că l-a bătut poliția întrucât avea 6 furturi și a vrut

să-l ierte poliția, întrucât dacă îi acuza, poate scapă. Acesta mi-a spus că a

căzut pe treptele birtului. Aceste aspecte pe care le-am precizat acum mi le-a

spus după 7 zile după ce am venit de la postul de poliție.”

Martorul F.V. în declarația dată la

prima instanță a arătat că „Am fot chemat și eu și partea vătămată la poliție

în aceeași zi, el a intrat primul, după care am intrat eu. El nu a vrut să

recunoască fapta până când nu a venit fratele lui și i-a spus ai făcut fapta

recunoaște-o. L-am așteptat la barul de peste drum și am băut cam o jumătate de

rom. Nu l-am văzut cu urme de lovituri și nu mi-a spus că ar fi fost bătut de

polițiști, a spus doar că a fost fraier că nu a recunoscut, mi-a spus că are

bani de la sora lui din America și o să-i aranjeze pe polițiști. A doua zi a

venit cu sora sa la mine acasă mi-a dat 100 dolari S.U.A., sora lui,

spunându-mi să declar la fel ca el. Eu nu am luat banii, i-am refuzat pentru că

nu era adevărat. A doua zi m-am întâlnit cu el pe drum între Livezile și Gera

și m-a amenințat că dacă nu declar ce a declarat el o să am de lucru cu el. Se

ducea la târg să cumpere boabe pentru oi. Când a venit de la poliție și am băut

amândoi rom la masă la noi mai erau G.S., V.A. sau E., M.I.”

Martorul S.G. în declarația dată a

menționat că „…Stăteam la terasa la bufet cu niște prieteni și el a ieșit de la

poliție, a intrat întâi în birtul de lângă poliție după care a venit la noi la

masă, a comandat un set de țuică și a venit la masă la noi, nu l-am văzut cu

urme de lovituri și nu ne-a spus că ar fi pățit ceva la poliție. A sus că a

fost pârât de cineva, după aceea a venit un Aro, s-a suit în Aro și a plecat.”

Martorul P.D. în declarația dată a

arătat că „…În ziua când a fost la poliție să dea declarația am văzut pe partea

vătămată când a coborât, s-a împiedicat de cele 5-6 trepte și a căzut, l-am

văzut trecând drumul la celălalt bar, am fost viceprimar, îl cunosc lucra cu

ziua și mai mult nu lucra, consuma alcool, a avut probleme și era cunoscut în

comună ca un om rău. L-am văzut pe partea vătămată căzând pe trepte în față”.

Martora P.P. a menționat în

declarația dată în faza cercetării judecătorești că „…Locuiesc lângă poliție și

l-am văzut în ziua când a fost la poliție cu sticla în mână, fiind în bar cu un

alt cetățean care fusese și el la poliție. Când să plece la celălalt bar am

auzit un zgomot, eu stând în fața casei și l-am văzut pe partea vătămată căzând

pe scări….”

În declarația dată la prima

instanță, martorul L.T. a arătat că „.L-am cunoscut pe partea vătămată, mai

mult era băut, lucra pe unde apuca. Dormea pe unde apuca, numai din băutură a

murit căzut pe undeva. Când am venit eu cu dl. ing. R.C.F. l-am văzut căzut

grămadă în fața barului, fiind beat.”

În declarația dată la tribunal,

martorul R.C.F. a menționat că „…L-am avut pe partea vătămată în subordine, pot

spune că este un bețivan, mai mult lipse, venea beat sau se îmbăta și nu venea

la lucru, din această cauză lipse și nu aveam nici o bază în el și l-am dat

afară. În acea zi, partea vătămată a căzut pe scări și după aceea a intrat în

barul de vis-a-vis și după aproximativ 20 minute l-am văzut cu paharul în față,

aceasta se întâmpla după-amiază.”

Martorul Z.Z. în declarația dată în

primă instanță a arătat că „Nu aș vrea să jicnesc pentru că partea vătămată

este decedat, dar era cunoscut ca hoț, era bețivan. În ziua când a fost

cercetat, era mort de beat, el zilnic era beat. Când a coborât treptele a căzut

în fața barului, eu ca să pot intra în bar l-am ocolit.”

Astfel, Înalta Curte nu poate avea

în vedere critica formulată de parchet cu privire la dovedirea vinovăției

inculpaților, deoarece între percepția materialului probator administrat, de

către instanțe și soluțiile dispuse există o deplină concordanță, astfel încât

nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen.

Totodată, Înalta Curte nu poate

analiza cea de-a doua solicitare a parchetului referitoare la aplicarea

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind grațierea pedepselor, prin

prisma cazului de casare invocat, art. 385

9

pct. 17

1

C.

proc. pen., având în vedere argumentele prezentate în susținerea nevinovăției

inculpaților.

Înalta Curte constată că decizia

instanței de apel este legală și temeinică sub toate aspectele.

De asemenea, verificând hotărârea

atacată nu s-a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut

invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 364/ A din 31 octombrie 2005 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe inculpații B.E., C.N. și C.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei

penale nr. 364/ A din 31 octombrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția penală,

privind pe inculpații B.E., C.N. și C.M.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

aprilie 2006.