ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2258/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 373/ PI din 4 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 10714/P/2003, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., au fost achitați inculpații B.E., C.N., C.M. și art. 181 C. pen., vătămare corporală. S-a constatat că în cauză nu există constituire de parte civilă. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul din 23 august 2002 al Parchetului Militar Teritorial Timișoara, dosar nr. 510/P/2002, s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților plt. Major B.E., plt.

C.N. și plt. C.M., toți trei pentru comiterea infracțiunilor de cercetare abuzivă prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen., și vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. În urma declarațiilor inculpaților și a martorilor B.G., B.C., B.D., B.G., G.L., D.I., F.V., S.G., P.D.S., P.P., Z.Z., L.S., R.C., V.M., V.E., a părții vătămate B.M. care a depus plângere penală, la data de 27 martie 2000, s-a constatat comiterea infracțiunii de către cei trei inculpați. Prin sentința penală nr. 166 din 28 octombrie 2002 din dosarul nr. 433/2002 a Tribunalului Militar București s-a dispus în temeiul art. 300 C. proc. pen., restituirea dosarului cauzei privind pe cei trei inculpați Parchetului Militar Teritorial pentru refacerea actului de sesizare a instanței.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar teritorial, invocând motivul de casare prevăzută de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., solicitând în scris și oral admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece hotărârea este nelegală în ceea ce privește competența materială a instanțelor. Prin decizia nr. 169 din 11 septembrie 2003, Curtea Militară de Apel, în dosarul nr. 147/2003, a admis recursul Parchetului Militar Teritorial de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București împotriva sentinței nr. 166/2002 a acelei instanțe, s-a casat hotărârea atacată și a fost trimisă cauza spre competentă soluționare Tribunalului Timiș.

S-a reținut că hotărârea atacată este nelegală și s-a constatat că Tribunalul Militar Teritorial București a fost sesizat în judecarea cauzei privitoare la sus-numiții inculpați, la data de 23 august 2002, zi în care a intrat în vigoare Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului și că inculpații aparțin C.P.A.P., iar în acest caz competența de soluționare a cauzei, potrivit cu calitatea persoanei revine Tribunalului Timiș, astfel că această cauză s-a înregistrat sub nr. 10714 din 07 octombrie 2003. La data de 04 iunie 2003, partea vătămată B.M. a decedat, conform certificatului de deces. S-a dispus introducerea în cauză a fiicei decedatului M.D., care, la data de 19 ianuarie 2004, a arătat că este fiica părții vătămate și că nu are nici un fel de pretenții de la inculpat.

S-a luat interogator inculpaților, nici unul dintre inculpați nu a recunoscut că a comis faptele de cercetare abuzivă și de lovire, prevăzută de art. 181 C. pen., arătând că victima a fost alcoolică, lângă sediul de poliție există un local, într-adevăr a fost audiat la poliție, fiind suspectat de un furt, iar după ce a părăsit poliția, s-a împiedicat pe trepte și a căzut, după care, a intrat în local, consumând alcool și fiind văzut de cetățenii din localitate. A fost audiat și fratele părții vătămate B.C. care a declarat că în ziua respectivă a fost la poliție, partea vătămată era în biroul polițiștilor așteptându-l pe șeful de post, nu era cu urme de lovituri, i s-a părut că era supărat și că are o problemă, i-a spus că dacă a făcut o faptă rea să o recunoască, nu avea lovituri când a stat de vorbă cu el, dar a aflat după 2-3 zile că a fost bătut de către polițiști.

Au fost audiați în continuare martorii B.G., B.G., B.D., G.L., F.V., S.G., P.D.S., V.E., care au declarat că partea vătămată avea un comportament negativ în comună, era cunoscut ca alcoolic, lucra ocazional și lumea din comună în considera răspunzător de furturile de la cetățenii din comună. Martorii audiați au declarat că nu l-au văzut pe partea vătămată ieșind de la postul de poliție cu lovituri, dar l-au văzut căzând pe trepte, împiedicându-se după care a fost văzut în localul din fața poliției consumând alcool. În urma certificatului medico-legal nr. 350 din 13 martie 2003, la cererea instanței I.M.L. Timișoara a dispus efectuarea raportului de expertiză medico-legală, obiectivul expertizei medico-legale: dacă este posibil că în urma unei căderi, rostogoliri de la o înălțime de circa 30 cm partea vătămată să sufere fracturi bilaterale ale capurilor metatarsienelor 5 fără alte semne clinice.

Comisia a studiat certificatul medico-legal nr. 350/2000 și raportul medico-legal cu același număr din 26 mai 2000 din care a rezultat că la data de 09 martie 2000 a fost lovit. A prezentat pe brațul stâng 1/3 infero-posterioară prelungindu-se pe cotul stâng echimoză brun-gălbuie de 17 din 7 cm pe fond tumefiat. Acuză dureri la nivelul coloanei vertebrale toracele, fără semne vizibile. Maleolar extern dr. prelungindu-se și pe fața dorsală planta dreaptă tumefacție brună de 12/7 cm. Pe fața ventrală planta dreaptă și pe fața dorsală plantă stângă tumefacție brun-gălbuie de 15/8 cm. Din radiografia nr. 1689 din 14 martie 2000 antepicior biateral fractură epifază proximală metatarus v. bilateral intraoculară.

A fost imobilizat în aparat gipsat 28 de zile. Au fost acordate 30 de zile îngrijiri medicale dacă nu survin complicații, perioadă cu care Comisia a fost de acord. Cu privire la mecanismul de producere a leziunilor de violență, raportul de expertiză medico-legală a apreciat că leziunile s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, așa cum s-a arătat în certificatul medico-legal inițial. Comisia nu a exclus posibilitatea ca aceste leziuni să se fi produs și prin cădere de la o diferență de nivel, luând în considerație localizarea acestora. Cum din declarațiile martorilor nu a rezultat faptul că partea vătămată la ieșirea din postul de poliție înainte de a cădea pe trepte a fost văzut cu lovituri de către martori, prima instanță a constatat că aceste lovituri s-au produs prin căderea părții vătămate pe treptele pe care aceasta a coborât.

Față de această situație, prima instanță, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaților pentru infracțiunile prevăzute de art. 266 alin. (2) C. pen., cercetare abuzivă și art. 181 C. pen., vătămare corporală. Împotriva sentinței penale nr. 373/ P din 04 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, solicitând desființarea hotărârii și în rejudecare să se dispună condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în actul de sesizare. Prin decizia penală nr. 364/ A din 31 octombrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 7453/P/2005, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., a fost respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva sentinței penale nr. 373/ PI din 04 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 10714/P/2003, ca nefondat. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a decide astfel, instanța de apel, analizând sentința penală apelată, atât în raport cu cele solicitate de parchet, cât și din oficiu, în limitele dispozițiilor legale, s-a constatat că Tribunalul Timiș, în urma administrării probatoriului a dispus în mod corect achitarea inculpaților B.E., C.N. și C.M. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 266 alin. (2) și art. 181 C. pen. Astfel, din declarațiile martorilor audiați a rezultat că partea vătămată nu a fost văzută ieșind din postul de poliție cu urme de lovituri, dar a fost văzut căzând pe trepte.

Din declarațiile date de fratele părții vătămate și martorilor F.V. și B.G. a rezultat că nici în postul de poliție acesta nu a fost bătut. Din declarația martorului F.V. a rezultat că partea vătămată nu avea urme de lovituri și a încercat să-l determine pe acesta să-i susțină declarațiile sale pentru „a-i aranja” pe polițiști. Declarațiile date de martori s-au coroborat cu declarațiile date de inculpați, dar și cu certificatul medico-legal care nu exclude posibilitatea ca leziunile să se fi produs prin cădere de la o diferență de nivel. Așa fiind, s-a apreciat că instanța în mod corect a dispus achitarea inculpaților pentru faptele reținute în sarcina lor prin actul de sesizare a instanței, astfel că, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., apelul declarat de parchet a fost respins, ca nefondat, iar potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, criticând-o sub aspectul greșitei achitări a celor trei inculpați pentru infracțiunile deduse judecății, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea celor două hotărâri, iar pe fond condamnarea inculpaților pentru infracțiunile deduse judecații, cu aplicarea dispozițiilor referitoare la grațierea pedepselor în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind grațierea pedepselor aplicate.

În dezvoltarea motivelor scrise, parchetul a apreciat că instanțele nu au evaluat și interpretat corespunzător probatoriul administrat în cauză, potrivit art. 63 C. proc. pen. Astfel, s-a arătat că declarațiile martorilor audiați de către procuror se coroborează cu concluziile raportului medico-legal, aceștia arătând că partea vătămată B.M. avea urme de lovituri la picioare și unora dintre ei B.M. le-ar fi spus că inculpații l-au bătut la tălpi pentru a recunoaște niște furturi comise pe raza localității Grăniceri. Martorul B.G. a declarat că în ziua respectivă (09 martie 2000), partea vătămată B.M. nu era bătut, se dusese de dimineață la postul de poliție unde fusese chemat pentru a da o declarație și nu a ieșit decât după ora 16,00, până l acel moment fiind așteptat de martor.

În jurul orei 18,00, fiind adus acasă de martorul B.G., partea vătămată i-a spus lui B., că a fost bătut de polițiști la tălpi. Alt martori, B.C. a declarat că din spusele părții vătămate, fratele său, știe că inculpații l-au bătut după ce el plecase de la post, unde venise, în jurul orei 11,30-12,00, pentru a se interesa de partea vătămată. Declarațiile celor doi martori de mai sus se coroborează și cu cele ale martorilor B.D., B.G., G.L., D.I. și cu aceea a martorei B.M. Martorul F.V. a declarat, de asemenea, că în ziua respectivă, nu a văzut-o pe partea vătămată să fi căzut la ieșirea ei din barul aflat peste drum de postul de poliție, unde aceasta intrase după interogatoriul luat de polițiști.

Această relatare apare și în declarația martorului S.G., care nu a văzut ca partea vătămată să cadă la ieșirea din bar. Aceste declarații vin să infirme ipoteza susținută de martorii propuși în apărarea inculpaților, conform căreia partea vătămată ar fi căzut pe treptele barului în care a intrat la scurt timp după ce plecase din postul de poliție, fiind în stare avansată de ebrietate și așa s-ar explica prezența leziunilor care au fost constatate de medicul legist în raportul întocmit. Parchetul a considerat că instanța nu a ținut cont de toate aceste declarații pe care martorii audiați le-au menținut și în fața judecătorului (declarații care susțin vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor prin rechizitoriu), dând o apreciere greșită probelor din dosar și pronunțând în cauză greșit hotărârea de achitare.

La termenul de astăzi, procurorul, dezvoltând oral, în faza dezbaterilor, conținutul motivelor de recurs formulate în scris a solicitat casarea deciziei atacate, precum și a hotărârii instanței de fond și condamnarea celor trei inculpați pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 și 18 C. proc. pen., precum și constatarea grațierii pedepselor ce le vor fi aplicate, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002. Concluziile apărătorului intimaților inculpați, precum și poziția adoptată, pe rând de aceștia, în ultimul cuvânt au fost consemnate în amănunt în partea introductivă a prezentei decizii. Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare invocate, respectiv art. 385 9 pct. 18 și 17 1 C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază recursul parchetului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în baza propriului examen probator a stabilit judicios și motivat nevinovăția inculpaților B.E., C.N. și C.M. în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 266 alin. (2) C. pen., cercetare abuzivă și art. 181 C. pen., vătămare corporală, în raport cu situația de fapt reținută. În conformitate cu dispozițiile art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, identificării făptuitorilor și stabilirii răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

Pentru a servi ca temei de condamnare, aceste probe trebuie în mod obligatoriu să fie verificate de către instanță. Așadar, potrivit art. 289 C. proc. pen., judecata cauzei se face în fața instanței constituite potrivit legii și se desfășoară în ședință publică, oral, nemijlocit și în contradictoriu. În baza acestor principii, instanța de fond este obligată să readministreze toate probele din cursul urmăririi penale pentru a fi percepute prin filtrul punctelor de vedere exprimate oral de către toate părțile în ședință publică. În contextul cauzei, prima instanță a ascultat partea vătămată M.D., fiica defunctului B.M., potrivit art. 320 C. proc. pen., inculpații C.N., C.M., B.E., conform art. 323 C. proc.

pen. Au fost admise cererile de probațiune formulate, respectiv ascultarea martorilor indicați în acuzare, în rechizitoriul parchetului, dar și martorului în apărare N.L., așa cum s-a consemnat în încheierea din 19 ianuarie 2004. Astfel, au fost ascultați martorii B.C., B.G., B.G., B.D., G.L., F.V., S.G., P.D., P.P., L.T., R.C.F., V.M., Z.Z., V.E. Prima instanță a făcut aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen., privind declarația martorului D.I., deoarece a acesta s-a stabilit în S.U.A., situație față de care procurorul și părțile și-au însușit declarația din faza de urmărire penală a acestuia, declarație ce a fost citită în ședința de la 9 februarie 2005, potrivit consemnărilor din încheierea de la acea dată.

La dosarul instanței de fond au mai fost depuse înscrisuri, precum și raportul de expertiză medico-legală întocmit de I.M.L. Timișoara, proba fiind solicitată, ca urmare a cererii formulate de către parchet, discutată în contradictoriu, față de care nu a existat nici o opoziție la administrarea ei. Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, amplul proces de evaluare a realității obiective, prin prisma elementelor de ordin obiectiv, concretizate în probele administrate, conducând la formarea convingerii instanțelor de judecată asupra inexistenței vinovăției inculpaților B.E., C.N. și C.M. în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Astfel, din analiza tuturor mijloacelor de probă administrate, s-a constatat că, în ziua de 9 martie 2000, inculpații B.E., C.N. și C.M. lucrători de poliție l-au chemat pe B.M. la Postul de poliție Giera, fiind bănuit de comiterea unor furturi din satul Grăniceri. Acesta a fost anchetat, recunoscând comiterea furturilor, fără să se exercite asupra acestuia violențe, fiind văzut în sediul poliției de rudele lui, martorii B.G. și B.C., stând pe scaun și ulterior de martorul F.V., care nu a auzit nimic suspect în sediul Poliției. Partea vătămată B.M. după ce a părăsit sediul poliției a fost văzut intrând în barul de peste drum de mai multe persoane, respectiv S.G., V.E., Z.Z., F.V. La ieșirea din bar partea vătămată B.M.

a fost văzută căzând de către martorii P.D.S., P.P., L.S., V.M., unii dintre aceștia, menționând că a căzut pe burtă. Leziunile produse au fost atestate prin certificatul medico-legal nr. 350 din 13 martie 2000, raportul medico-legal cu același număr din 26 mai 2000, precum și raportul de expertiză medico-legală nr. 461 din 16 martie 2005 din care rezultă că, la 09 martie 2000, a fost lovit, prezentând pe brațul stg. 1/3 infero-posterioară, prelungindu-se și pe cotul stg. echimoză brun gălbuie de 17/7 cm pe fond tumefiat. Acuză dureri la nivelul coloanei vertebrale toracale, fără semne vizibile. Maleolar extern dr. prelungindu-se și pe fața dorsală planta dreaptă tumefacție brună de 12/7 cm.

Pe fața ventrală palnta stg tumefacție brun gălbuie de 15/8 cm. Din radiografia nr. 1689 din 14 martie 2000 antepicior bilateral F + P fractură epifiză proximală metatars V bilateral intraartoculară. A fost imobilizat în aparat ghipsat 28 de zile. Au fost cordate 30 (treizeci) de zile îngrijiri medicale dacă nu survin complicații, perioadă cu care comisia a fost de acord, acestea fiind justificate de consemnările obiective din cuprinsul actelor. „Cu privire la mecanismul de producere al leziunilor de violență apreciem că leziunile s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, așa cum s-a arătat în certificatul medico-legal inițial. Nu putem exclude posibilitatea ca aceste leziuni să se fi produs și prin cădere de la o diferență de nivel, luând în considerație localizarea acestora.” Înalta Curte consideră că în raport cu împrejurările faptice prezentate nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 266 alin. (2) C. pen.

și art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., reținute în sarcina fiecăruia dintre inculpații B.E., C.N. și C.M. Din coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză nu a fost dovedită vinovăția nici unuia dintre cei trei inculpați în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată. Astfel, în mod constant martorii ce au fost ascultați în faza cercetării judecătorești, chiar dacă și-au menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale, au descris în mod nemijlocit împrejurările faptice pe care le-au perceput direct.

De asemenea, aspectele relatate de către unii dintre martori cu privire la căderea părții vătămate pe scări și leziunile produse în această împrejurare se susțin și cu atestările medico-legale, nefiind exclusă posibilitatea ca aceste leziuni să se fi produs și prin cădere de la o diferență de nivel, luând în considerație localizarea acestora, confirmând poziția constantă a celor trei inculpați, care au negat săvârșirea faptelor. În declarația dată în faza cercetării judecătorești, martorul B.G. a arătat „…am stat la post, în fața postului cam o oră, o oră și jumătate și nu am văzut ca polițiștii să fi dat în el și când a ieșit partea vătămată, eu nu am fost prezent. Stătea mai mult la mine, partea vătămată și după cele întâmplate nu mi-a spus că a fot bătut și înainte de moarte mi-a spus că N. este nevinovat.

Cât am fost la post i-am spus cumnatului meu că dacă a făcut ceva să spună adevărul. Cât am stat eu la post nu l-am văzut lovit și nici cu urme de lovituri.” În declarația dată la instanța de fond, martorul B.D. a menționat că „…Acum îmi aduc aminte că partea vătămată mi-a spus că a mințit că l-a bătut poliția întrucât avea 6 furturi și a vrut să-l ierte poliția, întrucât dacă îi acuza, poate scapă. Acesta mi-a spus că a căzut pe treptele birtului. Aceste aspecte pe care le-am precizat acum mi le-a spus după 7 zile după ce am venit de la postul de poliție.” Martorul F.V. în declarația dată la prima instanță a arătat că „Am fot chemat și eu și partea vătămată la poliție în aceeași zi, el a intrat primul, după care am intrat eu.

El nu a vrut să recunoască fapta până când nu a venit fratele lui și i-a spus ai făcut fapta recunoaște-o. L-am așteptat la barul de peste drum și am băut cam o jumătate de rom. Nu l-am văzut cu urme de lovituri și nu mi-a spus că ar fi fost bătut de polițiști, a spus doar că a fost fraier că nu a recunoscut, mi-a spus că are bani de la sora lui din America și o să-i aranjeze pe polițiști. A doua zi a venit cu sora sa la mine acasă mi-a dat 100 dolari S.U.A., sora lui, spunându-mi să declar la fel ca el. Eu nu am luat banii, i-am refuzat pentru că nu era adevărat. A doua zi m-am întâlnit cu el pe drum între Livezile și Gera și m-a amenințat că dacă nu declar ce a declarat el o să am de lucru cu el.

Se ducea la târg să cumpere boabe pentru oi. Când a venit de la poliție și am băut amândoi rom la masă la noi mai erau G.S., V.A. sau E., M.I.” Martorul S.G. în declarația dată a menționat că „…Stăteam la terasa la bufet cu niște prieteni și el a ieșit de la poliție, a intrat întâi în birtul de lângă poliție după care a venit la noi la masă, a comandat un set de țuică și a venit la masă la noi, nu l-am văzut cu urme de lovituri și nu ne-a spus că ar fi pățit ceva la poliție. A sus că a fost pârât de cineva, după aceea a venit un Aro, s-a suit în Aro și a plecat.” Martorul P.D. în declarația dată a arătat că „…În ziua când a fost la poliție să dea declarația am văzut pe partea vătămată când a coborât, s-a împiedicat de cele 5-6 trepte și a căzut, l-am văzut trecând drumul la celălalt bar, am fost viceprimar, îl cunosc lucra cu ziua și mai mult nu lucra, consuma alcool, a avut probleme și era cunoscut în comună ca un om rău.

L-am văzut pe partea vătămată căzând pe trepte în față”. Martora P.P. a menționat în declarația dată în faza cercetării judecătorești că „…Locuiesc lângă poliție și l-am văzut în ziua când a fost la poliție cu sticla în mână, fiind în bar cu un alt cetățean care fusese și el la poliție. Când să plece la celălalt bar am auzit un zgomot, eu stând în fața casei și l-am văzut pe partea vătămată căzând pe scări….” În declarația dată la prima instanță, martorul L.T. a arătat că „.L-am cunoscut pe partea vătămată, mai mult era băut, lucra pe unde apuca. Dormea pe unde apuca, numai din băutură a murit căzut pe undeva. Când am venit eu cu dl. ing. R.C.F. l-am văzut căzut grămadă în fața barului, fiind beat.” În declarația dată la tribunal, martorul R.C.F.

a menționat că „…L-am avut pe partea vătămată în subordine, pot spune că este un bețivan, mai mult lipse, venea beat sau se îmbăta și nu venea la lucru, din această cauză lipse și nu aveam nici o bază în el și l-am dat afară. În acea zi, partea vătămată a căzut pe scări și după aceea a intrat în barul de vis-a-vis și după aproximativ 20 minute l-am văzut cu paharul în față, aceasta se întâmpla după-amiază.” Martorul Z.Z. în declarația dată în primă instanță a arătat că „Nu aș vrea să jicnesc pentru că partea vătămată este decedat, dar era cunoscut ca hoț, era bețivan. În ziua când a fost cercetat, era mort de beat, el zilnic era beat.

Când a coborât treptele a căzut în fața barului, eu ca să pot intra în bar l-am ocolit.” Astfel, Înalta Curte nu poate avea în vedere critica formulată de parchet cu privire la dovedirea vinovăției inculpaților, deoarece între percepția materialului probator administrat, de către instanțe și soluțiile dispuse există o deplină concordanță, astfel încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Totodată, Înalta Curte nu poate analiza cea de-a doua solicitare a parchetului referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind grațierea pedepselor, prin prisma cazului de casare invocat, art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., având în vedere argumentele prezentate în susținerea nevinovăției inculpaților.

Înalta Curte constată că decizia instanței de apel este legală și temeinică sub toate aspectele. De asemenea, verificând hotărârea atacată nu s-a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 364/ A din 31 octombrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe inculpații B.E., C.N. și C.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 364/ A din 31 octombrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe inculpații B.E., C.N. și C.M. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 aprilie 2006.