ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 931/2006

Asupra recursului, din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 11 februarie 2000,

reclamantul C.I. în nume propriu și ca reprezentant al SC R.I. SRL Cluj Napoca

a chemat în judecată pe pârâții I.G. personal și ca reprezentant al SC E. SRL

Pitești pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să plătească

suma de 2.200 mărci germane evaluată la 21.120.000 lei și dobânzile legale

practicate de B.N.R. și cheltuielile de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta SC R.I.

SRL Cluj Napoca a efectuat pentru pârâtă un transport pe ruta Cehia-România

pentru suma de 2.200 mărci germane, preț pe care nu înțelege să-l plătească.

Reclamanta a solicitat și dobânzi de

40 % de la pronunțarea hotărârii și până la achitarea prețului.

Prin sentința nr. 345/ C din 21

aprilie 2000, Tribunalul Argeș a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă

să plătească reclamantei 2.200 mărci germane și 3.230.000 lei cheltuieli de

judecată, respingând pretențiile cu privire la dobânzi.

Această sentință civilă a fost

apelată de pârâți pentru motivul că hotărârea s-a pronunțat cu încălcarea

normelor procedurale.

Prin decizia civilă nr. 558/ A-C din

30 octombrie 2000, pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a admis apelul

pârâților I.G. și SC E. SRL Pitești și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe de fond, reținându-se că pârâta a fost citată la o altă adresă față de

sediul ei real așa încât soluționarea cauzei s-a făcut cu încălcarea normelor

de procedură precizate de art. 85 și art. 87 alin. (2) C. civ., reținându-se

necitarea legală a acestora.

În rejudecare, Tribunalul Argeș a

invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC

R.I. SRL și lipsa calității procesuale pasive a pârâtei SC E. SRL Pitești pe

considerentul că nu s-a făcut dovada existenței unui contract de transport

încheiat între cele două persoane juridice.

S-a mai invocat din oficiu și

excepția necompetenței materiale a instanței, apreciindu-se că raportul dedus

judecății este un raport civil. Reprezentantul pârâtei a invocat excepția

prescripției acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 752/ C din 17

septembrie 2001 Tribunalul Argeș, secția comercială și de contencios administrativ,

a constatat lipsa calității procesuale active a reclamantei și lipsa calității

procesuale pasive a pârâtei, a respins excepția prescripției dreptului la

acțiune, a constatat necompetența materială a instanței și și-a declinat

competența în favoarea Judecătoriei Pitești.

Sosit litigiul la Judecătoria

Pitești această instanță a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale

a sa în soluționarea cauzei.

Prin sentința civilă nr. 2588 din 9

martie 2002, pronunțată de Judecătoria Pitești s-a declinat competența

soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Pentru a pronunța această sentință,

Judecătoria Argeș a apreciat că potrivit actelor depuse la dosar, persoanele

fizice implicate în proces nu au acționat în nume propriu, ci în numele celor

două societăți, astfel încât litigiul este de natură comercială iar nu civilă

așa cum a apreciat Tribunalul Argeș, atrăgând astfel competența materială a acestei

instanțe. S-a creat astfel un conflict negativ.

Curtea de Apel Pitești, secția civilă,

prin sentința civilă nr. 14/ F din 8 mai 2002 a stabilit competența materială a

soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Astfel investită, această instanță,

prin sentința nr. 2593/ C din 11 noiembrie 2002 a respins acțiunea reținând

precizarea reclamantului că obiectul acțiunii nu-l constituie transportul de

mărfuri ci un împrumut din anul 1995, dată în raport de care acțiunea a fost

introdusă în afara termenului de 3 ani prevăzut de decretul nr. 167/1958.

Această sentință a fost casată de

Curtea de Apel Pitești prin decizia nr. 336/ R-C din 17 martie 2003, în

recursul declarat de SC R.I. SRL Cluj Napoca, cauza fiind trimisă spre

rejudecare la același tribunal.

Instanța de control judiciar și-a

motivat soluția în sensul că este greșită concluzia privind prescripția

dreptului la acțiune față de prevederile art. 167/1958, deoarece prin

înțelegerea părților din 18 mai 1999 a avut loc o suspendare a cursului.

S-a apreciat însă că se impune ca

instanța de fond să pună în discuție obiectul acțiunii față de precizarea

recurenților, stabilind dacă pretențiile bănești sunt determinate de un

contract de împrumut sau unul de transport.

Rejudecând cauza, Tribunalul Argeș

prin sentința nr. 1517/ C din 6 octombrie 2003 a admis acțiunea și a obligat pe

pârâtă să plătească reclamantei contravaloarea transportului de 2.200 mărci

germane și o dobândă de 7 % pe an până la stingerea obligației, precum și

6.746.196 lei cheltuieli de judecată. A fost respinsă cererea reconvențională

formulată de pârâta reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că între părți s-a încheiat un contract de transport, pârâta

beneficiind de prestații de 22.000 mărci germane, sumă pe care nu a probat că a

achitat-o și nefiind prescrisă față de decizia Curții de Apel Pitești se impune

să o achite.

În ceea ce privește cererea

reconvențională s-a apreciat că nu există probe din care să rezulte exprimarea

consimțământului sub influența violenței, așa încât aceste pretenții nu sunt

fondate.

Apelul declarat de pârâta SC E. SRL

Pitești a fost admis de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, prin decizia nr. 87/ A-C din 8 iunie 2005 și a schimbat sentința

nr. 2517/ C pronunțată de Tribunalul Argeș la 6 octombrie 2003, în sensul că a

respins acțiunea formulată de reclamantă.

A luat act de renunțarea pârâtei

apelante la judecarea cererii reconvenționale.

A obligat pe intimații reclamanți să

plătească recurentei pârâte suma de 1.030.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie

instanța de control judiciar a reținut că dreptul la acțiune al reclamanților

este prescris pentru următoarele considerente:

Un prim act este reprezentat de

înscrisul de la 28 iulie 1998, prin care pârâta se obliga „conform înțelegerii

din 1995” să achite reclamantei suma de 15.000 mărci germane, restantă de 60

zile și dobânzile aferente. La 5 aprilie 1999 aceeași pârâtă, susținând că nu a

putut plăti suma datorată pentru transportul Cehia-România cum se angajase era

de acord să plătească 2.000 mărci germane în locul celei stabilite, cu

dobânzile aferente acesteia. La 18 mai 1999, între aceleași părți se încheie o

nouă înțelegere în care valoarea datoriei este estimată la 2.200 mărci germane

la care se aplică și o dobândă de 7 % pe an.

Transportul a avut loc în anul 1995

și necontestându-se predarea mărfii tot din acest an începea să curgă și

termenul la care se referă art. 32 din C.M.R. și anume termenul de un an pentru

că în cauză nu s-a susținut existența unui caz de dol sau a unei culpe

echivalente acestuia.

Dacă termenul a început să curgă chiar

și la sfârșitul anului 1995 cel mai târziu 1 ianuarie 1997, el s-a împlinit.

Chiar dacă potrivit art. 16 lit. a) din decretul nr. 167/1958, cursul

prescripției se întrerupe prin recunoașterea părții în favoarea căreia el

curgea în cauză este nerelevantă această instituție juridică. Nerelevanța este

determinată de faptul că nu se poate întrerupe un termen care deja s-a

împlinit.

Pentru a opera o întrerupere de curs

trebuie ca faptul ce o generează să se producă în interiorul termenului, în caz

contrar nu are ce să se mai întrerupă.

Ori, prima recunoaștere în cauză s-a

făcut la 28 iulie 1998, dată la care termenul de prescripție se împlinise cu

mai mult de un an și jumătate în urmă.

Împotriva acestei ultime hotărâri a

declarat recurs în termen legal, motivat și timbrat, reclamanta SC R.I. SRL

Cluj Napoca criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în

esență că:

Decizia atacată este pronunțată în

urma aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente, a nesocotirii

dispozițiilor deciziei de casare nr. 336/R-C/2003 a Curții de Apel Pitești cât

și prin interpretarea eronată a probelor dosarului.

Ca motiv de ordine publică a invocat

greșita calificare a căii de atac și evident componența completului de judecată

în soluționarea și pronunțarea deciziei.

Față de obiectul cauzei pretenții,

cât și având în vedere valoarea de sub un miliard de lei solicitată, sprijinite

de principiul legalității căii de atac natura juridică corectă era cea a

recursului, iar completul de judecată trebuia constituit din 3 judecători, în

acest sens fiind dispozițiile art. 282

1

C. proc. civ. și art. 17 din

Legea nr. 92/1992, republicată.

Nesocotirea prevederilor deciziei de

casare nr. 336/R-C/2003 a Curții de Apel Pitești în sensul că instanța de

recurs a statuat pentru neoperarea în cauză a excepției prescripției dreptului

la acțiune determinată de invocarea cauzelor de suspendare și întrerupere

prevăzute de decretul nr. 167/1958.

În consecință, în temeiul art. 304 pct.

3, 8 și 9, art. 312 alin. (1) și (5), art. 315 alin. (2) C. proc. civ.

reclamanta SC R.I. SRL Cluj Napoca a solicitat admiterea recursului așa cum a

fost formulat și motivat, casarea deciziei atacate, trimiterea cauzei spre

rejudecare la Curtea de Apel Pitești, cu cheltuieli de judecată.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Din examinarea actelor dosarului nu

se poate concluziona decât că pretențiile reclamanților își au cauza juridică

într-un contract de transport, iar precizările ulterioare privind existența în

realitate a unei convenții de împrumut sunt făcute prima dată cu ocazia

exercitării căii de atac la 10 februarie 2003.

Potrivit art. 294 C. proc. civ. în

apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de

chemare în judecată.

Trimiterea la acest text se impune pentru

că s-a calificat prezenta cale de atac ca fiind apel, dată fiind existența

cererii reconvenționale prin care se solicită anularea convenției.

De principiu, cadrul procesual îl

stabilește reclamanta însă raportul de accesorialitate în cauză este inversat.

Faptul că după pronunțarea hotărârii

ce se atacă, la al doilea termen, la instanța de control judiciar s-a renunțat

la judecarea acestei cereri, nu poate avea drept consecință schimbarea naturii

juridice a căii de atac, aceasta fiind dată de hotărârea pronunțată și de legea

în vigoare la acea dată.

Pretențiile cu care instanțele au

fost investite sunt acelea derivate dintr-un contract de transport, iar

concluzia este susținută nu numai de aspectele de ordin procedural dar și de

faptul că o astfel de convenție rezultă din înțelegerea părților încheiată la

data de 18 mai 1999. În acest înscris se arată în mod neîndoielnic că pârâta

apelantă recunoaște că în favoarea sa s-a efectuat un transport a cărui

contravaloare nu a fost achitată.

Transportul a avut loc în anul 1995

și necontestându-se predarea mărfii tot din acest an începea să curgă și

termenul la care se referă art. 12 din C.M.R. și anume termenul de un an pentru

că în cauză nu s-a susținut existența unui caz de dol sau a unei culpe

echivalente acestuia.

Dacă termenul a început să curgă

chiar și la sfârșitul anului 1995 cel mai târziu la 1 ianuarie 1997, el s-a

împlinit chiar dacă potrivit art. 16 lit. a) din decretul nr. 167/1958 cursul

prescripției se întrerupe prin recunoașterea părții în favoarea căreia el

curgea, în cauză este nerelevantă această instituție juridică. Nerelevanța este

determinată de faptul că nu se poate întrerupe un termen deja împlinit.

Pentru a opera o întrerupere de curs

trebuie ca faptul ce o generează să se producă în interiorul termenului, în caz

contrar nu are ce să se mai întrerupă.

Prima recunoaștere în cauză s-a

făcut la 28 iulie 1998, dată la care termenul de prescripție se împlinise cu

mai mult de un an și jumătate în urmă.

Așa fiind, Înalta Curte în baza art.

312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat ca nefondat, menținând

legală decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții SC R.I. SRL Cluj Napoca și C.I., împotriva deciziei nr.

87/ A-C din 8 iunie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 7 martie 2006.