ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1021/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 11364 din 16 octombrie 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC P. SRL și în consecință, s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta SC P. SRL ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A.A.P.G. în contradictoriu cu SC V. SA și s-a anulat hotărârea AGEA a SC V. SA din 20 martie 2009, precum și hotărârea AGEA a SC V. SA din 30 mai 2009. S-a dispus menționarea hotărârii în anulare în Registrul Comerțului și publicarea în Monitorul Oficial al României partea a IV-a , la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta A.A.P.G.

a solicitat, în contradictoriu cu SC V. SA și SC P. SRL, anularea hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor SC V. SA din data de 20 martie 2009 și a procesului verbal al ședinței adunării generale extraordinare a acționarilor SC V. SA din data de 20 martie 2009, anularea hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor SC V. SA nr. 3 din 30 mai 2009 și a procesului-verbal al ședinței adunării generale extraordinare a acționarilor SC V. SA din data de 30 mai 2009, radierea mențiunilor efectuate la ORC Ilfov cu privire la înregistrarea hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor SC V. SA nr. 3 din 30 mai 2009. La termenul de judecată din data de 16 octombrie 2009 tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC P. SRL având în vedere dispozițiile art. 132 alin. (5) din Legea 31/1990 potrivit cărora cererea în anularea hotărârii luate de adunarea generală se va soluționa în contradictoriu cu societatea, reprezentată prin consiliul de administrație, respectiv prin directorat.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că la 20 martie 2009 și 30 mai 2009 au avut loc ședințele adunării generale extraordinare a asociaților SC V. SA, reprezentantului reclamantei A.P.A.G., acționar al SC V. SA nepermițându-i-se să-și exercite dreptul de vot cu privire la chestiunile supuse dezbaterii în cadrul adunărilor. Motivarea împiedicării exercitării dreptului de vot l-a constituit, potrivit proceselor-verbale ale celor două ședințe, aprecierea potrivit căreia A.P.A.G., fiind în lichidare voluntară, nu ar putea vota decât în chestiuni care sunt în legătură cu lichidarea voluntară a A.P.A.G. Reprezentantul A.P.A.G. s-a opus acestei măsuri, poziția sa consemnată în procesele-verbale ale ședințelor A.G.E.A.

din 20 martie 2009 și 30 mai 2009, iar prin acțiunea ce face obiectul acestui dosar A.A.P.G. a solicitat anularea celor două hotărâri. Tribunalul a constatat că m otivarea cu care reclamantei i s-a refuzat dreptul de a vota, respectiv opinia potrivit căreia aceasta ar putea vota numai în situația în care chestiunile supuse dezbaterii ar privi lichidarea voluntară a A.P.A.G., nu își găsește suport în dispozițiile Legii nr. 31/1991. Astfel, A.A.P.G.

este supusă, în ceea ce privește capacitatea juridică, legislației din Liechtenstein, această concluzie rezultând din analiza prevederilor art. 40 alin. (1) și art. 42 din Legea nr. 105/1992 ce stabilesc: „persoana juridică are naționalitatea statului pe al cărui teritoriu și-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social” [art. 40 alin. (1)], „statutul organic al persoanei juridice este cârmuit de legea sa națională, determinată în modul prevăzut de art. 40” (art. 41). Potrivit art. 42 al Legii nr. 105/1992 „Legea statutului organic al persoanei juridice cârmuiește capacitatea acesteia, modul de dobândire și de pierdere a calității de asociat, drepturile și obligațiile ce decurg din calitatea de asociat, modul de alegere, competențele și funcționarea organelor de conducere ale persoanei juridice, reprezentarea acesteia prin intermediul organelor proprii, răspunderea persoanei juridice și a organelor ei față de terți, modificarea actelor constitutive, dizolvarea și lichidarea persoanei juridice”.

Potrivit Legii din 20 ianuarie 1926 din Liechtenstein, al cărui conținut l-a probat reclamanta în condițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 105/1992, A.P.A.G., chiar dacă se află în cursul procedurii de lichidare voluntară, are folosința drepturilor civile și deci are capacitate de folosință, iar drepturile A.P.A.G. sunt exercitate prin lichidatorul judiciar. Întrucât dreptul de vot în cadrul adunării generale constituie un drept fundamental, esențial, ce decurge din calitatea de acționar, acesta nu poate fi suprimat sau suspendat decât în cazurile limitativ prevăzute de Legea nr. 31/1991 (între care nu se regăsește situația în care unul dintre acționari se află în lichidare), concluzia care se impune fiind aceea că reclamanta avea dreptul de a vota hotărârile AGEA ale SC V. SA al cărui acționar este.

Față de împrejurarea că reclamanta a fost exclusă de la exercitarea dreptului fundamental la vot, în absența căruia acționarul nu își poate apăra interesele și nu poate să-și exercite dreptul de supraveghere și control al administrației societății, hotărârile din 20 martie 2009 și 30 mai 2009 ale SC V. SA sunt nule, astfel încât acțiunea formulată de A.A.P.G. în baza art. 132 din Legea nr. 31/1991a fost fi admisă în parte (respectiv față de SC V. SA), iar cele două hotărâri AGEA au fost anulate. În baza art. 25 din Legea nr. 26/1990 s-a dispus menționarea hotărârii în anulare în Registrul Comerțului și publicarea în Monitorul Oficial al României partea a IV-a, la momentul rămânerii irevocabile.

Prin d ecizia comercială nr. 249 din 19 aprilie 2010 a C.A.B., secția a V-a comercială, s-a admis apelul declarat de recurenta SC V. SA, a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că s-a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței comerciale apelate. Instanța de apel a reținut că î n mod corect pârâta apelantă a arătat că în conformitate cu legea națională a societății intimate reclamante, A.P.A.G., Legea din 20 ianuarie 1926 privind persoanele și societățile comerciale din Liechtenstein, art. 131, art. 136 (filele 23-24 dosar T.B.) organele de conducere ale entității juridice supuse procedurilor de lichidare își păstrează aceleași atribuții în timpul procedurilor de lichidare ca și înainte de aceste proceduri, cu restricția de a îndeplini acte care, prin natura lor, pot fi justificate de scopul lichidării”.

Curtea de apel a apreciat că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale atât ale Legii din 20 ianuarie 1926 din Liechtenstein care reglementează întinderea puterilor conferite lichidatorului și întinderea capacității de folosință a entității juridice aflate în lichidare, precum și dispozițiilor legii române, Legea nr. 31/1990 care reglementează lichidarea societății comerciale (voluntară), întinderea capacității de folosință și exercițiu a societății, precum și puterile conferite lichidatorilor, printre care nu se regăsește și dreptul de a exercita dreptul de vot în cadrul adunărilor generale ale societății în care societatea aflată în lichidare deținuse anterior dizolvării calitatea de acționar sau asociat ci doar, eventual, dreptul de a încerca valorificarea acțiunilor deținute de către societate aflată în lichidare, în cadrul operațiunii aferente lichidării și în care se urmărește lichidarea activului și pasivului societății pentru stabilirea activului net ce urmează a se distribui între acționari (sau să revină asociatului unic).

Anularea hotărârilor AGEA SC V. SA din 20 martie 2009 și 30 mai 2009 este, astfel, nelegală, societatea având dreptul de a-și proteja interesul societar și să nu valideze mandatul dat de o persoană care, la rândul său, nu avea mandat acordat de lege sau de asociatul unic al A.A.P.G. de a reprezenta societatea aflată în lichidare în adunarea generală a apelantei și a participa la actul de decizie al acestei societăți. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.A.P.G. prin lichidator H.W.B. care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate sunt nefondate pentru următoarele considerente: Prin p rimul motiv de recurs se pretinde că instanța de judecată a apelului ar fi încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ. ), respectiv că ședința de judecată a apelului a fost publică, iar nu nepublică așa cum ar impune-o dispozițiile art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 care stipulează că cererea în anulare a hotărârilor luate de adunarea generală se judecă în camera de consiliu. Această critică este nefondată. Obiectul judecății apelului nu l-a constituit anularea unei hotărâri a adunării generale a SC V. SA ci obiectul acesteia l-a constituit, conform art. 282 C. proc. civ. , sentința comercială nr. 11.364 din 16 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 29.434/3/2009. Or, cu privire la judecarea căilor de atac, ordinare sau extraordinare, art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990, nu mai impune nici o excepție de la regula procesuală a publicității ședinței de judecată și, pe cale de consecință, acestea se soluționează în ședință publică.

Deși se evocă nerespectarea condiției de nepublicitate a judecării apelului, caz de nulitate relativă, întemeiat de către recurentă pe dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nu se arată și nici nu se probează care este vătămarea adusă recurentei A.P.A.G. - în lichidare ce nu s-ar putea înlătura decât prin anularea deciziei recurate. Prin a l doilea motiv de recurs se pretinde contradictorialitatea motivării deciziei recurate (art. 304 pct. 7, teza II C. proc. civ. ), contradicție ce ar rezida din faptul că în motivarea acesteia, pe de o parte, s-au utilizat dispozițiile legii străine, cea care guvernează lichidarea societății A.P. (legea din 20 ianuarie 1926 din Liechtenstein), iar, pe de altă parte, ulterior sunt invocate dispozițiile legii române (Legea nr. 31/1990).

Acest motiv este nefondat. Astfel, decizia recurată nu cuprinde motive contradictorii.

La fila 5 din decizia comercială nr. 249 din 19 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, în Dosarul nr. 29434/3/2009, în aprecierea ca nefondat a apelului SC V. SA, instanța de judecată a apelului a motivat că: „mod corect pârâta a arătat că în conformitate cu legea națională a societății intimate reclamante, A.P.A.G., Legea din 20 ianuarie 1926 privind persoanele și societățile comerciale din Liechtenstein, art. 131, art. 136 (filele 23-24 dosar T.B.) organele de conducere ale entității juridice supus procedurilor de lichidare își păstrează aceleași atribuții în timpul procedurilor de lichidare ca și înainte de aceste proceduri, cu restricția „de a îndeplini acte care, prin natura lor, pot fi justificate de scopul lichidării” . Totodată, puterile consiliului de administrație sunt transferate lichidatorului care le va exercita însă tot în scopul lichidării, activitatea lichidatorului în timpul lichidării fiind reglementată de dispozițiile art. 136. Astfel, lichidatorul „va închide activitatea curentă, va achita, în măsura în care este posibil, datoriile entității juridice conform prevederilor legii falimentului cu privire la clasificarea creanțelor și valorificarea activelor și, în cazul în care va fi necesar pentru stingerea datoriilor, va colecta beneficiile membrilor entității, dacă nu au fost preluate de aceștia”.

De asemenea, lichidatorul întocmește bilanțul contabil anual pentru evidențierea situației activelor și pasivelor nete ale entității juridice aflate în lichidare. Lichidatorul poate să valorifice activele societății aflate în lichidare, drepturile asupra proprietăților imobiliare sau alte drepturi similare, în cadrul unui contract privat doar cu acordul organului suprem al societății ori al altui organ împuternicit în acest sens potrivit reglementărilor în vigoare”.

Apoi, aceeași instanță apreciază că: „Rezultă așadar, că, similar prevederilor legii române care reglementează lichidarea voluntară a societății comerciale, Legea nr. 31/1990, lichidatorii au conferite puteri și răspunderi ca și administratorii societății, dar acestea sunt legate de interesul lichidării, fiind subordonate capacității de folosință restrânse a societății comerciale aflate în lichidare și care nu mai poate să desfășoare activitate comercială, conformă cu obiectul de activitate al acesteia, tocmai datorită capacității de folosință restrânsă la interesul lichidării și acțiunile specifice acestei operațiuni”. Au continuat apoi judecătorii apelului reținând că: „În speță, intimata reclamantă a hotărât la data de 10 aprilie 2002 dizolvarea societății și lichidarea voluntară(fila 19 dosar T.B.).

Lichidarea voluntară presupune exercitarea liberă a voinței asociatului unic în scopul atribuirii activului net social, societatea dizolvată nemaiputându-și asuma obligații și nemaiputând exercita alte drepturi decât acelea care sunt compatibile cu operațiunea lichidării, orice activitate, relație comercială care nu servește lichidării, fiind interzisă. Așa fiind, lichidatorii trebuie să execute operațiunile economice ale societății dacă acestea sunt în scopul lichidării.

Între operațiunile economice aferente lichidării societății nu se regăsește și participarea lichidatorului personal sau prin reprezentant, în cadrul adunărilor generale și participarea la viața socială a altor societăți, prin exercitarea dreptului de vot în adunarea generală, dată fiind capacitatea de folosință restrânsă a societății la nevoile lichidării, aceasta nemaiputându-și asuma alte obligații și exercita alte drepturi decât cele care servesc lichidării societății, respectiv lichidării activului și pasivului și repartizării activului net între asociați (în speță, acesta revenind asociatului unic).

Operațiunea economică posibilă și legală pe care ar fi putut să o întreprindă lichidatorii intimatei aflată în lichidare ar fi fost operațiunea de valorificare a acțiunilor deținute de către societatea aflată în lichidare la SC V. SA, în conformitate cu dispozițiile legii române și cu acordul adunării generale a asociaților, respectiv acordul asociatului unic, potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (2) din Legea din 20 ianuarie 1926 invocată de către intimata reclamantă (fila 23 a dosarului T.B.). Se va reține însă că „similar” nu înseamnă „contradictoriu”, ci înseamnă „asemănător”, „ analog”, „de același fel”. Așadar, instanța de apel nu a motivat contradictoriu decizia, ci a apelat la raționamente logico-juridice menite să justifice modalitatea în care s-a ajuns la pronunțarea respectivei soluții.

Prin a l treilea motiv de recurs recurenta pretinde că instanța apelului ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății și, în același timp, i-ar fi schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.). Această critică este neîntemeiată. Astfel, deși critica se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată ce doleanță procesuală are: „interpretarea motivului pentru care societății A.P. i s-a refuzat dreptul de a vota în cadrul Adunărilor Generale” și că „această interpretare nu este conformă cu înțelesul motivului de refuz invocat în cadrul proceselor verbale”.

Cum „actele juridice deduse judecății” sunt cele două hotărâri ale adunărilor generale extraordinare a acționarilor SC V. SA din 20 martie 2009 și din 30 mai 2009 precum și cele două procese-verbale aferente, nu rezultă în ce măsură „interpretarea” lor ar fi echivalentă cu interpretarea, fie ea și greșită, a unui motiv pentru care s-a decis de către acționarii înșiși cu privire la nerespectarea unor cerințe ce țin de capacitatea de exercițiu în desfășurarea celor două ședințe A.G.E.A. Prin ultimul motiv de recurs se pretinde că decizia recurată ar fi lipsită de temei legal sau că ar fi fost dată cu încălcarea și, deopotrivă, aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Critica este neîntemeiată.

Instanța de judecată a apelului nu avea temei să pună în discuția părților dacă procedura de lichidare a A.P.A.G. - în lichidare s-a încheiat, în condițiile în care instanța s-a pronunțat expres pe apărările și probele (înscrisurile) depuse de chiar recurenta-reclamantă, privitoare la dizolvarea societății A.P. (10 aprilie 2002) și la finalizarea lichidării voluntare [ „închiderea fișei (societății) la 09 noiembrie 2005”], așa cum rezultă din extrasele din Registrul Public - Registrul principal (registru comerțului) din Principatul Liechtenstein (filele 12-21 din dosarul de fond). Instanța de judecată nu a aplicat greșit legea statului recurentei, respectiv Legea din 20 ianuarie 1926 cu privire la puterile conferite lichidatorului voluntar H.W.B.

ci doar a constatat că acesta, nu avea, la momentul votului în cele două A.G.E.A. capacitatea de reprezentare a A.P.A.G. - în lichidare, conform acestei legi, neexistând pe de o parte, nici o hotărâre a A.G.A. sau a asociatului unic al A.P.A.G., iar, pe de altă parte, acesta intentând acțiunea în justiție pendinte, depășind scopul pentru care a fost numit și anume acela de a lichida A.P.A.G., dispozițiile art. 131 din Legea din 20 ianuarie 1926 privind persoanele și societățile comerciale din Liechtenstein publicată în Gazeta Oficială nr. 4 din 19 februarie 1996, conform cărora. „Organele de conducere ale entității juridice, cu excepția consiliului de administrație ale cărui puteri sunt transferate lichidatorului, vor avea aceleași atribuții în timpul procedurilor de lichidare ca și înainte de acestea, cu restricția, totuși, aplicabilă conform legii, de a îndeplini acte care, prin natura lor, pot fi justificate în scopul lichidării”.

Judecătorii apelului nu au interpretat greșit legea străină, ci au făcut-o conform art. 7 din Legea nr. 105/1992 și potrivit Convenției europene în domeniul informației asupra dreptului străin, publicată în M.Of. nr. 63 bis din 26 martie 1991, textele evocate din legea străină fiind interpretate inechivoc potrivit conținutului acesteia, evocat chiar de către recurentă. Oricum nu se arată care dispoziție a legii străine a fost greșit interpretată de instanța apelului. Pentru aceste motive, conform art. 312 C. proc. civ. se va r espinge recursul declarat de reclamanta A.A.P.G. prin lichidator H.W.B. împotriva deciziei comerciale nr. 249 din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Cât privește cheltuielile de judecată solicitate de către pârâtă, Înalta Curte va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., va micșora onorariul avocatului și va obliga recurenta-reclamantă A.A.P.G. prin lichidator H.W.B. la suma de 5000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC V. SA Popești Leordeni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.A.P.G. prin lichidator H.W.B. împotriva deciziei comerciale nr. 249 din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta-reclamantă A.A.P.G. prin lichidator H.W.B. la suma de 5000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC V. SA Popești Leordeni. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.