ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 573/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 573/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a

constatat următoarele:

Prin sentința nr. 47 din 5 martie 2010

a Curții de Apel Târgu-Mureș a fost respinsă acțiunea introductivă formulată de

reclamanții T.C., C.I., P.C., B.I., B.E., P.I.N., N.A., F.I., C.D., O.M.L., B.C.G.,

R.F.V., B.T., P.V., SC Z.P. SRL, T.R.L. și C.A. în contradictoriu cu M.A.D.R. –

A.P.D.R.P., acțiune prin care s-a solicitat anularea deciziei nr. E/1991 din 30

ianuarie 2009 emisă de pârât și exonerarea de la executarea actelor

administrative atacate.

Instanța a respins cererile de

intervenție în interes propriu formulate de intervenienții S.L., V.C., E.B.,

Asociația Agricolă fără personalitate juridică „Pajiști Protejate 11/A” prin

reprezentant legal B.A., B.M., B.I.D. și P.F. D.E., în contradictoriu cu

același pârât și împotriva aceluiași act administrativ emis de pârât.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că, la data de 15 iunie 2009, reclamanții T.C., C.I.,

P.C., B.I., B.E., P.I.N., N.A., F.I., C.D., O.M.L., B.C.G., R.F.V., B.T., P.V.,

SC Z.P. SRL., T.C., T.R.L., C.A. au formulat, în contradictoriu cu M.A.D.R. – A.P.D.R.,

acțiune în contencios administrativ, invocând în drept dispozițiile art. 11 alin.

(1) din contractele de finanțare, O.U.G. nr. 13/2006, Legea nr. 316/2001,

O.U.G. nr. 63/1999, O.G. nr. 79/2003, H.G. nr. 1510/2003 și dispozițiile Legii nr.

554/2004.

Reclamanții solicită anularea deciziei

nr. E/1991 din 30 ianuarie 2009, emisă de pârâtă, precum și a actelor

subsecvente, respectiv procesele verbale de constatare ce vizează pe fiecare

dintre reclamanți, precum și exonerarea reclamanților de la plata sumelor

stabilite în procesele verbale încheiate pentru fiecare în parte. De asemenea,

au solicitat și suspendarea executării actelor administrative, a căror anulare

au solicitat-o.

La data de 19 august 2009 au depus

cerere de intervenție în interes propriu V.C., E.B., A.A.P.P. (fără

personalitate juridică) prin administrator B.A.T., B.M. și B.I.D., solicitând

admiterea în principiu a cererii de intervenție și, pe fond, anularea deciziei nr.

E/1991 din 30 ianuarie 2009, precum și a actelor subsecvente, respectiv

procesele verbale de constatare pentru fiecare intervenient, exonerarea

intervenienților de la plata sumelor stabilite în procesele verbale de

constatare, precum și suspendarea actelor administrative atacate.

La data de 08 septembrie 2009 a depus

cerere de intervenție în interes propriu numitul S.L., cu aceleași solicitări

ca ale celorlalți intervenienți.

La data de 22 septembrie 2009 a depus

cerere de intervenție în interes propriu P.F. D.E.I., cu aceleași solicitări ca

ale celorlalți intervenienți.

Motivele cererilor de intervenție, pe

fond, sunt identice cu cele indicate de reclamanți în acțiunea introductivă de

instanță.

Prin încheierea de ședință din 12

februarie 2010, instanța, în temeiul art. 52 și următoarele C. proc. civ., a

admis în principiu cererile de intervenție în interes propriu.

În ce privește cererea de suspendare a

executării actelor administrative, a căror anulare se solicită, prin încheierea

de ședință din 20 august 2009 instanța a dispus admiterea cererii de suspendare

a executării actelor administrative până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei, în ce-i privește pe reclamanți, iar în ce privește

intervenienții, de asemenea, s-a dispus suspendarea actelor administrative

atacate, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, prin

încheierea de ședință din 14 decembrie 2009.

La data de 22 septembrie 2009 pârâtul,

în temeiul art. 115 – art. 118 C. proc. civ., a formulat întâmpinare solicitând

respingerea acțiunii introductive de instanță ca nefondată, ca și a cererilor

de intervenție în nume propriu și menținerea ca temeinice și legale a actelor

administrative atacate.

Instanța de fond reține că

în conformitate cu dispozițiile art. 3

și 4 din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor

comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate

necorespunzător, urmare a constatării nelegalităților în derularea contractelor

de finanțare, organul de constatare fiscală emite un titlu de creanță bugetară

fiscală, iar drepturile și obligațiile autorității cu atribuții în gestionarea

fondurilor nerambursabile și a debitorilor sunt cele specifice contenciosului

administrativ fiscal. Dispozițiile art. 5 alin. (l) din O.G. nr. 79/2003 prevăd

că „plătitor al creanțelor bugetare rezultate din nereguli este persoana

juridică sau fizică stabilită debitor prin titlul de creanță”.

Mai mult, art. 3 alin. (6) prevede că

împotriva titlului de creanță fiscală, debitorul poate formula contestație la

organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003,

dispoziție preluată și în actul normativ de punere în aplicare a O.G. nr. 79/2003,

respectiv H.G. nr. 1306/2007, care la art. 6 prevede aceeași procedură

administrativ fiscală.

În cazul de față, instanța a reținut

că reclamanții și intervenienții au parcurs procedura prealabilă specială,

prevăzută de art. 205 și următoarele C. proc. fisc., respectiv contestații

împotriva proceselor verbale de constatare, iar decizia emisă, comună în

conținut pentru toți reclamanții și intervenienții, a fost atacată la instanța

de contencios administrativ conform art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.

Cu toate acestea, instanța a reținut

că analiza sub aspectul legalității și temeiniciei actelor administrative

atacate a avut în vedere respectarea clauzelor contractelor de finanțare,

astfel că în cazul de față instanța a procedat la analiza unei posibile existențe

sau inexistente a răspunderii contractuale a reclamanților și a

intervenienților.

În fapt, instanța a reținut că

reclamanții și intervenienții au încheiat contracte de finanțare cu pârâtul

având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile de către pârât (în calitate

de autoritate contractantă) pentru punerea în aplicare a proiectului „ Conservarea

fânețelor naturale prin practici agricole tradiționale”. Art. 2 alin. (2) din

contract prevede că durata de execuție este de 5 ani, iar ca obligație pentru

beneficiari (reclamanți și intervenienți) este prevăzută depunerea anuală a

cererilor de plată în termen de 30 de zile de la încheierea fiecărui an de

execuție a activităților specificate în cererea de finanțare - art. 4 alin. (2).

Din contractele de finanțare fac parte

și Anexele I - IV, așa cum de altfel se prevede expres în contractele de

finanțare la art. 5.

Instanța reține că reclamanții și

intervenienții au semnat și declarații pe proprie răspundere privind punerea în

aplicare a obligațiilor proprii contractuale, dar și planuri de acțiune de

implementare anuală a obligațiilor contractuale.

Ca o chestiune prealabilă, instanța

reține că, pentru derularea fondurilor S.A.P.A.R.D. instituite pentru perioada

de pre-aderare pentru România (ca și pentru alte state) de către Comunitatea

Europeană conform Regulamentului Consiliului European 1268/1999 și a

Regulamentului Comisiei Europene 2759/1999, Guvernul României a implementat

începând cu anul 2001 Programul Național pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală.

Pentru implementarea efectivă a

fondurilor de preaderare, România a adoptat mai multe acte normative, respectiv

O.U.G. nr. 13/2006 (reglementarea autorităților ce gestionează și urmăresc

aceste fonduri și sancționează nelegalitățile în derularea fondurilor), O.G. nr.

79/2003 și H.G. nr. 1306/2007.

Măsura de agromediu, la care se face

referire ca parte integrantă a programului S.A.P.A.R.D. și a contractelor de

finanțare, este punctul 3.3. din Programul S.A.P.A.R.D., ce are ca obiectiv principal

sprijinul oferit, prin oferirea fondurilor nerambursabile de către Comunitatea

Europeană prin autoritatea contractantă română (respectiv pârâtul) punerea în

practică a proiectelor pilot, vizând conversia la o agricultură organică,

protecția zonelor cu biodiversitate specială/importanță naturală și

menținerea/îmbunătățirea peisajului rural sau a mediului natural.

Conform contractelor de finanțare

(identice ca și conținut pentru toți reclamanții și intervenienții, variind

doar sumele acordate cu titlu nerambursabil) prevedeau ca durată de execuție 5

ani, art. 2 alin. (2) din contractul cadru, cu obligația pentru reclamanți și

intervenienți de a depune cereri de plată anual în termen de 30 de zile de la

încheierea fiecărui an de execuție, art. 4 alin. (2) din contractul cadru.

Potrivit cererilor de finanțare și a

contractelor cadru, reclamanții și intervenienții au solicitat sumele de plată

anuale pentru anul 2007, însă, începând cu anul 2008, nu au solicitat aceste

sume de plată anuale, la care s-au obligat prin art. 4 alin. (2) din contractul

cadru, aspect necontestat de niciuna din părți.

Explicația reclamanților și

intervenienților a fost aceea că au accesat fondurile europene prevăzute de F.E.D.A.,

respectiv măsura de agromediu 211 din programul acestui fond, măsură care ar fi

identică cu cea a măsurii 3.3. din programul S.A.P.A.R.D., respectiv de

conservare a biodiversității.

Instanța reține că Programul F.E.A.D.R.

a fost instituit ca o măsură de sprijin comunitar pentru statele membre ale

Comunității Europene (Uniunii Europene în noua nomenclatură oficială) prin

Regulamentele Consiliului European 1698/2005 și 1290/2005, acest program fiind

gândit pentru realizarea politicii agricole comune, ca principiu de instituire

a Uniunii Europene.

Instanța de fond a constatat că reclamanții

și intervenienții nu au informat autoritatea contractantă (pârâtul) de faptul

că nu vor continua derularea finanțărilor S.A.P.A.R.D. și că au ales să

acceseze fondurile F.E.A.D.R.

Așadar, revenind la elementele răspunderii

contractuale, fapta ilicită constând în neexecutarea sau executarea

necorespunzătoare a obligațiilor de către reclamanți și intervenienți;

prejudiciul creat pârâtului; posibila culpă a reclamanților și

intervenienților; raportul de cauzalitate dintre neexecutare sau executare

necorespunzătoare a obligațiilor contractuale și prejudiciu, instanța de fond

reține următoarele:

1) existența faptei ilicite

contractuale - potrivit art. 4 alin. (2) din contractul cadru, reclamanții și

intervenienții erau obligați să depună cereri de plată anuale, în termenul

defipt de această clauză contractuală. Însă, aceștia în mod deliberat nu au

respectat clauza contractuală de a efectua cererea de plată anuală.

Mai mult, contrar art. 11 alin. (1)

din Anexa I - Prevederi generale, clauză contractuală ce prevede obligația

pentru reclamanți și intervenienți de a informa pârâtul despre circumstanțele

ce împiedică depunerea cererilor de plată anuale, instanța a reținut că

reclamanții și intervenienții nu s-au achitat de obligația contractuală, de

informare.

Afirmația reclamanților și

intervenienților că au evitat dubla finanțare, nu a fost primită de instanța de

fond întrucât, în primul rând, clauzele contractuale ferme și mai ales

obligațiile contractuale mai sus amintite, nu au fost respectate de

beneficiari, și pentru că, în al doilea rând, cele două programe au izvoare și

naturi diferite: S.A.P.A.R.D. a fost gândit ca un program pentru țările

europene care tind spre aderare la Comunitățile Europene, reglementarea fiind

cuprinsă prin Regulamentele CE 1268 și 1257/1999, pe când F.E.A.D.R. este un

program destinat pentru țările membre U.E., reglementarea fiind alta decât cea

a programului S.A.P.A.R.D., respectiv Regulamentele CE 1698 și 1290/2005.

Or, instanța a reținut că programul

F.E.A.R.D. se aplică pentru România doar începând cu anul 2008, prin intrarea

României în U.E. De altfel, chiar prin Tratatul de aderare a României la U.E.

se prevede, expresis verbis, că programele anterioare, preaderare, respectiv

S.A.P.A.R.D. continuă până la epuizarea consecințelor acestora - art. 29 din

Protocolul privind condițiile și aranjamentele referitoare la aderarea

României, Titlul III - Dispoziții financiare, din Tratatul de aderare.

Concluzionând instanța reține că,

chiar dacă măsurile 3.3. și 214 coincid în mare măsură, nu se justifică în

niciun fel conduita reclamanților și a intervenienților în a nu respecta

clauzele contractuale, din moment ce cele două programe, S.A.P.A.R.D. și

F.E.A.D.R., sunt distincte și, totodată, cocontractanții nu au convenit de

comun acord pentru o asemenea posibilitate, ca cea aleasă de reclamanți și

intervenienți, de a schimba unilateral accesul la programele de finanțare,

programe care, oricum, au o reglementare la nivel comunitar diferită.

Adresa, invocată în apărare de

reclamanți și intervenienți, emisă de pârât către D.G.D.R. din cadrul

M.A.P.D.R., nu poate fi invocată ca argument în apărare, în sensul în care

pârâtul opinează că nu ar fi o neregulă în accesul la programul F.E.A.R.D. și

nerespectarea clauzelor contractuale aferente programului

S.A.P.A.R.D. Astfel, această adresă este, în

primul rând, doar o corespondență între

compartimentele aceluiași

minister, în care se exprimă o părere și se așteaptă, de la Direcție, un răspuns

de specialitate, neavând, așadar, vreo consecință juridică asupra cauzei de

față (cu atât mai mult cu cât ea a fost emisă după ce reclamanții și

intervenienții au ales să nu respecte clauzele din contractele de finanțare).

De altfel, instanța a reținut că

reclamanții și intervenienții au omis să specifice răspunsul dat de D.G.D.R.,

care, la solicitarea unei opinii de specialitate formulată de pârât, afirmă în

mod clar că nu este posibil transferul de la un program la altul și că este

necesară

sancționarea beneficiarilor

conform contractelor de finanțare S.A.P.A.R.D.

Nici afirmația potrivit căreia ar fi

incidente dispozițiile art. 11 alin. 1 din Anexa I - Prevederi generale, în

sensul în care ar fi intervenit, prin apariția Programului F.E.A.R.D., o situație

excepțională, nu a fost primită de instanța de fond, întrucât textul

contractual prevede că, în cazuri excepționale și temeinic dovedite, inclusiv

cazurile de forță majoră, autoritatea contractantă (pârâtul în prezenta cauză) poate

decide să rezilieze contractul printr-o notificare scrisă, fără a fi cerută plata

finanțării nerambursabile”. Or, este evident că nu este aplicabil, în favoarea

reclamanților și intervenienților, acest text contractual din moment ce doar la

latitudinea pârâtului și în condițiile notificării în cazuri excepționale stă

posibilitatea rezilierii.

Pentru toate acestea, instanța

constată că primul element, cel al neexecutării obligațiilor contractuale,

respectiv al neexecutării obligației de a depune în termenul de 30 de zile prevăzut

de art. 4 alin. (2) din contractul cadru de finanțare cererea de plată anuală,

este pe deplin îndeplinit în ce privește stabilirea răspunderii contractuale a

reclamanților și a intervenienților;

2) culpa reclamanților și

intervenienților.

Instanța de fond reține că din cele

expuse la pct. 1, este pe deplin dovedită culpa acestora. Astfel, instanța

constată că reclamanții și intervenienții recunosc ei înșiși că nu au depus,

deliberat, cererile de plată anuală. Or, din

moment

ce nu pot fi reținute apărările acestora cu privire la accesul la programul F.E.A.R.D.,

prin transferul măsurii S.A.P.A.R.D., acest fapt nefiind posibil din rațiunile

mai

sus arătate, evident că este stabilită și culpa acestora în ecuația răspunderii

contractuale;

3)

în ce privește prejudiciul

creat pârâtului, instanța reține că în

chiar dispozițiile contractului cadru, părțile au făcut referire la art. 969 C.

civ., care prevede că convențiile legal făcute au putere de lege între părțile

contractante.

În cazul de față, instanța a reținut

că nu a fost posibil transferul măsurilor

de

agromediu de la programul S.A.P.A.R.D. la programul F.E.A.R.D.

Astfel, prin nerespectarea obligației

contractuale, de a solicita în termen plata anuală, s-a creat un prejudiciu

gestionarului sumelor nerambursabile, respectiv pârâtului. Consecința nu poate

fi decât cea contractuală, prevăzută în Anexa I - Prevederi generale, și anume

restituirea completă a sumelor plătite pe anul 2007 pentru fiecare reclamant și

intervenient [(art. 11 alin. (2)], această clauză contractuală fiind asumată de

ambele părți. Așadar, prejudiciul, recuperabil atât în temeiul dispozițiilor

contractuale, cât și ale O.G. nr. 79/2003 și H.G. nr. 1309/2007, constă tocmai

în aceste sume de bani întrucât programul S.A.P.A.R.D., măsura de agromediu

3.3., nu a mai putut continua pe cei 4 ani rămași din durata contractului

datorită culpei exclusive a reclamanților și intervenienților;

4)

raportul de cauzalitate

între neexecutarea culpabilă a

restului perioadei din contract (4 ani) și prejudiciu este unul evident, el

reieșind din cele expuse mai sus.

Instanța, după analiza celor patru

elemente constitutive ale răspunderii contractuale, concluzionează că singurii

răspunzători pentru neîndeplinirea clauzelor contractuale sunt reclamanții și

intervenienții, motiv pentru care constată că actele administrative atacate de

fiecare reclamant și intervenient în parte, respectiv procesele verbale de

constatare și decizia nr. E/ 1991 din 30 ianuarie 2009, sunt întemeiate și

legale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs reclamanții și intervenienții din dosar, criticând soluția instanței de

fond ca netemeinică și nelegală.

Astfel, recurenții au arătat că

hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale,

întrucât conduita adoptată de reclamanți și intervenienți a evitat dubla

finanțare. S-a arătat că recurenții și-au îndeplinit obligațiile contractuale

asumate, relativ la bunele practici agricole pentru anul 2007, fiind de altfel

singurii solicitanți de fonduri nerambursabile pe măsura 3.3.

De asemenea, recurenții au arătat că

împrejurarea că nu au notificat către pârât exercitarea dreptului de opțiune nu

reprezintă un motiv care să atragă rambursarea finanțării.

Înalta Curte de Casație și Justiție

sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele invocate în

raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale

incidente în cauză, va respinge

recursul

formulat, ca nefondat,

pentru

considerentele ce urmează:

Înalta Curte a reținut că între pârât

și reclamanți/intervenienți s-au încheiat contracte de finanțare, având ca

obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil, în diferite cuantumuri, cu

două componente gestionate în temeiul O.U.G. nr. 63/1999 de Ministerul

Finanțelor Publice, și anume: contribuția financiară a Comunității Europene în

procent de 75 % și contribuția publică națională în proporție de 25 %, aceste

contracte fiind încheiate în baza Legii nr. 316/2001 pentru aplicarea

Programului special de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală S.A.P.A.R.D.,

adoptat prin Regulamentul Comisiei Europene 1268/1999 din 21 iunie 1999.

În ce privește măsura de agromediu

3.3., se reține că măsurile au fost gândite și sunt necesare pentru a sprijini

dezvoltarea durabilă a zonelor rurale și pentru a răspunde cererii din ce în ce

mai mare a societății pentru servicii de mediu, obiectivul general fiind acela

de a contribui la dezvoltarea durabilă a spațiului rural prin încurajarea

utilizatorilor de terenuri să introducă sau să continue metodele de producție

agricolă compatibile cu protecția și îmbunătățirea mediului, inclusiv a

biodiversității, apei, solului și peisajului rural.

Spre deosebire de alte măsuri, cele

încadrate în procedura 3.3. prevăd că decontările, respectiv plata compensatorie

sunt în sumă fixă și reprezintă o compensație pentru pierderile de venit și

costurile adiționale suportate de fermieri, plata efectuându-se anual.

Înalta Curte constată că reclamanții

și intervenienții nu au respectat dispozițiile cuprinse în contractul de

finanțare referitoare la respectarea termenelor de depunere a cererii de

decontare a plății compensatorii de mediu aferente anului 2008; de asemenea, se

constată că aceștia au avut un comportament contractual necorespunzător,

incorect. In acest sens: deși la art. 12 alin. (l) din contractele de finanțare

se prevede că în situația apariției unei circumstanțe de natură să împiedice

ori să întârzie executarea contractului, reclamanții și intervenienții din

prezenta cauză aveau obligația să informeze, fără întârziere, autoritatea

contractantă, aceștia nu au informat în legătură cu acest aspect.

Se reține de Înalta Curte că

incorectitudinea partenerilor contractuali constă în necomunicarea

posibilității încetării clauzelor contractului de finanțare, necomunicarea

motivației care a stat la baza nedepunerii în termenul contractual a

solicitării de plată a primelor compensatorii și necomunicarea alegerii unei

alte forme de sprijin derulate de o altă autoritate contractantă.

Pentru neîndeplinirea dispozițiilor art.

4 alin. (2) și art. 12 alin. (l) din contractele de finanțare au fost emise

procesele-verbale de constatare, motiv pentru care pârâtul a și procedat la

rezilierea contractelor de finanțare și la solicitarea rambursării plăților

efectuate pentru primul an de finanțare, 2007, conform art. 14 alin. (1) din

contractele de finanțare și art. 16 alin. (1) și (4) din Anexa I - Prevederi

Generale la contractele de finanțare, acte emise cu respectarea dispozițiilor

legale.

În ce privește adresa nr. 3853 din 23

februarie 2009 emisă de pârât, M.A.P.D.R. – D.G.D.R., direcție ce are rolul de

a asigura respectarea cerințelor procedurale și de sistem în implementarea

Programului Național de Dezvoltare Rurală, se reține că pârâtul a primit

răspuns prin adresa nr. 78633din 26 februarie 2009 de la această Direcție,

potrivit căreia nu pot fi anulate procesele-verbale de constatare și obligarea

reclamanților și intervenienților la plata sumelor compensatorii pe anul 2007,

tocmai pentru că Regulamentul de tranziție de la S.A.P.A.R.D. la F.E.A.D.R. cu nr.

248/2006, nu prevede soluția transferului fără sancțiuni de la măsura 3.3.

aferentă programului S.A.P.A.R.D. la măsura 214 aferentă F.E.A.D.R.

Având în vedere cele reținute, Înalta

Curte nu poate primi criticile formulate de recurenți și văzând că nu sunt

motive de casare sau modificare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C.

proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.L., V.C.E.B.,

A.A. P.P., B.A.T., B.M., B.l.D., P.F. D.E.l., T.C., C.l., P.C., B.I., B.E., P.I.N.,

N.A., F.l., C.D., O.M.L., O.C.G., R.F.V., B.T., P.V., SC Z.P. SRL Brașov, T.R.L.,

C.A. împotriva sentinței nr. 47 din 5 martie 2010 a Curții de Apel Târgu-Mureș,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2 februarie 2011.