ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1021/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1021/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 11364 din 16 octombrie 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a SC P. SRL și în consecință, s-a respins cererea formulată

în contradictoriu cu pârâta SC P. SRL ca fiind îndreptată împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă, s-a admis în parte cererea formulată

de reclamanta A.A.P.G. în contradictoriu cu SC V. SA și s-a anulat hotărârea

AGEA a SC V. SA din 20 martie 2009, precum și hotărârea AGEA a SC V. SA din 30

mai 2009.

S-a dispus menționarea hotărârii în anulare în Registrul

Comerțului și publicarea în Monitorul Oficial al României partea a IV-a , la

momentul rămânerii irevocabile a hotărârii.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut

că reclamanta A.A.P.G. a solicitat, în contradictoriu cu SC V. SA și SC P. SRL,

anularea hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor SC V. SA din

data

de 20 martie 2009 și a procesului

verbal al ședinței adunării generale extraordinare a

acționarilor SC V.

SA din data de 20 martie 2009, anularea hotărârii adunării generale

extraordinare a acționarilor SC V. SA nr. 3 din 30 mai 2009 și a

procesului-verbal al ședinței adunării generale extraordinare a acționarilor SC

V. SA din data de 30 mai 2009, radierea mențiunilor efectuate la ORC Ilfov cu privire la înregistrarea hotărârii adunării generale extraordinare a

acționarilor SC V. SA nr. 3 din 30 mai 2009.

La termenul de judecată din data de 16 octombrie 2009

tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC P. SRL

având în vedere dispozițiile art. 132 alin. (5) din Legea 31/1990 potrivit

cărora cererea în anularea hotărârii luate de adunarea generală se va soluționa

în contradictoriu cu societatea, reprezentată prin consiliul de administrație,

respectiv prin directorat.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a

reținut că la 20 martie 2009 și 30 mai 2009 au avut loc ședințele adunării

generale extraordinare a asociaților SC V. SA, reprezentantului reclamantei A.P.A.G.,

acționar al SC V. SA nepermițându-i-se să-și exercite dreptul de vot cu privire

la chestiunile supuse dezbaterii în cadrul adunărilor. Motivarea împiedicării

exercitării dreptului de vot l-a constituit, potrivit

proceselor-verbale ale celor două ședințe, aprecierea potrivit căreia A.P.A.G.,

fiind

în lichidare voluntară, nu ar putea vota decât în chestiuni care

sunt în legătură cu lichidarea voluntară a A.P.A.G.

Reprezentantul A.P.A.G. s-a opus acestei măsuri, poziția sa

consemnată în procesele-verbale ale ședințelor A.G.E.A.

din 20 martie 2009 și

30 mai 2009, iar prin acțiunea ce face obiectul

acestui dosar A.A.P.G. a solicitat anularea celor două hotărâri.

Tribunalul a constatat că m

otivarea

cu care reclamantei i s-a refuzat dreptul de a vota, respectiv opinia

potrivit

căreia aceasta ar putea vota numai în situația în care chestiunile supuse

dezbaterii ar privi lichidarea voluntară a A.P.A.G., nu își găsește suport în

dispozițiile Legii nr. 31/1991.

Astfel, A.A.P.G. este supusă, în ceea ce privește capacitatea

juridică, legislației din Liechtenstein, această concluzie rezultând din

analiza prevederilor

art. 40 alin. (1) și

art. 42 din Legea nr. 105/1992 ce stabilesc: „persoana juridică are

naționalitatea statului pe al cărui teritoriu și-a stabilit, potrivit actului

constitutiv, sediul social” [art. 40 alin. (1)], „statutul organic al persoanei

juridice este cârmuit de legea sa

națională, determinată în modul

prevăzut de art. 40” (art. 41).

Potrivit art. 42 al Legii nr. 105/1992 „Legea statutului

organic al persoanei

juridice cârmuiește

capacitatea acesteia, modul de dobândire și de pierdere a calității

de

asociat, drepturile și obligațiile ce decurg din calitatea de asociat, modul de

alegere, competențele și funcționarea

organelor de conducere ale persoanei juridice,

reprezentarea acesteia prin intermediul organelor proprii, răspunderea

persoanei

juridice și a organelor ei

față de terți, modificarea actelor constitutive, dizolvarea și

lichidarea

persoanei juridice”.

Potrivit Legii din 20 ianuarie 1926 din Liechtenstein, al

cărui conținut l-a probat reclamanta în condițiile art. 7 alin. (2) din Legea

nr. 105/1992, A.P.A.G., chiar dacă se află în cursul procedurii de lichidare

voluntară, are folosința drepturilor civile și deci are capacitate de

folosință, iar drepturile A.P.A.G. sunt exercitate prin lichidatorul judiciar.

Întrucât dreptul de vot în cadrul adunării generale

constituie un drept fundamental, esențial, ce decurge din calitatea de

acționar, acesta nu poate fi suprimat sau suspendat decât în cazurile limitativ

prevăzute de Legea nr. 31/1991

(între care

nu se regăsește situația în care unul dintre acționari se află în lichidare),

concluzia care se impune fiind aceea că

reclamanta avea dreptul de a vota hotărârile

AGEA ale SC V. SA al cărui

acționar este.

Față de împrejurarea că reclamanta a

fost exclusă de la exercitarea dreptului

fundamental la vot, în absența căruia acționarul nu își

poate apăra interesele și nu poate să-și exercite dreptul de supraveghere și

control al administrației societății, hotărârile din 20 martie 2009 și 30 mai 2009

ale SC V. SA sunt nule, astfel încât

acțiunea

formulată de A.A.P.G. în baza art. 132 din Legea nr. 31/1991a fost fi admisă

în

parte (respectiv față de SC V. SA), iar cele două hotărâri AGEA au fost

anulate.

În baza art. 25 din Legea nr. 26/1990 s-a dispus menționarea

hotărârii în anulare în Registrul Comerțului și publicarea în Monitorul Oficial

al României partea a IV-a, la momentul rămânerii irevocabile.

Prin d

ecizia comercială

nr.

249 din 19 aprilie 2010 a C.A.B., secția a V-a comercială, s-a admis

apelul declarat de recurenta SC V. SA, a fost schimbată în parte sentința

apelată în sensul că s-a respins cererea de chemare în judecată ca

neîntemeiată, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței comerciale apelate.

Instanța de apel a reținut că î

n mod corect pârâta apelantă a arătat că în conformitate cu legea

națională

a societății intimate reclamante, A.P.A.G., Legea din 20 ianuarie 1926 privind

persoanele și societățile comerciale din Liechtenstein, art. 131, art. 136

(filele 23-24 dosar T.B.) organele de conducere ale entității juridice supuse

procedurilor de lichidare își păstrează aceleași atribuții în timpul

procedurilor de lichidare ca și înainte de aceste proceduri, cu restricția de a

îndeplini acte care, prin natura lor, pot fi justificate de scopul lichidării”.

Curtea de apel a apreciat că instanța de fond a interpretat

în mod greșit dispozițiile legale atât ale Legii din 20 ianuarie 1926 din

Liechtenstein care reglementează întinderea puterilor conferite lichidatorului

și

întinderea capacității de folosință a

entității juridice aflate în lichidare, precum și

dispozițiilor legii

române, Legea nr. 31/1990 care reglementează lichidarea societății comerciale (voluntară),

întinderea capacității de folosință și exercițiu a societății, precum și

puterile conferite lichidatorilor, printre care nu se regăsește și dreptul de a

exercita dreptul de vot în cadrul adunărilor generale ale societății în care

societatea aflată în lichidare deținuse anterior dizolvării calitatea de

acționar sau asociat ci doar, eventual, dreptul de a încerca valorificarea

acțiunilor deținute de către societate aflată în lichidare, în cadrul

operațiunii aferente lichidării și în care se urmărește lichidarea activului și

pasivului societății pentru stabilirea activului net ce urmează a se distribui

între acționari (sau să revină asociatului unic).

Anularea hotărârilor AGEA SC V. SA din 20 martie 2009 și 30

mai 2009 este, astfel, nelegală, societatea având dreptul de a-și proteja

interesul societar și să nu valideze mandatul dat de o persoană care, la rândul

său, nu avea mandat acordat de lege sau de asociatul unic al A.A.P.G. de a

reprezenta societatea aflată în lichidare în adunarea generală a apelantei și a

participa la actul de decizie al acestei societăți.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.A.P.G.

prin lichidator H.W.B. care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C.

proc. civ.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate,

Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate sunt nefondate pentru

următoarele considerente:

Prin p

rimul

motiv de recurs se

pretinde

că instanța de judecată a apelului ar fi încălcat formele de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (art.

304 pct. 5

C. proc. civ.

),

respectiv

că ședința de judecată a apelului a fost publică, iar nu nepublică așa cum ar

impune-o dispozițiile art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 care stipulează

că cererea în anulare a hotărârilor luate de adunarea generală se judecă în

camera

de consiliu.

Această critică este nefondată.

Obiectul

judecății apelului nu l-a constituit anularea unei hotărâri a adunării

generale a SC V. SA ci obiectul

acesteia l-a constituit, conform art. 282 C. proc. civ.

, sentința comercială nr. 11.364 din 16 octombrie 2009,

pronunțată de Tribunalul

București, secția

a VI-a comercială, în dosarul nr. 29.434/3/2009.

Or, cu privire la judecarea căilor de atac, ordinare sau

extraordinare, art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990,

nu mai impune nici o excepție de la regula

procesuală a publicității ședinței de judecată

și, pe

cale de consecință, acestea se soluționează în ședință

publică.

Deși se evocă nerespectarea condiției de nepublicitate a

judecării apelului, caz de nulitate relativă, întemeiat de către recurentă pe

dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nu se

arată și nici nu se probează care este vătămarea adusă recurentei A.P.A.G.

- în lichidare

ce nu s-ar putea înlătura decât prin anularea deciziei

recurate.

Prin a

l

doilea motiv de recurs se pretinde contradictorialitatea motivării deciziei

recurate

(art. 304 pct.

7, teza II

C. proc. civ.

),

contradicție

ce ar rezida din faptul că în motivarea

acesteia, pe de o parte, s-au utilizat dispozițiile legii

străine, cea care guvernează lichidarea

societății

A.P. (legea din 20 ianuarie 1926 din Liechtenstein), iar, pe de altă parte, ulterior

sunt invocate dispozițiile legii române (Legea nr. 31/1990).

Acest motiv este nefondat.

Astfel, decizia recurată nu cuprinde

motive contradictorii.

La fila 5 din

decizia comercială nr. 249 din 19 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de

Apel

București, secția a V-a comercială, în Dosarul nr. 29434/3/2009, în aprecierea

ca

nefondat a apelului SC V. SA, instanța

de judecată a apelului a motivat că: „mod corect pârâta a arătat că în

conformitate cu legea națională a societății intimate

reclamante, A.P.A.G., Legea din 20 ianuarie 1926

privind persoanele și societățile comerciale

din Liechtenstein, art. 131,

art. 136 (filele 23-24 dosar T.B.) organele de conducere ale entității juridice

supus procedurilor de lichidare își păstrează aceleași

atribuții în timpul procedurilor de lichidare ca și înainte de aceste

proceduri, cu restricția

„de a

îndeplini acte care, prin natura lor, pot fi justificate de scopul lichidării”

.

Totodată, puterile consiliului de

administrație sunt transferate lichidatorului care le

va exercita însă tot în scopul

lichidării, activitatea lichidatorului în timpul lichidării fiind reglementată

de dispozițiile art. 136.

Astfel, lichidatorul „va închide

activitatea curentă, va achita, în măsura în care este

posibil, datoriile entității

juridice conform prevederilor legii falimentului cu privire la clasificarea

creanțelor și valorificarea activelor și, în cazul în care va fi necesar pentru

stingerea datoriilor, va colecta beneficiile

membrilor entității, dacă nu au fost preluate de

aceștia”.

De asemenea, lichidatorul întocmește bilanțul contabil anual

pentru evidențierea

situației activelor și

pasivelor nete ale entității juridice aflate în lichidare.

Lichidatorul poate să valorifice activele societății aflate

în lichidare, drepturile asupra proprietăților imobiliare sau alte drepturi

similare, în cadrul unui contract privat doar cu acordul organului suprem al

societății ori al altui organ împuternicit în acest sens potrivit

reglementărilor în vigoare”.

Apoi, aceeași instanță apreciază că: „Rezultă așadar, că, similar

prevederilor legii

române care

reglementează lichidarea voluntară a societății comerciale, Legea nr. 31/1990,

lichidatorii

au conferite puteri și răspunderi ca și administratorii societății, dar acestea

sunt legate de interesul lichidării, fiind subordonate capacității de folosință

restrânse a societății

comerciale aflate în

lichidare

și care nu mai poate să

desfășoare activitate comercială,

conformă cu obiectul de activitate al

acesteia, tocmai datorită capacității de folosință restrânsă la interesul

lichidării și acțiunile specifice acestei operațiuni”.

Au continuat apoi judecătorii apelului reținând că: „În

speță, intimata reclamantă

a hotărât la

data de 10 aprilie 2002 dizolvarea societății și lichidarea voluntară(fila 19

dosar

T.B.).

Lichidarea voluntară presupune exercitarea liberă a voinței

asociatului unic în

scopul atribuirii

activului net social, societatea dizolvată nemaiputându-și asuma obligații și

nemaiputând

exercita alte drepturi decât acelea care sunt compatibile cu operațiunea

lichidării, orice activitate, relație comercială

care nu servește lichidării, fiind interzisă.

Așa fiind, lichidatorii trebuie să

execute operațiunile economice ale societății dacă

acestea sunt în scopul lichidării.

Între operațiunile economice aferente lichidării societății

nu se regăsește și participarea lichidatorului personal sau prin reprezentant,

în cadrul adunărilor generale și

participarea

la viața socială a altor societăți, prin exercitarea dreptului de vot în

adunarea

generală, dată fiind

capacitatea de folosință restrânsă a societății la nevoile lichidării,

aceasta nemaiputându-și asuma alte obligații și

exercita alte drepturi decât cele care servesc

lichidării societății,

respectiv lichidării activului și pasivului și repartizării activului net între

asociați (în speță, acesta revenind asociatului unic).

Operațiunea economică posibilă și legală pe care ar fi putut

să o întreprindă

lichidatorii intimatei

aflată în lichidare ar fi fost operațiunea de valorificare a acțiunilor

deținute

de către societatea aflată în lichidare la SC V. SA, în conformitate cu

dispozițiile legii române și cu acordul adunării

generale a asociaților, respectiv acordul asociatului unic, potrivit dispozițiilor

art. 136 alin. (2) din Legea din 20 ianuarie 1926

invocată de către

intimata reclamantă (fila 23 a dosarului T.B.).

Se va reține însă că „similar” nu înseamnă „contradictoriu”,

ci înseamnă „asemănător”, „ analog”, „de același fel”. Așadar, instanța de apel

nu a motivat contradictoriu decizia, ci a apelat la raționamente

logico-juridice menite să justifice modalitatea în care s-a ajuns la

pronunțarea respectivei soluții.

Prin a

l

treilea motiv de recurs recurenta pretinde că instanța apelului ar fi

interpretat greșit actul juridic dedus judecății și, în același timp, i-ar fi

schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art.

304 pct. 8 C. proc. civ.).

Această critică este neîntemeiată. Astfel, deși critica se

întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată ce

doleanță procesuală are: „interpretarea motivului pentru care societății A.P. i

s-a refuzat dreptul de a vota în cadrul Adunărilor Generale” și că „această

interpretare nu este conformă cu înțelesul motivului de refuz invocat în cadrul

proceselor verbale”.

Cum „actele juridice deduse judecății” sunt cele două

hotărâri ale adunărilor generale extraordinare a acționarilor SC V. SA din 20

martie 2009 și din 30 mai 2009 precum și cele două procese-verbale aferente, nu

rezultă în ce măsură „interpretarea” lor ar fi echivalentă cu interpretarea, fie

ea și greșită, a unui motiv pentru care s-a decis de către acționarii înșiși cu

privire la nerespectarea unor cerințe ce țin de capacitatea de exercițiu în

desfășurarea celor două ședințe A.G.E.A.

Prin ultimul

motiv de recurs se

pretinde că decizia recurată ar fi lipsită de temei legal sau că ar fi

fost dată cu încălcarea și, deopotrivă, aplicarea greșită a legii (art. 304

pct. 9 C. proc. civ.).

Critica este neîntemeiată.

Instanța de judecată a apelului nu avea temei să pună

în discuția părților dacă procedura de lichidare a A.P.A.G. - în lichidare s-a

încheiat, în condițiile în care instanța s-a pronunțat expres pe apărările și probele

(înscrisurile) depuse de chiar recurenta-reclamantă, privitoare la dizolvarea societății

A.P. (10 aprilie 2002) și la finalizarea lichidării voluntare [ „închiderea

fișei (societății) la 09 noiembrie 2005”], așa cum rezultă din extrasele din Registrul

Public - Registrul principal (registru comerțului) din Principatul

Liechtenstein (filele 12-21 din dosarul de fond). Instanța de judecată nu a

aplicat greșit legea statului recurentei, respectiv Legea din 20 ianuarie 1926 cu

privire la puterile conferite lichidatorului voluntar H.W.B. ci doar a

constatat că acesta, nu avea, la momentul votului în cele două A.G.E.A. capacitatea

de reprezentare a A.P.A.G. - în lichidare, conform acestei legi, neexistând pe

de o parte, nici o hotărâre a A.G.A. sau a asociatului unic al A.P.A.G., iar, pe

de altă parte, acesta intentând acțiunea în justiție pendinte, depășind scopul

pentru care a fost numit și anume acela de a lichida A.P.A.G., dispozițiile art.

131 din Legea din 20 ianuarie 1926 privind persoanele și societățile comerciale

din Liechtenstein publicată în Gazeta Oficială

nr. 4 din 19 februarie 1996,

conform

cărora. „Organele de conducere ale entității juridice, cu excepția

consiliului de administrație ale cărui puteri

sunt transferate lichidatorului, vor avea aceleași

atribuții în timpul procedurilor de lichidare ca

și înainte de acestea,

cu

restricția, totuși,

aplicabilă

conform legii, de a îndeplini acte care, prin natura lor, pot fi justificate în

scopul

lichidării”.

Judecătorii apelului nu au interpretat greșit legea străină,

ci au făcut-o conform

art. 7 din Legea nr. 105/1992

și potrivit Convenției europene în domeniul informației

asupra dreptului

străin, publicată în M.Of. nr. 63 bis din 26 martie 1991, textele

evocate din legea străină fiind interpretate

inechivoc potrivit conținutului acesteia, evocat

chiar de către

recurentă. Oricum nu se arată care dispoziție a legii străine a fost greșit

interpretată de instanța apelului.

Pentru aceste motive, conform art. 312

C. proc. civ.

se va r

espinge recursul declarat de reclamanta A.A.P.G. prin

lichidator H.W.B. împotriva deciziei comerciale nr. 249 din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Cât privește cheltuielile de judecată solicitate de către

pârâtă, Înalta Curte va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., va

micșora onorariul avocatului și va obliga recurenta-reclamantă A.A.P.G. prin

lichidator H.W.B. la suma de 5000 lei cheltuieli de judecată către

intimata-pârâtă SC V. SA Popești Leordeni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A.A.P.G. prin

lichidator H.W.B.

împotriva

deciziei comerciale nr. 249 din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă A.A.P.G. prin lichidator H.W.B.

la suma de 5000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC V. SA

Popești Leordeni.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.