ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3157/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3157/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 474/2009
din 14 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal, a respins excepția necompetenței materiale și excepția
lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Cluj-Napoca; a admis cererea de
suspendare formulată de reclamanta M.S.C.M. împotriva pârâtelor A.N.A.F. – D.J.A.O.V.
Cluj și A.N.A.F. – A.F.P.M. Cluj-Napoca și, în consecință, a suspendat
executarea deciziei de impunere nr. 8/4242 din 25 iunie 2009 emisă de pârâta A.N.A.F.
– D.R.A.O.V. Cluj, privitor la executarea sumei de 528.107 lei.
Pentru a pronunța această soluție,
instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Cu privire la excepția necompetenței
materiale a Curții, instanța a reținut că motivele invocate pentru a sustrage
soluționarea acestei cereri din competența
instanței
nu sunt întemeiate.
Astfel,
conform dispozițiilor art. 218 alin.
(2) C. proc. fisc., corelate cu prevederile art. 29 și 10 alin. (1) din Legea nr.
554/2004, în cazul litigiilor fiscale esențială este suma contestată ce face
obiectul litigiului. Cum în cauză suma contestată de reclamantă pe calea
contestației administrative, reper în funcție de care se stabilește atât
competența pentru tranșarea în fond a litigiului, cât și a cererii incidentale
vizând suspendarea executării actului fiscal, depășește valoarea de 500.00 lei,
competența în primă instanță revine Curții de apel.
Având în vedere criteriile prevăzute
la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și opțiunea reclamantei, competența
de a tranșa cererea de suspendare de față aparține Curții de Apel Cluj, astfel încât
excepția de necompetență a fost apreciată, ca neîntemeiată, fiind respinsă ca
atare.
Cât privește excepția lipsei
calității procesuale pasive a organului fiscal care
a demarat executarea silită, Curtea a avut în vedere justificarea
reclamantei cu privire la
configurarea cadrului procesual din litigiul
de față și anume faptul că, odată demarată executarea, hotărârea judecătorească
care statuează asupra suspendării executării titlului trebuie să fie opozabilă
și organului de executare, cu atât mai mult cu cât, în speță, se antamează
caracterul și forța executorie a actului fiscal.
Din această
perspectivă, instanța a reținut că, deși raportul material de drept fiscal
generator al contenciosului fiscal nu este legat nemijlocit cu pârâta A.F.P.
Cluj-Napoca,
dar având
în vedere că între timp actul a fost pus în executare silită, este oportună
participarea în proces a acesteia, sentința urmând a-i fi astfel opozabilă.
Pe fondul cererii, instanța a
constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune măsura provizorie a suspendării
executării actului administrativ, referitoare la existența unui caz bine
justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, dacă
actul administrativ fiscal a fost desființat în cadrul procedurii
administrative și iminența procedurii unei pagube, în sensul art. 2 alin. (1) lit.
ș) din Legea nr. 554/2004, în situația în care prin executarea actului
administrativ posibilele consecințe negative s-ar răsfrânge nu doar asupra
patrimoniului reclamantului, ci și asupra terților.
Instanța a
reținut că măsura provizorie solicitată de reclamantă se justifică prin
existența în cauză a
unor
cazuri bine justificate, ca împrejurări legate de starea de fapt și de drept,
care
sunt de natură să creeze o îndoială
serioasă în privința legalității actului administrativ,
astfel cum se
prevede în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, îndeplinirea
acestei condiții rezultând în cauză din motivele de nelegalitate invocate în
procedura administrativă, legate în special de maniera în care organul de
control fiscal a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente în
materia
desfășurării activității de
comercializare, respectiv de prestare a serviciilor specifice cu
aur.
S-a mai reținut că reclamanta a
dovedit și îndeplinirea celei de-a doua condiții legale pentru măsura de
suspendare solicitată, dat fiind că iminența producerii unei pagube în
patrimoniul său rezultă din începerea procedurii
de executare silită, prin comunicarea
somației nr. 12/3/1/2009/35358 din
2 august 2009, având în vedere și calitatea societății reclamante de producător
și prestator de servicii specializate cu metale prețioase.
În consecință, Curtea a apreciat că
sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
și, ca atare, a admis cererea de suspendare, în sensul că a dispus
suspendarea executării deciziei de impunere nr.
8/4242 din 25 iunie 2009, emisă în urma raportului de inspecție fiscală
nr. 8/4241 din data de 25
iunie 2009 de către pârâta D.J.O.A.V. Cluj,
până la soluționarea în fond a acțiunii.
Împotriva acestei hotărâri au
declarat recurs pârâtele A.N.A.F. – A.F.P.M. Cluj Napoca, A.N.V. și D.R.A.O.V.
Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului declarat de
A.N.A.F. – A.F.P.M. Cluj Napoca se arată că soluția de respingere a excepției
lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții s-a datorat încălcării
de către prima instanță a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, faptului
că prima instanță a interpretat greșit actele aflate la dosar și a nesocotit
faptul că actul administrativ fiscal a cărui suspendare a executării s-a
solicitat nu a fost emis de această instituție, care are calitatea de organ de
executare, dar nu are calitate procesuală în acțiunile în contencios
administrativ fiscal.
Prin motivele de recurs formulate de
D.R.A.O.V. Cluj, în nume propriu și în reprezentarea A.N.V., se arată că
instanța de fond a motivat superficial existența unei îndoieli puternice asupra
prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat,
nefăcând altceva decât să „valideze”, cu titlu general, afirmațiile petentei cu
privire la pretinsele nereguli în interpretarea și aplicarea legii, făcute de
organele de control, iar în ceea ce privește condiția iminenței unei pagube,
instanța de fond nu a arătat, în concret, în ce constă acest prejudiciu
determinat și cât este de iminent, adică imediat și nu într-un viitor nedeterminat.
Înainte de analiza motivele de
recurs invocate în cauză, Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat
recursul D.R.A.O.V. Cluj, constată că acesta a fost declarat peste termenul
prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, potrivit art. 14 alin. (4)
din Legea nr. 554/2004 „Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este
executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la
comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare”.
Din analiza actelor și lucrărilor
dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința atacată a fost comunicată
la data de 2 noiembrie 2009, iar recursul a fost declarat de către pârâta D.R.A.O.V.
Cluj la data de 11 noiembrie 2009 (data depunerii recursului la O.P., conform din
dosarul de recurs), cu nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 14 alin.
(4) din Legea nr. 554/2004, aplicabil în speță.
Conform dispozițiilor art. 103 alin.
(1) C. proc. civ., „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea
oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul
când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată
printr-o împrejurare mai sus de voința ei”.
Cum în cauză recurenta-pârâtă D.R.A.O.V.
Cluj nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în
termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa, se va
constata că acest recurs este tardiv formulat și, în temeiul art. 312 alin. (1)
C. proc. civ., se va respinge ca atare.
Examinând cauza și sentința atacată
în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale
incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ.,
Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta A.F.P.M. Cluj Napoca este
nefondat.
Pentru a ajunge la această soluție,
instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Obiectul acțiunii deduse judecății
îl reprezintă suspendarea executării actelor administrative reprezentate de
decizia de impunere nr. 8/4242 din 25 iunie 2009 și raportul de inspecție
fiscală nr. 8/4241 din 25 iunie 2009, emise de A.N.A.F. – D.J.A.O.V. Cluj, până
la soluționarea acțiunii în fond, în conformitate cu prevederile art. 14 din
Legea nr. 554/2004.
În speță, recurenta-pârâtă A.N.A.F. –
A.F.P.M. Cluj-Napoca a formulat motive de recurs care vizează strict aspecte
legate de calitatea procesuală pasivă a pârâtei, invocând faptul că soluția de
respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții
s-a datorat încălcării de către prima instanță a prevederilor art. 14 din Legea
nr. 554/2004, instanța nesocotind faptul că actul administrativ fiscal a cărui
suspendare a executării s-a solicitat nu a fost emis de către această
instituție.
Înalta Curte reține că instanța de
fond a apreciat în mod corect că, deși raportul material de drept fiscal
generator al contenciosului fiscal nu este legat nemijlocit cu pârâta A.F.P.
Cluj Napoca, având în vedere că între timp actul atacat a fost pus în executare
silită, este oportună participarea în proces a acestei pârâte, sentința urmând
a-i fi astfel opozabilă, cu atât mai mult cu cât în speță se antamează
caracterul și forța executorie a actului fiscal.
Astfel, chiar dacă recurenta nu a
emis actul administrativ fiscal atacat, a pus în executare acest act, având
astfel calitate procesuală pasivă raportat la acest aspect.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte
constată că susținerile și criticile recurentei A.N.A.F. – A.F.P.M. Cluj-Napoca
sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și
legală, pe care o va menține.
În consecință, pentru considerentele
arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
recursul declarat de pârâta A.N.A.F. – A.F.P.M. Cluj – Napoca va fi respins ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.R.A.O.V.
Cluj, în nume propriu și pentru A.N.V., împotriva sentinței civile nr. 474/2009
din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.
Respinge recursul declarat de A.N.A.F.
– A.F.P.M. Cluj-Napoca împotriva aceleiași sentințe civile, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi,
16 iunie 2010.